Ion Caramitru: Publicul a revenit la teatru

Ion CaramitruPublicul a revenit la teatru, un refugiu şi în momente grele, şi în momente bune, a declarat sâmbătă, 7 mai, Ion Caramitru, preşedintele UNITER, prezent la Oradea pentru Gala Premiilor UNITER.

În perioada comunistă a fost cel mai privilegiat refugiu din minciuna zilnică, era singura zonă unde, pentru două — trei ceasuri, puteai să respiri un aer de libertate şi să asculţi texte care parcă păreau scrise împotriva sistemului, mai ales cele clasice — Hamlet, Richard al III-lea, Macbeth, dar şi comediile lui Moliere. Astăzi, acum, teatrul se deschide spre adevărurile absolute ale fiinţei umane”, a precizat Ion Caramitru.

Vorbind despre revigorarea teatrului după evenimentele de după 1990, preşedintele UNITER a afirmat că, după câţiva ani mai dificili, în prezent viaţa teatrală trece printr-o perioadă fastă.

„Nu vorbesc numai de Teatrul Naţional, ci de toate teatrele din Bucureşti. Am sondaje care s-au făcut recent. Publicul vine la teatru mai mult ca oricând”, a spus el.

La Teatrul Naţional, a menţionat Ion Caramitru, faţă de 2014, în 2015 numărul de spectatori a crescut cu 125.000, ceea ce „este uriaş într-un an”. Iar ponderea spectatorilor tineri este de 60%, depăşind norma de acum câţiva ani de sub 50%.

Explicaţia este şi simplă şi complicată, în acelaşi timp, a precizat actorul.

„Cea simplă spune că, în contextul existenţei sociale, spaimele zilnice, serviciu, competiţie, mai mult mai puţin onestă, în teatru găseşti un refugiu. A doua explicaţie este legată de mărirea calităţii spectacolului de teatru prin apariţia unor regizori importanţi şi a unor actori tineri ajunşi la maturitate şi care atrag publicul. Un avantaj este, desigur, şi că teatrul s-a înnoit. Dar interesul a crescut foarte mult. A venit o generaţie de regizori tineri, care încep să facă performanţă, ceea ce a fost mai puţin posibil acum vreo zece ani, când lucrurile nu erau aşezate. Acum au început să apară şi vi-i recomand cu mare căldură, au performat la Teatrul Naţional. Bobi Pricopie, de exemplu, care la origine e actor, face spectacole absolut senzaţionale, cu bun gust şi fără să încerce false forme moderne fără conţinut. Din contră, pleacă de la conţinut spre formă, ceea ce este, aş spune, testamentul artistic lăsat de Liviu Ciulei”, a declarat Ion Caramitru.

Un moment mai anevoios traversează, după cum afirmă Ion Caramitru, şcoala de teatru, care „a decăzut foarte mult” din cauza politicii doctoratelor.

„Din păcate, această politică a doctoratelor în artă nu a făcut altceva decât să îndepărteze pe realii şi importanţii artişti de şcoală, care s-au trezit că trebuie să-şi facă doctorat. În ce? I-am spus clar ministrului Marga să nu introducă sistemul acesta în şcoala de artă pentru că o nenoroceşte”, a subliniat el.

„Andrei Șerban, Radu Penciulescu, Liviu Ciulei, profesori plini la universităţi americane şi suedeze. Nu le-a cerut nimeni niciun doctorat. Motivul pentru care au fost invitaţi să predea a fost opera lor de artist. Ce doctorat să le ceri? Inutil„, a conchis Ion Caramitru.

Gala Premiilor UNITER va avea loc luni seară, 9 mai,  la Teatrul de Stat „Regina Maria” din Oradea, evenimentul urmând a fi transmis în direct pe TVR 1, Radio România Cultural şi online pe www.uniter.ro şi www.tvr.ro.(Text: Agerpres, Foto: cinemagia.ro)