Morile tradiţionale cu valţuri, bijuterii arhitecturale ameninţate cu dispariţia

0
21

morar-hida1

Adevărate bijuterii arhitecturale şi inginereşti, morile tradiţionale din Sălaj construite la începutul secolului XX sunt ameninţate cu dispariţia, iar alături de acestea şi meseria de morar, practicată astăzi doar de un grup restrâns de oameni care pun pasiunea pentru tradiţie înaintea considerentelor economice.

În judeţ mai există funcţională, în prezent, o singură moară tradiţională cu valţuri, în localitatea Hida, aceasta fiind cu un motor electric ce funcţionează neîntrerupt de aproape o jumătate de secol. Doi fraţi care au morăritul în sânge ţin încă în viaţă această ocupaţie, însă nu ştiu să spună cine va urma după ei. În satul vecin Dragu, o altă moară tradiţională cu valţuri, în prezent nefuncţională, aşteaptă o soluţie pentru a fi readusă la viaţă.

Salvarea morilor şi a morăritului din Sălaj poate veni de la fiica fostului morar din Dragu, ce propune organizarea unui festival al morilor din zonă, în care să fie incluse cele două mori amintite, alături de moara din Aşchileu Mare, judeţul Cluj. Specialiştii în domeniul patrimoniului industrial cred că primul pas ce trebuie făcut este introducerea acestor mori pe lista monumentelor istorice, pentru a putea fi accesate fonduri europene ce ar permite salvarea lor.

morar-hida2

Păşind în moara din Hida ai senzaţia că intri într-o adevărată catedrală a morăritului. Încăperea principală, cea care găzduieşte valţurile şi elevatoarele, te întâmpină cu un aer sobru, dominat de grinzi uriaşe de lemn patinat de timp şi ziduri albe, înalte. Câţiva saci de făină se odihnesc între două scări, tot din lemn, aşteptând să fie duse în gospodăria vreunui sătean. Construită în vremea imperiului austro-ungar, între anii 1932-1934, moara era, la momentul inaugurării, una dintre cele mai mari şi mai moderne din zonă. Cele patru valţuri de măcinat grâul fuseseră aduse de la o renumită fabrică din Ungaria, Ganz Danubius Budapesta, o parte din utilaje provenind de la fabrica timişoreană „Klug – construcţiuni de maşine şi mori”, aşa cum se mai poate încă citi scris cu litere negre pe o etichetă aurie de alamă, fixată pe unul dintre elevatoarele de lemn ale morii.

Întreaga moară era acţionată la început de un motor cu aburi, pentru funcţionarea căruia au fost sacrificaţi mulţi arbori din pădurile satului. Motorul nu deservea doar moara, ci o întreagă mică industrie locală, ce includea un gater, o presă de ulei şi o instalaţie de dărăcit lână. Instalaţia cu aburi a fost înlocuită cu una ce funcţiona cu gaz rezultat tot din arderea lemnelor, mai apoi cu două motoare diesel şi, în fine, din 1963 şi până astăzi, cu un motor electric de dimensiuni impresionante.

morar-hida3

Moara funcţionează din 1934 şi e cu trei valţuri duble. Era o societate la Timişoara care făcea utilaje de morărit. O parte din maşini s-au făcut la Timişoara, iar valţurile la Ganz Danubius, din Budapesta. Prima dată, cu aburi a fost motorul. A «mâncat» păduri întregi. Erau oameni care aduceau lemne în fiecare zi la moară şi era unul care numai tot tăia lemne şi băga pe foc. Băga metrul ster odată, întreg, nu-l tăia. Era nevoie de putere, pentru că motorul acţiona şi o presă de ulei, un gater şi o drebe (instalaţie de dărăcit lâna – n.r.). Tot în asta clădire au fost. O singură transmisie şi un singur motor le-au dus pe toate. Este beton de opt metri turnat în pământ sub motor. A fost aici o industrie locală completă. A funcţionat până la începutul anilor ’60.

