Horoscopul lunii noiembrie 2015

0
66

horoscopul-luniiBERBEC

Guvernatorul tău Marte trece din Fecioară în Balanţă pe 12 noiembrie, deci şi tu vei resimţi această schimbare de registru ca o relaxare, ca o liniştire, de parcă stresul din viaţa ta, din ultima vreme, se mai risipeşte. Devii mult mai preocupat de viaţa de cuplu, de socializare, de distracţie, lăsând cumva obligaţiile de zi cu zi pe un plan secund.
E destul de gol în zona vieţii sentimentale, planetele aglomerându-se acum pe zona muncii, dar ceea ce atrage totuşi atenţia e viaţa în doi oficială, căsnicia. Acolo se află de puţină vreme Luna Neagră, care dezechilibrează multe, tensionează relaţia, scoate la iveală punctele slabe, şi nu uita că Luna Neagră nu a mai trecut pe aici de vreo 9 ani, ca atare e ceva nou şi deloc plăcut. De parcă prezenţa Lunii negre nu era de ajuns, ea se va întâlni din a doua decadă aici şi cu Venus şi cu Marte, deci cu ambele planete care se ocupă de viaţa ta sentimentală, semn că te poţi aştepta la ceva furtuni în relaţia cu partenerul.

Mai grav e că asemenea întâlniri astrale nu au mai avut loc ce multă vreme: de exemplu Luna Neagră nu s-a mai întâlnit aici cu Venus din toamna lui 2006 iar cu Marte de şi mai demult: din toamna anului 1989, ca atare unii dintre Berbecii căsătoriţi acum trec poate prin cea mai dificilă criză de cuplu, dar care cere de la tine şi de la partener mult calm, amabilitate, diplomaţie, înţelegere… Dezechilibrul se resimte intens, dar numai de tine şi de cel drag depinde cum ţineţi sub control situaţia. Pentru cei nervoşi, conflictul poate ajunge la un punct de apogeu sau apare în cale ispita, alţii, mai înţelepţi, se aşează la masa tratativelor şi încearcă să facă pace, deci numai de tine depinde î ce tabără te menţii. Oricum ai trecut încă de luna trecută printr-un moment periculos, dar dacă l-ai trecut cu bine şi ai învăţat ceva din el, atunci vei trece şi peste acestea!

Cea mai interesantă perioadă e în prima săptămână a vieţii când Marte se întâlneşte în Fecioară şi cu Venus şi cu Nodul Nord şi un astfel de eveniment nu a mai avut loc niciodată pentru tine. Două câte două, elementele incluse în această conjuncţie triplă, da, s-au mai întâlnit din când în când, dar toate 3 în Fecioară nu, ca atare evenimentul trebuie privit cu prudenţă, cu maturitate, cu seriozitate. În cazul tău, e vorba chiar de planul profesional, deci gândeşte-te serios la locul tău de muncă. Te simţi împlinit? Este pe placul tău? Te vezi făcând asta şi în viitor? Dacă vreuna din aceste întrebări existenţiale nu găseşte uşor răspunsul, înseamnă că trebuie să te gândeşti la o altă direcţie.

La alt job, la alt loc de muncă, poate chiar la altă profesie, de parcă cea pe care mergeai anterior nu ţi se (mai) potriveşte. Analizează la rece, cu luciditate, cu minuţiozitate, toate argumentele pro şi contra legate de actualul loc de muncă, pentru că e posibil să nu mai corespundă cu stilul tău de gândire şi ar fi cazul să decizi o schimbare majore. Nu te crampona de un loc de muncă doar din comoditate sau din frică! Mulţi Berbeci sunt acum puşi în faţa unui nou început, dar acest start îl ia numai prin liber arbitru. Ţi se arată calea, ţi se inoculează ideea schimbării în minte, dar pasul efectiv tu îl faci, singur, deci gândeşte-te bine ce vrei. Mai mult, marele careu dintre Uranus aflat în zodia ta şi Pluto aflat în zona carierei, te stimulează – cu un ton destul de autoritar – să faci ceva cu viaţa ta, să iei măsuri, să ai iniţiativă, să-ţi iei soarta în propriile mâini. Prima parte a lunii e chiar benefică unor schimbări de macaz dintre cele mai curajoase şi de perspectivă, deşi deloc uşoare, deci ia taurul de coarne şi pune în aplicare ideea care nu te lasă în pace: schimbarea!

