Ion I. Nistor, cunoscut militant pentru unirea Bucovinei cu România

Ion I. NistorIon I. Nistor, om politic şi istoric, un cunoscut militant pentru unirea Bucovinei cu România, s-a născut la 4 august 1876 (4/16), la Vicovu de Sus, judeţul Suceava.

A făcut studiile liceale la Rădăuţi, apoi studii universitare la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cernăuţi, fiind licenţiat al acesteia. După absolvire, a fost numit profesor de istorie la licee din Suceava şi Cernăuţi. Și-a continuat studiile la Viena, Munchen, Berlin şi Bucureşti, iar în 1909 şi-a susţinut la Viena teza de doctorat. A predat la Universitatea din Viena (din 1911), în 1912 fiind numit docent al aceleiaşi universităţi şi profesor extraordinar la Catedra de Istorie Sud-Est Europeană la Universitatea din Cernăuţi, conform dicţionarului ”Membrii Academiei Române” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).

În vara anului 1913, organizează, împreună cu Sextil Puşcariu şi George Tofan, cursuri de istorie naţională la Dorna Cândreni, după modelul cursurilor de vară de la Vălenii de Munte, înfiinţate de Nicolae Iorga.

Luptător pentru emanciparea naţională şi culturală a Bucovinei, devine, în 1897, membru al Societăţii academice studenţeşti ”Junimea”, pe care a condus-o în calitate de preşedinte, iar în anii studiilor la Viena a făcut parte din Societatea ”România Jună”. După izbucnirea Primului Război Mondial, se stabileşte la Bucureşti, unde devine preşedinte al Comitetului refugiaţilor români din Bucovina şi sprijină apariţia publicaţiei ”Revista Bucovinei”.

Revenit în Bucovina în toamna anului 1918, pregăteşte, alături de Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, Congresul general al românilor bucovineni şi Adunarea naţională cu caracter plebiscitar din Cernăuţi. A redactat şi a citit în faţa deputaţilor Actul Unirii.

Și-a continuat, apoi, activitatea didactică la Catedra de Istoria Românilor, de la Facultatea de Litere a Universităţii din Cernăuţi, al cărei prim rector a fost, după reorganizarea ei pe baze româneşti. Lui Ion I. Nistor i se datorează şi înfiinţarea la Cernăuţi a Institutului de Istorie şi Limbă. De asemenea, a condus publicaţiile ”Junimea Literară” şi ”Codrul Cosminului”. Între 1940-1941, a fost profesor la Facultatea de Istorie din Bucureşti, iar între 1945-1948, director al Bibliotecii Academiei Române.

După Unirea de la 1918, a făcut parte din guvernele de la Bucureşti: ministru secretar de stat pentru Bucovina (1918-1927; 1933-1937), ministru al Lucrărilor Publice (1927, 1927-1928), ministru al Muncii (1934-1935, 1936-1937), ministru al Cultelor şi Artelor (1939-1940).

Activitatea sa ştiinţifică însumează peste 300 de lucrări, studii şi articole, cu o tematică foarte largă, cuprinzând, în ansamblu, toate epocile istorice. Amintim, dintre acestea: ”Bucovina sub raportul politic şi administrativ” (1915), ”Românii şi rutenii în Bucovina. Studiu istoric şi statistic” (1915), ”Istoria Bisericii din Bucovina şi rostul ei naţional-cultural în viaţa românilor bucovineni” (1916), ”Istoria Basarabiei” (1923), ”Românii transnistrieni” (1925), ”Unirea Bucovinei. 28 noiembrie 1918. Studiu şi documente” (1928), ”Însemnătatea Unirii” (1930), ”Contribuţii la relaţiunile dintre Moldova şi Ucraina” (1933), ”Vechimea aşezărilor româneşti dincolo de Nistru” (1939), ”Tudor Vladimirescu şi Sfânta Alianţă” (1940), ”Temeiurile romano-bizantine ale începuturilor organizaţiei noastre de stat” (1943), ”Domnia lui Mihai Viteazul în Transilvania (1 nov.1599-19 aug.1601)” (1946).

De asemenea, a adăugat colecţiei ”Hurmuzaki” cinci volume, publicate între 1922-1942, şi a publicat şi analizat o serie de documente în volume precum ”O descriere a Principatelor Române din 1822. Condica Androneştilor. Contribuţii la istoria Ţării Româneşti din sec. XVIII şi XIX”, ”Un tratat de toponimie din sec. XVIII”, ”Din corespondenţa lui I.C. Brătianu” ş.a.

Ion I. Nistor a fost membru corespondent (18 mai 1911) şi membru titular (19 mai 1915) al Academiei Române, precum şi preşedinte al Secţiunii Istorice a Academiei Române (1929-1932). A fost repus în drepturi ca membru titular al Academiei Române, la 3 iulie 1990.

S-a stins din viaţă la 11 noiembrie 1962, la Bucureşti.(Text: Agerpres, Foto: crainou.ro)