Ne încântă privirile, ne fascinează şi ne incită. Patinajul pe gheaţă, fie el artistic sau sportiv, a suscitat interesul a mii de oameni, atraşi de spiritul unui sport, pe cât de graţios, pe atât de complex.
Cea mai veche pereche de patine cunoscute de om datează din anul 3000, înainte de Christos, găsite pe fundul unui lac din Elveţia. Ele erau concepute din oasele unor animale mari, în care erau date găuri la fiecare capăt ale fiecărui os şi legate cu piele. Există şi un cuvânt olandez pentru patinaj: „schenkel”, care înseamnă „osul piciorului”.
În secolul al XIV-lea, olandezii au început să folosească platforme de lemn pentru a patina, placate cu un strat subţire de fier. Patinele erau ataşate de pantofii patinatorului cu legături din piele, iar pentru avânt erau folosite beţe. Pe la 1500, s-a adăugat o lamă de metal dublă, pentru care nu mai era nevoie de beţe, pentru că acum patinatorul putea să gliseze pe gheaţă fără alt ajutor. Aceste patine erau numite „Dutch Roll”.
În 1848, americanul E.V.Bushnell a inventat primele patine care aveau lamele în totalitate din oţel, iar în 1865, Jackson Haines, un patinator american celebru, a dezvoltat lamele din metal plate, aşa cum le ştim astăzi. Acestea erau ataşate direct pe bocancii lui Haines. Patinatorul a devenit faimos prin noile sale tehnici de dans pe gheaţă, sărituri şi întoarceri.
În 1914, John E. Strauss, un fierar din Sant Paul, Minnesota, a inventat primele patine care aveau lamele dintr-o singură bucată de metal, ceea ce le făcea mai uşoare şi mai rezistente.
Primul patinoar cu gheaţă artificială (îngheţat mecanic) a fost construit în 1876, la Chelsea, Londra şi a fost numit Glacarium.
Fujikyu Highland Promenade Rink, cel mai mare patinoar în aer liber, a fost construit în Japonia în 1987 şi are o suprafaţă de peste 15.000 metri pătraţi. (Text: Agerpres, Foto: gsp.ro)