TAUR

Guvernatoarea ta Venus are câteva întâlniri cu totul speciale, luna aceasta, în timp ce trece din Fecioară în Balanţă. În primele zile ale lunii, mai menţine încă vie energia de bun augur a conjuncţiei sale cu Jupiter din zodia Fecioarei, pe care a format-o luna trecută, ca mai apoi să se adune alături de Marte şi de Nodul Nord, ceea ce poate oferi condiţii excelente pentru schimbări majore, norocoase, de cursă lungă.

Cea mai vizată de evenimente interesante pare să fie dragostea, pentru că această aglomeraţie de planete din zona Fecioarei îţi oferă auspicii cu totul aparte (cu iz de unicat chiar) pentru a trăi momente deosebite în plan sentimental. Mulţi Tauri trebuie să fie mult mai atenţi la împrejurările banale ale acestei perioade, pentru că norocul nu apare neapărat călare pe cal alb, ci cea mai mare iubire poate veni ambalată şi în cele mai terne şi monotone nuanţe. Dragostea nu cere numai declaraţii pompoase, înflăcărate, ci iubire poate fi şi cel mai neînsemnat gest, cel mai banal te iubesc, cel mai firesc mod de a dărui. Asta simţi şi tu acum, că iubirea decurge firesc, trecând prin episoade obişnuite.

Fii deci atent la întâlnirile acestei perioade, pentru că, prin faptul că nu par a aduce nimic ieşit în comun, nici nu ştii cum le vei trece cu vederea. Stai atent la detalii, la mărunţişurile oricărei întâlniri cu sexul opus, pentru că şansa de a găsi un om aşa cum îţi place ţie, pe şablonul aşteptărilor tale, după criteriile tale de selecţie, e foarte mare. Poate fi chiar o întâlnire cu iz de unicat, pentru că un astfel de eveniment astral nu a mai avut loc probabil niciodată în acest mod şi, deşi e unicat, poate părea atât de banal, încât ai fi tentat să-l dai la o parte spunând că nu merită atenţie. Ba da, merită, deci nu da cu piciorul unei ocazii sentimentale, doar pentru că nu vine cu artificii şi îngeraşi prin preajmă. Ultima întâlnire similară dintre Marte şi Venus în Fecioara, în zona iubirii pe harta ta, a avut loc prin august 1991, deci unii dintre Tauri aşteaptă de ceva vreme asemenea ocazie. Îmbracă-te la patru ace, acordă atenţiei felului în care arăţi şi mergi la întâlnire!

Nu e Făt Frumos sau Ileana Cosânzeana? Mai ai puţintică răbdare, acordă-i încredere, că nici nu ştii de unde sare iepurele! În cuplurile deja închegate, căsătorite, e posibil să se mai anime un pic spiritele şi discuţiile să devină ceva mai agresive, dar poate era nevoie de un pic de energie, în caz că se instalase rutina şi plictiseala. Vă mai certaţi şi voi, ca orice cuplu, mai ales dacă fiecare are visele sale. Posibil ca partenerul să-ţi prezinte un plan de viitor, care pare un pic imposibil, dar ceva te atrage totuşi să-i ţii hangul şi să-i fii alături, chiar dacă drumul până la victorie e sinuos.

Nu te simţi prea bine cu Luna Neagră instalată de puţin timp în zona locului de muncă şi, din păcate, va mai sta aici câteva luni bune, tocmai de aceea numai de tine depinde cum menţii echilibrul la serviciu. Fă totul cu calm şi răbdare, acceptându-ţi sarcinile de serviciu, acceptând cooperarea, fiind dispus să faci chiar şi lucruri care nu-ţi plac. Marte şi Venus vor veni şi ele în acest sector al cerului din a doua parte a lunii şi pregătesc pentru tine o atmosferă cu totul aparte. Dar nu chiar una favorabilă planurilor tale profesionale. De exemplu, Marte şi Luna Neagră nu s-au mai întâlnit în acest sector al cerului de prin toamna anului 1989… O viaţă de om, s-ar spune, dar dacă lucrai şi atunci, poate îţi aduci aminte cam ce lucrai chiar înainte de Revoluţie, ca să-ţi dai seama cam ce-ţi poate aduce această întâlnire astrală.

Riscul de a face alegeri eronate, de a judeca greşit sau de a fi judecat greşit, de a dezechilibra ceva din aparenta rutină de la serviciu se poate solda cu o stare de stres, nelinişte, nesiguranţă, de parcă nu-ţi găseşti calmul. Dacă te bate gândul să schimbi locul de muncă, poate nu e momentul cel mai potrivit, pentru că ai putea face asta la nervi, într-un moment de supărare. Poate ar fi bine să mai analizezi situaţia, deoarece eşti cam indecis şi cine ştie ce decizie iei şi, mai târziu, o vei regreta amarnic. Chiar dacă apar aspecte care nu-ţi sunt deloc pe plac, chiar dacă nu te simţi deloc în pielea ta la serviciu, îţi vezi de treaba ta pe principiul taci, înghiţi şi faci. Sunt sacrificii pe care eşti conştient că trebuie să le faci dacă priveşti dincolo de aceste hopuri. Nu te aştepta la prea multe roade fericite, la aplauze, la stimulente, pentru că acum atârnă mai greu talerul cu dezamăgiri şi insatisfacţii, dar va trece şi asta!

