Dante Alighieri, filosoful reprezentativ al Evului Mediu

0
28

Citat-Dante-Alighieri

Dante Alighieri, poet, filosof, om politic florentin, este considerat cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al monumentalei lucrări „Divina Comedie”, o capodoperă a literaturii universale, Dante Alighieri a fost, totodată, primul mare poet de limbă italiană şi, împreună cu Guido Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia şi Brunetto Latini, principalul promotor al noului stil literar „Dolce Stil Novo”.

 „Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav şi liniştit. Avea o faţă lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru şi des, totdeauna cu o căutătură melancolică şi gânditoare”, îl descria Giovanni Boccaccio, în „Trattatello in laude di Dante”.

Se ştie că Dante Alighieri s-a născut la Florenţa, în anul 1265, în zodia Gemeni, respectiv într-una dintre zilele cuprinse în perioada 22 mai-21 iunie, într-o familie din mica nobilime. Mama a murit în perioada copilăriei sale, iar tatăl a murit pe când Dante avea doar 17 ani. Primele studii le-a urmat în oraşul natal şi au constat în însuşirea unor elemente de gramatică, logică, retorică, literatură şi teologie.

Foarte multe date despre educaţia sa nu se cunosc, dar lucrările ulterioare au scos în evidenţă o erudiţie deosebită faţă de cei din generaţia sa. De altfel, Dante a fost discipolul lui Brunetto Latini, care i-a deschis orizontul cultural. A fost un autodidact, cunoscând tot ce se putea şti la acea vreme în materie de istorie, teologie, matematică, fizică, astronomie, dialectică, zoologie.

A cunoscut în profunzime opera lui Vergiliu, Ovidiu şi Horaţiu. Îi citea pe Boethius, pe Cicerone, Homer şi Aristotel, fiind impresionat de filosofia şi de retorica lui Brunetto Latini, care apare, ulterior, ca figură importantă în „Divina Comedie”. În Florenţa, a audiat prelegeri de filosofie şi de teologie la şcolile franciscane şi dominicane, acordând o atenţie deosebită lui Aristotel şi lui Toma d’Aquino. În 1285, Dante se afla la Bologna şi este probabil să fi studiat la Universitatea din acest oraş.

Dante_Alighieri

În 1274, pe când avea doar nouă ani, o cunoaşte pe Beatrice, nobila florentină Bice di Folco Portinari, de care se îndrăgosteşte şi care devine simbolul graţiei divine în operele sale „La Vita Nuova” şi, mai târziu, în „Divina Comedie”, dar cu care nu a reuşit să vorbească niciodată. La vârsta de 20 de ani, s-a căsătorit cu Gemma Di Manetto Donati, cu care a avut patru copii, Jacopo, Pietro, Giovanni şi Antonia.

După moartea Beatricei, şi-a aprofundat studiile în filosofie şi în teologie, frecventând, totodată, câteva asociaţii culturale din Florenţa, iar doi ani mai târziu, în 1292, începe să scrie „La Vita Nuova”, operă în versuri şi în proză inspirată de iubirea pe care i-o purta acesteia. În această „cărticică”, aşa cum îi plăcea lui Dante să o numească, poetul descrie toate sentimentele prin care a trecut de când a văzut-o pentru întâia oară, amintirea primului salut, la care ea nu a răspuns, mijloacele prin care încerca să-şi ascundă dragostea ce i-o purta, apoi prevestirea şi moartea ei.

În acelaşi timp, se implică în viaţa politică turbulentă a Florenţei, care era pe atunci divizată între partizanii Papei (guelfi negri) şi cei ai Imperiului Roman (guelfi albi), Dante opunându-se influenţei papei Bonifaciu al VIII-lea şi apărând independenţa Florenţei. În 1293, este constrâns, printr-un decret, să renunţe la activitatea politică, pentru a se putea dedica literaturii. Doi ani mai târziu, însă, decretul este abolit, cu condiţia ca persoana interesată să facă parte dintr-o corporaţie artizanală.

Prin urmare, în 1295, Dante s-a înscris în corporaţia medicilor şi a farmaciştilor. În următorii cinci ani, cariera sa politică a cunoscut o evoluţie rapidă, poetul ocupând o serie de posturi importante, care au culminat cu desemnarea sa, în 1300, ca unul din cei şase „Priori”, respectiv un echivalent al funcţiei de guvernator.

