Horoscopul lunii septembrie 2015

0
53

horoscopul-luniiBERBEC

CONJUNCŢIA MARTE-VENUS DIN LEU din prima săptămână a lunii vizează inima ta, care parcă ia foc, parcă sare din piept, parcă nu mai are răbdare. Deşi aspectul coincide şi cu o retrogradare a lui Venus, care ar putea semăna cu un fel de ocol, de întoarcere înapoi, de revenire la sursă, nu e neapărat vorba de reluarea unei foste iubiri (deşi ar fi posibil şi aşa ceva), ci mai degrabă o remediere, o revizuire, de parcă acum ştii mai bine ce ai de făcut. Eventualele erori anterioare au şanse să se repare sau să se şteargă, ca atare nu te teme să te întorci pe unde ai mai fost cândva în iubire. Şansa unei idile superbe, intense, pasionale e mare, deci ia… berbecul din tine de coarne şi treci la fapte, pentru că eşti sprijinit şi de şarm, şi de sex-appeal, şi de îndrăzneală, şi de încredere în calităţile tale, deci ajunge doar să apeşi butonul de start pentru o nouă aventură sentimentală.

TRIGONUL DE FOC DINTRE MARTE ÎN LEU ŞI URANUS ÎN BERBEC din primele două decade ale lunii e aliatul tău numărul unu de a te apuca de tot ce-ţi place, de tot ce-ţi cere inima, de noi drumuri şi noi pasiuni. Planeta ta guvernatoare Marte e atât de bine stimulată de Uranus – o planetă a noului şi a schimbării – încât ar fi culmea să stai cuminte în banca ta. Nu ai mai avut parte de asemenea vânt prielnic de prin 2013, de la ultimul trigon al celor două planete energice, deci hai, fă ceva, schimbă ceva, ia atitudine, ai curajul schimbării, indiferent de planul în care aştepţi acel aer proaspăt! E doar o chestiune de voinţă să porneşti spre o direcţie nouă.

CONJUNCŢIA DINTRE LUNA NEAGRĂ ŞI NODUL NORD DIN BALANŢĂ – accentuată apoi de eclipsa de Lună din 27-28 septembrie – din prima parte a lunii are efecte nu tocmai fericite pentru viaţa de cuplu, pentru că această întâlnire unicat te poate obliga la decizii majore cu privire la viaţa în doi, la schimbări de atitudine în căsnicie, poate la discuţii intense cu jumătatea ta cu rolul de a schimba ce nu mai merge bine, de a restabili odată şi-odată pacea, de a trage nişte linii directoare. Deşi se presupune că ai luat deja unele măsuri în ultimele luni, totuşi intrarea Lunii Negre în Balanţă de luna trecută aduce un plus de seriozitate, de parcă îţi dai seama că viaţa în doi nu e de joacă, ci mai necesită şi analize la rece, şi discuţii faţă în faţă şi luări ferme de poziţie, menite să restabilească exact ceea ce aduce de fapt Balanţa: echilibru, armonie, reciprocitate, egalitate. Uită de egoism, uită de cuvântul EU, şi pune musai pe tapet cuvântul NOI, pentru că el devine esenţial, altfel riscul unei furtuni e mare!

Încă din ultimele zile din august s-a format OPOZIŢIA DINTRE JUPITER (proaspăt intrat în Fecioară luna trecută) şi NEPTUN din Peşti, care se menţine şi în octombrie şi se va mai repeta o dată în primăvara-vara 2016. Opoziţii între cele două au mai avut loc de multe ori, dar pe fondul axei Fecioară-Peşti nu a mai avut loc din… 1849, iar în cazul tău se resimte asupra stării de sănătate, n-ar fi rău să mergi la un medic dacă ai unele suspiciuni sau temeri cu privire la starea ta de sănătate, deoarece se resimt unele simptome mai ciudate, cărora nu le-ai acordat atenţie înainte. Pe de altă parte, acest aspect vizează şi relaţia ta cu locul de muncă, unde planează unele mici semne de întrebare. Uneori îţi pui serios întrebarea dacă te vezi în acelaşi loc de muncă p

