Moment istoric la Vatican: Maica Tereza a fost declarată sfântă de către Papa Francisc

0
23

Citat-Maica-Tereza

Maica Tereza, laureată a premiului Nobel pentru Pace şi una dintre cele mai emblematice personalităţi ale secolului trecut, a fost declarată sfântă duminică, 4 septembrie, de către Papa Francisc, la începutul unei ceremonii de canonizare oficiate în Piaţa Sfântul Petru din Roma, în faţa a 100.000 de credincioşi.
canonizare-Maica-Tereza-01

„O declarăm pe Fericita Tereza de Calcutta sfântă şi o trecem printre sfinţi, decretând ca ea să fie venerată ca atare de către întreaga Biserică”, a declarat Papa Francisc, rostind în latină formula de canonizare. În calendarul catolic, sfânta va fi celebrată la 5 septembrie, zi în care se comemorează moartea Maicii Tereza, decedate în 1997.

După ceremonie, Papa oferă un prânz pentru 1.500 de persoane fără resurse financiare, aflate în grija surorilor ordinului „Misionarele Carităţii”, congregaţia fondată de Maica Tereza.

canonizare-Maica-Tereza-02

Potrivit AFP, pe faţada Bazilicii Sf. Petru a fost instalat un portret uriaş al Maicii Tereza, iar anunţul canonizării, la 19 ani după moartea acesteia, a fost primit cu aplauze de miile de persoane prezente la eveniment.

canonizare-Maica-Tereza-03

Ceremonia de canonizare, la care au participat 12 şefi de stat, este unul dintre momentele importante ale Anului Sfânt al Milostivirii, proclamat de Papa Francisc.

Maica Tereza – biografie

Maica Tereza de Calcutta, pe numele de botez Agnes Gonxha Bojaxhiu, s-a născut la 26 august 1910, la Skopje, oraş aflat la vremea aceea sub ocupaţie otomană, în prezent capitala Macedoniei. Părinţii săi, de origine albaneză, erau devotaţi bisericii catolice şi implicaţi în toate acţiunile acesteia. Pe când avea doar 8 ani, tatăl său a murit, iar ea s-a apropiat foarte mult de mamă, o persoană foarte pioasă şi plină de compasiune faţă de semenii săi, care i-a insuflat fiicei sale spiritul actelor de caritate.

La vârsta de 12 ani a simţit prima chemare către viaţa religioasă, iar şase ani mai târziu, la 18 ani, în 1928, a plecat la Rathfamham, lângă Dublin, la călugăriţele irlandeze de Loretho, unde a învăţat limba engleză. Acolo a primit numele, sora Maria Tereza, după Sfânta Tereza din Lisieux, potrivit site-ului motherteresa.org. Un an mai târziu, în 1929, a părăsit Irlanda şi s-a oprit în India, la Darjeeling, unde, în 1931, a depus primul jurământ de credinţă. A fost trimisă apoi la Calcutta, unde a predat la Liceul de Fete Sfânta Maria, condus de călugăriţele de Loretho şi în care studiau fete din familii sărace. În această perioadă, a învăţat bengaleza şi hindi.

La 24 mai 1937, a depus jurământul final de credinţă, numindu-se, de acum înainte, Maica Tereza. A continuat să predea la Liceul Sfânta Maria, iar în 1944 a fost numită directoare a acestuia. Prin bunătatea şi generozitatea ei, a încercat să le insufle elevilor devoţiunea faţă de Iisus Hristos: „Dă-mi puterea să fiu lumina din viaţa lor, pentru ca, în cele din urmă, să-i pot conduce către Tine” („Give me the strength to be ever the light of their lives, so that I may lead them at last to You,”), scria Maica Tereza într-o rugăciune, potrivit site-ului biography.com.

canonizare-Maica-Tereza-04

Doi ani mai târziu, la 10 septembrie 1946, pe când se afla într-un tren care urma să o ducă la Darjeeling pentru un popas spiritual de câteva zile, are revelaţia „celei de a doua chemări a Domnului”.

A auzit vocea Domnului Iisus Hristos care i-a spus „Vino, fii lumina Mea!”, rugând-o să-şi dedice viaţa celor mai săraci dintre cei săraci, celor bolnavi şi nevoiaşi. Cum deja depusese jurământul final de credinţă, nu a putut părăsi mânăstirea fără o permisiune oficială. În 1948 primeşte, din partea arhiepiscopului de Calcutta şi a Vaticanului, acceptul oficial de a propovădui iubirea pentru aproapele, din afara Ordinului. Din acel moment, Maica Tereza nu a mai purtat hainele de călugăriţă, adoptând îmbrăcămintea săracilor bengalezi: un sari de culoare albă, cu o bordură albastră. După şase luni de pregătire medicală, s-a îndreptat către periferia oraşului, neavând alt scop decât acela de a-i ajuta „pe cei nedoriţi, pe cei neiubiţi şi pe cei neîngrijiţi”. Mesajul ei era cât se poate de simplu: „cei săraci trebuie să ştie că-i iubim”.