GEMENI

Guvernatorul tău zodiacal trece prin Scorpion şi Săgetător pe parcursul acestei luni, ceea ce te face, în prima parte a lunii, ceva mai impulsiv, mai misterios, mai exigent în multe privinţe, ca mai apoi să te mai relaxezi şi tu un pic, să dai frâu liber imaginaţiei şi distracţiei, să te eliberezi de grijile care te-au marcat în prima parte a lunii.

Iată unul din planurile cele mai oscilante ale acestei luni. Acolo, în zona dedicată iubirii, se animă spiritele (încă de luna trecută), dar nu neapărat în sens pozitiv. În Balanţă, zona dedicată iubirii, se află de ceva vreme Luna Neagră, care nu are cea mai plăcută reputaţie, dar dacă ar fi doar era, poate ar fi bine, dar vin aici şi Venus cu care se va întâlni în a doua decadă a lunii şi apoi şi Marte care va forma conjuncţie cu Luna Neagră în ultimele zile ale lunii (şi apoi şi luna următoare). Nu s-ar zice că e cea mai fericită perioadă în iubire, nici femeile nici bărbaţii nu sunt favorizaţi de aceste evenimente astrale extrem de rare. De exemplu conjuncţia Venus-Luna Neagră nu a mai avut loc din toamna lui 2006 iar cea dintre Luna Neagră- Marte din toamna lui… 1989, ca atare, cei foarte tineri nici nu au mai trăit ceva similar înainte. Pot apărea animozităţi majore, conflicte, lupte de orgolii sau de personalităţi, dezechilibre în plan sentimental, riscul infidelităţii şi al greşelilor din amor fiind mai mare acum.

Multe relaţii ce păreau să meargă bine sunt puse acum într-o situaţie fragilă, ca atare, iubirile nesincere, nefundamentate, care nu au la bază sentimente pure, se pot destrăma acum, dar cele adevărate trec printr-o probă de încercare fără precedent în care demonstrează cât de serios privesc amândoi relaţia, ce investiţie de resurse sunt dispuşi să implice pentru reuşita relaţiei lor. Se cere egalitate, reciprocitate, ascultare, amabilitate, diplomaţie, deci orice urmă de egoism sau de agresivitate se poate solda cu despărţiri şi suferinţe, deci ai grijă cum te poţi şi ce ceri de la cel drag. Cuplurile vechi, serioase, cu acte, familiile bine închegate, sunt ajutate şi de Jupiter şi de Saturn, dar cel mai bine merg căsniciile în care fiecare respectă libertatea celuilalt, în care niciunul nu impune reguli, limite, restricţii. Orice tentativă de control asupra partenerului poate genera probleme în cuplu, deci gândeşte-te ce ai dori să-ţi ofere cel drag, şi oferă şi tu acelaşi lucru.

La serviciu e zarvă mare, dar şi ambiţii constructive, şi critici benefice, şi discuţii aprinse despre planuri măreţe. Pune-ţi energia la treabă, visează departe, creează, pentru că ai toate şansele să transformi în realitate, cândva, ceea ce se naşte acum în mintea ta. Prima parte a lunii este totuşi cea mai bună pentru obligaţiile de serviciu, lucrezi cu plăcere şi cu pasiune, dar spre final de lună lucrurile nu mai sunt la fel de plăcute: apar animozităţi şi la serviciu, din cauza unor interpretări greşite, a unor gesturi agresive, a unor critici nemeritate. colaborezi cu greu, mereu ai impresia că sunt alţii mai presus de tine care îţi impun reguli, libertatea ta de acţiune sau de mişcare fiind foarte limitată. Nu prea dai randament când ai de a face şi cu alţii, încât ar fi de preferat să fii singur, să lucrezi pe cont propriu.

Toată luna se menţine un soi de incertitudine, de neîncredere, de parcă nu ai pe cine te baza sau cei care ţi-au promis că pot contribui cumva la treburile tale, bat în retragere şi eşti dezamăgit de neseriozitatea unora. Aici ai cel mai mult de înfruntat: incapacitatea de a coopera eficient cu ceilalţi, care spun multe, dar nu realizează mai nimic. Nu cumva ţi-ai făcut tu iluzii prea mari despre unii? Revino cu picioarele pe pământ.

