Iancu Nebunu – povestea tristă a singurului castelan din Vâlcea

0
59

castelul-Zatreni-01

O stradă veche de la marginea Craiovei, din zona industrială, în apropierea fabricii de automobile şi unde pe vremuri fusese un stabiliment pentru bolnavi psihici, mai ascunde în prezent un cimitir lăsat în paragină şi care a fost închis prin anii ’60, într-un colţ al acestuia aflându-se mormântul lui Iancu Nebunu, mare boier din familia vâlceană Zătreanu, de pe urma căruia a rămas singurul castel al judeţului Vâlcea.

„Aici începe sau aici s-a încheiat poate una din poveştile de acum două sute de ani. Sub o cruce de lemn, rezemată de gard, putrezită pe care scria până acum 30 de ani Iancu Nebunu. Din întâmplare am ajuns aici mergând pe firul unei fascinante istorii de început de secol XIX, legată de meleagurile Vâlcii de est, valea Olteţului, una din zonele cu cele mai multe familii nobiliare din Oltenia. Aici au fost Pârâienii, Tetoienii, Măldăreştii, Boiceştii, Poenarii şi Zătrenii. Ultimii sunt de fapt eroii noştri pentru că Iancu Nebunu este nimeni altul decât Iancu Zătreanu, unul din descendenţii mari familii boiereşti Zătreanu”, spune Ion Şteflea, scriitor şi căutător al poveştilor de odinioară ale familiilor boiereşti din România.

Povestea se petrece la moşia Zătrenilor de pe Valea Olteţului la început de secol al XIX, când proprietar de păduri, teren agricol, vii şi iazuri nu era altul decât Iancu Zătreanu, un tânăr de 35 de ani, descendent al familiei Zătreanu, o puternică familie boierească vâlceană, care a dat Ţării Româneşti şi voievozilor mai mulţi înalţi dregători. Nicolae Iorga, în «Istoria bisericii româneşti», menţionează boierii Zătreni, alături de boierii Drăgoeşti, ca donatori (între anii 1568-1576) la ridicarea schitului Sfântul Nicolae din Olteni (Bujoreni), sediul vechii Episcopii a Râmnicului”, spune prof. Ligia Rizea, specialist în patrimoniu.

Fiu al postelnicului Danciu Zătreanu şi al Maricăi, fiica slugerului Drăgoi din Fălcoiu, vornicul Preda Zătreanu stăpânea, la începutul secolului al XVIII-lea, moşia cuprinsă între Bălceşti şi Pârâieni, în sud-vestul judeţului Vâlcea. Preda ridică în Zătreni, în 1734, o biserică de zid, cu hramul Sfântul Nicolae, similară ca dimensiuni şi arhitectură cu bisericile „Toţi Sfinţii” (1762-1764) şi „Buna Vestire” (refăcută în 1747-1751) din Râmnicu Vâlcea, dar şi cu alte biserici boiereşti, ridicate sub directa influenţă a ctitoriei de la Hurezi a Sfântului Constantin Brâncoveanu.

„Dar, în 1740, Preda Zătreanu moare. Moşia lăsată de el este împărţită între moştenitori. În 1754, fratele său, Radu Zătreanu, construieşte în apropierea Bisericii Sfântul Nicolae o locuinţă, respectiv ceea ce azi numim Cula Zătreanu, o locuinţă feudală fortificată, ridicată pe un beci boltit semicircular, cu ferestre de tragere şi ziduri groase de 80 de cm. Camerele de locuire sunt aşezate la primul şi al doilea nivel. La ultimul nivel se păstrează holurile originare cu bolţi semicilindrice, încăperi cu bolţi mănăstireşti şi un foişor cu stâlpi de cărămidă şi arcade trilobate, cu o largă perspectivă asupra văii Olteţului”, menţionează Ligia Rizea.

castelul-Zatreni-02

Apoi, începe dezastrul pentru familia Zătreanu. Istoricii spun că „prea multe danţuri, prea multe zaiafete la moşie şi nu doar de sărbătorile mari de peste an, Crăciunul şi Paştile, erau celebrate cu vinuri bune şi evident că problemele financiare încep să se facă simţite”.

„Iancu Zătreanu după mai multe vizite la Bucureşti la curtea domnească se amestecă cu craii de curte veche şi începe să fie atras de boema capitalei, de viaţa de noapte, de jocurile de cărţi, de zaiafeturi. Iancu studiase avocatura la Viena şi era însurat cu Ziţa, o frumoasă boieroaică din Moldova. După 10 ani de căsătorie, Iancu Zătreanu găseşte însă să-şi vândă sufletul unei jupâniţe la Bucureşti, măritată cu un nepot de al lui Caragea. Ziţa bănuieşte că drumurile lui Iancu la Bucureşti nu sunt legate de treburile moşiei şi începe să pună iscoade pentru a afla adevărul. Evident că află cum stau treburile şi reuşeşte să-l înştiinţeze pe soţul jupâniţei despre faptul că e încornorat”, spune Şteflea.