TAUR

CONJUNCŢIA MARTE-VENUS DIN LEU din prima săptămână a lunii te vizează direct, de vreme ce e vorba de guvernatorul tău Venus aflat într-o poziţie benefică iubirii. Poate stăteai aşa, pe picior de plecare într-o nouă aventură, şi aceasta poate porni chiar acum, cu multă pasiune, cu energie pozitivă. De fapt, Venus e şi retrograd în prima săptămână a lunii, ceea ce seamănă cu un fel de recul, de parcă, înainte de a porni, faci un pas înapoi, ca să-ţi iei avântul. Schimbările de atmosferă din familie, de acasă, din relaţia deja existentă sunt de bun augur, deci profită de curaj şi elan pentru a aduce un plus de noutate în inima ta. Parcă se nasc dorinţe noi, ai curaj să ţinteşti mai sus, eşti pregătit pentru orice şi această fantastică energie e benefică schimbărilor. De fapt, nu demult ai scăpat şi de mica piază rea Lilith din zona iubirii luna aceasta scapi complet şi de Saturn din zona căsniciei iar aceste două „despărţiri” planetare seamănă cu o gură de aer proaspăt după câteva luni în care viaţa în doi evolua cu frâna trasă. Vei simţi diferenţa şi lucrurile revin încet la normal!

TRIGONUL DE FOC DINTRE MARTE ÎN LEU ŞI URANUS ÎN BERBEC din primele două decade ale lunii e bun pentru decizii de anvergură, lucruri pe care le pregăteai deja în mintea ta, fără să spui nimănui, dar acum e posibil să vină vremea să le şi pui în aplicare. De exemplu o schimbare de decor acasă, de atmosferă în relaţia sentimentală, de domiciliu sau de serviciu, sau orice alte schimbări la care visai dar nu aveai curajul să le dai startul, pot fi acum foarte serios puse în discuţie – gândeşte-te că de un astfel de aspect stimulativ nu ai mai avut parte de vreo 2 ani – deci e momentul să iei taurul de coarne şi să porneşti pe căi noi cu mult entuziasm şi energie pozitivă.

CONJUNCŢIA DINTRE LUNA NEAGRĂ ŞI NODUL NORD DIN BALANŢĂ din prima parte a lunii – accentuată apoi de eclipsa de Lună din 27-28 septembrie – e în strânsă legătură cu relaţia ta cu locul de muncă. Trecerea Nodului Nord prin acest sector în ultimul an şi ceva ţi-a pus serios în atenţie întrebări existenţiale cu privire la sensul tău profesional. Te-ai întrebat dacă te vezi în acelaşi job peste câţiva ani, dacă te mulţumeşte locul de muncă, dacă e meseria care ţi se potriveşte. Dacă o vreme ai spus că e bine aşa, luna aceasta s-ar putea să se destabilizeze acel echilibru fragil şi să dai piept cu o decizie majoră cu privire la locul de muncă sau chiar cu însăşi profesia ta de acum înainte. Te poţi pregăti pentru o surpriză mai mult sau mai puţin plăcută ce te obligă să schimbi macazul, dar schimbarea, deşi poate avea loc pe fondul unei decepţii, se va dovedi a fi, în cele din urmă, cel mai bun lucru pentru tine,deci nu te teme de astfel de situaţii.

Încă din ultimele zile din august s-a format OPOZIŢIA DINTRE JUPITER (proaspăt intrat în Fecioară luna trecută) şi NEPTUN din Peşti, care se menţine şi în octombrie şi se va mai repeta o dată în primăvara-vara 2016. Opoziţii între cele două au mai avut loc de multe ori, dar pe fondul axei Fecioară-Peşti nu a mai avut loc din… 1849, iar în cazul tău se resimte asupra vieţii sentimentale, pe de o parte, dar şi asupra marilor tale dorinţe şi vise. Apleacă-te asupra nevoilor sufletului tău, vezi ce-ţi cere şi nu i-ai dat, şi gândeşte-te la o cale de a-ţi împlini visele. Ar fi păcat să le înăbuşi iar şi iar, să le treci pe linie moartă, să le ignori, pentru că s-ar putea să nu mai ai ocazia de a le împlini. E vremea să-ţi aduci aminte de ceea ce doreşte inima ta cel mai mult (fie că e vorba de o pasiune neîmplinită, de o iubire neîncepută, de o dorinţă mereu amânată) şi să-ţi urmezi acum visul! Cum e un aspect unicat – în acest secol! – dacă nu aşezi nevoile inimii tale pe primul plan, ai putea să ratezi startul spre un viitor pe care îl meriţi. Întreabă-te ce-ţi doreşti şi împlineşte-ţi visul, altădată nu mai apare ocazia!