A rămas apoi numai moara propriu-zisă după ce au venit comuniştii. Motorul actual e unul electric, ce funcţionează fără nicio reparaţie din 1963. E tot de la Ganz Danubius. Înainte de a-l aduce aici a lucrat la concasoarele din cariera de la Morlaca”, spune Alexandru Sâmpetrean, unul dintre cei doi fraţi care mai lucrează încă la moară, cu jumătate de normă, deşi e pensionar.

Se ocupă de moară încă din 1971, când s-a alăturat fratelui său Cozma, care a fost angajat ca morar din 1957 până în 2000. Cei doi prezintă şi astăzi, cu pasiune şi însufleţire, procesul de fabricare a făinii, pe care l-au supravegheat vreme de jumătate de secol.

„Mai întâi grâul se triază, intră jos în manta, unde este o piatră abrazivă ce ia coaja de pe bob, iar mai apoi intră într-o altă maşină ce are o plasă prin care grâul bun rămâne, iar restul îl aruncă afară. Camera de praf preia tot praful care vine de la grâu. Apoi grâul intră la măcinat, la valţuri, începe şi se macină şi ajunge la elevatoare. Fiecare elevator în parte are un altfel de rol, duce o altfel de marfă. La fiecare valţ sunt două elevatoare. Unul duce de la o parte de măciniş, unul de la alta. Făina e trecută mai apoi prin sită. Moara are două sită dublă, cu 24 de rame care cern făina şi 24 de rame colectoare. Fiecare ramă are site cu găuri de alte dimensiuni. Sitele sunt acoperite cu mătase italiană. Mai întâi rezultă grişul, care măcinat din nou se transformă în făină. Pentru a ajunge făină, un bob de grâu se macină de şapte ori şi rezultă şapte calităţi de făină: trei şroturi, trei şime şi tărâţa. E moară sistematică în şapte mersuri. Al şaptelea măciniş e la o piatră ce funcţionează aici de 70 de ani şi scoate făina neagră. Moara de la Dragu e în cinci mersuri. La Surduc era o moară în trei mersuri, cu un singur valţ”, explică Alexandru Sâmpetrean.

morar-hida4

Dintre cele 24 de mori ce existau în judeţ în 1972, astăzi mai este funcţională doar cea din Hida. Iar faptul că la Hida se mai macină încă făină e în mare parte meritul celor doi fraţi. Din păcate, le e greu şi lor să spună ce se va întâmpla în viitor cu această moară şi cu meseria pe care au practicat-o cu pasiune întreaga viaţă.

„Noi suntem particulari, privatizaţi din 2000, când am devenit Multiprod. Suntem singura moară veche din Sălaj. Am mai avut o moară de la Sărmăşag, vândută şi mai apoi transformată în service auto, cea de la Zăuan a devenit pescărie, moara de la Ip şi ea e vândută. Moara de la Vârşolţ a fost revendicată, s-a predat foştilor proprietari de trei ani şi nu mai funcţionează. O mai fost moară la Surduc – o ars, o mai fost la Zimbor – o ars, o fost la Românaşi – s-o prăpădit toată. După noi urmează doar cei care o vor strica. Noi am avea urma care să o ducă, dar merg la un alt serviciu. Amândoi avem feciori care ştiu să lucre aici. Ar fi interesaţi, dar moara nu mai e rentabilă. Nu poţi asigura un venit stabil, pentru că nu au măciniş continuu. Pe vremuri erau foarte mulţi oameni care veneau la moară. Se stătea la rând câte trei zile. Astăzi toţi cumpără pâine de la ABC. Diferenţa între pâinea din făina de la moara noastră şi cea din comerţ e ca de la cer la pământ. Când mănânci o bucată de pâine de casă, eşti sătul toată ziua, când mănânci pâinea din comerţ, e ca şi cum ai mânca floricele de porumb”, crede morarul din Hida.

