Maimuţa Otto susţine că Portugalia va învinge Polonia

maimuta-Otto

Maimuţa Otto, un macac japonez deţinut de Grădina Zoologică din Târgu Mureş, recunoscut pentru năzdrăvăniile sale, a devenit Oracolul Campionatului European de Fotbal din Franţa şi a prezis că meciul programat joi, 30 iunie, între Portugalia şi Polonia, va fi câştigat de portughezi.

Filmul despre pronosticul dat de Otto a fost postat, joi, pe Facebook, de către conducerea Grădinii Zoologice din Târgu Mureş, iar acesta îl înfăţişează pe macac în timp ce elimină Polonia din competiţie şi alege steagul Portugaliei.

„Otto este o maimuţă recunoscută datorită năzdrăvăniilor de la Grădina Zoologică din Târgu Mureş. Acum am descoperit că este şi Oracolul Campionatului European de Fotbal care se desfăşoară în Franţa. După ce s-a adeverit la meciul dintre Italia şi Spania că are dreptate, că într-adevăr am mers pe mâna lui Otto şi Italia a ieşit câştigătoare, acum am pregătit un filmuleţ pentru meciul de diseară şi am descoperit că echipa câştigătoare dintre Polonia şi Portugalia va fi Portugalia. Nu a spus cine marchează pentru că nu am pus poze cu fotbaliştii. Poate la meciul din finală vom pune şi poze cu fotbaliştii şi poate aflăm şi cine va marca. Ideea Oracolului Euro 2016 a aparţinut directorului Grădinii Zoologice, care s-a gândit să creeze o atmosferă plăcută şi s-a gândit să încercăm şi această variantă pentru a avea un pronostic pentru meciurile de la CE de fotbal. Până acum a ţinut şi cred că se va adeveri şi de această dată, dacă nu, o vom trata ca pe o glumă”, a declarat Cosmin Blaga, consilier pe comunicare în cadrul Primăriei Târgu Mureş.

Otto s-a născut la Debrecen, în Ungaria, în anul 2000, iar din 2011 a fost adus la cea mai mare Grădină Zoologică din ţară, cea de la Târgu Mureş.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureş, Cosmina Oprea, a declarat că Otto a ajuns celebru după evadarea spectaculoasă din anul 2014, când a fugit din Grădina Zoologică împreună cu alte şase maimuţe, patru masculi şi trei femele, petrecând mai multe zile în pădurile din zona Târgu Mureşului.

Evident că evadarea năzdrăvanului Otto nu a rămas neexploatată de conducerea Grădinii Zoologice, care a început să îi prezinte povestea, spusă chiar de el, tuturor vizitatorilor.

„În total eram 4 masculi şi 3 femele. Am hoinărit prin Pădurea Corneşti, dar şi în jurul acesteia, făcându-ne aproape invizibili pentru supraveghetorii Grădinii Zoologice. Cu amuzament ne gândeam ce ‘săpuneală’ primesc de la edilul-şef al oraşului (Dorin Florea, n.r.), aceşti angajaţi, pentru că nu-s în stare să ne descopere ascunzişurile. Am hoinărit zile întregi, am speriat o grămadă de oameni — unii ne strigau, alţii ne fotografiau iar unii mai milostivi, chiar ne-au hrănit. O întâmplare fericită a fost când i-am întâlnit pe poliţiştii locali — pe aceştia i-am îndrăgit mai mult — şi am acceptat o ‘colaborare’ cu ei. În schimb, când vedeam uniforma angajaţilor de la Zoo, fugeam şi rămâneam ascuns câteva zile. A…. era să uit! Ne era foame şi lăsându-ne ghidaţi de miresme îmbietoare am ajuns la Târgul de la Sângeorgiu de Mureş unde ne-a făcut cu ochiul un caş mare şi rotund, proaspăt şi puţin sărat. N-am stat pe gânduri şi ne-am autoservit, spre mirarea producătorului care nu ştia… să-şi facă cruce sau să fugă după noi. Am scăpat însă, bucuroşi şi cu burţile pline. După câteva zile, mulţi confraţi au căzut, unul după altul, în plasa Poliţiei Locale, eu am rămas singur în libertate, până-ntr-o zi când am simţit o înţepătură groaznică în spate”, este poveste lui Otto.

Evident că evadarea lui Otto, devenit acum Oracolul Euro 2016, se încheie cu ajungerea sa în vechea cuşcă, la Grădina Zoologică „semn că am pierdut lupta cu cei care umblau să mă prindă, dotaţi fiind cu arme tranchilizante”, dar cu precizarea că acesta nu a renunţat la planurile sale de viitor: „deşi închis, vă împărtăşesc că am intenţii tot mai dese de-a scăpa din nou”. (Text: Agerpres, Foto: Primăria Târgu Mureş)