Horoscopul lunii octombrie 2015

horoscopul-luniiBERBEC

Tu eşti printre zodiile puse pe fapte mari şi luna aceasta. Eşti bine susţinut de Saturn, proaspăt mutat în Săgetător, şi de Uranus din zodia ta, ca atare ai toate resursele necesare pentru a porni în direcţii noi, cu bătaie lungă, în care să investeşti timp, energie, entuziasm şi multă răbdare. Deşi nu prea eşti tu genul de om care are răbdare, va trebui să apelezi şi la această calitate şi să o dezvolţi mai bine. Tot ce porneşti acum, are nevoie de timp să se ridice, deci ţine-ţi sub control nervozitatea, impulsivitatea, graba!

Iubirea e fi unul din planurile care iau avânt în primele zile ale lunii, dar totuşi poate fi doar o pasiune trecătoare care te cuprinde, te arde şi apoi se stinge, deci nu-ţi face prea mari iluzii de la o simplă vâlvătaie. Bucură-te de senzaţiile fantastice pe care le resimţi, dar nu spera ca din această pasiune să iasă şi cea mai grozavă iubire a vieţii tale. Da, o iubire poate fi, dar nu neapărat aceea – cea mai! – pe care o tot cauţi. Viaţa de cuplu, pentru cei căsătoriţi, are unele conotaţii aparte. Acolo, în zona Balanţei, care se ocupă de relaţia ta cu partenerul de viaţă, se concentrează unele forţe astrale care te cam tulbură, te debusolează, încât nu mai înţelegi nimic, de aceea ar fi bine să laşi luna aceasta să treacă fără a lua decizii majore legate de viaţa de cuplu, ca să nu regreţi zăpăceala asta care te-ar putea face să alegi greşit.

Că vrei să te căsătoreşti sau vrei să te desparţi, că te întorci în trecut sau priveşti spre viitor, eşti la fel de confuz şi există riscul ca sensul pe care, chiupurile, l-ai alege, să nu fie şi cel mai bun pentru tine, de aceea ar fi recomandabil să nu dai răspunsuri finale, categorice, fără loc de întoarcere. S-ar putea să apară detalii suplimentare mai târziu şi să nu mai poţi schimba nimic. Stai şi cântăreşte, fără grabă, şi dintr-o parte şi din alta, şi cu bune, şi cu rele, şi calităţile şi defectele, şi cu ce vii tu în relaţie, şi cu ce vine celălalt. Această analiză pro şi contra poate fi benefică pentru căsniciile care stăteau de ceva vreme într-un echilibru cam precar.

Şi aici te poţi aştepta la noutăţi interesante, dar nu trebuie să te laşi furat de cine ştie ce pasiune, ci să încerci să valorifici în sens constructiv elanul care te cuprinde. Vrei ceva nou, ţi-ar plăcea ceva anume, şi te laşi alimentat de un suflu nou, dar încearcă să-ţi controlezi nerăbdarea sau impulsivitatea. Ambiţia combinată cu plăcerea de a munci pot da roade dintre cele mai bune. E un moment excelent pentru a începe serviciul într-un alt loc de muncă sau de a-ţi asuma o sarcină nouă care să combine şi energia şi talentul cu care eşti înzestrat, iar când pui suflet în ceea ce faci, roadele sunt promiţătoare.

Dacă erai în căutarea unui loc de muncă, insistă acum, pentru că sunt întrunite condiţiile norocoase ale unui nou început. Acum poate doar se naşte ideea unui alt job, ca mai apoi, timp de câteva luni, să faci demersurile necesare schimbării. Nu te grăbi la prima soluţie, nu accepta orice, ci stai şi analizează pentru că oricum începe o perioadă în care relaţia ta cu locul de muncă devine prioritară şi ar fi păcat să ratezi ocazii mai bune, mai târziu, doar pentru că te grăbeşti acum.

TAUR

Te simţi bine în pielea ta, ba chiar finalul de lună parcă e o doză de vitamine pentru tine, pentru că marea conjuncţie dintre Venus, guvernatoarea ta, cu Jupiter şi Marte în zodia Fecioarei, e o reîncărcare a bateriei sau a rezervorului. Vin soluţii şi idei pe bandă rulantă, încât ar fi de preferat să dai startul unei direcţii noi luna aceasta, indiferent în ce domeniu ar fi ea. Totul e să apeşi butonul de start şi să urci pe un alt nivel, să mergi pe o altă cale, deoarece ai curajul – deloc nebunesc, ci foarte bine gândit, combinat cu ambiţie şi tenacitate – de a alege o direcţie pe care o doreşti. Nu e întâmplare, nu ţi s-a năzărit, nu e o nălucă, ci ceea ce deschizi acum e o etapă aducătoare de acţiune şi noutate în viaţa ta.

