Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare

ordinul-Legiunii de Onoare-02

Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare reprezintă cea mai înaltă distincţie franceză, care recompensează meritele semnificative, civile sau militare, faţă de naţiune.

Legiunea de Onoare (Legion d’Honneur) a fost instituită în 1802 de către Napoleon Bonaparte şi acordată neîntrerupt începând din 1804 până în prezent, menţinându-şi de-a lungul timpului o strălucită reputaţie. Deviza acestui ordin este ”Onoare şi Patrie”. În fiecare an, aproximativ 3.000 de persoane sunt distinse cu Legiunea de Onoare, dintre care două treimi civili şi o treime militari.

Legiunea de Onoare este conferită de către preşedintele Franţei, prin decret, cetăţenilor francezi sau străini, personalităţi civile şi militare, pentru recompensarea meritelor deosebite în domeniile lor de activitate. Ordinul cuprinde trei grade — Cavaler, Ofiţer, Comandor — şi două demnităţi — ”Mare Ofiţer” şi ”Mare Cruce”. Însemnele gradului de Colan sunt rezervate exclusiv preşedintelui Franţei. Numărul maxim de ordine este stabilit astfel: Cavaleri — 125.000, Ofiţeri — 10.000, Comandori — 1.250, pentru ”Mare Ofiţer” — 250 şi pentru ”Mare Cruce” — 75.

Șeful statului este Mare Maestru al Ordinului. În fruntea ordinului se află Marele Cancelar, asistat de Consiliul Ordinului, înfiinţat în 1802. Marele Cancelar, numit de şeful statului, conduce lucrările Consiliului Ordinului, alcătuit din 14 membri, civili şi militari, care deţin cel puţin gradul de Comandor şi care au sarcina să vegheze la respectarea statutelor Legiunii de Onoare. Șeful statului primeşte, în ziua preluării mandatului, somptuosul colier al Marelui Maestru.

Ordinul a fost instituit la 19 mai 1802 de Napoleon Bonaparte, pe atunci Prim Consul. Anterior, în timpul Revoluţiei franceze, fuseseră desfiinţate vechile ordine ale monarhiei. Scopul lui Napoleon Bonaparte a fost să stabilească un nou sistem de recompense bazate pe meritul individual, iar decoraţiile să poată fi decernate oricărui cetăţean pe baza exclusiv a meritelor şi faptelor sale, recompensând curajul militarilor precum şi virtuţile şi serviciile civile.

Insigna era o stea în cinci colţuri având pe avers profilul împăratului Napoleon şi pe revers un vultur şi inscripţia „Onoare şi Patrie”. Primul Mare Cancelar a fost un civil, savantul Bernard de Lacépede (1756-1825).

Prima decernare a Legiunii de Onoare a avut loc la 15 iulie 1804, când Napoleon Bonaparte a decorat o serie de ofiţeri merituoşi în cadrul unei ceremonii la Capela Invalizilor, iar cea de-a doua decernare a avut loc 16 august 1804, la Camp de Boulogne. În 1814, numărul deţinătorilor Legiunii de Onoare ajunsese la 29.884. Începând din 1851, Legiunea de Onoare este decernată şi femeilor, prima decorată fiind Angélique Duchemin, văduva unui invalid de război.

ordinul-Legiunii de Onoare-01

Organizarea iniţială a fost modificată în timp, dar ordinul a supravieţuit în perioada tuturor regimurilor care au urmat, ca urmare a prestigiului enorm pe care îl câştigase în rândul francezilor.După revoluţia din 1848 redevine principala decoraţie franceza, iar din 1870, odată cu proclamarea Republicii, rămâne, timp de 25 de ani, singurul ordin al Franţei.

Organizarea şi administrarea acestui Ordin sunt reglementate, începând din 28 noiembrie 1962, în timpul preşedintelui Charles de Gaulle, prin Codul Legiunii de Onoare, modificat prin Decretul din 9 noiembrie 1981, conform enciclopediei franceze Larousse.

Codul Legiunii de Onoare a stabilit procesul standard de decernare a distincţiei. Astfel, doar miniştrii pot propune diferite personalităţi pentru decorare. Consiliul Ordinului, care se reuneşte în fiecare lună, examinează apoi propunerea, înainte de a o transmite Preşedintelui Republicii. Acesta din urmă este cel care validează lista celor decoraţi. Începând din 2008 şi cetăţenii pot propune spre decorare personalităţi.

Numirile şi promovările în cadrul Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare sunt făcute de Preşedintele Republicii la propunerea miniştrilor. Toate propunerile privind cetăţenii străini sunt trimise ministrului afacerilor externe, care prezintă propunerea Consiliului Ordinului. Admiterea şi avansarea în cadrul Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare se fac după reguli stabilite. Pentru a fi admis la gradul de Cavaler, spre exemplu, trebuie să existe o justificare a serviciilor publice şi activităţilor profesionale pe un termen minim de 20 de ani, precum şi de existenţa unor merite deosebite.

Avansarea în grade în cadrul ordinului trebuie să recompenseze noi merite şi nu meritele deja răsplătite. Pot fi promovaţi la gradul de Ofiţer numai Cavalerii care au opt ani vechime de la data primirii în ordin, iar la gradul de Comandor nu pot fi promovaţi decât Ofiţerii care au cinci ani de vechime în acest grad.

În 1925 a fost înfiinţat la Paris Muzeul Legiunii de Onoare, de către generalul Dubail, care deţinea atunci funcţia de Mare Cancelar.

Dintre numeroasele personalităţi din România care au fost distinse cu Legiunea de Onoare amintim pe fostul preşedinte Emil Constantinescu (Marea Cruce a Legiunii de Onoare, 1996), maestrul Radu Beligan (Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, 2002 ), Călin Popescu-Tăriceanu (Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, 2015), acad. Eugen Simion ( Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, 2011), acad. Maya Simionescu (Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, 2013), Doina Cornea (Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, 2000), Principesa Margareta a României (Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, 2009), Ana Blandiana (Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, 2009), Teodor Baconschi (Legiunea de Onoare în grad de Comandor, 2010), Aurel Vainer (Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, 2009), actorul şi regizorul Ion Lucian (Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, 2004), Raed Arafat (Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, 2013), gen.Teodor Frunzeti (Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, 2011), Luminiţa Odobescu, diplomat (Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, 2015), Cristian Preda (Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, 2009), gen.dr. Mihail Popescu (Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, 2004), Ilie Năstase (Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, 2009) ş.a.

Alte personalităţi care au primit, de-a lungul timpului, Legiunea de Onoare, sunt Regina Maria, actriţa Elvira Popescu (Elvire Popesco), aviatorul Gheorghe Bănciulescu (1898-1935) sau generalul Radu R. Rosetti (1877-1949). (Text si foto: Agerpres)