GEMENI

CONJUNCŢIA MARTE-VENUS DIN LEU din prima săptămână a lunii îţi dă curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a lua decizii, de a trasa direcţii benefice către viitor. Nu contează în ce plan al vieţii se vor regăsi alegerile tale, dar vei fi mulţumit că ai luat taurul de coarne şi ai ales aşa. Aspectul e benefic şi pentru a purta discuţii intense cu persoana iubită, de parcă au rămas multe lucruri neexplicate, nelămurite, şi care acum pot fi reglate în mod fericit şi spectaculos pentru amândoi. Poate fi un aspect benefic pentru a începe un proiect nou spre care nu aveai curaj să porneşti înainte, o poveste de dragoste, dar îţi lipsea curajul să dai un telefon, să inviţi pe cineva la o cafea, să faci un pas spre o nouă etapă sau poate de a face un pas înapoi, spre o veche relaţie ajunsă în impas. Acest moment te îndeamnă la iniţiative îndrăzneţe. Nu aştepta, acum e momentul să tragi o linie şi să porneşti de la acea linie spre altceva!

TRIGONUL DE FOC DINTRE MARTE ÎN LEU ŞI URANUS ÎN BERBEC din primele două decade ale lunii dă energie discursului tău, fermitate deciziilor tale, deci, dacă ai ceva de spus, fă-o acum, cu tupeu şi cu încredere, pentru că eşti ascultat. Indiferent de direcţia în care se va resimţi această decizie – că e cuplu, că e serviciu etc – urmările vor fi fericite tocmai pentru că rareori eşti sub influenţa acestei energii, deci seamănă a decizii capitale, de viaţă, care deschid noi direcţii, noi capitole, noi etape în viaţa ta. Spune clar ce ai ales şi apoi ţine-te de decizia luată cu tărie.

CONJUNCŢIA DINTRE LUNA NEAGRĂ ŞI NODUL NORD DIN BALANŢĂ din prima parte a lunii – accentuată apoi de eclipsa de Lună din 27-28 septembrie – nu e tocmai cel mai fericit eveniment pentru sufletul tău, pentru că se resimte o oarecare greutate în plan sentimental. Pentru unii poate fi momentul unei despărţiri, pentru alţii – momentul unor decizii ferme prin care să arăţi că nu mai eşti dispus să accepţi o stare de lucruri defavorabilă. Ascultă-ţi inima şi apoi fă ceea ce trebuie pentru liniştea ta, pentru fericirea ta. Ce-i drept, un astfel de aspect, atât de rar de altfel, de vreme ce în viaţa ta nu ai mai avut parte de aşa ceva până acum – pune serios în balanţă ceea ce doreşti, ceea ce oferi şi ceea ce primeşti, căci, dacă echilibrul nu e echitabil, e mai bine să spui adio şi să te linişteşti.

Încă din ultimele zile din august s-a format OPOZIŢIA DINTRE JUPITER (proaspăt intrat în Fecioară luna trecută) şi NEPTUN din Peşti, care se menţine şi în octombrie şi se va mai repeta o dată în primăvara-vara 2016. Opoziţii între cele două au mai avut loc de multe ori, dar pe fondul axei Fecioară-Peşti nu a mai avut loc din… 1849, iar în cazul tău se resimte asupra felului în care te împarţi între viaţa personală şi viaţa socială. Deşi te simţi bine acasă, în familie, ai totuşi şi dorinţe de a socializa foarte intense, dar e posibil ca, cel puţin luna aceasta, să nu le poţi împărţi corect, ci una dintre ele să fie defavorizată. Ori familia, ori cariera? Greu de decis, dar trebuie să extragi nişte concluzii, totuşi. Sunt vise mari în inima ta cu privire la sensul tău socio-profesional, dar unele din ele sunt cumva blocate de ceea ce se petrece în viaţa personală, de aceea nu e exclus să iei măsuri ori într-o parte, ori în alta. Un fel de revoluţie personală, aşadar, în care trebuie să dai prioritate unuia din aceste două planuri aflate în conflict: unii vor da prioritate familiei, alţii vor da prioritate carierei, dar alegerea e dificilă.

REVENIREA LUI SATURN ÎN SĂGETĂTOR după 18 septembrie, după câteva luni de retrogradare în Scorpion – are legătură directă cu viaţa de cuplu, deci fii conştient că începe o perioadă grea pentru tine în relaţia cu jumătatea ta. Saturn va cere răbdare, maturitate, profunzime, construcţie lentă, ceea ce pentru un Geamăn jucăuş şi agil ca tine nu prea sună fericit, dar, fie că vrei sau nu vrei, vei învăţa lecţiile acestea în anii care urmează. Practic, intri la şcoala maturităţii în care ţi se va preda lecţia „viaţa în doi: drepturi şi obligaţii”. Vezi că încep şi examenele!

