Muzeul Satului – cel mai prestigios din punctul de vedere al etnologiei în aer liber

0
26

Muzeul-satului-06

Managerul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Paula Popoiu, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres,, că instituţia pe care o conduce, la 80 de ani de la inaugurare, îşi păstrează menirea de a conserva ce este mai profund în România – identitatea culturală şi naţională.

În interviu, Paula Popoiu vorbeşte despre istoria muzeului, despre perioadele dificile în care Ceauşescu a încercat mutarea sa, dar şi despre perioada actuală, în care muzeul se extinde.

AGERPRES: Instituţia pe care o conduceţi împlineşte 80 de ani de la inaugurarea oficială, la 17 mai 1936. Ce înseamnă această perioadă pentru Muzeul Satului?

Paula Popoiu: În primul rând, sigur că dacă spui că o instituţie împlineşte 80 de ani aproape că te gândeşti la o viaţă de om, în care se întâmplă extrem de multe lucruri. Numai că aici, la Muzeul Satului, viaţa instituţiei a implicat extrem de multe alte vieţi — ale muzeografilor, ale directorilor şi ale multor generaţii de ţărani—, care au creat practic tot ce avem noi în Muzeul Satului — de la casă, până la obiectele mici, mărunte. Suntem un muzeu mai neobişnuit, tocmai pentru că aceşti creatori ai obiectelor pe care noi le păstrăm în muzeu sunt ţăranii din satele României.

Trebuie să ne gândim şi la faptul că muzeul este ctitorie regală, că el s-a deschis de fapt prima dată pe 10 mai, pentru oficialităţi, şi pe 17 mai pentru public. Noi am păstrat ziua de 17 mai pentru că este deja intrată în tradiţia de aniversare a muzeului, dar trebuie să spunem întotdeauna că muzeul s-a făcut cu sprijinul Fundaţiei Regale şi că a fost Carol al II-lea cel care, rege fiind, a mers pe şantierul Muzeului Satului şi a supravegheat de multe ori ce se întâmplă pe şantier. Alături de el sau chiar înaintea lui, noi îl punem pe Dimitrie Gusti. De fapt, el este marele ctitor al acestui muzeu, nu atât pentru că l-a construit, pentru că acest lucru l-a făcut Gheorghe Focşa (1903-1995), urmând ideile lui Dimitrie Gusti, ci pentru că el a visat acest muzeu şi pentru că a fost ideea lui să aducă în Bucureşti satul românesc.

80 de ani mai înseamnă o continuitate în cadrul unei instituţii. Acesta poate nu este cel mai vechi muzeu din România, dar este cel mai prestigios din punctul de vedere al etnologiei în aer liber. Suntem o instituţie care conservă, în primul rând, identitatea. Și poate că această importanţă a noastră este dată de faptul că noi conservăm ce este mai profund în România — identitatea culturală şi naţională. Muzeul Satului nu este o instituţie moartă, ci una vie, cum sunt şi multe alte muzee în ţară şi suntem onoraţi că toate manifestările legate de aniversarea celor 80 de ani de existenţă se vor derula sub înaltul patronaj al preşedintelui României.

paula-Popoiu

AGERPRES: Care consideraţi că sunt „punctele tari” care fac din Muzeul Satului „o instituţie de mare forţă, foarte vizibilă”?

Paula Popoiu: Orice analiză a Muzeului Satului ne arată că acesta este o instituţie de prestigiu tocmai pentru că adăposteşte acest patrimoniu identitar de care vorbeam. Sigur că un punct forte al acestui muzeu este felul în care prezintă patrimonul. Noi avem 60.000 de obiecte în colecţii în acest moment şi 370 de monumente, dar ele nu sunt într-un loc prea liniştit, ci în Bucureşti, într-o zonă specială, de cultură, în care tot timpul se întâmplă ceva. Oricând veţi veni la Muzeul Satului veţi găsi copii care învaţă în ateliere ce înseamnă cultura tradiţională, învaţă să picteze pe sticlă sau să sculpteze lemnul. Tot timpul aici sunt spectacole sau oameni care vin din sate, este un loc de mare efervescenţă şi acesta este, din nou, un punct tare al Muzeului Satului.

