Motivele amuzante invocate de cei care „uită” să depună la timp declaraţiile la Fisc

0
26

declaratii-fiscale

”Declaraţia mea de impunere era pe yachtul… care a luat foc’‘. Aceasta este una dintre nenumăratele scuze neobişnuite invocate de unii dintre contribuabilii din Marea Britanie care nu se achită la timp de obligaţiile fiscale anuale, informează Reuters.

”O viespe din maşină m-a făcut să am un accident, iar declaraţia mea de impunere, care era înăuntru, a fost distrusă”, scrie un alt cetăţean britanic în motivaţia adresată reprezentanţilor autorităţilor fiscale din Marea Britanie.

Alţi contribuabili dau vina pe copii, pe partenerii de viaţă sau pe colegii de muncă pentru că le-ar fi distrus în mod neintenţionat formularele sau chiar pentru că nu i-au ajutat la acest demers obligatoriu.

”Soţia mă ajută la declaraţia de impunere, dar a durut-o capul zece zile”, se arată într-un alt mesaj, însă motivul nu a reuşit să îi convingă pe angajaţii HMRC care aplică amenzi începând de la 100 de lire.

Imaginaţia nu merge, însă, întotdeauna atât de departe. ”Poştaşul nu aduce poşta la mine acasă”, scrie simplu un alt contribuabil.

”E uşor să-ţi dai seama că unele motive invocate pentru nedepunerea la timp a declaraţiilor de impunere sunt mai greu de crezut decât altele”, declară Ruth Owen, director de relaţii cu clienţii în cadrul HMRC (Her Majesty’s Revenue and Customs), Autoritatea pentru Vamă şi Fiscalitate din Marea Britanie.

”Însă, se acordă întotdeauna un ajutor pentru cei care au motive reale pentru nedepunerea la timp a declaraţiilor de impunere”, a adăugat aceasta.

În general, contribuabilii lucrători independenţi trebuie să depună declaraţiile de impunere până la 31 ianuarie, iar impozitele pot ajunge la sume foarte mari, precizează Reuters. Pentru acest an, HMRC se aşteaptă la încasări de circa 11 milioane din impozitul datorat de lucrătorii independenţi.(Text: Agerpres, Foto: cornet-printip.eu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.