RAC

CONJUNCŢIA MARTE-VENUS DIN LEU din prima săptămână a lunii. Ceea ce atrage atenţia în mod special pentru tine, luna aceasta, este CONJUNCŢIA DINTRE VENUS ŞI MARTE în zona banilor, ceea ce poate aduce un plus de creativitate pentru a face rost de bani. Dacă ai talente nevalorificate, acest aspect e de-a dreptul benefic şi fii sigur că nu ai mai avut parte de aşa ceva de foarte multă vreme, ca atare sondează adânc după ce ştii tu să faci cel mai bine, ceea ce-ţi conferă unicitate, ceea ce te scoate în evidenţă (talente personale, hobby-uri generatoare de posibile venituri suplimentare) şi hai, pune osul la treabă, pentru că ar putea fi de bun augur pentru o situaţie materială mai bună. Ba este şi un aspect excelent pentru tine în plan sentimental, şi cum nu ai mai avut parte de aşa ceva de mult timp. Ar fi culmea să stai cuminte în banca ta fără să atragi atenţia prin ceva special. O întâlnire amoroasă programată în prima jumătate a lunii ar da startul unei idile superbe, poate chiar acea mare iubire pe care o aştepţi de o viaţă, deci lasă timiditatea la o parte şi treci la fapte, perfect susţinut de conjunctia Marte-Venus din Leu de luna aceasta.

TRIGONUL DE FOC DINTRE MARTE ÎN LEU ŞI URANUS ÎN BERBEC din primele două decade ale lunii te susţine de minune în prima jumătate a lunii, îţi inspiră încredere în forţele tale, îţi varsă un dram de tupeu în bagaj şi îţi oferă oportunităţi unice de afirmare. Fă un pas în faţă cu mai mult curaj, pentru că poate fi momentul tău de glorie, în care valoarea ţi se recunoaşte. Spune ce ai de spus, ia decizii capitale pentru cariera ta, apucă-te serios de treabă – mai ales că SATURN TRECE PRIN SĂGETĂTOR pentru vreo 2 ani de acum înainte, ceea ce corespunde zonei dedicate muncii şi locului de muncă în cazul tău. Se presupune că ai acumulat toate resursele necesare pentru ca situaţia ta socio-profesională să capete contur din ce în ce mai bine, dar cuvintele de ordine pentru următorii 2 ani sunt: muncă, seriozitate, înţelepciune, conştiinciozitate, seriozitate, maturitate şi, mai ales… răbdare!

CONJUNCŢIA DINTRE LUNA NEAGRĂ ŞI NODUL NORD DIN BALANŢĂ din prima parte a lunii. Fii atent însă la viaţa de familie, la ce se petrece acasă, deoarece acolo pot apărea unele dezechilibre, animozităţi, neînţelegeri, această conjuncţie (la care va contribui şi eclipsa de Lună din 27-28 septembrie) aducând, pentru unii, situaţii fără precedent, decizii greu de luat, poate chiar evenimente marcante pentru tine şi cei dragi. Inima ta este măcinată de emoţii intense, deloc plăcute însă, deci se poate vorbi chiar de o criză personală profundă care te îndeamnă la schimbări majore.

Încă din ultimele zile din august s-a format OPOZIŢIA DINTRE JUPITER (proaspăt intrat în Fecioară luna trecută) şi NEPTUN din Peşti, care se menţine şi în septembrie-octombrie şi se va mai repeta o dată în primăvara-vara 2016. Opoziţii între cele două au mai avut loc de multe ori, dar pe fondul axei Fecioară-Peşti nu a mai avut loc din… 1849, iar în cazul tău se resimte asupra modului tău de relaţionare, de exprimare, de gândire. Eşti ori ceva mai credul şi pleci urechea la ceea ce auzi, la promisiuni deşarte, la vise imposibile, ori ceva mai derutat, neştiind încotro să porneşti, această dezorientare putând avea efecte dintre cele mai riscante pentru că, mai devreme sau mai târziu, te vei trezi din derută şi vei descoperi că ai mers pe căi ocolitoare sau neadecvate scopurilor tale. fii deci foarte atent ce decizii iei, pentru că eşti mai confuz sau mai visător, furat de iluzii şi planuri imposibile, şi cine ştie ce alegi?