S-a dedicat în întregime semenilor săi, îngrijind copii sau alinând suferinţe, a deschis o şcoală în aer liber şi o casă pentru cei fără adăpost şi a convins autorităţile locale să facă donaţii pentru această cauză. Prin eforturile Maicii Tereza, milioane de bolnavi şi muribunzi au primit adăpost şi au fost trataţi în dispensare mobile sau în clinici specializate şi sute de mii de copii abandonaţi au fost îngrijiţi şi daţi spre adopţie.

În octombrie 1950, a întemeiat, sub numele de Misionarele Carităţii, o nouă congregaţie religioasă în Arhidioceza Calcuttei. La început, aceasta avea doar 12 membri, foşti profesori şi foşti elevi de la Liceul Sfânta Maria, dar, pe măsură ce congregaţia s-a dezvoltat şi au început să primească mai multe donaţii, activitatea acesteia a crescut exponenţial.

În 1952, i se repartizează o casă cu trei etaje, situată pe Lower Circular Road 54-A, viitorul sediu central al congregaţiei. Cele 250 de călugăriţe care trăiesc aici îşi încep ziua la ora 4.30 cu rugăciuni şi meditaţii închinate Domnului în capela de o simplitate înduioşătoare. În zorii zilei, călugăriţele ies pe străzi pentru a aduna morţii din şanţuri şi canale, sugarii abandonaţi şi pentru a împărţi pâine săracilor.

Într-o zi, un ziarist, văzând-o cum spăla un bolnav cu răni grave, a spus: „Eu n-aş face aşa ceva nici pentru un milion de dolari”. „Nici eu”, i-a răspuns Maica Tereza. „Pentru un milion de dolari nu, însă din iubire faţă de Hristos, da, şi cu bucurie”.

Semenii săi o priveau ca pe o sfântă, dar Maica Tereza spunea: „Sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea. Sunt sigură că e El, nu eu. Este lucrarea Lui, nu a mea. Eu sunt doar disponibilă la poruncile Sale. Fără El nu pot face nimic. Însă nici Domnul nu ar putea face nimic pentru cineva care ar fi plin de sine. (…) Trebuie să acţionăm ca şi cum totul ar depinde de noi… dar să-i lăsăm restul lui Dumnezeu.”

„Imperiul carităţii” creat de Maica Tereza s-a extins continuu. În anul 1952, a fost deschis Nirmal Hriday, un cămin din Kalighat, unde şi-au găsit adăpost 60.000 de bătrâni nevoiaşi, în 1955 – orfelinatul Shishu Bhawan, iar în 1964 – colonia de leproşi din apropiere de Calcutta. În decursul anilor, au mai fost înfiinţate o clinică pentru bolnavii de tuberculoză, o maternitate, un cămin pentru mamele necăsătorite şi numeroase şcoli.

canonizare-Maica-Tereza-05

În 1965, a deschis primul cămin în afara Indiei, în Venezuela. La New York, a deschis un sanatoriu pentru cei infectaţi cu HIV/SIDA. A călătorit şi la Beirut, unde a îngrijit atât copiii creştini cât şi pe cei musulmani. În 1991, a deschis un cămin la Tirana. A fost prezentă şi în România, în 1990, cu ocazia deschiderii, la Bacău, a Casei Misionarelor Carităţii, precum şi în 1992.

În 1995, susţinea financiar, din donaţii publice, 534 de cămine în 115 ţări, iar în 1997, congregaţia număra 4.000 de surori în 610 fundaţii din 123 de ţări. Activitatea desfăşurată de Maica Tereza s-a bucurat de apreciere în lumea întreagă.

Maica Tereza s-a împotrivit în mod clar avortului. În anul 1994, în cadrul unei conferinţe la Washington, a declarat: „Nu ucideţi copilaşii! Le rog pe toate mamele din lume: Dacă nu doriţi un copil, daţi-mi-l mie… Eu îl doresc! Aşa am adoptat peste 3.000 de copii în Calcutta”.

Maica Tereza a primit numeroase premii pentru acţiunile de caritate săvârşite pentru semenii săi din întreaga lume, indiferent de religia acestora. Cea mai prestigioasă distincţie, însă, este Premiul Nobel pentru Pace, acordat în octombrie 1979, pentru o viaţă închinată semenilor din lumea întreagă, pentru ajutorul acordat săracilor, pentru alinarea suferinţelor celor bolnavi, pentru îngrijirea copiilor, într-un cuvânt – pentru întreaga sa operă de caritate.