La o aruncătură de băţ de Hida se află localitatea Dragu, unde o altă moară cu valţuri, cu câţiva ani mai în vârstă ca cea prezentată, este, cel puţin pentru moment, nefuncţională, dar cu toate utilajele la locul lor. Unele site de cernut făina au fost roase de şoareci, unele utilaje au nevoie de mici reparaţii, însă moara, care este actualmente în proprietatea primăriei, ar putea fi readusă la viaţă. Cel puţin acest lucru şi-l doreşte cu ardoare Eva Tulgodi, soţie, fiică şi nepoată de morar care locuieşte chiar în casa de lângă clădirea morii. Eva a copilărit de altfel în moara Dragu, iar casa familiei sale era, în vremurile bune, plină de sătenii care veneau să-şi macine grâul şi erau obligaţi să stea la coadă zile în şir.

morar-hida5

„Bunicul meu, din partea mamei, a fost adus aici în 1918, la prima moară, care a fost la Voivodeni. După câţiva ani, moara de la Voivodeni a ars şi a început construcţia morii de la Dragu, iar el a venit aici, tot ca şi morar. Primii proprietari au fost Kiss şi Hamlet, un maghiar şi un evreu din sat. În 1928 s-a finalizat moara de aici. În acelaşi an s-a născut mama mea, în casa ce aparţinea tot de moară. Bunicul a venit din Buza, judeţul Cluj. Bunicul din partea tatei a fost mecanic, specializat pentru instalarea de mori în Austria, fiind chemat aici pentru instalarea motoarelor de la morile din Hida şi Dragu. Aşa s-au cunoscut şi părinţii mei, pentru că bunicii au lucrat împreună. Tata, Racz Martin, a lucrat prima oară la moară la Hida, iar apoi a venit aici, unde a lucrat până în 1998. De sărbători era aşa de mult de lucru că nu mai ştiai dacă e zi sau noapte. La noi în casă era tot timpul plin de oameni, Veneau oamenii la moară şi intrau la noi şi îşi făceau plăcinte, pentru că stăteau câte două-trei zile la rând. Veneau de pe o rază de 50 de kilometri”, povesteşte Eva Tulgodi.

Naţionalizată în 1948, moara a ajuns în prezent în proprietatea primăriei, care a închiriat-o în ultimii ani familiei Evei Tulgodi. Din păcate, lipsa clienţilor a făcut imposibilă menţinerea în funcţiune a morii, o problemă importantă fiind şi imposibilitatea găsirii unor morari, după ce tatăl şi soţul Evei au decedat. Acesta şi-ar dori însă ca moara să nu fie abandonată şi distrusă, ci să fie redeschisă şi, mai mult, chiar inclusă într-un circuit turistic.

„Abandonarea patrimoniului industrial vechi, tradiţional, pe motivul lipsei de fonduri, nerentabilităţii şi a faptului că este depăşit din punct de vedere moral şi tehnic e la fel cu decuplarea unui bolnav de la aparate înainte de a se epuiza căile medicale de a salva pacientul, dar în lipsa unei investiţii iminente, datorită stării avansate de degradare, atât a utilajelor, cât şi a clădirii, starea ei se va înrăutăţi pe zi ce trece. Trebuie făcute eforturi pentru a se găsi resurse financiare prin diferite proiecte pentru a fi realizate investiţii de primă necesitate pentru punerea în siguranţă a clădirii prin repararea acoperişului. Moara de la Dragu este un reper identitar major pentru comunitatea locală, putând fi considerată fără niciun fel de reţinere cartea de vizită a acestei comune. Se pot găsi surse de finanţare din fondurile structurale ale Uniunii Europene şi alte mecanisme de finanţare, pentru a susţine valorificarea produselor tradiţionale locale şi a turismului cultural”, consideră Eva Tulgodi.

Concret, aceasta crede că o idee pentru salvarea morii şi a tradiţiei morăritului ar putea-o reprezenta realizarea unui festival al morilor din zonă, în care să fie incluse morile din Hida şi Dragu, alături de moara din Aşchileu Mare, judeţul Cluj. Cei interesaţi ar putea asista la demonstraţii de măcinat grâul şi ar putea degusta produse făcute din diferitele sortimente de făină de la moară.

