Justinian Marina, al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

0
24

Justinian Marina-wJustinian Marina (din botez Ioan), patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977), s-a născut la 22 februarie 1901, în localitatea Sueşti, judeţul Vâlcea.

Studiile le-a făcut la Seminarul teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1915—1923) şi la Facultatea de Teologie, din Bucureşti (1925-1929).

În perioada 1923-1924, a fost învăţător în Olteanca-Vâlcea; învăţător în Băbeni-Vâlcea (1924-1930); preot-paroh în Băbeni (1924-1932); director al Seminarului teologic şi preot slujitor la catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea (1932-1933); preot-paroh la biserica „Sf. Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea (1933-1945), potrivit site-ului dedicat Patriarhilor României, realizat cu binecuvântarea patriarhului Teoctist (1986-2007).

În 1945, după moartea soţiei, a fost ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu titlul „Vasluianul” (1945-1947); locţiitor al scaunului mitropolitan din Iaşi (din aug. 1947); arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei (ales la 19 noiembrie 1947, înscăunat la 28 decembrie 1947); locţiitor de patriarh (din februarie 1948).

A fost ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române la 24 mai 1948, iar la 6 iunie 1948 a fost înscăunat, păstorind până la moarte.

În ciuda tuturor dificultăţilor, în anii săi de patriarhat, au avut loc o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină şi l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii, arată sursa citată.

Sfântul Sinod a votat, la 19-20 octombrie 1948, Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. A hotărât, în 1950, pentru prima oară, trecerea unor ierarhi, călugări şi credincioşi români în rândul sfinţilor şi generalizarea cultului unor sfinţi ale căror moaşte se găsesc în ţara noastră, iar canonizarea lor solemnă s-a făcut în 1955.

În 1948 s-a procedat la reorganizarea învăţământului teologic ortodox; de atunci şi până în 1989 au funcţionat două institute teologice cu grad universitar (Bucureşti şi Sibiu) şi şase seminarii teologice (Bucureşti, Buzău, Mănăstirea Neamţ, Cluj, Craiova şi Caransebeş).

Patriarhul Justinian Marina a făcut vizite, în fruntea unor delegaţii sinodale, la Bisericile Ortodoxe surori: Rusă (de mai multe ori); Georgiană (1948); Sârbă (1957); Bulgară (1953, 1966 şi 1971); Patriarhia ecumenică (1968); patriarhiile Alexandriei (1971) şi Ierusalimului (1975); Biserica Greciei (1963, 1971 şi 1975).

În perioada patriarhului său, s-au iniţiat relaţii cu Bisericile vechi orientale, prin vizite reciproce, patriarhul Justinian vizitând: Patriarhia armeană din Ecimiadzin (1958 şi 1966); Biserica etiopiană (1969 şi 1971); Biserica coptă (1969 şi 1971); Biserica siriană din Malabar-India (1969).

De asemenea, s-au iniţiat şi întreţinut relaţii cu o serie de Biserici romano-catolice naţionale, unele vizitate de patriarhul Justinian, în fruntea unor delegaţii sinodale: Austria (1969), Germania (1970), Belgia (1972), cu Biserica vechilor catolici şi cu Biserica anglicană (1966).

Din 1961, Biserica Ortodoxă Română a reintrat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi a participat la toate acţiunile desfăşurate în cadrul mişcării ecumenice actuale.

Patriarhul Justinian a publicat 12 volume sub titlul semnificativ „Apostolat social” (Bucureşti, 1948-1976), cu toate pastoralele, cuvântările şi articolele sale.

În perioada de păstorire a patriarhului Justinian s-au construit din temelie 302 biserici, au fost reparate sau restaurate alte 2.345 biserici, dintre care monumente istorice 999, iar dintre acestea 128 mănăstiri, schituri şi alte aşezăminte monahale. Pe lângă bisericile nou construite care au fost împodobite cu pictură, în alte 271 de biserici pictura a fost restaurată, arată sursa menţionată citând lucrarea „PATRIARHUL JUSTINIAN, Mărturii, fapte şi adevăr”, pr. Icon Stavr, vicar administrativ patriarhal Constantin Pârvu, 2005.

Au fost restaurate, prin implicarea sa directă: Catedrala şi Paraclisul Patriarhal, Biserica Mănăstirii „Radu Vodă”, Mănăstirea Zamfira, Palatul Cancelariei Sfântului Sinod şi Biblioteca de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, alte biserici şi mănăstiri. Au fost înzestrate cu biserici de lemn schiturile Techirghiol, Dragoslavele, Cricov-Jercălăi, Casa sanatorială a preoţilor din Olăneşti şi parohia Cermegeşti — Vâlcea.

Patriarhul Justinian Marina a murit la 26 martie 1977, în Bucureşti şi a fost înmormântat în Mănăstirea „Radu Vodă”, al cărei ctitor este, alături de voievozii Alexandru al II-lea şi Radu Mihnea.

A fost depus în mormântul pe care şi l-a pregătit în zidul interior al mănăstirii, şi, potrivit site-ului oficial al acestui aşezământ, a cerut ca pe crucea încastrată în zid să se sape inscripţia: „M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în ziua aceea”.

La sfârşitul testamentului său duhovnicesc, făcut în 7 martie 1976, a scris: „Binecuvântez din toată inima şi din tot sufletul pe cei ce mă urăsc şi m-au urât, pe cei ce m-au nedreptăţit şi pe cei ce mi-au făcut rău, văzut ori nevăzut, rugând pe Milostivul Dumnezeu să nu judece faptele acestora, ci cu îndurare să-i ierte pe toţi, după cum i-am iertat eu”. (Text: Agerpres, Foto: colorostariu.files.wordpress.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.