Mănăstirea Comana, situată în comuna Comana din judeţul Giurgiu, este ctitoria lui Vlad Ţepeş (domn al Ţării Româneşti în anii 1448, 1456-1462 şi 1476), fiind ridicată în anul 1461, ca o mănăstire-cetate, care însă s-a ruinat până la finele secolului al XVI-lea, potrivit site-ului oficial al Episcopiei Giurgiului (www.episcopiagiurgiului.ro).
Locul pe care a fost înălţată mănăstirea a fost o insulă în mijlocul mlaştinilor, iar accesul se făcea pe o poartă aflată în nordul incintei, după ce se traversa un pod de lemn. Din această perioadă s-au descoperit urmele unei biserici de plan dreptunghiular, care avea fundaţie din cărămidă iar partea superioară din bârne. Interiorul bisericii era tencuit şi pictat, găsindu-se urme de vopsea roşie şi albastru închis. În jurul acestei bisericuţe se aflau chiliile mănăstirii.
Săpăturile arheologice întreprinse între 1971-1972 au descoperit parţial unele încăperi, dar fără a putea reconstitui chiar şi numai grafic întregul ansamblu. Cu toate că a fost ridicată în mare parte din material perisabil, această biserică cu unele reparaţii făcute de domnitori a durat un secol şi jumătate.
O nouă zidire la aşezământul de la Comana a fost începută în 1588, de Radu Şerban din Coiani (satul Mironeşti de azi), mare dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul şi domn al Ţării Româneşti (1601; 1602-1610; 1611). Construcţia a fost ridicată pe pământurile moştenite de la mama sa, Maria din Coiani, iar alegerea locului a fost determinată de existenţa zidurilor vechii mănăstiri, ruinate la aceea dată, dar destul de puternice, pentru ca, refăcute, să asigure protecţie.
Noua mănăstire arăta ca o adevărată cetate de câmpie: patrulater neregulat, măsurând 61,20 x 55,50 m pe laturile mari, cu ziduri exterioare şi cinci turnuri ieşite în afara zidurilor pentru apărare.
În incinta acestei construcţii a fost ridicată o biserică cu hramul Sf. Nicolae, biserică pe care ctitorul a zugrăvit-o iar pe zidul de la intrarea în pronaos a fost pictat împreună cu soţia sa Elina, potrivit normelor pentru picturile ctitorilor.
Pisania aşezământului (inscripţia aflată deasupra uşii principale la intrarea în biserică, în care erau consemnate în general date privind hramul, donatorul, ctitorul, meşterul, data ridicării) nu s-a păstrat însă, fiind înlocuită la refacerea din anii 1699-1700 cu o alta a strănepotului său, Şerban Cantacuzino.
Potrivit sursei citate, informaţii privind aşezământul de la Comana se găsesc şi în notele de călătorie ale arhidiaconului sirian Paul de Alep, care între 1653-1658, l-a însoţit ca secretar pe patriarhul Macarie de Antiohia în călătoria acestuia în Ţara Românească şi Rusia:
„În dimineaţa următoare am plecat (din Grădiştea) şi trecând pe nişte drumuri cu hârtoape şi printr-o strâmtoare mare, am ajuns la o mănăstire închinată Sf. Nicolae, numită Comana, ctitoria răposatului Şerban Voievod, tatăl domnului de acum. Ea este o mănăstire mare şi trainică, închisă cu ziduri mari de piatră. În cele patru colţuri sunt patru turnuri cu galerii boltite de jur împrejur pentru înfrumuseţarea aspectului şi pentru plimbare. Unul din ele seamănă cu unul din turnurile mănăstirei Sf. Treimi din Moscova.
