Luptele greco-romane sunt un sport de contact ce implică tehnici de prindere precum ţintuiri, aruncări şi doborâri, blocarea articulaţiilor şi alte metode de prindere. O partidă de lupte este o competiţie fizică între doi (sau ocazional mai mulţi) concurenţi sau parteneri de antrenament, care încearcă să câştige şi să îşi păstreze o poziţie superioară.
Cei doi sunt punctaţi după performanţele din două runde de câte trei minute fiecare, dar meciul se poate termina şi mai repede printr-o doborâre.
Acest stil de luptă interzice prinderile mai jos de talie, aceasta fiind diferenţa majoră faţă de luptele libere. Această restricţie obligă luptătorul să folosească numai aruncări, fără a folosi tehnici de piedică, pentru a-şi pune adversarul la pământ şi nu se poate prinde de piciorul rivalului pentru a evita aruncările.
Numele „greco-romane” a fost aplicat stilului de luptă ca un mod de a arăta similaritatea cu stilul de luptă descoperit la civilizaţiile antice care înconjurau Marea Mediterană şi în special practicat la Jocurile Olimpice greceşti. S-a speculat că multe stiluri de lupte folclorice s-ar fi desprins din luptele greco-romane.
Conform Federaţiei Internaţionale ale Stilurilor de Luptă Asociate, luptele greco-romane ar fi fost dezvoltate pentru prima dată de către un soldat napoleonic pe nume Jean Exbrayat. Acesta a prezentat stilul de luptă pe la târguri, iar în anul 1848 a stabilit regula ce interzice prinderi mai jos de talie. Cunoscut şi sub denumirea de „lupte franceze”, stilul de lupte s-a dezvoltat în întreaga Europă şi a devenit un sport popular. Luptătorul italian Basilio Bartoletti este cel care a venit cu denumirea de „greco-romane”.
Mulţi alţii din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea au căutat să adauge noi valori practicilor lor contemporane prin găsirea unor conexiuni cu părţile antice. Lucrarea din secolul al XVIII-lea, „Gimnastica pentru tineret” de Johann Friedrich Guts Muths, a descris o formă de lupte pentru şcolari denumită „orthopale” (cuvânt folosit de Platon pentru a descrie partea în picioare a luptelor) care nu menţiona vreo prindere a părţilor de jos ale corpului.
Cu toate că în Marea Britanie luptele libere au fost preferate în detrimentul celor greco-romane, în secolul al XIX-lea, pe continent majoritatea capitalelor găzduiau campionate internaţionale de lupte greco-romane cu premii în bani oferite câştigătorilor. Spre exemplu, Ţarul Rusiei a plătit 500 de franci luptătorilor pentru a se antrena şi pentru a participa în turneul său, turneu care avea un premiu de 5.000 de franci pentru câştigătorul locului I.
Luptele greco-romane au devenit rapid foarte populare în Europa, iar în anul 1896 a fost primul stil de luptă devenit sport olimpic la Jocurile Olimpice moderne care au avut loc la Atena. De atunci luptele au fost prezente la Olimpiade cu excepţia Jocurilor Olimpice de la Paris din 1900 şi a Jocurilor Olimpice de la St. Louis din 1904, când luptele libere au apărut ca sport olimpic.
Probabil cel mai cunoscut luptător al secolului al XIX-lea a fost Georg Hackenschmidt, născut în Dorpat, Imperiul Rus, cunoscut sub apelativul „Leul Rus”. În anul 1898, la vârsta de 21 de ani şi după o perioadă de antrenament de numai 15 luni, Hackenschmidt l-a înfrânt pe experimentatul Paul Pons într-un meci disputat în St.Petersburg.
În 1900 a câştigat turnee profesioniste în Moscova şi St.Petersburg şi o serie de turnee internaţionale. După ce l-a înfrânt pe Tom Jenkins din SUA atât la lupte greco-romane, cât şi la lupte libere, Hackenschmidt s-a axat în special pe lupte libere pentru a putea lupta împotriva concurenţilor din Anglia, Australia şi SUA. După ce a obţinut mai bine de 2.000 de victorii la stilurile greco-romane şi libere, „Leul Rus” s-a retras şi a activat ca şi consilier de educaţie fizică în Camera Lorzilor.
La competiţiile olimpice, ţări precum fosta Uniune Sovietică, Bulgaria, Turcia, Coreea de Sud, România, Japonia, Suedia sau Finlanda au avut mare succes. Carl Westergren din Suedia a fost primul participant care a câştigat trei medalii de aur la Jocurile Olimpice în anii 1920, 1924 şi 1932, iar Alexander Karelin a repetat această performanţă odată cu medaliile obţinute în anii 1988, 1992 şi 1996.
Potrivit Federaţiei Internaţionale ale Stilurilor de Luptă Asociate, luptele greco-romane sunt una dintre cele şase forme de lupte competitive de amatori practicate în zilele noastre. În februarie 2013, Comitetul Olimpic Internaţional a votat excluderea luptelor libere şi a celor greco-romane din grila Jocurilor Olimpice din 2020, dar au fost nominalizate pentru a fi luate în considerare pentru reincludere. În luna septembrie a anului 2013, la cea de-a 125-a Sesiune a Comitetului Olimpic Internaţional, luptele au fost alese ca sport adiţional. (Text: Agerpres, Foto: madisongoldenknightswrestling.com,wrestlingheritage.co.uk)