Prin acordarea acestui premiu, Comitetul norvegian al Premiului Nobel îşi exprima recunoştinţa faţă de munca Maicii Tereza în folosul celor mai săraci dintre cei săraci, „pentru activitatea întreprinsă în lupta de a depăşi starea de sărăcie şi suferinţă, care constituie, de asemenea, o ameninţare la adresa păcii”, potrivit nobelprize.org. În 1979, întreaga umanitate şi-a îndreptat atenţia către suferinţele copiilor şi ale refugiaţilor, iar aceştia reprezintă exact acele categorii de oameni pentru care Maica Tereza a lucrat atâţia ani, cu abnegaţie.

Comitetul a reliefat, de asemenea, energia care i-a susţinut aceste acţiuni de caritate şi care ilustrează calităţile sale sufleteşti. O caracteristică a muncii sale o reprezintă respectul faţă de fiecare fiinţă umană în parte. Cei mai singuri, cei mai năpăstuiţi şi cei mai bolnavi au găsit alinare în mâinile sale. În ceea ce o priveşte pe Maica Tereza, această filosofie de viaţă este adânc înrădăcinată în credinţă. A adunat în jurul său oameni de diferite religii, a luptat pentru promovarea păcii, pentru eradicarea foametei şi a sărăciei, a creat o comunitate primitoare pentru cei suferinzi.

Ceremonia de decernare a avut loc la 10 decembrie 1979, iar Maica Tereza a primit premiul „Spre slava lui Dumnezeu şi în numele celor săraci”. Festivitatea de premiere nu s-a încheiat, aşa cum era prevăzut, cu un banchet, Maica Tereza anulându-l pentru a organiza o masă de Crăciun pentru 2.000 de săraci. Opinia publică a fost deosebit de impresionată de acest gest şi Misionarele Carităţii au primit donaţii spontane însumând 50.000 de dolari. După decernarea premiului, Maica Tereza a întreprins o serie de vizite în SUA, Uniunea Sovietică, RFG, RDG, Albania şi China.

La 5 septembrie 1997, inima Maicii Tereza a încetat să mai bată. A fost înmormântată în sediul central al congregaţiei Misionarele Carităţii de pe Lower Circular Road din Calcutta. La ceremonia religioasă au participat 400 de demnitari din 23 de ţări ale lumii.

Pentru neobosita sa dăruire faţă de cei aflaţi în suferinţă, Maica Tereza rămâne poate cel mai mare binefăcător al secolului XX. A îmbinat, de-a lungul vieţii sale, o profundă empatie cu cei nevoiaşi şi o devoţiune desăvârşită faţă de chemarea sa. Acestea s-au completat cu un spirit întreprinzător, un foarte bun organizator, ceea ce i-a permis să-şi ajute semenii de pe tot globul.

Cu toate că a săvârşit un număr incomensurabil de acte de caritate şi a marcat vieţile a milioane de oameni, ea se caracteriza simplu: „După sânge, sunt albaneză. După cetăţenie – indiană. După credinţă, sunt călugăriţă catolică. După chemare, aparţin lumii. Iar în ceea ce priveşte inima mea, aparţin în întregime Inimii lui Hristos”, notează site-ul motherteresa.org.

La 19 octombrie 2003, de Ziua mondială a misiunilor, papa Ioan Paul al II-lea a beatificat-o pe Maica Tereza de Calcutta, în cadrul unei Liturghii solemne celebrate în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. La celebrare au fost prezenţi câteva sute de mii de pelerini veniţi din lumea întreagă, mai bine de o sută de cardinali şi numeroşi episcopi, sute de surori din congregaţia fondată de Maica Tereza, mii de săraci, personalităţi religioase creştine şi musulmane şi un impresionant număr de personalităţi politice. După Liturghie, săracilor li s-a oferit prânzul în Aula Paul al VI-lea.

„Maica Tereza de Calcutta, fondatoarea Misionarelor Carităţii, pe care astăzi am bucuria să o înscriu în rândul fericiţilor, a mers pe urmele lui Hristos, pe un itinerar de iubire şi de slujire, care răstoarnă orice logică omenească”, a spus suveranul pontif, prezentând-o pe noua fericită drept model de sfinţenie.

„Să îi aducem laudă acestei mici femei îndrăgostite de Dumnezeu, mesageră umilă a Evangheliei şi neobosită binefăcătoare a omenirii” – a spus papa Ioan Paul al II-lea, în încheierea predicii sale. (Text: Agerpres, Foto: cuvintecelebre.ro, EPA, agerpres.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.