Enigma tăbliţelor cu semne pictografice de la Tărtăria

0
58

tablite-TartariaCele trei tăbliţe de lut cu semne pictografice vechi de peste şapte milenii, conform unor specialişti, descoperite în 1961 într-o aşezare preistorică, la Tărtăria, în judeţul Alba, despre care unii specialişti, mai ales străini, susţin că ar reprezenta cel mai vechi mesaj scris din istoria omenirii, ridică, la peste o jumătate de secol de la găsirea lor, numeroase semne de întrebare şi controverse.

Cert este că Tărtăria a intrat definitiv în istoria arheologiei mondiale prin descoperirea celor trei artefacte, cu consecinţe pentru întreaga preistorie europeană.

Dacă unii istorici, străini cu deosebire, fascinaţi de enigma tăbliţelor de la Tărtăria, sunt de părere că începuturile scrierii trebuie căutate în spaţiul danubian, anulând astfel varianta că „civilizaţia începe de la Sumer„, există şi alţii care nu au crezut în autenticitatea celor trei plăcuţe, intrigaţi atât de modul în care a fost făcută descoperirea, dar şi de faptul că Nicolae Vlassa, cel care coordona săpăturile arheologice din sit, nu a oferit prea multe detalii legate de aceasta.

Încă de la descoperirea lor, au existat istorici care s-au îndoit că plăcuţele ar aparţine epocii, dar şi contextului în care au fost găsite. S-a speculat inclusiv în jurul faptului că arheologul Vlassa nu s-ar fi aflat la momentul descoperirii plăcuţelor în locul în care acestea au fost găsite. Istoricul albaiulian Horia Ciugudean, care, în 1989, a participat la săpături de control la Tărtăria, susţine că Vlassa, pe care l-a cunoscut personal ca student, era un om de o mare erudiţie, extrem de bine cotat între specialiştii români, care nu ar fi avut de ce să recurgă la ceea ce speculează unii sau alţii. La rândul său, directorul general al Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, susţine că cercetările făcute în ultimii ani la Tărtăria par să confirme descoperirea lui Nicolae Vlassa.

Pentru spaţiul european, la ora actuală vorbim, într-adevăr, de cele mai vechi încercări de dezvoltare a unui sistem de scriere. Este cel mai corect să spunem astfel, pentru că, dacă ar fi fost mai mult – s-a săpat, totuşi, destul de mult în Transilvania – s-ar mai fi găsit, hai să spunem, nu mii, dar măcar câteva zeci sau sute (tăbliţe asemănătoare – n.r.). Faptul că sunt atât de puţine indică tocmai că era un sistem care de-abia începea să se înfiripe şi el nu a ajuns până la a se articula un sistem de scriere. Din acest punct de vedere, să spunem, sunt undeva la mijloc, între cei sceptici şi pesimişti şi între cei prea optimişti, poate, care vorbesc de o scriere propriu-zisă, ajunsă la maturitate”, a declarat Horia Ciugudean, unul din cei mai avizaţi specialişti în ceea ce priveşte plăcuţele de la Tărtăria.

El a precizat că şi nivelul civilizaţiei agrare din acest spaţiu era mult mai avansat decât al celei care se găsea spre nordul Europei, unde o parte a populaţiei era încă în sistemul de culegător-vânător, deci nu existau sate înfloritoare.

„Pentru Europa, ele (tăbliţele cu semne pictografice – n.r.) sunt o premieră, sunt categoric o descoperire cu semnificaţii speciale şi plasarea lor într-un context corect se va face pe măsură ce informaţiile se vor acumula. Oricum, însă, faptul că asemenea semne simbolice, asemenea pictograme apar şi pe vasele civilizaţiei în care au fost descoperite e o dovadă că nu avem de a face cu un accident, e un proces care începuse să evolueze”, a afirmat arheologul albaiulian.

Plăcuţele au fost găsite în staţiunea preistorică de la Tărtăria, localizată în faţa Haltei CFR, loc denumit de localnici „Gura Luncii”. Primele menţiuni în literatura arheologică despre situl de la Tărtăria au fost făcute de Marton Roska, în repertoriul arheologic al Transilvaniei, apărut în 1942. Sesizând importanţa sitului, Constantin Daicoviciu va include cercetarea sistematică a staţiunii în programul de lucru al Institutului de Studii Clasice din Cluj.

Conducerea săpăturilor a fost încredinţată cercetătorului Kurt Horedt, care a efectuat aici două campanii de săpături, în august 1942 şi septembrie 1943. Săpăturile au fost reluate după mai bine de două decenii, de către Nicolae Vlassa, doctorand al profesorului Horedt. Vlassa s-a dovedit mai mult decât inspirat în alegerea locului săpăturii sale, deoarece avea să descopere aici celebrele plăcuţe de lut, cu semne pictografice, interpretate de arheologul clujean drept dovezi ale unor legături cu scrierea proto-Sumeriană, a arătat Ciugudean.