Importanţa acestor clădiri din patrimoniul industrial, ce ar trebui mai întâi inventariat şi clasat, este subliniată şi de Valeria Lehene, conductor arhitect în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional (DJCPN) Sălaj.

„Astfel de clădiri industriale sunt foarte importante, pentru că au elemente specifice. În momentul în care mergi într-o localitate, poţi să-şi dai seama care-i clădirea şcolii, mă refer la şcolile mai vechi, ştii exact care-i clădirea căminului cultural, ştii care-i moara, primăria sau casa parohială. Dacă ele s-au păstrat, trebuie protejate pentru că dau specificul localităţii. Chiar dacă nu ar fi puse în valoare ca un muzeu, deşi aici cred că este cazul, ele contribuie la păstrarea specificului. Dacă în momentul acesta ce vedem mai important este în interior, şi oricum va rămâne ce este în interior, cred că ar trebui lucrat şi la exteriorul clădirilor pentru a fi aduse la aspectul iniţial. Ne referim în principal la tencuiala exterioară, care a fost evident refăcută. Ar merita căutate poze vechi, pentru a se vedea cum arătau”, afirmă Valeria Lehene.

morar-hida6

Asemenea fiicei morarului din Dragu, şi reprezentanta DJCPN Sălaj crede că fondurile europene ar putea reprezenta o soluţie pentru salvarea morilor, însă mai întâi acestea ar trebui clasate, respectiv introduse pe lista monumentelor istorice.

Patrimoniul industrial este protejat în România de o lege specială, adoptată încă din 2008, dar prea puţin pusă în practică până în prezent, în principal din cauza lipsei de personal din cadrul direcţiilor de cultură judeţene, crede arhitectul Irina Iamandescu, preşedintele al AIR – Asociaţia pentru Arheologie Industrială din România.

„Există o lege privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial care a fost aprobată în 2008, dar care nu are nicio eficienţă. Nu a fost urmată de nişte metodologii şi nu are eficienţă în practică. Situaţia dificilă provine din faptul că aceste obiective nu mai au funcţiunea care le-a creat şi aparţin unor societăţi care nu mai au activitate economică. În concluzie, intră în degradare şi se distrug exponenţial. (…) Punctul meu de vedere este că e neapărat nevoie să se păstreze ce a mai rămas, amândouă dacă doar două au mai rămas, şi să se investigheze dacă mai există şi alte cazuri. Ministerul Culturii a făcut în urmă cu şapte-opt ani un apel în teritoriu să se facă aceste propuneri de clasare, dar cu rezultate minime din cauza lipsei de personal. Lucrează câte un om pe judeţ sau niciun om pe judeţ, din păcate”, afirmă Irina Iamandescu.

Ea spune că păstrarea unor astfel de obiective este la fel de importantă precum conservarea oricărei clădiri de patrimoniu. „Este la fel de important ca şi conservarea unei biserici sau ca şi conservarea unei case în care s-a născut o personalitate locală, un poet, un scriitor. De ce aceste clădiri să fie mai puţin importante? Sunt un segment din istoria noastră şi au aceeaşi importanţă. Nici legea şi nici societatea n-ar trebui să distingă între ele. Legea nu face distincţie şi le consideră la fel de importante. Sunt la fel de importante ca orice segment din istoria noastră, fie el cultural, religios sau social”, conchide specialista în arheologie industrială. Şi sfatul Irinei Iamandescu se îndreaptă spre clasarea unor astfel de clădiri şi încercarea de accesare a unor proiecte europene.

Acoperite de praful fin de făină, cele două mori din Sălaj aşteaptă şi speră la vremuri mai bune, aşa cum au trăit la începuturile existenţei lor. Se spune că speranţa moare ultima. În cazul lor, speranţa că praful de făină nu va fi înlocuit cu praful uitării. (Text: Agerpres, Foto: agerpres.ro, voceatransilvaniei.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.