Cicoarea este uşor de recunoscut datorită florilor de un albastru deschis. Este folosită din cele mai vechi timpuri pentru proprietăţile ei vindecătoare.
Cicoarea comună (Cichorium intybus) este o plantă erbacee, comestibilă, care aparţine familiei Asteraceae din care face parte şi păpădia, genului Cichorium, ordinului Asterales. Originară din Europa, vestul Africii şi centrul Asiei, creşte sălbatic pe pajişti, pe câmpuri necultivate, prin lanurile de cereale, pe marginea drumurilor, pe lângă ape şi de-a lungul căilor ferate. A fost cultivată în diferite regiuni ale Americii, Africa, Asia şi Oceania. În Europa este cultivată în special în nordul Franţei, Belgia, Germania şi Spania.
Numită popular cicoare, cicoare de câmp, cicorie amară, dudău, floarea secerei, scai voinicesc, încingătoare, doruleţ, paza drumului, această plantă anuală sau bianuală, care poate ajunge la un metru în înălţime, are rădăcina pivotantă, groasă ce se continuă cu un rizom scurt, lignificat. Perioada optimă de recoltare este în lunile martie, septembrie şi octombrie.
Tulpina este ramificată divers colorată, de la verde la maro-roşcat. În partea de jos tulpina poate fi foarte păroasă, în timp ce partea superioară ramificaţiile tulpini sunt aproape lipsite de păr. Frunzele plantei sunt bazale, peţiolate, lanceolate, aspru păroase pe faţa inferioară, formează o rozetă iar frunzele superioare sunt sesile, cu marginea dinţată. Frunzele fragede de cicoare se recoltează în martie, aprilie.
Florile sunt ligulate, albastre şi foarte rar albe sau roz. Perioada de înflorire se întinde de la începutul verii până la începutul toamnei, în funcţie de condiţiile meteorologice. În general, florile, care durează o singură zi, se deschid dimineaţa şi închid când lumina soarelui devine mai puternică, la mijlocul zilei. Florile se culeg în lunile iulie, august şi septembrie.
Fructul este o achenă muchiată, de 2-3 mm lungime. Planta produce în medie 3000 de seminţe, potrivit site-ului illinoiswildflowers.info.
Întreaga plantă de cicoare conţine un suc lăptos, al cărui constituent major (45-60%) este inulina. Acidul fenolic se găseşte în flori, iar rădăcinile conţin lactone sesquiterpenice amare. Tulpina cuprinde: cicorină, inulină, arginină, colină, acid cicoric, levuloză, fier, fosfor, calciu, potasiu, magneziu, sodiu. În rădăcină se află: lactucina, substanţe triperpenice amare, lactupireina, fructoza, tanin, ulei volatil. În plus, cicoarea conţine vitaminele A, B, C, E şi K.
În medicina populară românească, cicoarea se foloseşte în tratarea rănilor şi a durerilor abdominale. Rădăcina de cicoare comună este cel mai popular înlocuitor de cafea, cu care se aseamănă foarte mult la gust. Părţile aeriene sunt folosite în scop medicinal sau culinar.
Preparatele pe bază de cicoare sunt recomandate în caz de boli hepatice şi biliare, constipaţie, diabet zaharat. Cafeaua de cicoare combate oboseala şi ajută la concentrare.
Inulina, conţinută într-o proporţie impresionantă de către rizomii de cicoare, are o puternică acţiune de reducere a colesterolului negativ (LDL).
O jumătate de litru de decoct de cicoare, administrat în reprize, de patru ori pe zi, reglează secreţia de insulină şi previne accesele de hipoglicemie.
Frunzele bazale, cu un gust uşor amărui, se folosesc în salate asortate având acţiune benefică asupra ficatului, de curăţare a sângelui şi detoxifiere generală.
Această plantă poate fi, de asemenea, utilizată pentru a spăla eczemele şi este recomandată în cataplasme pentru iritaţii ale pielii, potrivit site-ului kew.org. Cataplasme din frunze şi flori proaspete zdrobite, aplicate pe răni, tăieturi alină durerea şi ajută la vindecarea mai rapidă a acestora, fără cicatrici inestetice.
Ceaiul de cicoare este indicat în dureri de stomac şi dureri de cap. Principiile active din rădăcină sporesc secreţia de bilă şi de sucuri gastrice, îmbunătăţind digestia şi eliminând problemele, precum balonarea, inapetenţa, atonia gastrică.
Pulberea de cicoare este recomandată în răceli şi alte infecţii, deoarece aceasta întăreşte sistemul imunitar crescând rezistenţa organismului. Administrarea cicoarei favorizează dezvoltarea în intestin a aşa-numitelor bacterii prietenoase, care între altele îmbunătăţesc producţia de celule ale sistemului imunitar şi le activează pe cele existente. Se foloseşte, de asemenea, pentru a trata constipaţia.
Tinctura de cicoare se foloseşte extern în cazul reumatismului. Studii ştiinţifice au arătat că această plantă diminuează ritmul cardiac prea accelerat, fiind adjuvant în tahicardie.
Administrată înainte de masă, cicoarea stimulează apetitul, în timp ce atunci când este luată în timpul mesei, ea este un puternic inhibitor de apetit. Extractul de cicoare este singurul remediu natural cunoscut, care ajută la menţinerea echilibrului între secreţia de hormon al foamei (grelina) şi cel al saţietăţii (leptina), ceea ce explică efectele benefice în cura de slăbire.
Deşi conţine o cantitate mică de calciu, totuşi este un excelent remediu contra hipocalcemiei. Secretul său constă în faptul că favorizează asimilarea acestui mineral din alte alimente (cum ar fi lactate, migdale, nuci, soia, broccoli, spanac etc.).
La noi în ţară, extractul de cicoare se găseşte combinat în proporţii egale cu plantă integrală, sub forma unor capsule cu o eficienţă terapeutică însemnată.
Persoanele care suferă de o inflamaţie a intestinelor, de gastrită şi de ulcer hiperacid, trebuie să consulte un specialist în medicina plantelor înainte de a consuma cicoare. (Text: Agerpres, Foto: commons.wikimedia.org)