Apoi, faptul că se află situat în drumul spre aeroport ne avantajează extreme de mult. De altfel s-a născut ca Muzeul de la Șosea. E locul de promenadă al bucureştenilor care include şi Parcul Herăstrău. Sigur că majoritatea celor care ne vizitează, care vin şi revin în Muzeul Satului, mă refer la comunitatea locală, la bucureşteni, vin aici şi ca într-o oază de linişte, dar mai ales bunicii şi părinţii vin cu copiii să le arate ce înseamnă modul de viaţă de altă dată, învaţă să se ajute între ei. Foarte multe delegaţii trec pe la muzeu.

Am fost vizitaţi de Laura Bush, de Jill Biden, de emirul Qatarului, care a cerut să vină la Muzeul Satului în drum spre aeroport, de foarte mulţi preşedinţi, prinţi şi regi. Nu mai spunem că, fiind alături de Palatul Elisabeta, avem tot timpul, aici, alături, Casa Regală.

Muzeul-satului-07

AGERPRES: Ce presupune Satul Nou? Vă aşteptaţi să aducă un plus de vizitatori? Va „eclipsa” vechiul, clasicul Muzeu al Satului?

Paula Popoiu: În nici un caz nu-l va eclipsa. Noul Muzeu, care se derulează ca proiect din 2007, va completa actualul muzeu şi tematic. Vom avea altfel de monumente de arhitectură tradiţională, pentru că momentul 1936 în care s-a făcut Muzeul Satului a însemnat o anumită viziune asupra satului românesc. Între timp satul s-a dezvoltat şi nu mai avem în el numai case de lemn cu acoperiş de paie, de şindrilă sau case de lut. Noi am încercat să schimbăm puţin tematica completând-o pe cea veche cu monumente de genul Cantonului de drum, deci a construcţiilor administrative dintr-un sat.

Am adus o cabană silvică, pentru că tot vorbim de ‘codrul frate cu românul’, chiar dacă noi tăiem destul de des acest frate. Am adus-o tocmai pentru a arăta care era lucrul la pădure. Desfăşurăm acolo, cu copiii, programe numite Etno-zoologia. Iar acum, la deschidere, în 17 mai, vom vernisa expoziţia cinegetică, în colaborare cu Muzeul Cinegetic de la Posada, care tocmai aşa se va numi — ‘Codrul frate cu românul’.

Vom expune obiecte foarte rar scoase în expoziţii, precum capcane sau cornuri de vânătoare, dar vom avea şi un panou care prezintă ce se întâmplă în acest moment cu pădurea, lucruri nu foarte bune. Vom avea şi o statistică în care vom arăta că în Dobrogea, după 1877, pădurea s-a redus la 50% în numai câţiva ani. Partea aceasta a muzeului va fi una funcţională, în care vom ilustra aspecte din viaţa satului. Biserica va fi funcţională, iar pe aleea minorităţilor vom ilustra multiculturalitatea.

AGERPRES: Ce caută oaspeţii muzeului dvs. pe uliţele Satului? Ne puteţi face portretul robot al vizitatorului Muzeului Satului?

Paula Popoiu: Dacă vrem să găsim un singur portret robot nu putem, pentru că vizitatorul este extrem de divers. Fiecare caută altceva. Dacă ne referim la reprezentanţii generaţiei vârstei a treia, împreună cu nepoţii şi cu copiii, atunci caută să le spună ‘Uite aşa trăiam noi!’, iar cei mici caută să înţeleagă care a fost modul de viaţă al bunicilor. Dacă ne referim la vizitatorul străin, pentru că mai mult de jumătate din vizitatorii noştri sunt străini, unii, de exemplu, sunt interesaţi de cele patru biserici pe care noi le avem — suntem muzeul cu cele mai multe biserici — fiindcă încearcă să înţeleagă ce înseamnă ortodoxia, de ce pictăm noi bisericile; sunt încântaţi când văd în curte atelierele de iconari care pictează pe sticlă sau pe lemn.