LEU

CONJUNCŢIA MARTE-VENUS DIN LEU din prima săptămână a lunii are loc chiar în zodia ta deci te vizează direct şi te ajută de minune. Nu contează că Venus e retrograd în primele zile – îşi va relua mersul normal după 6 septembrie, rămânând încă în ograda ta până luna viitoare – ci aici contează cât de bine îşi unesc forţele cele două planete pentru o viaţă sentimentală intensă şi pasională, pentru dorinţe noi în viaţa ta, pentru curajul de a trasa noi direcţii de mers de acum înainte. Demult nu ai mai avut asemenea aliaţi şi asemenea auspicii norocoase chiar în curtea ta, deci profită de energia unită a celor două planete pentru noi începuturi, pentru reglarea unor aspecte care n-au mers bine înainte, pentru reluarea unor capitole care, din diverse motive, au mers defectuos înainte. E ca şi cum ai primi o nouă şansă spre succes: valorific-o îndrăzneţ cu gânduri pozitive!

TRIGONUL DE FOC DINTRE MARTE ÎN LEU ŞI URANUS ÎN BERBEC din primele două decade ale lunii naşte idei noi în mintea ta, ba chiar seamănă cu un fel de atitudine nouă de viaţă, de parcă descoperi dintr-o dată că lucrurile pe care te-ai bazat înainte sunt demodate, învechite, prăfuite, neadecvate scopurilor tale, deci e vremea să gândeşti altfel. Ai deci curaj să abordezi noi principii de viaţă, pentru că rareori ai parte de asemenea energie pozitivă. Ai curaj să închizi unele capitole care nu-şi mai au rostul şi să baţi la alte porţi: în carieră, în cuplu, în afaceri, în relaţii de orice natură, oriunde consideri că e nevoie de un aer proaspăt, fă-o: acum e momentul, altfel s-ar putea să mai treacă vreo 2 ani până vei mai avea o ocazie similară de… renovare generală!

CONJUNCŢIA DINTRE LUNA NEAGRĂ ŞI NODUL NORD DIN BALANŢĂ din prima parte a lunii – accentuată apoi de eclipsa de Lună din 27-28 septembrie – poate genera o oarecare stare de confuzie, de teamă să iei decizii – în ciuda multiplelor aspecte curajoase despre care tocmai ai citit – deci tocmai în asta constă lecţia ta majoră: să ai curajul deciziei şi al schimbării, fără să-ţi fie frică de urmări. Se presupune că Nodul Nord în Balanţă te-a învăţat enorm în ultimul an şi ceva, dar nu te grăbi să sari deja la concluzii, pentru că există riscul unei decizii greşite, fără să ţii cont că există mai multe puncte de vedere. Nu lua decizii dacă nu eşti sigur că ai analizat argumentele şi pro şi contra, şi dintr-o direcţie şi din alta, deci evită să iei decizii fără o analiză echitabilă din toate unghiurile posibile. A lua decizii subiective, doar privite dintr-o parte, ar fi cea mai mare eroare, deci mai bine amâni marile alegeri pentru altădată.

Încă din ultimele zile din august s-a format OPOZIŢIA DINTRE JUPITER (proaspăt intrat în Fecioară luna trecută) şi NEPTUN din Peşti, care se menţine şi în octombrie şi se va mai repeta o dată în primăvara-vara 2016. Opoziţii între cele două au mai avut loc de multe ori, dar pe fondul axei Fecioară-Peşti nu a mai avut loc din… 1849, iar în cazul tău se resimte asupra bugetului personal. Ia aminte la orice decizie legată de bani, ca să nu regreţi o clipă de neatenţie, credulitatea de a investi în cine sau ce nu merită, încrederea de a asculta pe cei care promit marea cu sarea, dar nu se ţin de cuvânt. Riscul unei erori din neglijenţă, din dezinformare sau din naivitate e major, deci deschide bine ochii ori de câte ori se discută despre sau se umblă cu bani, ca nu cumva să generezi un dezechilibru. Pe de altă parte, acelaşi aspect îţi poate oferi o idee inspirată despre cum se fac banii, şi ar fi bine să te gândeşti serios la ea. Poate nu acum o şi pui în aplicare, dar e o cale ce merită fructificată în viitor, pentru că poate aduce stabilitate, mai târziu, în finanţele proprii. De exemplu, un job mai bine plătit sau o afacere pe cont propriu care va da roade cândva, dar nu te aştepta să te îmbogăţeşti peste noapte. Deocamdată prosperitatea e doar un vis îndepărtat, dar e posibil!

