Mircea Băsescu – 4 ani de închisoare cu executare, sentinţă definitivă

0
14

Mircea-basescu

Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au decis, joi, 16 iunie, printr-o sentinţă definitivă, ca Mircea Băsescu, condamnat în primă instanţă la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, cauză în care sunt implicaţi membri ai familiei lui Bercea Mondial, să îşi ispăşească pedeapsa.

Magistraţii au dispus ca şi Marian Căpăţână să îşi execute condamnarea, în acelaşi dosar, de 3 ani de detenţie pentru complicitate la trafic de influenţă.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA, pentru trafic de influenţă şi respectiv complicitate la trafic de influenţă, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an a început derularea procesului.

După ce au fost cercetaţi în stare de arest preventiv, judecătorii au înlocuit respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu şi, ulterior, cu controlul judiciar.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum şi a altor cereri incidente în cauză, cu scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate. (Text si foto: Agerpres)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.