Clopotniţa este deasupra porţii. Ce m-a încântat cel mai mult a fost pajiştea cu iarbă verde care se întinde în întreaga curte a mănăstirii, cu fântâna sa de apă dulce, limpede şi curată, şi cu chiliile călugărilor aşezate de jur împrejur. Această mănăstire este aşezată ca într-o insulă, fiind înconjurată de lacuri şi de bălţi, de ape şi de mocirlă de nepătruns. Şi nu este nici un drum care să ducă spre ea, noi înşine trecând prin ele cu corăbiile. Ei spun că, dacă împăratul (adică sultanul) ar veni să poarte război împotriva ei cu întreaga lui armată, n-ar fi în stare să o biruie, lucru ce pare adevărat, căci poziţia este foarte puternică şi bine întărită, între locuri care nu îngheaţă niciodată, chiar în iarna cea mai aspră… „.
Biserica Mănăstirii Comana a fost necropolă pentru familia Cantacuzino din ramura Drăghici. În 1667, a fost înmormântat la Comana Drăghici Cantacuzino fiul Elinei? care a murit la Constantinopol. Tot aici a fost înmormântat mai târziu şi Constantin, fiul spătarului Drăghici, după cum reiese din inscripţia pusă pe mormânt, în 1699.
Faptul că mănăstirea a devenit locul în care erau înmormântaţi membrii familiei Cantacuzinilor, a fost se pare motivul pentru care la Comana nu s-a păstrat nici o tradiţie referitoare la mormântul lui Vlad Ţepeş, care provenea dintr-o cu totul alta familie domnească, cea a Drăculeştilor, descendentă din Basarab I, decât a noului ctitor.
După istoricul Constantin Rezachevici prima biserică a Mănăstirii Comana, ctitorie a voievodului Vlad Ţepeş, este şi locul în care a fost înmormântat vestitului domn al Ţării Româneşti, deşi acest fapt este doar o ipoteză, rămâne totuşi cea mai probabilă, susţine reputatul istoric.
Mormântul său este posibil să fi fost dezafectat spre sfârşitul sec. XVI, atunci când Şerban, al doilea paharnic din Coiani, a demolat în întregime vechea ctitorie a lui Vlad Ţepeş (biserica, turnul clopotniţei şi chiliile) şi a ridicat din temelie o nouă mănăstire la Comana.
În 1699, marele vornic Şerban Cantacuzino a început lucrările de restaurarea a mănăstirii. Lucrările au durat până în 1703, au fost adăugate chilii noi celor existente, au fost reparate şi înalţă zidurile până la aproape 15 metri şi a fost împodobită construcţia cu elegantul foişor brâncovenesc de pe latura de nord.
Deosebit de bogată, dovadă fiind moşiile pe care le avea, mănăstirea a fost în timpul lui Matei Basarab unul dintre principalele centre religioase ale ţării. Aici îşi va face ucenicia şi viitorul mitropolit al Ardealului, Sfântul Ierarh şi Mărturisitor Sava Brancovici.
În anul 1728, Mănăstirea Comana a fost închinată Patriarhiei Sfântului Mormânt din Ierusalim, de către domnitorului Nicolae Mavrocordat. Prin această închinare, mănăstirea a început să-şi piardă din averi şi moşii.
După secularizarea averilor mănăstireşti din 1863, călugării greci au părăsit Comana. De la această dată nu s-a mai făcut nicio reparaţie timp de peste 100 de ani, toate moşiile fiind expropiate, iar mănăstirea devenind biserică parohială a satului.
Săpăturile arheologice întreprinse în 1970-1971 au precizat multe din datele şi fazele de construcţie. În baza acestor cercetări s-au efectuat lucrări de restaurare a întregului complex. Biserica, grav afectată de cutremurele din 1977 şi 1986 a fost consolidată în întregime în 1988 — 1990.
În anul 1992, prin purtarea de grijă a patriarhului Teoctist (1986-2007), Comana a redevenit mănăstire de călugări, cu viaţă monahală de obşte. (Text: Agerpres, Foto: crestinortodox.ro, ro.wikipedia.org)
