Actriţa şi cântăreaţa Maria Magdalena Dietrich (Marlene Dietrich) a fost un monstru sacru al cinematografului inter şi postbelic, chintesenţă a glamour-ului hollywoodian, întruchipare desăvârşită a femeii fatale cu privirea filtrată, vocea voalată şi mişcări de felină, potrivit volumului ”Dicţionar de cinema” (1997).
Născută, la 27 decembrie 1901, la Berlin, Marlene a urmat studiile unei şcoli particulare din oraşul Weimar, apoi ale Liceului „Augusta Victoria” din Berlin, pe care l-a absolvit în 1918. În paralel, a studiat vioara la Conservatorul din Berlin, după care şi-a continuat studiile muzicale în oraşul Weimar până în 1921.
După intrarea în trupa de teatru condusă de Max Reinhardt, în anul 1922, a jucat în filme germane. În 1924, s-a căsătorit cu Rudolf Sieber, cu care a avut o fiică, Maria. Pentru scurt timp, a părăsit scena, iar în 1926 a revenit jucând în spectacolul „Lou”.
S-a făcut remarcată într-o serie de filme, până în 1929, când a fost distribuită de regizorul Josef von Stemberg în filmul „The Blue Angel” (1930) alături de Emil Jannings devenind o stea internaţională în rolul fatalei cântăreţe de cabaret Lola-Lola. Pelicula în care Marlene a interpretat piesa „Sunt făcută pentru iubire din cap până în picioare” a fost un succes internaţional pentru ea, făcând-o celebră peste noapte.
Regizorul Josef von Steenberg a dus-o la Hollywood, unde au realizat multe filme împreună, printre care „Morocco” (1930), „Shanghai Express”, (1932), „The Scarlet Empress” (1934) şi „The Devil is a Woman” (1935), care i-au adus o aură sofisticată, strălucitoare, de o senzualitate languroasă, potrivit ”Enciclopedia Universală Britannica”.
În 1933, a fost distribuită în „Song of Songs” în regia lui Rouben Mamoulin, iar, în 1936, în „Desire”, filmul lui Frank Barzage. O altă peliculă, în care Marlene a interpretat şi care i-a adus cel mai mare onorariu în istoria Hollywoodului, până la acea dată, a fost „The Garden of Allah”, pentru care producătorul Selznick i-a dat 200 000 de dolari. În 1930, s-a stabilit în SUA, devenind cetăţean american în 1939. A mai jucat în filme, precum „Destry Rides Again” (1939), „Follow the Boys” (1944), „A Foreign Affair” (1948) şi „Touch of Evil” (1958).
În 1953, în cariera sa de actriţă s-a produs o cotitură odată cu prestaţia muzicală, pe care a avut-o pe scena hotelului „Sahara” din Las Vegas. În 1954, i-a cucerit pe londonezi la celebra „Café de Paris”. În următorii ani, a început să apară pe marile scene din toată lumea.
În anul 1960, a întreprins multe turnee, interpretând în cluburi de noapte cântece foarte populare, precum „Falling in Love Again”. În 1960, a cântat pentru prima oară în Germania, iar în 1964, a fost primită în Rusia cu mare entuziasm. În 1965 a cântat pe scena Festivalului de la Edinburgh. Între anii 1967-1968, s-a bucurat de mari succese pe Broadway. În 1968 a fost invitată într-un turneu în Australia.
A revenit pe marele ecran, jucând în peliculele „Witness for the Prosecution” (1957), „Judgment at Nuremberg” (1961).
În 1975, la Sydney a suferit o fractură cervicală care i-a pus capăt carierei scenice. Ulterior, a mai apărut într-un rol episodic în „Just a Gigolo” (1978), filmul lui David Hemmings, însă o nouă fractură la picior, în 1979, a determinat-o să se retragă definitiv din viaţa publică. În ultimii ani, a locuit la Paris. A murit la 6 mai 1992.
De-a lungul carierei a fost distinsă şi nominalizată cu o serie de premii între care: nominalizare în 1931 la Premiul Oscar pentru cel mai bun rol principal pentru pelicula „Morocco”; nominalizare în 1958 la Premiul Golden Globe pentru cea mai bună actriţă la categoria dramă pentru pelicula „Witness for the Prosecution”; în 1962 premiul David di Donatello pentru rolul din filmul „Judgment at Nuremberg”.
A mai fost distinsă cu Medalia Libertăţii (1947), Legiunea de Onoare în grad de cavaler (1950), Knight of the Order of Leopold (1965), Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer (1971), Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor (1983). (Text: Agerpres, Foto: pinterest.com, glamamor.com , Video: youtube.com)