Mult timp s-a crezut că tăbliţele sunt mai vechi cu un mileniu decât cele descoperite la Uruk şi Djemet Noar, componente ale scrierii sumeriene. Horia Ciugudean a menţionat că săpăturile lui Nicolae Vlassa au fost destul de limitate, ţinând cont că, în anii 60, posibilităţile de investigaţie erau mult mai restrânse decât în prezent.

„Dar a dus la descoperirea, în cadrul unei gropi, probabil cu destinaţie rituală, a mai multor piese cu semnificaţie cultică, între care şi idoli din lut şi alabastru, şi a celor trei tăbliţe, a căror semnificaţie specială Vlassa nu a intuit-o în prima fază, pentru că materialul nu era curăţat şi spălat pe şantier. Acest lucru s-a întâmplat abia la Cluj, moment în care Vlassa a intuit caracterul excepţional al acestor piese şi a încercat să găsească asemănările cu o serie de descoperiri din zona Orientului Mijlociu, din zona Mesopotamiei, fapt care, evident, a stârnit o aprigă dispută ştiinţifică în lumea românească a arheologiei, dar o dispută care nu s-a încheiat atunci şi care, în anumite privinţe, continuă până astăzi”, a declarat Ciugudean.

Potrivit lui Horia Ciugudean, caracterul senzaţional al acestei descoperiri a fost, în prima fază, determinat nu atât de faptul că tăbliţele purtau urmele unei scrieri primitive, cât de faptul că ele erau considerate dovada unor legături directe cu lumea Orientului.

„Nu trebuie să uităm că, la data respectivă, metoda Carbon14, metodă de datare absolută, era de-abia la începuturi (…) şi de aceea această paralelă pe care Vlassa a făcut-o a permis să se construiască o întreagă teorie despre contemporaneitatea civilizaţiilor din momentul respectiv din Transilvania şi cele din zona mesopotamiană. Când, la o distanţă de câteva decenii, s-au făcut datări cu Carbon14 pe un fragment de craniu provenit din această groapă de la Tărtăria, surpriza a fost cu atât mai mare cu cât ele au indicat o vârstă mult mai mare, deci o vechime mai mare a descoperirilor din Transilvania faţă de cele din Orient, respectiv în jurul anului 5.000 î.Hr. Asta ar însemna cam şapte milenii în total, vechimea lor”, a spus Horia Ciugudean.

În ceea ce priveşte speculaţia unora care spun că plăcuţele nu au putut fi ele însele supuse examinării cu radiocarbon deoarece Vlassa le-a ars în cuptor, după ce le-a dus la Cluj-Napoca, arheologul albaiulian a precizat că acestea nu puteau fi examinate cu Carbon14 pentru că sunt din lut, din material anorganic, ce nu permite, spre deosebire de materialele organice, o asemenea datare.

„Participând, ca student, la practică în laboratorul de restaurare din Cluj, ştiu care erau metodele utilizate aici. În general, toate obiectele de ceramică ce erau considerate mai fragile erau impregnate cu o emulsie subţire de lac într-un cuptor, la o anumită temperatură, dar acest fapt nu modifică nici autenticitatea, ci, eventual, doar puţin aspectul acestor piese. Dar a fost o altă chestiune care a dus la speculaţii şi a permis unor răuvoitori să afirme că Vlassa chiar ar fi falsificat aceste tăbliţe, ceea ce nu este cazul „, a declarat Horia Ciugudean.

Arheologul a precizat că Vlassa se afla pe şantier atunci când au fost descoperite plăcuţele, dar că nu era exact în locul în care au fost găsite în momentul ridicării pieselor din groapă.

De fapt, sondajul care a fost efectuat mai târziu, în 1989, de către profesorul Iuliu Paul, de subsemnatul (Horia Ciugudean – n.r.) şi Ioan Alexandru Aldea, a avut ca principală menire tocmai să verifice dacă succesiunea depunerilor arheologice şi contextul arheologic este cel pe care l-a descris Vlassa în publicaţia sa din 1964. Trebuie să vă spun că, în săpătura făcută în 1989, s-a reuşit inclusiv conturarea unei mici părţi din acea groapă care apare în desenele vechi făcute de Vlassa la Tărtăria. Deci, din acest punct de vedere, să spunem, avem o primă confirmare. Nu ar trebui să existe semne de întrebare şi din alt motiv, pentru că însuşi Vlassa a documentat şi apoi mulţi alţi cercetători după el, faptul că aceste semne care apar pe tăbliţele de la Tărtăria nu sunt, de fapt, un unicat în cadrul civilizaţiei neolitice de tip Turdaş. Există sute de asemenea semne, e adevărat nu grupate, ci apar izolat, de obicei pe vase din ceramică, semne pe care, însă, nu le regăsim cu o asemenea frecvenţă în alte civilizaţii contemporane de la sud sau de la răsărit de Carpaţi sau din Europa centrală „, a subliniat Horia Ciugudean.

El a precizat că există în cadrul acestei civilizaţii neolitice de pe Mureşul Mijlociu o etapă în care se produce o adevărată explozie de asemenea reprezentări, pictograme, semne cu o simbolică ce poate să o depăşească pe cea pur verbală.

