La 10 aprilie 1970, s-a născut, la Ploieşti, pugilistul Leonard Dorin Doroftei, preşedinte al Federaţiei Române de Box, fost campion mondial de box profesionist, deţinător al centurii la categoria semiuşoară (versiunea WBA) în intervalul 5 ianuarie 2002 – 23 octombrie 2003.
A fost descoperit de antrenorul emerit Titi Tudor. A început boxul în 1984, la clubul „Prahova” din oraşul natal, continuându-şi cariera la „Steaua”, apoi la „Freedom Star Farul” Constanţa, avându-i ca antrenori de-a lungul timpului pe Relu Auraş, Emil Popa şi Ilie Dascălu.
Dotat cu o mare forţă de atac, lovitura laterală de stânga fiind arma lui de temut, Doroftei a obţinut primele succese la juniori, devenind campion naţional în 1986 şi 1987. Au urmat cinci titluri la seniori (1992, 1993, 1994, 1996 şi 1997), dar mai ales succesele în competiţiile internaţionale. Campion mondial la Berlin (1995), campion european la Vejle (1996), două medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992) şi Atlanta (1996), precum şi medalie de bronz la Campionatele Europene de la Bursa (1993).
În 1998, după 13 ani de box ca amator, unde a disputat peste 250 de meciuri dintre care a câştigat 239, Leonard Doroftei trece la profesionism. Cariera lui Doroftei în postura de profesionist a fost una la fel de strălucitoare. În cei şase ani la profesionism, „The Lion”, cum a fost supranumit Leonard Doroftei, care a activat la clubul canadian Interbox din Montreal şi a fost antrenat de Stephane Larouche, a disputat 24 de partide, terminând învingător de 22 de ori, de opt ori prin K.O., pierzând o dată şi obţinând un meci egal.
Debutul său în boxul profesionist s-a petrecut la 24 aprilie 1998, în Quebec, împotriva americanului Jerry Villareal. Cele mai importante confruntări le-a avut începând din 2002, la 5 ianuarie, la San Antonio (SUA), îl deposedează de titlul mondial la categoria uşoară, versiunea WBA, pe argentinianul Raul Balbi. A urmat apoi revanşa acordată boxerului argentinian. La Bucureşti, la 31 mai 2002, Leonard i-a încântat pe cei 8.000 de spectatori prezenţi în sala „Ioan Knust Ghemănescu”, câştigând din nou în faţa lui Balbi.
La 17 mai 2003, în oraşul american Pittsburg, Leonard Doroftei boxează pentru unificarea titlurilor WBA şi IBF împotriva americanului Paul Spadafora, meciul încheindu-se la egalitate. Românul rămâne în posesia centurii versiunea WBA. Totuşi, pierde titlul mondial la 25 octombrie 2003, la Bucureşti, fără să boxeze, nereuşind să intre la cântarul oficial. Ultimul meci al său la profesionism, înseamnă, din păcate, primul şi ultimul eşec. Nord-americanul Arturo Gatti îl învinge, la 25 iulie 2004, prin K.O. în repriza a doua în meciul desfăşurat la Atlantic City (SUA). După acest meci, campionul român se retrage din box.
Revine în ţară, iar la sfârşitul anului 2004 Biroul Federal al Federaţiei Române de Box aprobă cooptarea lui Leonard Doroftei în colectivul de antrenori al lotului naţional, condus de Francisc Vaştag. A fost ales la 23 noiembrie 2012 în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box, în cadrul Adunării generale extraordinare a acestui for.
La 22 ianuarie 2002, a fost decorat de către preşedintele României cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în Grad de Cavaler. La 20 decembrie 2004, Federaţia Română de Box i-a oferit Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate sportivă. Leonard Doroftei s-a numărat printre bărbaţii de succes premiaţi în cadrul galei Celebrity Awards, organizată de Luxury Events, la 21 octombrie 2014.
Numele său se regăseşte în volumul „De ce m-am întors în România”, coordonat de Sandra Pralong şi lansat la 13 iunie 2010, la Târgul de Carte Bookfest, cartea reunind poveştile unor români celebri care s-au întors şi au ales să trăiască în România. Deţine restaurantul Doroftei-Pub din Ploieşti, local decorat cu fotografii şi obiecte ce amintesc de cariera sa sportivă. Este căsătorit şi are trei copii. (Text: Agerpres, Foto: livearad.ro, agerpres.ro)