Planul care poate avea parte de acel nou elan e iubirea! Aici ai putea avea surpriza unui nou început: apare cineva care te atrage fantastic de mult, dar, deşi atracţia e la baza întâlnirii voastre, nu faci nimic dominat de pasiune. Ba chiar stai şi chibzuieşti îndelung, tragi de timp ca să-l cunoşti mai bine, treci totul şi prin prisma raţiunii, nu doar a inimii, încât ar putea ieşi ceva de succes de aici! Mai mult: cu cât construieşti relaţia mai bine, pe un teren mai raţional şi mai stabil, cu atât şansele ca noua relaţie să ducă departe, poate chiar la căsătorie, sunt mai mari. În cuplurile deja căsătorite, lucrurile sună bine, pentru că ai scăpat de atmosfera mai sumbră sau severă dictată de Saturn în ultimii ani, pentru că cerea mult de la tine, dar de acum lucrurile ar putea să se mai anime un pic.

Dacă aşteptai cu înfrigurare (ba chiar cu un soi de deznădejde) iubirea în calea ta, fii atent la ocaziile care se ivesc din partea a doua a acestei luni. Poate nici nu-i dai prea multă atenţie la început, pentru că spui că nu simţi pasiune, nici emoţie, inima nu palpită… dar cu timpul vei vedea că tocmai lipsa acestor senzaţii te ajută să construieşti mai bine o posibilă relaţie care are şanse să ajungă departe. Nu subestima o şansă sentimentală doar pentru că nu vine cu fluturi în stomac! Dar dacă tot porneşte ceva, nici nu te avânta prea tare, pentru că iluziile şi visele prea înalte pot strica multe din ceea ce ai acum şansa să clădeşti. Cu cât rămâi mai raţional, mai cu picioarele pe pământ, mai logic, mai obiectiv, mai detaşat, cu atât mai bine!

Concentrarea de forţe pe zona Balanţei, de luna aceasta, atrage atenţia asupra relaţiei tale cu locul de muncă. Poate apar unele semnale de avertizare că ceva nu e în regulă, că ar fi bine să analizezi mai atent sarcinile de serviciu, ca nu cumva să faci vreo greşeală. Nu lua decizii majore cu privire la locul de muncă şi nici nu te gândi chiar acum să schimbi ceva la serviciu, pentru că există riscul să faci o alegere greu de schimbat după aceea. Mai degrabă ai şansa de a repara foste erori, de a echilibra foste animozităţi, mai ales în primele zile ale lunii, deci, dacă te simţi cu musca pe căciulă, aruncă o privire înapoi, peste umăr, şi vezi ce poţi repara sau recupera.

Totuşi, pentru că Nodul Nord părăseşte acest sector al cerului, eşti tentat să extragi o concluzie, dar ar fi bine să o mai amâni, ca nu cumva să ai o impresie greşită pentru că nu ai verificat situaţia din toate unghiurile. O analiză unilaterală te-ar putea face să greşeşti, deci, dacă nu sunt întrunite toate condiţiile unei analize corecte, mai bine o laşi pe altădată. Riscul de a lua o notă nu tocmai bună cu privire la tot ce ai clădit în ultima vreme la serviciu e mare, deci nu te grăbi la concluzii finale. Vrei alt job? Nici asta nu e indicat în perioada imediat următoare, ca atare mai rezistă, pe cât posibil, tot în situaţia de faţă. Rişti să alegi ceva ce nu are şanse de izbândă sau să cazi din lac în puţ.

GEMENI

Nu eşti neapărat în centrul atenţiei astrelor, luna aceasta, dar şi tu vei resimţi unele modificări de atmosferă după ce, încă de luna trecută, o serie de planete s-au mutat în alte zodii. Şi luna aceasta continuă mutările dintr-o zodie în alta, deci nu s-ar zice că e totuşi o perioadă banală sau liniştită. Mai ales Gemenii născuţi în primele zile ale zodiei pot resimţi acum cel mai puternic (deşi nu e prima oară anul acesta, au mai trecut prin ceva similar la începutul anului) opoziţia lui Saturn cu zodia lor, ce le pune intens răbdarea la încercare. Sigur, pentru o fire iute şi grăbită ca tine, trenarea dictată de Saturn devine obositoare şi iritantă, dar fii sigur că tot ce realizezi începând din această lună durează mai mult, cere mai mult de la tine, deci educă-ţi răbdarea.