„Deci este vorba de o simbolistică ce înseamnă primii paşi, de fapt, spre o scriere străveche. Că nu s-a dezvoltat un sistem atât de complex, într-adevăr, de scriere ca cel din Orient este iarăşi cert, dar că au existat zorii unei asemenea comunicări pe Mureşul Mijlociu, în centrul Transilvaniei, este la fel de adevărat „, a afirmat arheologul.

Ciugudean a adăugat că există arheologi mai „sceptici” care nu acceptă mai ales această semnificaţie de pictograme a semnelor şi că există şi specialişti mai „entuziaşti”, între care profesorul Gheorghe Lazarovici sau italianul Marco Merlini, care vorbesc de o adevărată scriere danubiană, deci de un spaţiu carpato-balcanic în care s-a dezvoltat o scriere preistorică. Tăbliţele au fost descoperite într-o groapă în care se aflau câteva fragmente dintr-un schelet, mai ales resturi dintr-un craniu aparţinând unei femei având în jur de 50-55 de ani, oase a căror datare cu radiocarbon plasează vechimea acestora între 5.370 şi 5.140 în.Hr.

Nu era vorba de o înmormântare propriu-zisă, ci în această groapă specială, o groapă de ofrandă, au fost aşezate fragmente de oase umane care, probabil, au avut o semnificaţie aparte. Fie că era vorba de o persoană cu un statut special, fie, poate, era vorba de o mare preoteasă, deci, resturile ei, dacă vreţi, erau ca nişte moaşte într-un fel”, a menţionat Ciugudean. El a adăugat că ceea ce ştim despre obiectele care au fost în interiorul acestei gropi ţin de informaţiile pe care le avem de la Nicolae Vlassa, deci inclusiv această asociere a tăbliţelor cu idoli şi fragmentele de schelet uman. „Nu există motive foarte întemeiate, la ora actuală, să negăm această descoperire. Modul cum o interpretăm este, desigur, până la un punct, subiectiv, dar descoperirile şi cercetările din ultima perioadă au dovedit că această civilizaţie de tip Turdaş, înrudită cu Vinca din Banat, era o civilizaţie extem de înfloritoare, o civilizaţie avansată pentru acea perioadă. Noile săpături prilejuite de autostradă (Orăştie-Sibiu – n.r.) la situl de la Turdaş (judeţul Hunedoara – n.r.) au relevat o suprafaţă şi un sistem de amenajare de fortificaţii cu totul neobişnuit şi nebănuit până acum. Tărtăria nu este în sine o aşezare singulară pe această zonă a văii Mureşului, se leagă de Turdaş, dar şi de aşezări din zona Alba Iuliei”, a menţionat Horia Ciugudean.

Arheologul a apreciat că s-ar putea să asistăm în perioada următoare la o serie de descoperiri extrem de interesante în situl neolitic dintre Limba şi Oarda, de lângă Alba Iulia, similar celor de la Tărtăria şi Turdaş. „Există şansa de a se face aici descoperiri care să completeze informaţiile pe care le avem despre Tărtăria, dar să vină, poate, şi cu confirmări în ceea ce priveşte situaţia de acolo”, a mai spus arheologul albaiulian.

Săpăturile au fost reluate la Tărtăria în urmă cu cinci ani, de către MNU Alba Iulia, Muzeul Naţional Brukenthal şi Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu. Directorul general al MNU Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, a precizat că sunt cele mai ample săpături efectuate aici, până la acestea cercetându-se sub 2% din sit. „Cercetările vor continua. Este un sit foarte complex, multistratigrafic, multistratificat şi atunci normal că săpăturile necesită o anumită atenţie, o anumită metodologie şi o anumită planificare în timp”, a menţionat Rustoiu.

Întrebat dacă din cercetările efectuate în ultimii ani ar reieşi cumva că Vlassa ar fi „manipulat” lumea ştiinţifică, directorul general al MNU a spus că se confirmă descoperirea acestuia. „Nu, din contră, se confirmă că Nicolae Vlassa a găsit acele tăbliţe în sit. Nu aş putea să vă dau amănunte acum, este prematur, urmează ca cercetările să fie publicate şi atunci o să vă spun mai multe. Dar, se pare, că se confirmă descoperirea lui Vlassa”, a conchis Rustoiu.

Autorităţile din Alba intenţionează să înfiinţeze la Tărtăria o rezervaţie şi un muzeu al sitului, unde vor fi expuse piesele descoperite acolo, mai puţin tăbliţele, şi eventual reconstituite in situ locuinţe găsite în decursul cercetărilor. În acest sens, Consiliul Judeţean Alba a acordat Primăriei din Sălişte fondurile necesare pentru a achiziţiona terenul cu situl arheologic. În urmă cu peste un deceniu, la intrarea în sat, a fost dezvelit un monument de granit, de opt tone, care reproduce pe una din feţe, la scară mărită, imaginile de pe cele trei tăbliţe şi inscripţia „5.500 î.Hr. Primul mesaj scris din istoria omenirii”.

În ceea ce priveşte tăbliţele, din care două sunt dreptunghiulare şi una are formă discoidală, ele se află, de la descoperirea lor, în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca. (Text: Agerpres, Foto: descopera.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.