Un tânăr bihorean de doar 24 de ani din satul Hidişelul de Sus, Francesco Tommasi, a înfiinţat, pe o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi, o livadă superintensivă de măr şi păr cu o densitate de plantare de peste 6.000 de pomi la hectar, unică în ţară.
Distanţa dintre pomi este de numai 30 de centimetri pe rând şi de 2,8 — 3 metri între rânduri. Un record, spun specialiştii, în condiţiile în care nicio livadă superintensivă din România nu depăşeşte 3.200 de pomi plantaţi pe un hectar.
„Mă uitam odată, în urmă cu aproape şase ani, la emisiunea Viaţa satului şi mi-a venit ideea să-mi fac o mică livadă. Imediat după emisiune m-am dus în pădure şi-am luat patru pruni sălbatici, i-am plantat în grădină şi i-am altoit aşa cum văzusem la televizor. Nu s-a prins decât unul, dar am fost mândru de reuşita mea. După aceea am început să probez soiuri, să amenajez câteva rânduri în spatele casei, iar astăzi am început să înfiinţez livezi şi pentru alţii”, a spus Francesco Tommasi.
Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Oradea, secţia Management, master Afaceri Internaţionale, Francesco Tommasi este şi student în anul trei la Horticultură. Din pasiunea pe care susţine că şi-a descoperit-o recent. Cu toate că tatăl său, Novello, un italian de meserie constructor, căsătorit în 1990 cu Otilia, o româncă din Hidişelul de Sus, pretinde că tânărului i-a plăcut de mic agricultura.
În timpul vacanţelor petrecute în Italia, el a fost fascinat de culturile unor experimentaţi horticultori din peninsulă.
„Tatăl meu provine din regiunea Veneto unde am învăţat agricultura, dar şi în regiunea Valdinon — Trento, o zonă pomicolă cu peste cinci mii de producători. Acolo se dă ora exactă în pomicultură în lume. Emblema zonei este mărul Melinda. Am fost fascinat de ceea ce reuşesc aceşti oameni să facă. Acolo mi-a venit ideea să-mi fac şi eu o livadă superintensivă aici la Hidişel. Una dintre scânteile care m-au pornit pe drumul agriculturii au fost şi părinţii mei care m-au susţinut mult”, a afirmat Francesco.
Aşa s-a născut livada superintensivă din spatele casei din Hidişel. Materialul săditor l-a adus direct din Italia, iar pe cele două hectare de teren a plantat trei soiuri de mere şi unul de pere.
Conferenţiar dr. ing. Aurel Bunea, horticultor, spune că tehnologia folosită de tânărul Francesco pare să fie unică în România. Pe vremea comuniştilor s-a încercat un experiment similar la piersic, doar că cea mai mică distanţă dintre pomi folosită de specialiştii acelor timpuri a fost de 50 de centimetri, mai puţin neîndrăznind nici ei, potrivit horticultorului.
De ce a ales Francesco sistemul superintensiv?
Cu merii şi perii aliniaţi pe un sistem de palisare, tunşi uniform, la aceeaşi înălţime? În primul rând, după cum tânărul a precizat, pentru că nu a avut la dispoziţie un teren mai mare comasat şi, în al doilea rând, sistemul superintensiv este mult mai eficient, iar fructele sunt de calitate.
„La câţi pomi am eu, în sistemul clasic aveam nevoie de cinci-şase hectare. Se scad motorina, soluţiile de stropit. Se reduc costurile cu tăierile, stropirile sunt mult mai ţintite, pentru că sunt slabe şanse ca echipamentele cu care stropeşti să ajungă până în vârful pomilor în sistem clasic, iar la cules, este mult mai uşor de cules într-o livadă intensivă. Cel mai important aspect la o livadă intensivă este calitatea fructelor. Pentru că sunt foarte multe axe centrale pe care vin ramurile de rod în mod direct. Pomii nu au foarte multe fructe, dar fiind mai puţine au o calitate mult mai mare, la formă dar şi mai ales la gust. Noi avem mere cu gust”, a spus Francesco Tommasi.
Conform acestuia, livada superintensivă este o altă lume faţă de pomicultura în sistemul clasic.
„Este o altă lume pentru că este nevoie de mult mai multă acurateţe. Într-o livadă clasică, dacă ai tuns greşit o ramură, nu e aşa o tragedie, mai ai una deasupra. Aici, dacă ai tuns o ramură pe care nu trebuia, ţi s-a dus un etaj, ai pierdut trei-patru kilograme de pere timp de trei ani. Pentru că ramura are nevoie de un an pentru a creşte, un alt an pentru a da formaţiunile de rod, abia în al treilea an face flori şi fructe. Tăierile sunt foarte importante. În sistemul superintensiv se pot alege ramurile care vor face rod, nu toate ramurile de rod fac fructe mari. Este ştiinţă aplicată. Livada superintensivă este mult mai performantă, dar este nevoie de un volum mult mai mare de cunoştinţe”, mărturiseşte tânărul horticultor.