Încearcă să ne înţeleagă uimindu-se, uneori, de asemănarea cu ce aveau ei mai demult — şi vorbesc de vesticii pe care unii dintre noi îi urcă pe soclu cam prea des. În materie de muzeologie vorbesc. Pentru că, uneori, în materie de muzeologie în aer liber noi putem să dăm lecţii fără nici un fel de problemă. Ori francezii, care n-au muzee în aer liber, ci doar eco-muzee, sunt absolut încântaţi că vin aici.

Deci, fiecare acută altceva. Unii să ne cunoască mai bine, unul să se cunoască pe el mai bine, alţii să-şi transmită cunoştinţele. În nici un caz nu vine aici cineva să-şi golească mintea, cum spunea, la un moment dat, un coleg naist. Dar să spui că Muzeul Satului e un loc unde să-ţi goleşti mintea, mie mi se pare uşor ciudat. Este un loc în care-ţi umpli mintea. Și ţi-o umpli cu informaţii, ţi-o umpli cu un mod de viaţă şi, în orice caz, îţi încânţi şi ochiul cu frumuseţile pe care ţăranul român le-a creat, pentru că orice obiect util este şi împodobit în Muzeul Satului. Deci, dintr-o dată vedem că vorba aceea ‘Românul s-a născut poet’ şi zic acum ‘s-a născut iubind frumosul‘ nu este vorbă goală. Și asta o văd în fiecare zi, uitându-mă la broderiile după costumul tradiţional, la crestăturile de pe obiectele în lemn sau la pictura de pe ceramica tradiţională. S-a născut aşa, a fost aşa şi noi ne străduim să îl menţinem iubitor de frumos pe român.

AGERPRES: Care a fost numărul maxim de vizitatori pe care l-aţi înregistrat?

Paula Popoiu: Anul trecut am avut peste 500.000 de viziatori, la care, dacă adăugăm şi ce se întâmplă în străinătate, ne ducem către 600.000 de vizitatori anual. Pentru că acolo avem foarte mulţi vizitatori la expoziţii. De exemplu, anul acesta, la Veneţia, în două săptămâni, am avut 7.000 de vizitatori, lucru extraordinar. Unele muzee nu au tot anul 7.000 de vizitatori. La Milano am avut tot aşa, 10.000 de vizitatori. Îmi tot scriau colegii dintr-o asociaţie din diaspora, care au rămas să aibă grijă de expoziţie: ‘Astăzi am avut 1.000 de vizitatori într-o zi’. Pe de altă parte, dacă ţinem seama că Muzeul Bran nu este un muzeu, atunci suntem chiar pe primul loc ca număr de vizitatori.

AGERPRES: Au existat şi perioade în care muzeul n-a fost frecventat?

Paula Popoiu: Nu. Eu am venit aici ca director general în 2005. De atunci, muzeul a crescut în fiecare an ca număr de vizitatori, din ce în ce mai mult. Că asta a însemnat şi o muncă extraordinară a colegilor mei e altceva. Pentru că numai să stai să aştepţi vizitatorii nu faci nimic. Noi am avut tot timpul ofertă culturală, ne-am brenduit şi rebrenduit tot timpul, am ieşit pe site, pe Facebook, ne-am dus la conferinţe în străinătate, am prezentat muzeul de fiecare dată. Și acum, în ultima vreme, ne-am impus în mediile profesionale europene ca un muzeu de mare forţă şi de luat în seamă.

Muzeul-satului-08

AGERPRES: Au existat şi momente de cumpănă în istoria muzeului?

Paula Popoiu: Absolut. În afară de perioada 1940-1948, când a fost războiul, când muzeul a fost pus la dispoziţia refugiaţilor din Basarabia, la un moment dat Ceauşescu, care nu iubea această instituţie, a vrut s-o desfiinţeze. Muzeul se cerea mutat într-un loc undeva pe la Mogoşoaia şi asta însemna de fapt distrugerea lui. Și aici trebuie să remarcăm, fără vorbă goală, eroismul colegilor noştri care s-au opus acestei mutări. În primul rând, Gheorghe Focşa.