E animaţie mare în zona iubirii, pe cerul tău, şi cu bune, şi cu rele. Inima ta se aprinde din nou, furată de senzaţii şi emoţii plăcute, dar s-ar putea să descoperi, mai târziu, că era doar foc de paie, că era simplă atracţie fizică, şi nicidecum ceva profund şi de perspectivă. Greu de crezut că sub influenţa aspectelor de luna aceasta se naşte o relaţie de cursă lungă, deci fii atent de cine te îndrăgosteşti, cui îi faci declaraţii de iubire, pe ale cui le crezi, ca nu cumva să fie doar ardoarea de a iubi şi a fi iubit, fără să faci cea mai bună alegere. A vrea neapărat o relaţie nu trebuie să te împingă chiar spre orice şansă care se iveşte, deci cântăreşte atent pe omul din faţa ta. Dacă vrei musai-musai, obţii, dar cândva, peste ani, privind înapoi, s-ar putea să-ţi dai seama că, dacă nu te cramponai aşa de o pasiune, ai fi putut face o alegere mai corectă. Iluzia îşi poate băga coada în alegerile tale şi, când te vei trezi la realitate după o vreme, să vezi că e prea târziu să mai dai înapoi.

Tot ce vrei cu orice preţ, primeşti, dar oare e ceea ce ţi se potriveşte? Saturn, bine instalat de acum în zona vieţii de cuplu, va cere mult de la tine. Ştiai că va veni şi ziua aceasta, în caz că nu te grăbeai la căsătorie, pentru că Saturn îţi va pune foarte serios întrebarea, prin gura celor din jurul tău: dar tu când ai de gând să te măriţi/însori? Va trebui să dai un răspuns odată şi-odată… Cei căsătoriţi pot beneficia de stabilitatea şi fidelitatea pe care Saturn le va aduce de acum încolo, timp de vreo 2 ani, pentru a restabili ordinea normală în cuplu, deci nu-l privi pe Saturn ca pe un inamic, ci ca pe un consilier matrimonial de încredere, care te ajută să clădeşti (sau reclădeşti) o relaţie de cuplu solidă, bună şi corectă.

Saturn te-a ajutat să-ţi stabilizezi situaţia profesională în ultimii ani. Acum, că a plecat din acest sector al cerului, e posibil să-i simţi plecarea ca o gură de aer proaspăt, ca aerisirea unei camere încărcate, ca o vacanţă binemeritată după ce ai fost la o şcoală timp de 3 ani fără întrerupere. Tot ce ai clădit sau consolidat în ultimii ani, de acum va ţine, trebuie doar să faci ceva să păstrezi ce ai clădit. Dacă Saturn nu prea te-a lăsat, în ultimii ani, să faci mari modificări, acum, fără el ca piedică în calea schimbării, s-ar putea să ai mai mult curaj să schimbi macazul, profesia chiar, locul de muncă. Poate, în ultimii ani, ai pus mai mult accent pe stabilitate, să păstrezi sau să prinzi rădăcini într-un anumit loc de muncă, de teama de a nu pierde serviciul, dar acum e posibil ca ambiţiile tale să fi crescut şi să-ţi dai seama că vrei sau poţi mai mult. De acum nu te opreşte nimeni să-ţi cauţi alt loc de muncă.

Dacă ieşirea lui Saturn din zona serviciului îţi oferă revelaţia că ceea ce ai avut în ultimii 2-3 ani nu e chiar cel mai bun job pentru tine, ai deci curajul schimbării, pentru că ai învăţat multe în ultimii ani, şi de acum ai un bagaj de cunoştinţe şi experienţe pe care să-l pui la treabă în altă parte. Vrei alt loc de muncă? Porneşte în căutarea lui cu tupeu! Pentru unii Gemeni, poate fi şi momentul când ar putea găsi o cale paralelă cu jobul oficial: o afacere sau o preocupare de acasă care poate deveni, în timp, o sursă de venit, poate startul unei noi cariere. Dacă vroiai să începi să faci ceva cu mintea ta, cu mâinile tale, cu timpul tău liber, finalul acestei luni îţi poate aduce o idee ce merită, ulterior, alimentată şi dezvoltată.

RAC

Nu s-ar zice că e o lună prea interesantă pentru tine, deşi rămân valabile încă multe aspecte care, pe voi Racii, vă afectează direct (ce-i drept, doar pe unii dintre voi, de exemplu pe cei născuţi în al doilea decan, direct vizaţi de opoziţia de la Pluto, poate cea mai grea din viaţa voastră). Dar cum acest aspect se resimte deja de câţiva ani, nu e chiar o noutate. noutate e faptul că Saturn nu mai trece prin zodie de apă ca în lunile anterioare, deci nu mai sunteţi atât de susţinuţi de Saturn, în schimb vă veţi simţi destul de bine sub influenţa calmă şi clară a lui Jupiter aflat pentru o vreme, de acum, în Fecioara.