În rezumat, spune el, astăzi este vorba de reducerea volumului de muncă, un control mai bun al bolilor şi dăunătorilor şi calitatea fructelor.
În 2012, Francesco a accesat Măsura 112, Instalarea tinerilor fermieri, şi a obţinut circa 32.000 de euro fonduri europene nerambursabile. Cu banii primiţi şi-a înfiinţat o stupină, şi-a achiziţionat toate utilajele necesare pentru livadă şi şi-a modernizat exploataţia pomicolă.
Sistemul de irigare conceput de el poate rivaliza cu cel folosit de specialiştii Casei Olandeze a Pomicultorului pe lotul demonstrativ de la Institutul de Cercetare — Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni, Argeş, unde olandezii au înfiinţat recent o exploataţie model cu scopul de a-şi găsi clienţi printre fermierii români care să investească în tehnologia olandeză de cultivare a pomilor fructiferi. Sistemul de irigare este conectat la un panou de comandă, iar cantitatea de apă necesară pomilor şi perioada de irigare se programează singure.
„Pe lotul demonstrativ, olandezii folosesc un sistem de fertirigare pentru că au un singur soi, au doar măr, însă când ai mai multe soiuri îţi trebuie un fertirigator pentru fiecare soi în parte. Nu-i complicat, doar că presupune o investiţie mult mai mare”, a precizat Francesco.
Livada superintensivă de la Hidişelul de Sus poate obţine un vârf de producţie de până la 80 de tone la hectar.
„Pentru a obţine o recoltă bună şi de calitate trebuie să cunoşti tehnica plantaţiei la milimetru, să faci tratamente mai degrabă preventive, iar dacă stăpâneşti bine biologia pomilor şi tehnologia de întreţinere a lor, poţi să pleci în concediu, n-ai mult de lucru”, a explicat specialistul în horticultură Aurel Bunea.
Francesco Tommasi a ajuns în stadiul în care, pentru cei care doresc, poate să înfiinţeze livezi superintensive şi să le predea la cheie, dar şi alte echipamente sau linii tehnologice pentru agricultură.
Contrar opiniei multor tineri care se feresc să înceapă o afacere pe cont propriu pentru că spun că nu pot să-şi vândă marfa, nu au piaţă de desfacere, Francesco spune că nu există aşa ceva.
„Nu există nu pot, există nu vreau. Eu la 20 de ani m-am dus în piaţa en-gros din Oradea şi mi-am vândut marfa. Nu-i umilitor să stai la piaţă şi să-ţi vinzi marfa. M-am dus în piaţă cu un cântar mic, unul pe care-l aveam pe aici pe acasă. M-am aşezat frumos lângă ceilalţi care vindeau mere de Satu Mare şi Ungaria. Eu am scris: mere de Bihor. La început am vândut câte un kilogram — două, dar după ce oamenii le-au simţit gustul au cumpărat cu lădiţele, a trebuit să închiriez un cântar mai mare, apoi i-am trimis acasă, la livadă. Aşa mi-am făcut primii clienţi permanenţi care îmi cumpără fructele direct de acasă”, a precizat fermierul.
Pentru a veni în ajutorul fermierilor bihoreni, Francesco Tommasi a devenit membru fondator, alături de nouă cadre universitare, al Asociaţiei pentru Cercetarea şi Promovarea Produselor Agroalimentare Crişana şi care va avea lansarea oficială în data de 29 iunie. Tânărul se va ocupa de relaţia cu producătorii autohtoni, asociaţia având ca scop să susţină verificarea, promovarea şi vânzarea produselor de Bihor pentru bihoreni.
Pe acesta nu l-a speriat nici birocraţia întocmirii dosarului pentru accesarea fondurilor europene.
„Nu-i nimic complicat. Trebuie să te pui la punct cu actele pe teren şi să urmezi paşii indicaţi. Acum, dacă din banii pe care îi primeşti, tu îţi cumperi maşină sau îţi repari casa, atunci… ai o problemă. (…) Nu tot timpul se întâmplă tot ce ne dorim, din cauză de ploi sau boli, dar satisfacţiile sunt foarte mari, mai ales când clienţii ne apreciază fructele şi sunt mulţumiţi, când vin să vadă ce am făcut”, susţine Francesco.
Întrebat de ce nu a ales să investească în Italia sau să rămână această ţară, tânărul horticultor a răspuns: „În Italia, orice ai inventa a inventat deja altul înaintea ta. La noi, în România, e o piaţă mult prea virgină ca să nu rămâi aici”. (Text si foto: Agerpres)