REVENIREA LUI SATURN ÎN SĂGETĂTOR după 18 septembrie, după câteva luni de retrogradare în Scorpion – e benefică vieţii sentimentale. A mai fost pe aici în primele luni ale acestui an – dar şi acum vreo 28 de ani! – deci nu îţi este tocmai străină senzaţia, pentru că Saturn va cere mult de la tine în următorii 2 ani. Va cere seriozitate, responsabilitate, implicare totală şi matură, pentru că vei ajunge la concluzia – dacă nu deja ai făcut-o anul acesta – că iubirea nu mai e o joacă, nu e o aventură, nu e distracţie, ci e ceva cât se poate de serios. Vrei o relaţie stabilă, dar înainte de a o primi, trebuie să înveţi s-o oferi tu, ca atare succesul vieţii tale sentimentale, în anii care vin, depinde enorm de ce ai tu de investit, de oferit, de turnat la temelie, conştient că e cale lungă până la ceea ce visezi. Eşti dispus să clădeşti etapă cu etapă, pas cu pas, dar nu înseamnă că e simplu. Saturn nu oferă nimic pe tavă, dar te răsplăteşte pentru tot ceea ce tu însuşi investeşti pe parcurs, ca atare începe o etapă lungă de vreo 2 ani în care vei schimba modul de a iubi. Dar îl vei schimba în bine, pentru a impune mai mult respect, pentru a inspira încredere, pentru a fi mai sigur pe cel de lângă tine, pentru a trasa o linie sigură în perspectivă.

FECIOARĂ

CONJUNCŢIA MARTE-VENUS DIN LEU din prima săptămână a lunii are loc într-o zonă mai secretă, mai ascunsă, ceea ce poate naşte o mulţime de idei. Inspiraţia şi creativitatea ta dau în clocot, dar mai discret, mai prudent sau mai modest din fire, preferi să taci şi să faci sau să aştepţi momentul potrivit pentru a le expune şi public. Oricum te simţi bine în pielea ta de când Luna Neagră a plecat din zodia ta, slavă Domnului, şi a bătut la poarta ta, tot luna trecută, Jupiter, ca atare ograda ta e destul de benefică unor schimbări de proporţii, dar parcă ceva te mai reţine încă. Da, încă, pentru că nu e mult şi vei lua startul în trombă!

TRIGONUL DE FOC DINTRE MARTE ÎN LEU ŞI URANUS ÎN BERBEC din primele două decade ale lunii. Aştepţi scânteia care să declanşeze revoluţia personală mult aşteptată, dar deocamdată pregăteşti terenul din umbră, ca un strateg care pune la punct un plan de zile mari. Stai ca pe ghimpi totuşi, pentru că nu mai ai răbdare, dar conştiinţa îţi spune s-o laşi mai moale, să aştepţi.

CONJUNCŢIA DINTRE LUNA NEAGRĂ ŞI NODUL NORD DIN BALANŢĂ din prima parte a lunii – accentuată apoi de eclipsa de Lună din 27-28 septembrie – atrage în mod insistent atenţia asupra resurselor de care dispui, pentru că există riscul unei decizii pripite care să genereze un mic haos prin buget. Fii deci prudent când vine vorba de cumpărături sau plăţi, ca nu cumva să fii atras de cine ştie ce lucruri de care poate nici măcar nu ai nevoie, dar tare îţi fac cu ochiul. Cântăreşte cu grijă fiecare tranzacţie care se iveşte în program, pentru că unele chiar pot fi amânate, ba chiar poţi şi renunţa la unele din ele. Un dezechilibru de acum poate avea efecte asupra bugetului, şi greu vei reveni la normal după aceea, ca atare gândeşte-te bine cum, cât, de ce, când trebuie să valorifici banii. Retrogradarea lui Mercur, guvernatorul tău, în ultima parte a lunii poate deveni oferi un răgaz, un ocol, şansa de a repara o eroare, de a mai gândi odată vreo tranzacţie, de a revizui condiţiile vreunui contract, ca atare nu lua decizii definitive: lasă loc de întoarcere la o adică!