RAC

Eşti cuprins de vise noi, de planuri noi şi dacă pui suflet în ele şi te apuci serios să le pui în practică, le vei vedea foarte repede atinse. Ai curaj să ţinteşti sus, să zbori dincolo de limitele lumii în care trăieşti, deoarece acum visele sunt favorizate. Cu cât mai îndrăzneţe, cu atât mai bine! Nu se împlinesc uşor, dar dacă găseşti şi ajutoarele potrivite în jurul tău, nu eşti departe de reuşită.

În prima parte a lunii eşti mai atras de aventură, de escapade sentimentale, atracţia fizică dându-şi perfect mâna cu emoţia, deci şansele unei poveşti de iubire pasionale şi frumoase sunt mari. Dar din a doua decadă a lunii se mai agită un pic spiritele, mai ales în cuplurile căsătorite, acasă, pentru că nici femeile nici bărbaţii nu reuşesc deloc să păstreze echilibrul şi armonia în relaţia cu sexul opus. Fiecare are orgoliile şi pretenţiile sale, şi de la o banală dispută la cine ştie ce conflict conjugal nu mai e decât un pas.

Fă un efort să aşezi toleranţa pe primul loc. E posibil ca multe din conflictele acestei perioade să aibă ca sursă problemele de la serviciu. Unul din voi vine nervos acasă şi ori îşi dă nervii pe partener, ori pretinde ca acesta să-l înţeleagă şi să-l liniştească, ceea ce nu se prea întâmplă. Ar fi bine să lase fiecare problemele de la serviciu la uşă! Dacă puneţi accent pe dialog, pe discutarea lucidă şi clară a problemelor care vă apasă, v-aţi fi de ajutor unul altuia, deci nu ţine în tine, şi ascultă-l şi pe celălalt, fără suspiciuni şi fără teama că în spatele cuvintelor s-ar afla lucruri nespuse.

Mintea ta merge brici în prima parte a lunii, încât ar fi excelent dacă ţi-ai programa acum toate examenele mai importante, prezentările scrise sau orale, toate interviurile de angajare, pentru că ai un tonus optimist, eşti foarte convingător şi bine documentat. Eşti atras de domenii noi de studiu şi eşti gata să te apleci foarte serios asupra lor, gândindu-te deja că ai putea transforma studiul de acum într-o viitoare carieră. Da, e bine să te apuci serios de învăţat, poate atras de ceva ce ţi-ai dorit multă vreme dar din diverse motive nu se materializa. Ai curaj să visezi, să faci planuri în carieră, dar începe să şi construieşti ce visezi.

La serviciu, resimţi de ceva vreme un fel de limitare, de supunere la unele reguli, dar o faci cu uşurinţă, pentru că nu te deranjează nici să fii condus de alţii, nici să ţi se spună ce să faci, considerând aceasta o şcoală continuă, dar ai vrea totuşi să ai şi tu libertatea ta de mişcare. Spre final de lună, cariera va cere mult de la tine, ceea ce s-ar putea să nască animozităţi acasă sau în cuplu, ori pentru că vii acasă nervos şi obosit, ori pentru că stai peste program la serviciu, spre supărarea celor dragi. Fă un efort să te împarţi echitabil între casă şi serviciu, chiar dacă, acum, jobul cere mai mult de la tine. Dacă eşti în căutarea unui loc de muncă, insistă mai mult la final de noiembrie, pentru că eşti favorizat în acest sens, cu mari şanse de a găsi un serviciu în care să rămâi apoi multă vreme. Surprizele pot să apară de oriunde!

LEU

Nu mai eşti în centrul atenţiei, ca lunile trecute, e cam linişte prin curtea ta, dar Soarele, guvernatorul tău, va activa Scorpionul şi Săgetătorul, ceea ce pentru tine, coincide cu planurile mai aproape de sufletul tău. În prima parte a lunii, pui mare preţ pe intimitate, pe liniştea de acasă, pe momentele petrecute alături de cei dragi, dar spre final de lună devii mai dornic de socializare, de plimbare, de ieşire.

Cum Săgetătorul se află amplasat în zona iubirii, pe harta ta, iar în ultima decadă a lunii Soarele intră în această zodie, te poţi aştepta la o amplificare a acestui plan. În prima parte a lunii, eşti mai entuziast în iubire, mai dornic de aventură, de ieşiri, de cuceriri, deci şansele de a atrage atenţia asupra ta sunt mai mari acum. Mai mult, începând cu această lună – dar şi mai apoi în decembrie – ai şansa de a decide o relaţie nouă, cu perspective promiţătoare în viitor, sau să faci relaţia deja existentă să treacă pe un nivel mult mai clar, mai solid, de încredere, deoarece acolo, în Săgetător, Soarele se întâlneşte la final de lună cu Saturn, nu demult instalat aici, iar un astfel de eveniment n-a mai avut loc de prin… 1986! Îţi dai seama de când aştepţi tu asemenea auspicii astrale?

