Impresionante lacuri formate în cratere vulcanice

Crater_lake

Vechi cratere prin care odinioară curgea lava incandescentă ascund acum lacuri ce uimesc prin frumuseţe, potrivit cotidianului spaniol ABC, care prezintă câteva dintre acestea.

Crater Lake din statul Oregon (SUA). Este cel mai adânc lac vulcanic din SUA şi este renumit pentru apa sa cristalină, de un albastru intens. Se află în Parcul Naţional „Crater Lake” din statul Oregon. Are o adâncime de 597 metri şi s-a format acum aproximativ 7.700 de ani, în urma erupţiei vulcanului Mount Mazama. În mijlocul caldeirei se află Insula Wizard (Wizard Island), un con vulcanic la care se poate ajunge cu una dintre micile ambarcaţiuni pentru excursii în zonă.

Lacul-Quilotoa

Lacul vulcanic Quilotoa, din Anzii ecuadorieni. Situat în craterul vulcanului Quilotoa, lacul este atracţia Rezervaţiei Ecologice „Los Ilinizas”, din provincia Cotopaxi. Cu ani în urmă, apa sa era gălbuie din cauza sulfului, dar invazia algelor şi mineralele i-au dat o culoare verde smarald. Activitatea vulcanică persistă pe fundul lacului, unde sunt şi zone cu ape termale. În zilele cu vreme bună, de pe marginea craterului se pot zări alţi vulcani precum Cotopaxi, Iliniza Norte şi Iliniza Sur.

Legenda spune că această zonă vulcanică a apărut în urma unor crâncene înfruntări dintre Quilotoa, zeul erupţiilor, şi Toachi, zeu care trăia în apă. Quilotoa se simţea cuprins de invidie când vedea cum se reflecta cerul în apă şi, de aceea, dezlănţuia furia vulcanului, care scuipa lavă.

Lacul-Kelimutu

Cele trei lacuri ale vulcanului Kelimutu de pe Insula Flores, din Indonezia. Magia şi misterul îşi dau mâna pe Insula Flores. Vizitatorii sunt hipnotizaţi de jocul cromatic al celor trei lacuri ale vulcanului activ Kelimutu. Apa lacului Tiwu Ata Bupu (Lacul Bătrânilor) este de culoare albastră, Tiwu Ko’o Fai Nuwa Muri (Lacul Tinerilor şi Tinerelor) este turcoaz, iar Tiwu Ata Polo (Lacul Fermecat) este de culoare cafenie.

Tonurile au variat de-a lungul timpului. Potrivit explicaţiilor ştiinţifice, este vorba despre reacţii chimice din interiorul vulcanului care generează fenomene de oxidare a elementelor lacurilor şi modifică şi culoarea apei. Totuşi, locuitorii insulei consideră acest loc o enclavă spirituală şi invocă misterioase legende pentru a explica frumosul spectacol natural de culori şi apă.

Lacul Paradisului

Lacul Paradisului din craterul vulcanului Baekdu, de la graniţa dintre China şi Coreea de Nord. Vulcanul Baekdu ascunde în craterul său Lacul Paradisului, cu lăţimea de 5 kilometri şi adâncimea de 850 metri. Frumuseţea sa sporeşte între lunile octombrie şi iunie, când apa se transformă într-o oglindă de gheaţă. După dezgheţ, apa coboară printr-o cascadă de 70 de metri şi alimentează râurile Songhua, Tumen şi Yalu.

Licancabur

Licancabur, lac vulcanic aflat la graniţa dintre Chile şi Bolivia. Vulcanul Licancabur se evidenţiază prin forma sa, un con de mare înălţime din Anzii Cordilieri, şi prin interesul arheologic şi antropologic pe care îl trezesc ruinele ce amintesc de vremea incaşilor. Lacul se află în craterul vulcanului şi, în pofida temperaturilor joase din timpul nopţii, nu îngheaţă niciodată complet. Excursioniştii au nevoie de o anumită pregătire pentru a rezista la înălţime (vulcanul se află la 5.920 metri), dar efortul lor este recompensat din plin de priveliştea lacului.

Lacul-Ruapehu

Lacul vulcanic Ruapehu, din Noua Zeelandă. Este situat în Parcul Naţional Tongariro, pe care UNESCO l-a inclus pe lista Patrimoniului Mondial. În acest parc, fanii „Stăpânului inelelor” simt că merg prin ţinutul Mordor, potrivit ABC. Ruapehu, Ngauruhoe şi Tongariro sunt cei trei vulcani activi din parc. Între erupţii, craterul vulcanului Ruapehu se umple cu apă şi formează cunoscutul lac vulcanic Ruapehu.

Lacul Verde

Lacul Verde din craterul vulcanului Irazú, din Costa Rica. În Parcul Naţional „Volcán Irazú” se află vulcanul activ Irazú, cel mai înalt din ţară. În vârf are mai multe cratere, iar în craterul principal se află Lacul Verde, care s-a format prin acumularea apei de ploaie. Lumina şi mineralele expulzate de vulcan contribuie la culoarea verde smarald a acestui lac.

Parcul-Regina Elisabeta din Uganda

Lacurile formate în craterele din Parcul Naţional Regina Elisabeta din Uganda. Dacă spune cineva că a fost într-un safari fotografic în Uganda, mintea noastră ne bombardează cu imagini de hipopotami, elefanţi, lei şi leoparzi prin savană. În Parcul Naţional Regina Elisabeta, cu o suprafaţă de peste 1.980 kilometri pătraţi, acest vis este împlinit, dar mai este ceva.

Acest autentic paradis surprinde prin ampla sa zonă de cratere – produs al unor explozii vulcanice – care, în sezonul ploilor, devin loc de adăpat pentru diversele animale. În plus, în acest parc se pot vedea peste 600 de specii de păsări.

Lacul-Viti

Viti, lac geotermal din Islanda. Vulcanul Viti (Infern) ascunde în craterul său un lac de culoare verde, format prin acumularea apei de ploaie. Vulcanul se află în zona Krafla, o caldeiră cu diametrul de circa zece kilometri plină de fisuri şi vulcani noroioşi. (Text: Agerpres, Foto: abc.es)