Imaginează-ţi iubirea ca o căruţă care scapă de toată încărcătura… asta pentru că Saturn a ieşit finalmente din Scorpion, care e ca o gură de aer proaspăt. Chiar dacă Saturn a avut şi beneficii pe perioada trecerii sale pe aici, totuşi, fără Saturn peste inima ta, parcă nu mai vezi iubirea ca pe o povară, ca pe o sarcină, ca pe o provocare, ci s-ar putea să sune ceva mai lejer. Se presupune că ai învăţat enorm pe parcursul ultimii 2-3 ani cât timp ai fost elev la şcoala lui Saturn, deci de acum trebuie să pui în aplicare lecţiile, altfel vine Pluto şi-ţi dă note, iar Pluto nu e deloc un examinator blând!

Dacă nu ţi-ai învăţat bine lecţiile şi nu ţi-ai făcut temele în aceşti ultimi 2-3 ani cât timp ai fost elev la şcoala lui Saturn, Pluto e în stare să te pedepsească aspru, iar în iubire, „pedepsele” pot fi traduse prin crize de cuplu, prin despărţiri, divorţuri, conflicte majore. Ei, nu te speria acum, pentru că nu toţi Racii dau buzna la tribunal să se despartă, dar continuă să-şi asume alte şi alte învăţături pe care Pluto le oferă într-o formă mai mult sau mai puţin amabilă. Presară în relaţia ta un dram de umor, de optimism, nu le mai lua pe toate atât de în serios, ca şi cum ar fi cel mai greu plan al vieţii tale de acum, adu-ţi aminte şi de joacă, şi de distracţie, şi de zâmbete, pentru că au cam lipsit din meniu în ultimii ani, pe perioada influenţei lui Saturn, care a adus o atmosferă mai sumbră, mai întunecată, mai apăsătoare. Discută mai deschis cu persoana iubită, aşează comunicarea pe primul plan, pentru că din schimbul de idei se pot naşte acum planuri care vă vor anima pe amândoi, ba chiar poate fi şi momentul unei decizii de zile mari care poate restabili ordinea şi calmul în viaţa sentimentală. Un vis nou, în doi, vă poate apropia din nou şi vă dă aripi spre un viitor mai limpede şi mai bine conturat.

Saturn s-a instalat bine mersi pentru vreo 2 ani de zile de acum înainte, în zona dedicată locului de muncă, deci e vremea să te concentrezi serios asupra acestui sector al vieţii. Dacă nu aveai un loc de muncă stabil, Saturn te va ajuta de acum să prinzi rădăcini într-un loc în care să-ţi facă plăcere să lucrezi. Dacă aveai un loc de muncă unde existau ceva probleme, te vei adapta mai bine acelui spaţiu, de parcă înveţi regulile locului, eşti de-al casei cum s-ar spune şi te simţi ceva mai liber, dar mai ai în continuare experienţă de acumulat. Saturn e o garanţie a faptului că jobul pe care îl consolidezi în următorii 2 ani te va satisface cel mai mult şi de la care ai cel mai mult de învăţat şi de primit, dar care va şi cere enorm de la tine.

Dacă studiezi în acest timp (o facultate sau un curs de specializare), vei putea găsi mai uşor – ulterior sau chiar în paralel – un loc de muncă stabil în acel domeniu, dar nu e exclus totuşi ca surprizele să mai apară încă, în sensul că, deşi te-ai pregătit ani de zile într-un anumit sector, să apară o provocare, o ocazie incitantă care să te oblige să schimbi radical direcţia, spre ceva ce nu ţi-a trecut niciodată prin cap să faci. Uranus te va ajuta să te adaptezi noului şi schimbării, astfel încât să primeşti de la această provocare ce e mai bun pentru tine, deci nu te teme de schimbări radicale de macaz, chiar dacă nu eşti tu mare amator de noutate! Învaţă, află, întreabă, cooperează, studiază, lucrează sub îndrumarea altuia mai experimentat, pentru că ai şi tu multe de acumulat în continuare, ceva ce te va ajuta mai apoi să arăţi ce ştii, ce poţi, cine eşti!