Evident, cei foarte tineri nici nu au cum să discute despre acele vremuri, fiind prima oară în viaţa lor când Soarele şi Saturn îşi dau întâlnire în Săgetător, oferindu-ţi condiţiile optime unei relaţii serioase, solide, mature, frumoase. Ce-i drept, se va repeta aspectul de vreo 2 ori până în 2017, dar acum e prima oară când simţi că planul sentimental se aşează pe un teren mult mai bine conturat, discutând cu persoana iubită despre viitor în termenii cei mai serioşi. Nu mai e de joacă, ci chiar vrei o relaţie adevărată, ca atare alătură-te celui care ţi-a furat inima şi construiţi împreună! Doar în cuplurile mai vechi, e posibil să apară animozităţi din cauza unor banale neînţelegeri ce au la bază preferinţe, idei, principii sau gusturi diferite, şi cum aceste lucruri nu pot fi niciodată similare între doi oameni, nici n-are rost să aprofundezi discuţiile ca să nu vă enervaţi amândoi degeaba. Acceptă faptul că amândurora vă plac alte lucruri şi trataţi diferenţele ca atare, fără orgolii sau ceartă.

Planul profesional e destul de bine aspectat în prima parte a lunii, când ideile tale sunt apreciate, părerile tale sunt ascultate, ai curaj să-ţi expui punctul de vedere argumentat, cu talent chiar! Nu sta în banca ta – de fapt nici nu faci asta de obicei – ci ieşi în faţă şi arată ce ştii, ce poţi, ce ai învăţat. Ai cu ce te mândri, dar primul lucru care poate asigura succesul oricărei acţiuni profesionale, e curajul de a spune ce gândeşti. Deţii informaţii foarte bine documentate, ai acumulat experienţă în proiectele pe care le porneşti sau le dezvolţi acum, eşti un om de încredere care ştie ce spune şi ce face, ca atare fă un pas înainte şi oferă-te chiar şi pentru cele mai complicate acţiuni profesionale.

Eşti persoana potrivită! Te concentrezi eficient, munceşti cu sârg, eşti conştiincios şi harnic, ai energie şi idei, deci ce-ţi mai trebuie pentru a te apuca de treabă şi a ajunge la roadele palpabile? Cum şi planul financiar este destul de favorizat în prima parte a lunii, numai de tine depinde să te implici în noi şi noi proiecte aducătoare de profit! Pui mult suflet în tot ce faci şi, la asemenea investiţie de energie pozitivă, roadele nu sunt departe!

FECIOARĂ

u eşti una din acele zodii în centrul atenţiei de ceva vreme. La aglomeraţia de planete din zodia ta încă de luna trecută, te simţi şi luna aceasta destul de bulversat şi contradictoriu… Venus şi Marte sunt încă musafirii tăi în prima parte a lunii, încărcate excelent de energia pozitivă a lui Jupiter, care oricum îţi va sta alături multe luni de acum înainte. Te simţi bine, revigorat, motivat, susţinut de această minunată combinaţie de planete, chiar dacă e una destul de oscilantă ca energie – ba sus, ba jos – dar momentul e excelent pentru tine ca să iei decizii de perspectivă.

Aceste planete nu vor mai fi prea curând toate, împreună, simultan, în zodia ta, va se vor mai întâlni amândouă, pe rând, şi cu Nodul Nord, şi el proaspăt mutat în Fecioară, alt eveniment astral rarisim, ca atare simţi că pe umerii tăi apasă nişte responsabilităţi noi, apar idei, gânduri, emoţii, dorinţe noi, nici tu nu ştii prea bine ce sunt, dar momentul ar fi perfect pentru a lua startul spre ceva nou, incitant, care te va împlini cândva. Ai deci curajul de a spune start într-o nouă direcţie spre care mintea şi inima te stimulează să porneşti. Nu aştepta şi nici nu lăsa momentul să treacă, e prea bun ca să-l ratezi! Gândeşte-te că ultima întâlnire similară dintre Marte şi Venus în zodia ta a avut loc tocmai în august 1991, deci… despre ce vorbim aici? Despre momente speciale, deci profită de ele!