El a fost cel care s-a opus cu o diplomaţie fantastică, pentru că el a fost director după 1947, într-o perioadă extrem de grea, în care a reuşit să ducă mai departe ideile Școlii Sociologice de la Bucureşti. Un lucru fantastic din punct de vedere al diplomaţiei cu care a condus instituţia. Pe urmă, s-a opus când muzeul trebuia demolat şi mutat. El, împreună cu doamna Georgeta Stoica sunt numele cele mai de amintit din acest punct de vedere. Dar sigur că n-au fost singuri dacă au reuşit să se opună unei autorităţi atât de mari, unei dictaturi de fapt, cum era pe vremea lui Ceauşescu. Ăsta a fost un moment foarte important în istoria muzeului.

Pe urmă, după 1990, muzeul a suferit două incendii mari. În 1998, când a fost acel incendiu ciudat în mai multe locuri, şi incendiul din 2002, când a ars parte din Bucovina şi din Dobrogea. În acest moment toate monumentele sunt la locul lor, ce nu s-a putut restaura s-a reconstituit sau s-a adus altceva din teren. Nu se mai văd urmele incendiilor, dar incendiul este un pericol permanent în Muzeul Satului.

Aş îndrăzni să spun că un alt moment de cumpănă al Muzeului Satului, care încă nu s-a produs, dar se conturează aş spune, este Teatrul de Vară Constantin Tănase, lipit de muzeu. Este un loc care aparţine Teatrului de Revistă Constantin Tănase, care a fost al Muzeului Satului şi pe care eu îl tot cer de ani de zile de la Primărie. Nu îl cer pentru că nu ştiu ce prestigiu aş dori eu să construiesc pe acest teatru, ci pentru că este un loc periculos pentru Muzeul Satului.

Acolo, muzeul este practic lipit de acest teatru, ultima casă este acoperită cu stuf, este chiar o zonă care a mai ars, în 1998. Ori, un teatru de revistă, cu public divers, greu de controlat, un teatru unde la un moment dat se dorea să se pună artificii şi tot felul de nebunii din astea nu este tocmai adecvat. În primul rând pentru că produce şi prea mult zgomot, este un teatru în aer liber.

Deja am avut câteva probleme, în momentul când se dădeau câteva concerte. Se făceau repetiţii în timp ce în muzeu erau vizitatori străini care m-au reclamat la Ministerul Culturii, crezând că este al nostru. Și Casa Regală este deranjată de acest lucru. Eu nu am înţeles de ce nu ni se dă înapoi teatrul, pentru că folclorul nu are o scenă în acest oraş. Avem strânse 4.000 de semnături în două zile la poarta muzeului pentru ca teatrul să ni se dea înapoi, dar nu ne-a luat absolut nimeni în seamă. Aşteptăm noul primar şi vom reveni şi la el.

AGERPRES: Ce înseamnă pentru dvs. Muzeul Satului?

Paula Popoiu: Muzeul Satului înseamnă întreaga mea viaţă. Practic, din facultate eu am lucrat pentru prima dată la Muzeul Satului, am lipsit o perioadă, pentru că m-am dus la Ministerul Culturii, dar acolo am răspuns tot de muzee în aer liber. Spuneam, la un moment dat, că la mine ordinea ar fi copilul meu, Muzeul Satului, deci imediat după copilul meu. Este locul în a cărui istorie sper să rămân cumva cu tot ce am făcut, alături de toţi colegii mei cu care lucrez.

AGERPRES: Aveţi un exponat preferat din muzeu?

Paula Popoiu: Aici e foarte greu, ca şi cu copiii. Dacă ai trei copii şi cineva te întreabă care-ţi place cel mai mult? Toate sunt importante. Dar dacă mă întrebaţi de un loc special în Muzeul Satului, vă spun Biserica Dragomireşti. Și vă spun şi de ce mi se pare un loc special. Pentru că, pe vremea când eram tânăr muzeograf, Ernest Bernea vizita Muzeul Satului. Și pentru că vorbea foarte mult, noi eram foarte tineri şi nu ne dădeam seama cât de important e.

