La 70 de ani, Steven Spielberg spune că va regiza până în ultima zi a vieţii sale

0
21

Director and jury president Steven Spielberg acknowledges applause during the opening ceremony ahead of the screening of The Great Gatsby at the 66th international film festival, in Cannes, southern France, Wednesday, May 15, 2013. (AP Photo/Francois Mori)

Un rechin din specia Marele Alb care se deplasează ameninţător prin apă, un extraterestru care îşi întinde degetul strălucitor sau ororile inimaginabile îndurate de soldaţi în cel de Al Doilea Război Mondial – sunt doar câteva dintre imaginile memorabile pe care Steven Spielberg le-a creat în istoria filmului.

Regizorul american, care a declarat în acest an la festivalul de la Cannes că intenţionează să regizeze până în ultima zi a vieţii sale, împlineşte sâmbătă 70 de ani, relatează DPA într-un amplu material biografic.

Regizorul Steven Spielberg şi actorul Harrison Ford lucrează în prezent la cel de al cincilea film din seria „Indiana Jones” şi când acesta va fi lansat, în 2019, ambii vor fi septuagenari.

Spielberg împlineşte sâmbătă, 24 decembrie, această vârstă, alăturându-i-se lui Ford într-un grup în care cei mai mulţi oameni au ieşit la pensie. Dar niciunul dintre titanii de la Hollywood care au albit pe platourile de filmare nu este însă mai puţin însetat de activitatea de regizor.

Spielberg, de două ori câştigător al premiului Oscar pentru cel mai bun regizor, a declarat în luna mai, la Festivalul de film de la Cannes, că intenţionează să activeze ca regizor până în ziua în care va muri.

El şi-a prezentat la Cannes cel de al 29-lea film al său, producţia fantasy „The Big Friendly Giant”, despre prietenia neobişnuită dintre o fetiţă şi un uriaş prietenos.

„Nu ştiu să fi existat vreo perioadă în care să fi fost mai prolific”, a declarat Jeffrey Katzenberg, împreună cu care Spielberg a înfiinţat studiourile DreamWorks în 1994.

Katzenberg a spus despre Spielberg că este „maestrul povestitor al timpului nostru”, într-un interviu acordat în luna iunie Hollywood Reporter. „Dacă te uiţi la profitabilitatea şi excelenţa operei sale, nu are pereche”, a adăugat el.

„Poţi să-i iei pe James Cameron, Chris Nolan sau Martin Scorsese — toţi străluciţi şi în multe aspecte la fel de importanţi ca el — dar dacă te uiţi la calitate şi la consistenţă nimeni nu se compară cu el”, a spus Katzenberg.

Pe lângă noul film „Indiana Jones”, Spielberg are în lucru multe alte proiecte. La sfârşitul anului viitor urmează să fie lansat „The Kidnapping of Edgardo Mortara”, o dramă istorică bazată pe povestea adevărată a implicaţiilor profunde ale răpirii, în 1858, a unui copil evreu italian.

În 2018 Spielberg ar urma să finalizeze şi thrillerul science-fiction „Ready Player One”, despre o lume virtuală din 2044.

Filmele pe care Steven Spielberg le-a regizat, de la blockbusterul „Jaws” în 1975 şi până la „The Big Friendly Giant”, l-au făcut să fie unul dintre cei mai de succes regizori din istorie, notează DPA.

Printre cele mai mari filme ale sale sunt duiosul „E.T. the Extraterrestrial” (1982), dar şi dramele cutremurătoare din cel de Al Doilea Război Mondial — „Schindler’s List” (1993) şi „Saving Private Ryan” (1998), sau producţiile istorice „Lincoln” (2012) şi „Bridge of Spies” (2015).

Tată a şapte copii, Spielberg nu simte deloc că familia ar reprezenta un impediment în activitate, deşi aceasta este cel mai import lucru din viaţa sa, după cum declara pentru DPA în urmă cu cinci ani, când a avut loc premiera de la Paris a filmului „The Adventures of Tintin”.

Regizorul este căsătorit cu actriţa Kate Capshaw, în vârstă de 63 de ani, cea de a doua sa soţie, care a jucat alături de Harrison Ford în „Indiana Jones and the Temple of Doom”.

Dragostea regizorului de mai târziu pentru filme a început foarte devreme, el realizând primul său film amator la vârsta de 12 ani pe peliculă de 8 milimetri.

Născut într-o familie evreiască din statul american Ohio, Spielberg nu a lăsat două eşecuri la şcolile de film din California să stea în calea ambiţiilor lui la Hollywood.

Primul său job la Hollywood a fost de asistent de regizor la un serial de televiziune. El a regizat primul său film, „The Sugarland Express”, cu Goldie Hawn, în 1974. La vârsta de 28 de ani, el a zguduit Hollywoodul cu „Jaws”, care a deschis calea filmelor „blockbuster”.

El a continuat în 1977 cu „Close Encounters of the Third Kind” şi şi-a continuat seria succeselor cu „Raiders of the Lost Ark”, din seria Indiana Jones, în 1981.

Filmele lui Spielberg au adus miliarde de dolari încasări, însă el nu a fost luat în serios până când a regizat drama „The Color Purple”, despre soarta unei femei de culoare din sudul Statelor Unite, în 1985. Filmul a fost nominalizat pentru 11 Oscaruri.

Spielberg a trebuit să aştepte mai mulţi ani pentru a primi mult râvnita statuetă. El a dat în cele din urmă lovitura cu „Lista lui Schindler”, care a câştigat şapte Oscaruri, printre care cele pentru cel mai bun regizor şi cel mai bun film. De asemenea, filmul a câştigat trei Globuri de Aur.

Steven Spielberg a spus că filmul, realizat parţial în faţa lagărului de concentrare de la Auschwitz, i-a schimbat viaţa şi l-a determinat să facă cercetări privind rudele sale care au fost ucise în timpul Holocaustului.

La scurt timp după realizarea „Listei lui Schindler”, Spielberg a înfiinţat Fundaţia Shoah, care este dedicată adunării de mărturii audio şi video de la supravieţuitorii sau martorii Holocaustului.

Într-un interviu acordat Hollywood Reporter, el a declarat că realizarea filmului a fost atât de dureroasă încât s-a întrebat dacă nu cumva va fi ultimul pe care-l va regiza.

În orice caz, au trecut patru ani până când să ajungă în cinematografe un alt film regizat de Steven Spielberg, „Jurassic Park”.

Spielberg a primit al doilea său Oscar pentru regie în 1999, pentru filmul „Saving Private Ryan”. Filmele sale au fost de multe ori bazate pe evenimente istorice sau politice, precum masacrul de la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972, revolta sclavilor de pe Amistad şi schimbul de spioni în timpul Războiului Rece.

El a declarat pentru Hollywood Reporter în iunie că este „foarte încântat” de filmul său „Indiana Jones 5”. Regizorul a refuzat să furnizeze detalii despre poveste, cu excepţia faptului că nu-l va ucide pe personajul jucat de Harrison Ford. (Text: Agerpres, Foto: AP , Video: youtube.com)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.