Fernandel (Fernand Joseph Désiré Constandin) s-a născut la 8 mai 1903, la Marsilia.
Creatorul unui personaj bonom şi inofensiv, de o ingenuitate la limita precarităţii intelectuale, interpretul ideal al filmelor lui Marcel Pagnol, Fernandel i-a datorat acestuia consacrarea la mijlocul anilor ’30, potrivit Dicţionar de Cinema (Univers Enciclopedic, 1997).
Părinţii săi făceau parte din lumea artistică, apărând în vodevilurile la modă, acest lucru făcându-l pe Fernandel să aibă contact cu scena încă din copilărie. La vârsta de 12 ani, a debutat într-un rol în „Marceau ou les enfants de la révolution de Anicet Bourgeois” la teatrul Chave. În 1915, tatăl său s-a îmbolnăvit, iar Fernandel a fost nevoit să lucreze pentru întreţinerea familiei.
A lucrat într-o bancă, ulterior într-o fabrică de săpun, iar în timpul rămas apărea în diverse ipostaze de cântăreţ ori cabaretist în cafenele sau pe scenele teatrelor Eldorado, Châtelet şi Palais de cristal din Marsilia. De asemenea, a apărut, în spectacole de revistă şi în operete.
A devenit foarte repede un comic celebru şi vedeta cea mai populară a cinematografiei franceze, jucând în peste o sută de filme, talentul şi inteligenţa asigurându-i acest succes. Pseudonimul Fernandel, cu care s-a identificat până la finele vieţii, i s-a datorat modului în care soacra sa exclama când acesta venea să o viziteze pe fiica sa, Henriette Manse (care i-a devenit soţie în 1925), respectiv „Voila le Fernand d’elle!” (în pronunţia franceză Fernandel).
Cariera sa cinematografică a început în anul 1930, când a fost ales de către regizorul Marc Allégret, pentru filmul „Le Blanc et le Noir”. În acelaşi an, a jucat un rol în filmul „On purge bébé”, după o piesă de Georges Feydeau. Au urmat peliculele „Angele” (1934), „Regain” (1937), „Le Schpountz” (1938) şi „La Fille du puisatier” (1940).
Având un zâmbet larg extrem de plăcut, un om care a ştiut să-i facă pe oameni să râdă, chiar dacă avea mai multe motive să plângă, Fernandel a devenit foarte repede unul dintre cei mai populari actori de comedie ai generaţiei sale, mărturie fiind peliculele „Le Rosier de Madame Husson” (1932), „Les Gaietés de l’escadron” (1932), „Un de la légion” (1936), „François Premier” (1937).
În 1939 s-a înrolat, iar în 1940 şi-a reluat cariera cinematografică, iar prestaţiile sale au atras un public numeros. Succesele cinematografice nu l-au împiedicat să aibă şi o carieră de cântăreţ, apărând în numeroase comedii muzicale, multe dintre ele transformate ulterior în filme. Fernandel a regizat şi câteva filme, însă nu s-a bucurat de acelaşi succes. Dintre peliculele regizate de acesta amintim „Simplet” (1942), „Adrien” (1943), „Adhémar ou le jouet de la fatalité” (1951).
În perioada următoare a devenit celebru interpretând rolul preotului italian Don Camillo într-o serie de filme bazate pe romanele lui Giovannino Guareschi, potrivit www.filmsdefrance.com. Seria a început cu „Le Petit Monde de Don Camillo” (1951) şi a luat sfârşit cu „Don Camillo en Russie” (1965). Au urmat roluri în „Ali Baba et les Quarante voleurs” (1954), „L’Auberge rouge” (1951), „La Vache et le Prisonnier” (1959).
În 1963, Fernandel a făcut un parteneriat cu un alt simbol al cinematografiei franceze, Jean Gabin, formând compania de producţie de film Gaffer. Fernandel a făcut patru filme pentru Gaffer şi a apărut o singură dată alături de Jean Gabin, în 1964, în pelicula „L’Age ingrat”.
În anii ’60, cariera sa a înregistrat un declin, iar filmele din această perioadă nu au mai avut acelaşi impact, primind o serie de critici. Suferind de cancer, a fost obligat ca la vârsta de 66 de ani să se retragă din cinematografie. A murit la 26 februarie 1971, la Paris.
Fernandel a reprezentat un talent unic, multe dintre filmele sale fiind mult vizionate şi în prezent, continuând să amuze şi să încânte cu stilul său unic. Pentru activitatea sa cinematografică a primit distincţiile Cavaler al Legiunii de Onoare (1953) şi Grand Prix de l’Académie du disque (1968). (Text: Agerpres, Foto: pinterest.com, Video: youtube.com)