Ceva se schimbă luna aceasta şi în plan sentimental. Parcă priveşti relaţia mai matur, mai responsabil, discuţi foarte serios cu persoana iubită şi ceea ce decizi tu e sfânt, are şanse să se materializeze. De tine depind foarte multe din direcţiile spre care porniţi amândoi, deci ia-ţi inima în dinţi şi spune mai clar şi mai ferm ce doreşti, ce poţi să oferi şi ce pretinzi de la partener. Discuţiile acestei perioade conţin o doză de romantism, de magnetism, vă place să fiţi împreună, să petreceţi momente în doi, şi în aceste momente de tandreţe se pot naşte mari vise de viitor. Prima parte a lunii te ajută de minune să discuţi cu persoana iubită cât se poate de concret, bazându-vă pe fapte, nu doar pe vorbe sau emoţii, pentru că tot ce îi spui celui drag acum, devine curând realitate.

Un nou început în plan sentimental este pe cale să se împlinească, dar acest moment stă numai în mâinile tale! Dacă tu îl vrei, dacă tu îl decizi, noul va veni în viaţa ta. Pot avea loc acum – mai ales în primele zile ale lunii – evenimente marcante pentru tine, în strânsă legătură şi cu cel drag, de aceea trebuie să te gândeşti foarte bine ce-ţi doreşti, pentru că ai toate şansele să primeşti. Îndrăzneşte! Totuşi, mai apar unele animozităţi în familie, atmosfera de acasă se mai strică uneori, de parcă ori tu nu eşti de acord cu planurile partenerului, ori acesta se opune cu încăpăţânare viselor tale, ceea ce, evident, te deranjează. La câtă energie ai acum, e posibil ca aceasta să şi răbufnească la un moment dat dacă vei avea impresia că partenerul nu te înţelege, nu-ţi ascultă părerile, nu-ţi respectă visele. Poate nici tu nu reuşeşti să te faci foarte bine înţeles, fiind destul de oscilant, pentru că vrei prea multe deodată.

Deşi nu se întâmplă mare lucru în plan profesional, totuşi aglomeraţia de planete din zodia ta e un îndemn excelent pentru a porni spre direcţii noi, dacă asta doreai! Poate deja ai făcut unele alegeri îndrăzneţe în ultimele săptămâni şi acum dau roade, poate încă te mai gândeşti încotro s-o iei, dar dacă vrei o schimbare cu adevărat bună, profită mai ales de primele 10 zile ale lunii, pentru că eşti suficient de bine motivat şi dinamizat pentru a lua startul în forţă. Nu înseamnă că după aceea îţi scade energia – dimpotrivă, cât timp Jupiter e în zodia ta ai multe de făcut! – dar eşti acum mai bine susţinut de Marte şi de Venus aflate simultan în zodia ta (ceea ce nu s-a mai întâmplat din 1991!) care îţi oferă şi inspiraţie, şi ambiţie, şi dorinţă de a reuşi, şi energie, şi creativitate, cam tot ce ai nevoie pentru un drum de succes. Poate eşti pe cale să iei una dintre cele mai îndrăzneţe decizii din viaţa ta care poate avea legătură şi cu locul de muncă, dacă el este acum în centrul atenţiei.

Doar spre final de lună se mai agită un pic spiritele dar, ca să nu dai nimic peste cap, preferi să taci şi să-ţi vezi de treabă, chiar dacă nu eşti întotdeauna tratat sau apreciat aşa cum ai merita (criticile mai agresive nu lipsesc din peisaj). Ai o anumită revoltă în adâncul sufletului, dar preferi s-o laşi nespusă, s-o blochezi, ca nu cumva să dai drumul la o energie greu de oprit. Da, e bine să stai o vreme în banca ta fără să spui chiar tot ce gândeşti. Spre final de lună eşti atât de preocupat de carieră, încât aproape tot timpul discuţi despre asta, vii acasă preocupat de tot felul de subiecte legate de serviciu, dar nu discuţi despre ele la modul obositor, obsedant, chinuitor, ci cu luciditate, aşteptând sfaturi de la cei din familie. Imparţiali, ei văd lucrurile diferit şi-ţi pot oferi soluţii practice la problemele care te preocupă.

BALANŢĂ

Alături de Fecioară, tu eşti una din zodiile aflate în prim plan şi luna aceasta. Şi Venus şi Marte îţi fac o vizită în acelaşi timp, eveniment astral extrem de rar de altfel, ceea ce, în alte condiţii, ar fi fost un avantaj, dar ele se întâlnesc deja cu un alt musafir aflat şi el în zodia ta: cu Luna Neagră. În a doua decadă a lunii, Venus se întâlneşte cu Luna neagră (ceea ce nu s-a mai întâmplat din toamna lui 2006) iar la final de lună, Marte se întâlneşte şi el aici cu Luna Neagră şi acest eveniment este şi mai vechi în trecut, ultima de acest gen având loc în toamna lui… 1989! Ca atare voi Balanţele resimţiţi un aer aparte, nu tocmai plăcut din păcate, pentru că Luna Neagră scoate la lumină aspecte pe care le credeai demult uitate, şterse, reparate. Ei bine nu, ele ies la iveală şi te fac să te comporţi ciudat şi să nu te simţi prea bine în pielea ta.