Încă din ultimele zile din august s-a format OPOZIŢIA DINTRE JUPITER (proaspăt intrat în Fecioară luna trecută) şi NEPTUN din Peşti, care se menţine şi în octombrie şi se va mai repeta o dată în primăvara-vara 2016. Opoziţii între cele două au mai avut loc de multe ori, dar pe fondul axei Fecioară-Peşti nu a mai avut loc din… 1849, iar în cazul tău se resimte foarte clar asupra ta, pentru că Jupiter este la tine în casă! Fii sigur că e un eveniment special, care naşte o stare de confuzie ce se poate resimţi mai ales în relaţia ta cu ceilalţi. Există riscul să nu fii corect înţeles de oameni, mai ales de cei care ţin la tine, deci fii pregătit şi de diferende de opinie, şi de decepţii din partea celor dragi, şi de semne de întrebare cu privire la intenţiile partenerului sau a oamenilor cu care ai, în general, ceva de împărţit. Nu găseşti răspunsuri, e o ceaţă deasă în jurul tău, şi simţi nevoia să clarifici lucrurile. Trebuie să tragi o linie foarte clară şi curajoasă între realitate şi iluzie, între fapte şi promisiuni, între ce visezi să ai şi ce ai, deci luptă cu idealistul din tine, dar nici nu lăsa materialistul să treacă la cârmă. Nici prea multă rigoare nu e bună, deci caută un echilibru între inimă şi minte.

REVENIREA LUI SATURN ÎN SĂGETĂTOR după 18 septembrie, după câteva luni de retrogradare în Scorpion – cere mai multă prudenţă în viaţa ta de familie, şi, timp de câţiva ani, lucrurile se schimbă un pic acasă. Parcă intri la program, parcă treci la o rutină foarte strictă, dar care se va dovedi a fi, în final, benefică pentru o fire organizată ca tine. Va trebui să faci puţină ordine în viaţa ta personală, să aşezi lucrurile la locul lor, aşa cum trebuie, chiar dacă nu e tocmai atmosfera cea mai caldă pe care ai dori-o. Chiar dacă lupţi pentru libertăţile tale, a te supune totuşi unor regulamente şi rigori nu e chiar rău, pentru că devii mai organizat, mai responsabil, mai matur, mai demn de încredere. Probabil îţi asumi, de acum, sarcini de „om mare” şi mai multe obligaţii, dar o faci conştiincios, convins că aşa e bine.

BALANŢĂ

CONJUNCŢIA MARTE-VENUS DIN LEU din prima săptămână a lunii aduce femeia lângă bărbat pentru discuţii foarte entuziaste despre viitor. Atrage-l pe cel drag alături pentru a vorbi despre visele fiecăruia, despre noutăţile pe care doriţi să le aduceţi în relaţia voastră, pentru că sunt mari şanse ca lucrurile decise sau începute acum să înainteze foarte bine spre reuşită. Profită de acest excelent elan creator, care dă curajul de a face lucruri nemaifăcute, de a schimba macazul, ba chiar de a te pune cumva în pielea sexului opus – prieteni, colaboratori, persoana iubită – ca să înţelegi mai bine cum gândeşte. Iubirea e unul din planurile care pot cunoaşte o ameliorare, o amplificare, o reaprindere a focului, dar depinde enorm şi de tine să mai închizi unele capitole pe care le tot duci după tine şi nu mai vrei să le pui punct. E vremea să ierţi, să uiţi, să accepţi, să mergi mai departe.

TRIGONUL DE FOC DINTRE MARTE ÎN LEU ŞI URANUS ÎN BERBEC din primele două decade ale lunii deschide noi direcţii de abordare a vieţii de cuplu. Unul din voi sau amândoi, umăr la umăr, discutaţi despre o serie de schimbări ce se cer a fi făcute pentru ca viaţa voastră în doi să fie mai interesantă, mai tonică, mai stimulativă. Discuţiile pe care le ai cu jumătatea ta vă împinge spre o serie de aventuri noi care vă ţin alături, unul lângă celălalt, trup şi suflet. Este un moment excelent pentru a porni într-o etapă nouă, superioară, în viaţa de cuplu, ba chiar e şi un moment excelent pentru o căsătorie sau pentru întâlnirea viitorului partener de viaţă. Totul evoluează repede!

CONJUNCŢIA DINTRE LUNA NEAGRĂ ŞI NODUL NORD DIN BALANŢĂ din prima parte a lunii – accentuată apoi de eclipsa de Lună din 27-28 septembrie – te are chiar pe tine în prim plan, de parcă voi, Balanţele, staţi faţă în faţă cu destinul. Deciziile pe care le iei acum au efecte pe termen lung, deci practic, multe Balanţe îşi scriu acum povestea vieţii pe câţiva ani de zile de acum înainte. Acest eveniment nu a mai avut loc de foarte multă vreme şi e clar că e ceva cu totul special, şi cu bune, şi cu rele, tocmai de aceea nu-l poţi trata ca pe ceva banal. Fie că arunci o privire în urmă să vezi ce ai greşit şi ce se poate repara, fie că acum pui piatra de temelie spre un nou sens de mers, trebuie să faci acest pas extrem de prudent, pentru că nu-i de joacă. Cum îţi scrii acum, aşa vei trăi ani de zile de acum înainte, indiferent de planul unde a venit deci da, sună a decizii capitale şi sunt chiar la dispoziţia ta. porneşte acum spre un sens nou de mers, dar trebuie să ai grijă cum iei startul, pentru că e greu de crezut că ţi se va mai oferi o dată ocazia. Poate fi ceva cu iz de unicat, marcant, definitoriu pentru tine de acum înainte deci… cântăreşte atent urmările!