LEU

Simţi că ceva îţi lipseşte… E normal, după vânzoleala de planete din ultima perioadă, dintr-o dată se face gol, pentru că pe 8 octombrie pleacă şi ultimul musafir din curtea ta şi gata, se lasă liniştea. Ei, nu te întrista prea tare, pentru că eşti încă bine motivat de Uranus şi Saturn, aflate în celelalte zodii de foc, şi de acolo îţi dau tot ce ai nevoie pentru a visa până departe, pentru a clădi ce ai început, pentru a ţinti spre ţeluri din ce în ce mai îndrăzneţe. Dacă te-a părăsit Jupiter, nu demult, nu înseamnă că aluneci spre rutină şi începi să te plictiseşti, ci practic te concentrezi şi mai abitir asupra planurilor pe care le-ai pornit în ultimele luni. Se presupune că ai turnat deja temelia, şi de acum e doar o chestiune de timp, de efort şi de ambiţie pentru ca planurile astfel fundamentate să treacă la etajele superioare. De acum munceşti ca ceea ce ai pornit nu demult să se înalţe şi eşti foarte bine susţinut de celelalte planete în acest sens, deci nu ieşi din ritmul alert din ultimele luni: vâsleşte, aleargă, pedalează mai departe, nu te opri!

Saturn devine unul din aliaţii tăi de nădejde vreo 2 ani de acum încolo. Luna trecută s-a mutat în Săgetător şi de acolo începe să materializeze planurile tale legate de iubire. Dacă până acum doar ai tatonat terenul, dacă în lunile anterioare simţeai că mergi pe un teren mai fragil şi nu erai sigur de ceea ce se petrece cu inima ta, de acum Saturn va începe să-ţi ofere garanţii şi dovezi menite să-ţi clarifice şi consolideze sentimentele. Intri într-o etapă – ceva mai lungă, ce-i drept – în care vei privi mult mai serios iubirea, îţi vei asuma responsabilităţi, vei onora angajamente, vei face jurăminţi, dar ai toate şansele să le respecţi! Devii un partener din ce în ce mai responsabil, considerând că e vremea să te concentrezi definitiv asupra unei singure relaţii: cea pe care ai început-o şi clădit-o în ultimele luni sau cea care abia acum se înfiripează şi capătă contur din ce în ce mai bine.

Se presupune că Leii devin cei mai de încredere parteneri sentimentali în următorii 2 ani, deci cine se bucură acum de atenţia ta, poate fi din ce în ce mai sigur de ceea ce oferi şi investeşti alături de el. Pentru mulţi Lei, acum se construieşte relaţia ce poate duze, curând, la căsătorie, iar cei deja căsătoriţi, îşi vor demonstra altfel iubirea şi loialitatea faţă de partener: prin fapte, prin planuri de viitor onorate, prin angajamente respectate, nu prin vorbe. Devii un partener de viaţă sau de iubire fidel, responsabil, serios, şi cine te are alături – acum sau de acum înainte – poate fi fericit alături de cineva ca tine! Bucură-te de iubire şi clădeşte-ţi viaţa sentimentală cu răbdare şi încredere, cu optimism şi entuziasm, mânat de gândire şi energie pozitivă!

Minunatul trigon – un eveniment unicat – dintre Pluto şi conjuncţia de planete din Fecioara (Venus, Marte şi Jupiter îşi dau întâlnire aici) are efecte palpabile asupra planurilor tale profesionale, deci numai de tine depinde să iei acum decizii de milioane de care apoi să te ţii cu sfinţenie, pentru că pot avea efecte dintre cele mai bune! Cei care decid acum să-şi deschidă o afacere, să-şi schimbe locul de muncă, să caute o altă direcţie profesională în care investesc energie şi timp, pot fi printre cei mai susţinuţi astral, deci numai de tine depinde spre ce porneşti acum cu răbdare! Nu e un elan nebunesc, se presupune că ai învăţat multe în ultima perioadă şi de acum doar pui în practică ceea ce ai acumulat sau ai hotărât, dar fii conştient că roadele nu se arată peste noapte.

Intri într-o zonă în care lucrurile cele mai bune se clădesc încet, dar merită să vâsleşti într-acolo! Pune-ţi talentele şi ambiţia la treabă, pentru că dau roade concrete. Nu ajunge doar să faci declaraţii de genul: aş vrea să…, visez la…, ci să pui efectiv umărul la treabă. Tot ce visezi se clădeşte, dar numai prin efortul tău susţinut şi îndelungat. Vei fi mândru şi încântat de ceea ce te aşteaptă la capăt, doar că drumul e lung până departe şi mai ai enorm de învăţat pe parcurs. Important e să faci primul pas cu încredere, spunând: da, merit, ştiu, pot… şi obţin! Şi, ca o motivaţie să te apuci repede de treabă, e că succesul spre care te îndrepţi începând de luna aceasta are şi urmări financiare dintre cele mai bune!

