Muzeul Pălăriilor de Paie

Muzeul-palariilor-de-paie-01

Unic în ţara noastră, Muzeul Pălăriilor de Paie se află în satul Crişeni, din judeţul Harghita, pe valea pârâului Cuşmed la şase kilometri vest de Atid. Acesta conservă şi prezintă arta şi tehnica împletirii pălăriilor de paie şi a obiectelor decorative din paie, un meşteşug cu o tradiţie de 150 ani.

Muzeul este adăpostit de o casă ţărănească tradiţională aparţinând fondatorului muzeului, Szocs Lajos, cel a cărui familie se ocupă de patru generaţii de confecţionarea pălăriilor de paie şi care s-a decis să arate tainele acestui meşteşug înfiinţând acest muzeul în anul 2001.

Prima încăpere expune aproximativ 150 de modele de pălării de paie din România. În a doua încăpere pot fi văzute diverse obiecte decorative sau de uz caznic precum: decoraţiuni pentru pomul de Crăciun, sacoşe, coşuri şi tăvi. În ultima încăpere vizitatorul este familiarizat cu tehnica de realizare a pălăriilor de la seceratul paielor până la produsul final – pălăria gata de purtat. Tot aici sunt prezentate diverse utilaje vechi şi moderne folosite la confecţionarea pălăriilor din paie.

Atracţia muzeului este cea mai mare pălărie purtabilă din lume. Aceasta are un diametrul de doi metri şi o greutatea de 2,65 kilograme, iar la fabricarea ei s-au folosit 500 metri de împletitură de paie şi 1,5 kilometri de aţă. Pălăria poate fi probată de toţi cei care trec pragul muzeului.

Muzeul-palariilor-de-paie-02

Vizitatorii pot admira, de asemenea, în curtea muzeului şi o impresionantă colecţie de pietre sculptate de natură, provenind, în starea lor naturală, din albia pârâului Cuşmed ce curge în apropierea muzeului. Peste 600 de astfel de exemplare se află expuse aici şi au forme dintre cele mai variate, de la raţă şi porumbel, până la chipuri umane şi chiar pălării sau şepci. Tot în curte se află peste 400 de indicatoare, care arată locurile de unde au venit oaspeţii pentru a admira muzeul, acest obiectiv turistic inedit, cel mai îndepărtat loc din lume de unde au venit vizitatori fiind Shanghai, China.

Muzeul-palariilor-de-paie-03

Vizitatorii pot achiziţiona şi suveniruri de la magazinul amplasat în curtea muzeului care este vizitat în fiecare an de sute de turişti. Anual, la Muzeul Pălăriilor de Paie din Crişeni se organizează tabere de împletit paie şi confecţionare de pălării în care participanţii sunt introduşi în acest univers deosebit, iar în luna iulie are loc şi un festival al pălăriilor de paie.(Text: Agerpres, Foto: agerpres.ro, dailymotion.com,tvrinfo.ro, Video: youtube.com)