Iancu este prins în „flagrant de amor” şi provocat la duel, printre primele dueluri cunoscute din Ţara Românească, unde este folosit pistoletul. Iancu Zătreanu câştigă duelul, ucigându-l pe soţul înşelat, dar jupâniţa este dată dispărută. Nu se ştie unde, dar s-ar spune că fie a fost trimisă în surghiun, fie apropiaţi ai soţului înşelat i-ar fi făcut felul.

 „Iancu se retrage definitiv la moşia de la Vâlcea şi cade în patima alcoolului şi a jocului de cărţi. Ziţa Zătreanu, cu onoarea nereparată, se înamorează şi ea de un vechil al moşiei Pârâienilor din apropiere, pe nume Boicescu. Un bulgar înalt cu mustaţă răsucită şi oacheş, dar care era la rândul său însurat. Se pare că el a păcălit-o la sentimente pe Ziţa, nedorind altceva decât să pună într-un fel mâna pe cula Zătreanu şi pe moşie. Astfel, acest Boicescu intră în anturajul de cărţi de joc al lui Iancu Zătreanu. Şi într-o seară de iarnă, înainte de Crăciun în anul 1810, arendaşul reuşeşte să câştige casa şi jumate din moşie. Ziţa e fericită în primă fază, dar în câteva zile realizează că a fost trasă pe sfoară, pentru că Boicescu le cere dur ambilor Zătreni să părăsească până de Anul Nou casa”, spune Şteflea.

Ziţa moare de inimă rea la auzul acestei dorinţe mai ales când realizează că a fost doar „de folos”, iar Iancu pleacă la Craiova la rude pentru a cere adăpost, fiind falit. Nu se mai ştie nimic de el, decât faptul că ajunge cerşetor de zi şi azilant de noapte în Bănie. Moare în anonimat, în timp ce în Vâlcea moşia Boiceştilor creşte. Cula Zătreanu ajunge pe la 1820 în acte proprietatea lui Miliţă Boicescu, apoi a fiicei acestuia Maria (Miţa) Boicescu (căsătorită Potamian), care se implică într-o serie de acţiuni filantropice ce au contribuit la dezvoltarea comunei Zătreni.

Între altele, contribuie la înfiinţarea primei şcoli din Zătreni, un local mare cu sală de festivităţi, a şcolii de meserii, ulterior a gimnaziului agroindustrial şi la restaurarea Bisericii Sfântul Nicolae, ctitoria lui Preda Zătreanu. De la Maria Boicescu cula trece în proprietatea nepotului său Hristea Boicescu. Pe acest parcurs, culei îi este alipit un conac cu două etaje, cramă la demisol şi două terase generoase, întregul edificiu primind o unitate stilistică. Şi, din acel moment, ansamblul arhitectonic devine un adevărat castel medieval.

Castelul de la Zătreni, cum a început să fie astăzi denumit, este compus din două corpuri construite în etape distincte. O culă construită la mijlocul secolului al XVIII-lea şi un conac alipit ei în secolului al XIX-lea. De altfel, edificiul, deşi în prezent unitar, apare în lista monumentelor istorice din judeţul Vâlcea cu două numere de cod, unul identificând Cula Zătreanu şi celălalt Conacul Boicescu, tocmai pentru a se distinge cele două etape de construire. Castelul nu putea să scape în 1947 de tăvălugul noii orânduiri. Imobilul este naţionalizat în timpul regimului comunist. Aici se fac înscrierile forţate în CAP.

castelul-Zatreni-03

Beciul este prădat de toate vinurile alese, iar ţăranii care refuzau de bună voie înscrierea în colectiv erau legaţi cu lanţuri şi torturaţi. După încheierea colectivizării, castelul este transformat în sediu al IAS Zătreni. Sunt scoase cărţile, o bibliotecă impresionantă este arsă, pianul este scos în bucăţi, tablourile au fost furate, curtea cu grădini de promenadă este rasă la nivel de arbori ornamentali, pentru a face loc tractoarelor şi semănătorilor. I se aduc unele modificări şi îi este prădat şi distrus tot mobilierul interior.

După 1989, revine în proprietatea urmaşilor lui Hristea Boicescu, la 14 iunie 2002, şi este pus în vânzare. Trece succesiv prin mai multe proceduri administrative privind dreptul de preemţiune stipulat de Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, care cere exercitarea acestui drept, pe rând, de Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean şi Primărie.Castelul boierilor Zătreni va deveni în această primăvară obiectiv turistic, după ce firma care a cumpărat această construcţie a început lucrările de amenajare a acesteia, spune primarul comunei vâlcene Zătreni, Constantin Liţoiu.

Astfel, din povestea Zătrenilor şi dramele acestei familii rămâne un castel, singurul din Vâlcea, o viitoare carte şi numele unei frumoase comune de pe Valea Olteţului. De fapt, fiecare familie de boieri vâlceni, fie că sunt Poenarii, fie că sunt Tetoienii, Măldăreştii sau Sineştii, ascunde acolo dincolo de zidurile culelor cel puţin o poveste cu romantism, tragism şi mult parfum de epocă. (Text si foto: Agerpres)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.