FECIOARĂ

Eşti în centrul atenţiei astrale cu multele planete concentrare în zodia ta. Jupiter a intrat nu demult aici, în ograda ta, şi îşi dă întâlnire aici şi cu Marte şi cu Venus, astfel încât, în a doua jumătate a lunii, cele 3 planete vor sta la un loc pentru a pune ţara la cale în favoarea ta, mai ales că, tot atunci, vor primi şi un benefic trigon de la Pluto, aflat în altă zodie de pământ, ca atare poţi profita din plin de calităţile acestei întâlniri astrale pentru a începe să-ţi pui planurile în aplicare, depăşind faza de visare. Apucă-te să le construieşti palpabil, pentru că sunt mari şanse ca o serie de vise mai vechi să capete acum contur din ce în ce mai bine, dar ele depind enorm de voinţa şi răbdarea ta.

Nu ai mai avut parte de o astfel de configuraţie astrală de foarte multă vreme – adică aceste 3 planete simultan în zodia ta – ca atare momentul e perfect pentru a da startul unor proiecte măreţe, de a lua decizii capitale, de a trasa direcţii noi de la care ai mari aşteptări, deci orice ai în minte acum sau ai ţinut în sertar aşteptând momentul potrivit, orice mare plan oricât de complicat sau de îndrăzneţ ar fi, e bine să le spui acum, cu mai mult curaj: la drum! Apasă deci butonul de start! Că-i vorba de o relaţie nouă, de o afacere nouă, de un curs nou sau de o călătorie, la urma urmei de o aventură nouă, hai: porneşte acum cu forţă şi avânt: ţi se deschide o altă lume, sau eşti nevoit s-o reformulezi, reconfigurezi şi renovezi complet pe cea de dinainte!

Dragostea poate fi unul din acele planuri favorizate, care pot cunoaşte o nouă cale de evoluţie, una mai stabilă, mai serioasă, mai clară, din care dispar întrebările, nesiguranţa, suspiciunile. Investeşte încredere în cel din faţa ta, căci poate fi un moment excelent pentru a da startul unei relaţii de perspectivă, ce poate ajunge departe. Frumoasa conjuncţie triplă dintre Venus, Marte şi Jupiter din zodia ta – ce va fi vizibilă şi cu ochiul liber pe cer, ca un triunghi mai luminos înainte de răsăritul Soarelui – de la finalul lunii şi care va continua şi luna viitoare, sunt exact evenimentul de bun augur ce te poate ajuta să deschizi un capitol nou şi intens în iubire, visând deja până departe!

O relaţie începută acum te va face deja să visezi la căsătorie; o relaţie mai veche, ce stagna cumva blocată în nesiguranţă şi nu mai aducea nimic nou, poate căpăta acum o energie nouă, descoperind că aveţi la ce visa amândoi; o căsnicie ce trecea printr-o zonă neclară şi tulbure, poate tinde acum pe un teren mult mai sigur, în care daţi dovadă amândoi de mai multă încredere unul în celălalt şi puneţi mai serios umărul la construcţia comună. Parcă se materializează mai uşor unele vise comune sau ai curajul să spui cu mai multă siguranţă că cel de lângă tine e omul potrivit pentru ceea ce aştepţi de acum de la viaţă. Gândeşte-te că nu ai mai avut asemenea cadou astral poate niciodată în viaţă, şi practic ai în bagaj acum toate resursele potrivite pentru o relaţie de succes, pentru o căsnicie reuşită, pentru împlinirea unui vis frumos de iubire! Nu ajunge doar să visezi, ci să şi începi să şi clădeşti concret ceea ce visezi, iar acum ai toate instrumentele la îndemână!

Te duci la serviciu cu plăcere, animat de o dorinţă sau o pasiune nouă. Probabil simţi că e şansa ta de afirmare în joc şi de aceea tragi tare! Cu asemenea configuraţie astrală la purtător, ar fi culmea să stai cuminte, anonim şi nedescoperit în banca ta, pentru că acum este momentul – mai ales în a doua a lunii – să arăţi cine eşti, ce poţi, ce ai acumulat în ultima perioadă, ce talente ascunzi, ce NU ştie lumea de fapt despre tine. Poate ai dat tu impresia că eşti un simplu executant, cuminte şi docil, fără ambiţii şi orgolii, dar gata, acum faci un pas în faţă şi începi să ceri ce ţi se cuvine.

Nu te mulţumi cu puţin, pentru că acum ai putea primi o mulţime de avantaje şi daruri de la viaţă, dar e nevoie de un dram de tupeu din partea ta: tupeul de a-ţi arăta valoarea, talentele, unicitatea şi de a cere ce meriţi! Fă un pas înainte şi spune cu încredere în tine însuţi: eu ştiu, eu pot, eu sunt omul potrivit pentru succes. Nimic nu ţi se oferă pe tavă, dar ai muncit destul ca să ajungi aici iar acum încep să se vadă şi roadele palpabile ale eforturilor tale. Ai aşteptat tu ceva vreme să ţi se recunoască meritele, dar acum sună promiţător tot ce vine valuri-valuri către tine! Nu te da la o parte din calea valurilor, ci lasă-le să te inunde: sunt pentru tine!