Cu Marte şi Venus în ograda ta ar trebui să fii printre zodiile favorizate în plan sentimental, dar nu sunt doar ele acolo, e şi mica piază rea Luna Neagră care se încăpăţânează să dea peste cap lucrurile bune pe care eventual Marte şi Venus ţi le-ar aduce. De fapt, iubirea ar putea fi prin preajmă, dar Luna Neagră pune la încercare relaţiile, sentimentele, sinceritatea declaraţiilor, puritatea emoţiilor, deci nu înseamnă că iubirea lipseşte, ci că vine la pachet cu o serie de probe de încercare, ce te fac să te cam îndoieşti de iubire.

Totuşi mai degrabă prima parte a lunii aduce ceva interesant, pentru că aceleaşi două planete, încă în Fecioară, sunt activate de Jupiter, dar acest aspect poate semăna mai mult cu o iubire dificilă, imposibilă, platonică, secretă, ascunsă, neîmpărtăşită, complicată, de parcă nu ai curajul s-o arăţi, s-o declari, s-o recunoşti. Poate simţi tu multe, dar le ţii încă în inima ta. Conflictele dintre sexe sunt totuşi prin preajmă, încât e greu de menţinut echilibrul în cuplu, oricât te-ai strădui tu să rămâi calm, amabil, diplomat, optimist, tot vei sări la un moment dat, fiind provocat de încăpăţânarea partenerului sau situaţii neprevăzute în doi. Tu vei încerca să-ţi pui în joc toate mijloacele pentru a te face plăcut, pentru a intra în graţiile partenerului, dar spre final de lună nu mai reuşeşti deloc să menţii echilibrul în cuplu, disputele născându-se de la te miri ce.

Primele zile ale lunii sunt sursa ta principală de inspiraţie, de idei, de energie la serviciu, încât merită să-ţi pui mai mult în valoare talentele şi calităţile. Apucă-te serios de treabă, nu te mulţumi cu sarcinile mai uşoare, ci asumă-ţi treburi complicate, pentru că te descurci bine în astfel de situaţii. Ambiţia ta creşte, ai idei interesante, soluţii originale, deci merită să faci un pas în faţă şi să atragi atenţia asupra ta. Unii ar putea afla lucruri noi despre tine, de parcă ai ţinut ascunse multe lucruri pe care ştii să le faci. Deşi o vreme preferi să rămâi cumva în umbră, pregăteşti în culise ieşirea ta la rampă, dar riscul de a lua startul cu stângul e cam mare. Da, poate Marte ar fi un beneficiu pentru a te lansa, afirma, a demonstra de ce eşti în stare, dar e posibil să nu alegi cea mai bună direcţie pentru energia ta, deci ai grijă în ce te bagi.

Mult mai dificile par lucrurile la final de lună, când comunicarea merge prost şi ai putea naşte mari dubii asupra ta, nu eşti corect înţeles şi mulţi ar putea interpreta greşit bunele tale intenţii, spre dezamăgirea ta. micile sau marile eşecuri ale acestei luni ţin numai şi numai de comunicarea defectuoasă, ca atare fă un efort să spui lucrurilor pe nume, corect, cinstit, deschis, ca să nu se întrebe ceilalţi cum eşti tu de fapt. Riscul de a crea o impresie greşită asupra ta e mai mare luna aceasta!

SCORPION

Singurul aspect mai interesant al lunii rămâne vizita Soarelui prin zodia ta, semn că e vremea voastră a Scorpionului, să arătaţi ce puteţi. Totuşi, guvernatorul tău Marte nu e în cea mai plăcută poziţie în cea mai mare parte a lunii, iar întâlnirea ta cu Luna Neagră de la finalul lunii având şi asupra ta un efect nedorit: nervozitate, indecizie, dorinţa de a fugi de lume, depresie, gânduri negative, stări emoţionale nefaste, deci trebuie să lupţi cu singurătatea, cu pesimismul, cu stările proaste.