Eu sunt un om răbdător şi la un moment dat toţi colegii au fugit şi m-au lăsat pe mine cu Ernest Bernea. Și stăteam cu el pe băncuţa de sub nucul de la Biserica Dragomireşti şi-mi povestea aşa de multe lucruri … Iar acum regret că eram aşa de tânără, că n-am înţeles importanţa acestei vorbiri cu Ernest Bernea şi că n-am înregistrat absolut nimic. Dar, sigur că vorbirea mi-a rămas. Când am venit prima dată în Muzeul Satului şi m-am întâlnit cu Gheorghe Focşa m-am şi speriat, pentru că pentru mine era bibliografie. La Biserica Dragomireşti este îngropat şi Gheorghe Focşa. Deci, este locul cel mai special din Muzeul Satului, cel puţin pentru mine.

AGERPRES: Ce i-aţi spune profesorului Dimitrie Gusti, dacă l-aţi întâlni pe uliţele muzeului?

Paula Popoiu: Păi cred că-l şi-ntâlnesc din când în când. În primul rând, aş spune că a fost un vizionar, a fost un om charismatic şi ceea ce a făcut el aici nu este neapărat o consecinţă a unei îndelungi cercetări şi aplecări asupra lumii satului, ci este, practic, întruparea unui vis. Ce a făcut Dimitrie Gusti aici s-a născut din pasiune. Este extrem de rar ca un om de valoarea lui să se nască într-o ţară ca a noastră şi să strângă în jurul lui o echipă care să colaboreze aşa cum a colaborat Școala Sociologică de la Bucureşti. Noi, românii, avem această caracteristică de dezbinare rapidă, dar Dimitrie Gusti a fost un om cu totul special. Aşa că, dacă m-aş întâlni cu el pe aleile Muzeului Satului i-aş preda cheia muzeului şi m-aş retrage.

Muzeul-satului-09

AGERPRES: E frumos finalul. Există o altă întrebare pe care aţi fi dorit să v-o adresez?

Paula Popoiu: Acest muzeu este o instituţie importantă pe care mai marii zilei, mă refer la cei care conduc această ţară, ar trebui s-o ia mai mult în seamă. Poate că trebuia să mă întrebaţi ce buget are Muzeul Satului anul acesta, sau ce buget a primit pentru dezvoltarea sectorului nou (n.r — Satul Nou). În perioadă de criză, pentru că noi am început în 2007, noi am dezvoltat aici un muzeu. Poate că e bine să mă întrebaţi câţi miniştri ai Culturii au ştiut de acest lucru şi câţi au luat-o în serios.

Kelemen Hunor a luat-o cel mai în serios, şi, cu tot respectul pentru toată lumea, el a fost cel care mi-a dat bani să duc mai mult de jumătate din acest proiect. După care bugetul s-a diminuat din ce în ce mai mult, până anul acesta când n-am mai primit nimic pentru dezvoltarea acestui proiect. Mie mi s-a părut trist acest lucru, pentru că mi-am dat seama că Dimitrie Gusti, că vorbeam de el, a avut o altfel de abordare din partea autorităţilor statului. Și că atunci, la vremea aceea, în 1936, toată lumea a înţeles cât de importantă este această instituţie.

După 80 de ani îmi este greu să spun că toată lumea înţelege cât de importantă este. Și nu mă refer la public, mă refer chiar la cei care conduc destinele Culturii şi destinele României. Prin acest gen de instituţii, de fapt, noi ne facem imagine bună în lume. Avem 19 muzee în aer liber. Dacă fiecare din aceste muzee ar avea statutul de muzeu naţional şi ar fi ajutat să se dezvolte, am avea 19 instituţii care ar face imagine bună în lume României. Aşadar, întrebarea la care aş fi vrut să răspund ar fi fost asta: Cât de luaţi în seamă suntem de către autorităţile statului? Și aş răspunde: Puţin. (Text: Agerpres, Foto: muzeul-satului.ro, agerpres.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.