Dar divergenţele dintre cele două fracţiuni s-au adâncit, iar Dante a luat atitudine împotriva influenţei papei în Florenţa. Pe când se afla la Roma, însă, chemat de papa Bonifaciu al VIII-lea, puterea politică în Florenţa este preluată de fracţiunea „negrilor”, iar Dante este condamnat la plata unei amenzi. Cum nu avea bani pentru achitarea acesteia, a fost condamnat la moarte în cazul în care ar fi încercat să se întoarcă în Florenţa. De atunci, au început anii de pribegie ai poetului, dar şi perioada cea mai productivă din creaţia sa.

Pe perioada exilului, Dante s-a retras din activitatea politică. A locuit o vreme la Verona, în anul 1303, fiind sub protecţia lui Bartolomeo della Scala. În 1304, se pare că a mers la Bologna, unde a început tratatul latin „De Vulgari Eloquentia”, lucrare ce a rămas neterminată, dar care a avut un rol important în unificarea lingvistică a teritoriilor italiene. Tot în primii ani ai exilului, a scris „Convivio” („Banchetul”, 1304-1307), un rezumat în 15 volume al cunoştinţelor vremii, şi acesta rămas neterminat.

În martie 1306, exilaţilor florentini nu li s-a mai permis şederea la Bologna, iar Dante s-a mutat la Padova. În 1306 se pare că s-a mutat la Lunigiana, în regiunea Toscana. După ce Henric de Luxemburg a devenit împărat, în 1308, sub numele de Henric al VII-lea, Dante speră că sosirea acestuia în Italia va rezolva rivalităţile dintre oraşele italiene. Astfel, scrie o faimoasă lucrare despre monarhie, „De Monarchia”, în trei volume, în care susţine că autoritatea împăratului nu depinde de papă, ci vine asupra lui direct de la Dumnezeu. Însă, moartea bruscă a lui Henric al VII-lea, în 1313, duce la întreruperea restaurării puterii imperiale.

În 1313 a revenit la Verona, unde a rămas până în 1319. În 1316, este invitat de conducerea Florenţei să se întoarcă în oraş, dar cu respectarea unor condiţii umilitoare pentru filosof, drept pentru care Dante refuză propunerea, susţinând că „senza onore e dignita di Dante… a Firenze non entrero mai” (fără onoare şi demnitate… în Florenţa nu voi mai intra niciodată). În 1319, s-a mutat la Ravenna, la curtea lui Guido Novello da Polenta, conducătorul oraşului, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.

Divina-comedie-Alighieri

Dante Alighieri a scris numeroase tratate filosofice, literare şi politice, scrisori, dar cea mai importantă rămâne „Divina comedie”, poemul considerat opera literară monumentală a Evului Mediu. Lucrarea a fost începută cel mai probabil în anul 1306 şi a fost terminată cu puţin timp înainte de a muri. Iniţial, Dante a intitulat-o „Commedia”, dar Boccaccio i-a adăugat adjectivul „Divina”, în lucrarea „Trattatello in laude di Dante”. Titlul „La Divina Commedia” („Divina comedie”) a apărut pentru prima dată pe coperta unei ediţii datate în 1555. Lucrarea este împărţită în trei secţiuni distincte, care corespund celor trei stări unde poate ajunge sufletul după moarte, în accepţiunea Bisericii Romano-Catolice: Infernul, Purgatoriul şi Iadul.

Astfel, Dante descrie o călătorie imaginară în acestea trei, unde se întâlneşte atât cu personaje mitologice sau istorice, cât şi cu cele contemporane lui, fiecare dintre ele simbolizând câte o virtute sau, dimpotrivă, câte un viciu. În Infern şi în Purgatoriu, Dante este călăuzit de poetul Vergiliu, ca simbol al înţelepciunii, iar în Paradis este călăuzit de Beatrice, fiinţa pe care a iubit-o până la adoraţie şi care simbolizează graţia divină, ajutându-l să găsească drumul spre Dumnezeu. „Divina comedie” sintetizează opiniile filosofice, ştiinţifice şi politice ale artistului, dramatizând, totodată, teologia creştină medievală, menţionează site-ul citat anterior.

Dante Alighieri a murit la 13/14 septembrie 1321, pe drumul de întoarcere către Ravenna dintr-o misiune diplomatică întreprinsă la Veneţia, fiind înmormântat la biserica San Pier Maggiore, astăzi biserica San Francesco. Rămăşiţele sale au rămas aici, deşi florentinii i-au păstrat un loc special în biserica Santa Croce. (Text: Agerpres, Foto: cuvintecelebre.ro, biografieonline.it, agerpres.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.