BALANŢĂ

E clar că tu eşti vedeta acestei luni, de vreme ce în zodia ta se adună atât de multe elemente astrale, unele din ele având iz de unicat! În primul rând, Mercur este încă retrograd în zodia ta până pe 9 octombrie, ceea ce naşte stări de instabilitate, încât ar fi de indicat să nu iei decizii majore în acest interval, pentru că există riscul să mai apară detalii după aceea şi să regreţi că te-ai grăbit să extragi nişte concluzii. De altfel eşti destul de nesigur pe tine, azi zici una, mâine alta, încât nu reuşeşti să ajungi uşor la o concluzie.

Totuşi Mercur rămâne în zodia ta şi luna aceasta, ceea ce te susţine în plan relaţional – întâlniri benefice, cunoştinţe noi, persoane din trecut ce revin acum în actualitate – dar şi intelectual (dacă ai de dat examene, poate chiar şi unele mai vechi, pe care le-ai ratat prima oară sau pe care le-ai amânat cândva, şansele de reuşită sunt acum mai mari). Ceea ce atrage însă atenţia e întâlnire rarisimă dintre Luna Neagră şi Nodul Nord la intrarea în zodia ta. Prima abia a intrat, a doua acum se pregăteşte de plecare, e ca o întâlnire în care cele două au ceva de reglat, de echilibrat, de stabilit, şi o astfel de conjuncţie în zodia ta nu a mai avut loc de câteva decenii încoace, ca atare trebuie s-o priveşti cu atenţie, pentru că poate trage un semnal de alarmă că ceva nu e chiar armonios în viaţa ta, că ai putea repara ceva, că ai putea arunca o privire mai profundă asupra celui care eşti şi să vezi ce se poate echilibra. Deşi nu e indicat să iei decizii majore acum, e totuşi un moment de retrospectivă, de introspecţie, de analiză profundă ca să descoperi pe unde mai sunt fisuri în existenţa ta. Le poţi găsi, dar trebuie să le priveşti cât se poate de cinstit cu tine însuţi!

Fii cât se poate de atent la detalii în iubire, nu te lăsa păcălit nici de promisiuni pompoase, nici de imagini superficiale, ci încearcă să discuţi cu jumătatea ta faţă în faţă, cu cărţile pe masă. Riscul de a face o greşeală, de a interpreta greşit un gest, de a crede ceva ce nici nu există, marcat de suspiciuni şi întrebări fără răspuns, e mare, ca atare încearcă să profiţi de prezenţa lui Mercur în zodia ta pentru a analiza situaţia foarte obiectiv, privită din toate părţile.

Nu crede nimic fără dovezi, tot aşa cum nu inventa cine ştie ce scenarii de la o banală suspiciune, pentru că riscul de a te lăsa înşelat de aparenţe există. Poate doar primele zile ale lunii sunt ceva mai dinamice şi mai frumoase în plan sentimental, cu şansa de a aduce un aer proaspăt în relaţia de suflet, dacă puneţi amândoi accent pe optimism, entuziasm, planuri noi, vise frumoase, pe care să vi le alimentaţi amândoi. Bucuria de a trăi, bucuria de ai fi împreună, plăcerea de a vă distra împreună stau la baza unei relaţii sentimentale reuşite, ca atare nu te împovăra de griji dacă vrei să ai o viaţă în doi frumoasă. Priviţi doar jumătatea plină a paharului când sunteţi împreună şi veţi avea numai motive de fericire. Nu înseamnă că nu există probleme – mai ales spre final de lună se mai tensionează relaţia de cuplu cu tot felul de discuţii mai mult sau mai puţin necesare – dar sunt soluţii la toate!

Nu te crampona de critici, de refuzul unora de a participa, de cine ştie ce cârcotaşi care stau la pândă şi abia aşteaptă să-ţi găsească cel mai mic defect. De ei nu vei scăpa niciodată ca atare vezi-ţi de treabă concentrat doar pe propriile tale ţeluri. Nu prea te poţi baza pe sprijinul altora, care ori se tem să acţioneze, ori îţi pun ţie beţe în roate din răutate, ca atare te poţi baza mai mult pe propria persoană, decât pe vreun colaborator. De fapt unii care ţi-ai promis că vor contribui şi ei la nevoie, s-ar putea să dea frumuşel bir cu fugiţii exact când ai avea mai mare nevoie de ei, ca atare adu-ţi aminte că toate resursele de a face faţă oricărei provocări sunt… la tine!