Eşti cel mai vizat de mari oscilaţii emoţionale, de furtuni de natură psihică, încât multă lume va spune despre tine că nu te înţelege, că nu ştie cum să se poarte cu tine, că eşti prea hachiţos, dificil, capricios. E normal pentru atmosfera astrală fără precedent prin care treci (Marte, Venus şi Luna Neagră toate trei în zona cea mai sensibilă a psihicului tău nu e deloc o configuraţie astrală de invidiat), deci fii tare,a dună-te, rezistă şi foloseşte-te de celelalte planete care îţi pot fi de folos. Noroc că prima parte a lunii te ajută din plin şi dacă îţi încarci bine bateriile în primele zile ale lunii, vei face faţă cu brio!

Iubirea e amplificată la începutul lunii de atenţia pe care tu i-o acorzi. Eşti mai preocupat de cel drag, îi oferi mai mult timp din viaţa ta, te implici mai profund, fiind mai dornic de romantism, pe de o parte, dar şi de pasiune, pe de altă parte. Aceste două aspecte ale iubirii – emoţia şi pasiunea – se împletesc de minune în cazul tău, totul e să lupţi tu însuţi cu stările nefaste care te mai încearcă. Nu e loc de timiditate, de frică, de nesiguranţă, de izolare în amor, deci numai de tine depinde să te rupi de stările psihice fragile care-ţi dau târcoale şi să te bucuri de momentele în doi, care pot fi frumoase, numai datorită investiţiei tale de energie. Căsnicia merge bine mai ales în prima săptămână a lunii, când totul capătă un ritm alert, pozitiv, pentru că şi tu şi jumătatea ta puneţi amândoi umărul la o serie de planuri comune care animă atmosfera în cuplu.

Abia din a doua decadă a lunii nu mai eşti tu în apele tale, şi atunci s-ar putea să apară şi neplăcerile. Dar multe au la bază doar senzaţii greşite, dubii, incertitudini, nu prea te bazezi pe lucruri clare ci pe supoziţii, care pot genera haos. Nu-l bănui pe cel drag de lucruri de care nu se face vinovat, dar nici tu nu lua pe umerii tăi toate problemele de cuplu, ci încearcă să menţii echilibrul cumva. Dacă-ţi imaginezi vrute şi nevrute despre cel drag sau despre relaţia voastră, riscul unei crize conjugale creşte.

Ai impresia că lumea nu te înţelege, te dă la o parte, te ignoră, dar nu cumva chiar tu eşti cel care aduce acest aer distant şi rece în treburile de serviciu? Comunicarea merge greoi la serviciu, şi în loc să găseşti ce stă la baza acestor neînţelegeri, te enervezi, apelezi la agresivitate şi spui de multe ori lucruri regretabile într-un moment de mânie sau supărare. Deşi ai putea fi printre cei favorizaţi în plan profesional, primind toate resursele potrivite firii tale pentru a te afirma şi a atrage – pe parcursul trecerii Soarelui prin zodia ta în primele 2 decade – atenţia asupra ta, sunt momente când te retragi în banca ta, ratezi ocazii bune, te îndoieşti de tine însuţi sau, şi mai rău, ai impresia că peste tot vezi numai inamici care te atacă.

Dacă ai renunţa la această atitudine negativă, în care să spui că toată lumea are ceva cu tine, poate ai arăta mai uşor ce poţi. Nimeni nu te atacă, nimeni nu te duşmăneşte, ci singurul care se îndoieşte de tine eşti doar tu! Fii pregătit pentru un moment dificil la serviciu care te poate face să reacţionezi inadecvat: un gest impulsiv, o ceartă de proporţii, un atac sub centură, o situaţie jenantă pe care va trebui după aceea s-o dregi cumva. Cum nu eşti în cea mai bună formă, riscul unor gafe e mare, dar poate ai norocul să treacă neobservate.

SĂGETĂTOR

Din ultima decadă a lunii, te simţi mult mai bine în pielea ta de vreme ce Soare bate la poarta ta. Îl primeşti cu bucurie pentru că e un eveniment care te încarcă de energie şi bună dispoziţie. Oricum te simţi important pentru vedeta proaspăt mutată în zodia ta – Saturn – de unii privită cu teamă, de alţii cu respect. Pe tine te va şi ajuta, dar te va şi scoate la tablă, deci priveşte-l ca pe un bun profesor de viaţă. Întâlnirea Soarelui cu Saturn la final de lună (ce va avea efecte apoi şi luna viitoare) e un moment mult aşteptat, pentru că nu a mai avut loc de prin 1985-1986, deci cum să nu priveşti acest eveniment ca pe unul scris cu litere mari în istoria ta?

Greu de spus cum vei resimţi acest moment, dar e cu siguranţă un moment special menit să aducă stabilitate, claritate, maturita

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.