Muzeul Monetăriei Imperiale

0
60

Muzeul Monetariei Imperiale-01

Muzeul Monetăriei Imperiale, cel mai recent muzeu inaugurat în ţara noastră, şi-a deschis porţile la 20 august 2015, în Oraviţa, judeţul Caraş-Severin. Amplasat pe Strada 1 Decembrie, lângă Biblioteca Orăşenească, acesta este axat pe valorificarea istoriei oraşului alături de alte peste 10 secţii ale centrului cultural oraviţean, cu statut independent de muzeu ce urmează a a fi deschise în cadrul unui proiect derulat de primăria oraşului.

Oraviţa şi localităţile din zonă au reprezentat, la mijlocul anilor 1800, importante centre în care erau bătute monedele vremii. În Banatul imperial, pentru prima dată s-a bătut monedă în 1811 la Ciclova Montană, care acum aparţine de oraşul Oraviţa.

Aici resursele erau importante, astfel că s-a hotărât ridicarea unei monetării, pentru moneda ieftină din Imperiu, adică de aramă, categoriile fiind argintul şi florinii de aur. În acest fel, oraşul Oraviţa, care la vremea aceea era un habitat extrem de important, a intrat sub un control şi un interes mai direct al Vienei.

Aşadar, Monetăria Imperială din Oraviţa („Bănăria” de la Ciclova Montană), prima de acest gen, a fost înfiinţată prin decret imperial, în anul 1811, pe când primar al oraşului era Ion Constantin, având la bază Ordonanţă Imperială din 1809.

Muzeul Monetariei Imperiale-02

Monedele erau realizate din cupru extras din zona Oraviţei, aveau imprimate pe ele semnul „O” şi aveau mai multe diviziuni. În 1811 s-au imprimat peste 3.500 de bucăţi în valoare de 3 creiţari, iar în anul următor alte 3.585 de monede în valoare de o coroană. În anul 1816 s-au imprimat 3.587 de monede în valoare de jumătate coroană şi alte 3.588 de bucăţi cu valoarea de un sfert de coroană, aşa cum relata, la inaugurarea muzeului, directorul Ionel Bota.

Monetăria a funcţionat până în anul 1855, având ca stemă un ciocan şi un târnăcop încrucişate în interiorul unei roţi dinţate înconjurată de o cunună formată, pe o parte, din frunze de laur, iar pe cealaltă parte, din frunze de stejar. În perioada interbelică, în locul acesteia a funcţionat celebra moară a lui Iacob Stoian.

În Muzeul Monetăriei Imperiale de la Oraviţa sunt expuse sute de monede şi de bancnote, documente ale vremii, înscrisuri oficiale care certifică o importantă activitate de natură monetară în această parte a fostului imperiu. Expoziţiile cuprind şi monede bătute între anii 1815 şi 1854 la „Bănăria” din Ciclova. (Text si foto: Agerpres)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.