Nu e uşoară luna, cu atâtea planete în zodia ta, dar această aglomeraţie e totodată un avantaj pentru că ai la dispoziţie o paletă largă de instrumente pentru a te descurca în orice situaţie fără să ai nevoie de alţii. Singurele hopuri ale lunii vin… tot de la tine, pentru că ai putea să-ţi găseşti nod în papură, defecte, limite ce au la origine frici inutile. Lasă teama şi auto-critica şi apucă-te să-ţi pui în aplicare visele! Nu sunt uşor de materializat, cer mult de la tine, dar dacă ai avea şi un dram de curaj, ele ar fi din ce în ce mai aproape!

SCORPION

Eşti un pic cam debusolat luna aceasta, pentru că ai rămas singurel după schimbările importante de pe cer din ultima perioadă. De exemplu, a plecat Saturn din zodia ta: te obişnuiseşi cu el, îţi era şi prieten şi inamic, aducea şi susţinere şi provocare, dar acum trebuie să-ţi revizuieşti un pic resursele să vezi spre ce să-ţi canalizezi atenţia. Scapi de acum şi de profundele lecţii karmice la care te-a supus nodul Nord în ultimele luni, ai rămas şi fără sursa principală de energie şi curaj reprezentată de Jupiter prin Leu, nu mai poţi da vina nici pe Saturn, după ce ţi-a creat atâtea neplăceri în ultimii 2 ani şi ceva, pentru că i-ai spus la revedere luna trecută, deci caută repede alte planete care pot juca un rol marcant de acum înainte. Şi da, ai pe cine te baza, nu te teme, nu înseamnă că aluneci în rutină şi monotonie după 2 ani şi ceva de luptă intensă!

Iubirea rămâne un spaţiu al viselor, al iluziilor, al imaginaţiei, numai că acestea pot avea şi conotaţii bune şi mai puţin bune, pentru că visarea te ajută să şi clădeşti, dar să şi fugi după himere! E posibil ca aglomeraţia de planete din Fecioară, de luna aceasta, să-ţi sprijine marile planuri de natură sentimentală, să-ţi ofere şi terenul concret ca visele tale să prindă contur. Practic, nu ajunge doar să speri, să aştepţi, să visezi frumos, să te refugiezi în poveşti idilice, ci să şi materializezi ceea ce visezi. Ai putea avea o discuţie serioasă cu persoana iubită, vorbind despre viitor, despre ce poate aduce fiecare în această investiţie şi, dacă vă puneţi amândoi pe construit, viitorul arată din ce în ce mai bine. Nu mai visa, ci fă ceva ca visele tale să se împlinească, deoarece ai la dispoziţie o mulţime de instrumente bune în acest sens.

Poate o întâlnire ce are loc acum, mai ales în partea a doua a lunii, evoluează atât de repede şi atât de frumos, încât deja se aud clopote de nuntă! Pentru cei deja căsătoriţi, ar fi bine să se aşeze amândoi responsabili şi raţionali la masa tratativelor şi să traseze nişte direcţii clare, bazându-vă pe informaţii solide, logice, sigure, pentru că ceea ce decideţi voi doi acum are toate şansele să devină realitate cândva, dar vi se cere toleranţă, răbdare, sinceritate… Nu spune da celui drag, doar ca să-i faci plăcere, pentru că dacă-i ascunzi adevărul acum, alunecaţi amândoi într-o zonă marcată de iluzie. Ai ceva de spus? Spune-o cu argumente logice şi cât se poate de coerent, direct şi franc, aşa cum îţi place ţie întotdeauna.

Merge greu activitatea de la serviciu din cauza unor blocaje de comunicare, parcă ai ceva pe suflet, ceva ce nu ai curaj să exprimi în cuvinte sau nu vrei să spui, pentru că ştii că ar deranja pe unii, iar această atitudine e resimţită de cei din jur ca ostilitate, ca spirit critic exagerat, ca autoritate, pe care de multe ori le manifeşti cam impulsiv. Ai putea spune nu de multe ori, doar aşa, fără argumente prea clare, chiar dacă ai dreptate, dar e bine să-ţi exprimi dezacordul cât mai politicos, pe cât posibil, pentru că eşti cam tranşant în declaraţii şi poţi crea animozităţi.

Ai senzaţia că nu mai poţi tăcea, nu mai poţi sta pe margine fără să-ţi exprimi punctul de vedere, chiar dacă eşti conştient că ceea ce ai de spus nu e nici amabil, nici plăcut pentru cei care te ascultă, dar consideri că e adevărul gol-goluţ. Finalul de lună poate aduce chiar confruntări acerbe pe marginea unor idei,