Încă din ultimele zile din august s-a format OPOZIŢIA DINTRE JUPITER (proaspăt intrat în Fecioară luna trecută) şi NEPTUN din Peşti, care se menţine şi în octombrie şi se va mai repeta o dată în primăvara-vara 2016. Opoziţii între cele două au mai avut loc de multe ori, dar pe fondul axei Fecioară-Peşti nu a mai avut loc din… 1849, iar în cazul tău se resimte asupra stării tale fizice şi psihice. E clar că nu te simţi chiar în apele tale, presimţi ceva, ai un feeling aparte că urmează să se întâmple ceva, dar nu prea ai curajul să exprimi ceea ce ai pe suflet. E o mare furtună de emoţii şi gânduri în interiorul tău, dar nu reuşeşti să le canalizezi foarte bine spre ceva constructiv, ci mai degrabă îţi faci rău singur din cauza temerilor, a nesiguranţei, a confuziei în care te afli. Cei sensibili din fire pot spune că simt ceva ce nu au mai simţit niciodată, ceva greu de exprimat în cuvinte, ceva greu de suportat, tocmai de aceea trebuie să te înarmezi cu multă putere, deoarece seamănă a criză existenţială cu un mare impact psihic. Dar îi vei face faţă cu brio!

REVENIREA LUI SATURN ÎN SĂGETĂTOR după 18 septembrie, după câteva luni de retrogradare în Scorpion – îţi atrage atenţia asupra mediului în care te afli, pentru că există unele relaţii care au cam scârţâit în ultima vreme şi e timpul să le analizezi mai atent. Dacă acele relaţii nu mai au nimic bun, util, serios de oferit, mai bine le închei odată şi te eliberezi, deci priveşte atent la vecini, colegi, prieteni şi dă-i afară dacă descoperi că nu-ţi sunt loiali. Mai bine fără asemenea prieteni, decât cu oameni mediocri alături! E vremea, timp de vreo 2 ani de acum înainte, să faci curăţenie cu multă exigenţă şi rigurozitate prin gânduri, prin idei în care nu mai crezi, prin informaţii pe care le deţii, devenind mult mai selectiv, cu standarde mai ridicate. Nu mai accepţi orice, nu te mai mulţumeşti cu oricine, ci doar cu ceea ce merită, ceea ce te înalţă, ceea ce te învaţă. Oameni, lucruri sau informaţii nefolositoare sunt date afară cu mai mult curaj ceea ce înseamnă că, uneori, te vei simţi mai singur.

SCORPION

CONJUNCŢIA MARTE-VENUS DIN LEU din prima săptămână a lunii are efecte benefice asupra ta şi te vizează direct în plan profesional. E momentul bun pentru a te remarca, pentru a-ţi pune în lumină talentele, pentru a arăta că eşti cel mai bun, cel mai bine pregătit într-un domeniu care te reprezintă. Faci totul cu plăcere şi plăcerea de a lucra se vede în roadele muncii tale. Pui pasiune, şi laudele nu întârzie să apară. Poate fi un moment excelent pentru un succes pentru care ai depus mari eforturi înainte, doar că acum nu mai contează neapărat eforturile, cât auspiciile, de parcă norocul are mai degrabă un rol cheie pentru a arăta cine eşti, ce ştii, ce poţi. Lasă modestia la o parte, vorbeşte despre palmaresul tău, scoate CV-ul de la naftalină, laudă-te cu emfază pe seama vechilor sau mai recentelor tale reuşite, pentru că nu se ştie când va mai apărea ademenea moment norocos. Ieşi în faţă, vorbeşte despre tine cu încredere, primeşte felicitările, culege roadele, pentru că le meriţi!

TRIGONUL DE FOC DINTRE MARTE ÎN LEU ŞI URANUS ÎN BERBEC din primele două decade ale lunii are un efect stimulati

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.