Expo Milano 2015

personaje-fructe-legume

Expoziţia Universală Milano 2015, care îşi va deschide porţile vineri, 1 mai 2015, pentru şase luni sub genericul „Hrănirea planetei, energie pentru viaţă”, îşi propune să devină un forum global major asupra provocărilor alimentare în secolul XXI.

Expo Milano 2015 constituie un spaţiu de dialog între principalii actori ai comunităţii internaţionale asupra principalelor mize ale umanităţii, între care eradicarea foametei şi asigurarea dreptului la o alimentaţie sănătoasă şi sigură prin producerea, într-o manieră durabilă, a alimentelor necesare pentru o populaţie mondială ce se aşteaptă să ajungă la nouă miliarde în 2050.

Evenimentul este un moment de reflecţie asupra istoriei omenirii şi a producerii de alimente, văzută ca o punere în valoare a tradiţiilor culturale şi ca platformă de aplicare a unor noi realizări tehnologice. Conform site-ului evenimentului, autorităţile milaneze se aşteaptă ca expoziţia să fie vizitată în cele 184 de zile de circa 29 de milioane de oameni, cu o medie zilnică de 160.000 de persoane. Decizia de atribuire a organizării Expo 2015 a fost luată de adunarea Biroului Internaţional al Expoziţiilor (BIE) de la Paris, în 31 martie 2008, Milano fiind preferat oraşului Izmir din Turcia, cu 86 de voturi pentru şi 65 împotrivă.

În septembrie 2013, firma care exploatează expoziţia a anunţat că a optat pentru compania Disney Italia pentru conceperea şi realizarea mascotei, aceasta fiind dezvăluită în decembrie 2013 – o figură viu colorată, alcătuită din 11 tipuri de fructe şi legume, numită – cum altfel? – Foody. Conform regulamentului BIE, participanţii la expoziţiile universale pot fi oficiali sau neoficiali. La invitaţia organizatorilor au răspuns în 2015, ca participanţi oficiali, 145 de ţări (reprezentând 94% din populaţia mondială, 7 miliarde de oameni) şi trei organizaţii internaţionale (ONU, UE şi FAO), participanţii neoficiali fiind organizaţii de diferite tipuri, instituţionale sau nu, autorizate de organizatori să participe direct.

Expo-Milano-2015-01

Ţinând seama de importanţa temei propuse, guvernul italian a decis în 2011 să invite oficial toate statele membre ale Naţiunilor Unite şi să deschidă porţile expoziţiei şi organizaţiilor societăţii civile şi întreprinderilor private, care sunt interlocutori esenţiali în dezbaterea mondială asupra provocărilor legate de alimentaţie şi hrană. Fiecare, în modalităţi şi cu obiective diferite, în funcţie de rolul lor, interpretează tema „Hrănirea planetei, energie pentru viaţă”, aducând o contribuţie concretă la ilustrarea ei.

Publicul are ocazia să trăiască o experienţă unică, fiind sensibilizat şi mobilizat în favoarea dreptului la o alimentaţie sănătoasă, sigură şi suficientă, a durabilităţii de mediu, sociale şi economice a filierei agroalimentare, a salvării gustului şi a culturii alimentului. Inovaţie, economie de energie, respectarea mediului şi a resurselor naturale sunt cuvintele cheie ale acestei experienţe ai cărei protagonişti sunt ţările participante, organizaţii internaţionale, societatea civilă şi diferite firme.

Expo Milano 2015 acoperă o suprafaţă de 110 hectare în nord-vestul oraşului Milano, considerat inima economică a Italiei şi capitală a modei şi designului. Situl este conceput ca o insulă, înconjurată de un canal de 4,5 kilometri lungime, amintind de canalele artificiale imaginate de Leonardo da Vinci. Planul evocă structura urbană principală a cetăţilor romane, cu două axe principale. La expoziţie ele se numesc Decumanus (1,5 kilometri lungime), spre care dau toate pavilioanele construite de participanţi, şi Cardo (350 de metri), unde este ilustrată participarea italiană şi a Uniunii Europene.

Expo-Milano-2015-02

Pentru a facilita implicarea participanţilor în tema expoziţiei, oferind în acelaşi timp o libertate maximă de interpretare, tema principală a fost împărţită în şapte subteme:

• ştiinţa şi tehnologia în serviciul securităţii şi calităţii alimentare;
• ştiinţa şi tehnologia în serviciul agriculturii şi a biodiversităţii;
• inovaţia în filiera agroalimentară;
• educaţia alimentară;
• alimentaţia pentru niveluri mai bune de trai;
• alimentaţia în culturi şi etnii;
• solidaritatea şi cooperarea alimentară.

Expo Milano 2015 este o manifestare cu caracteristici inedite şi novatoare, dincolo de simpla prezentare a unor produse, datorită unui proces participativ care vizează să implice activ numeroşii actori ai proiectului organizat în jurul temei centrale. Evenimentul reflectă un nou concept de Expoziţie Universală: tematic, durabil, tehnologic şi axat pe vizitator. Vizitatorii, implicaţi pe deplin în traseele tematice şi de aprofundare a lumii complexe a alimentaţiei, au ocazia să efectueze o adevărată călătorie în jurul lumii, cu ajutorul tradiţiilor culinare ale popoarelor.

Evenimentul global este interactiv, fiind programate mii de întâlniri culturale nu numai la expoziţie, ci în tot oraşul, unde vor avea loc spectacole, concerte, seminarii, sesiuni show-cooking, ateliere, laboratoare.

Părţile componente ale expoziţiei sunt concepute de mari arhitecţi ai lumii. Este o expoziţie-grădină, cu peste 12.000 de copaci, fântâni arteziene şi canalul artificial care o înconjoară. Structurile respectă toate criteriile de eficienţă energetică şi de durabilitate: după terminarea evenimentului, ele pot fi demontate şi reutilizate.

Situl găzduieşte patru spaţii tematice, în care este dezvoltată tema principală: Pavilionul Zero prezintă istoria omenirii pe Terra prin prisma raportului ei cu hrana; Future Food District face vizitatorii să înţeleagă cum va putea schimba tehnologia sistemele de conservare, distribuire, cumpărare şi consum al alimentelor; Children Park este consacrat copiilor, care se pot distra şi în acelaşi timp învăţa despre subiectele expoziţiei, şi Parcul Diversităţii,  vastă grădină care reproduce varietatea ecosistemelor existente pe Pământ.

Expo-Milano-2015-03

Tot în cadrul evenimentului, palatul La Triennale din centrul oraşului Milano va fi gazda expoziţiei Arts&Foods, care ilustrează varietatea relaţiei dintre hrană şi artă de-a lungul secolelor. Toate statele care nu au pavilion au posibilitatea să participe la Cluster, spaţiu expoziţional destinat ţărilor care au în comun acelaşi tip de alimentaţie sau aceeaşi temă de participare. Există nouă astfel de Clustere, acoperind o suprafaţă de 36.650 de metri pătraţi: bio-mediteranean, cereale şi tuberculi, insule, regiuni aride, fructe şi leguminoase, condimente, cafea, cacao şi orez.

Evenimentul de la Milano va fi şi prima Expoziţie digitală, compania Cisco fiind noul partener tehnologic al manifestării. Manifestarea internaţională de la Milano va rămâne în istoria Expoziţiilor Universale prin contribuţia la dezbaterea şi educaţia în domeniul alimentaţiei, hranei şi resurselor la nivel planetar. (Text: Agerpres, Foto: disney.it, facebook.com/Expo2015Milano, Video: youtube.com)