DAN BITTMAN: profit record pentru HOLOGRAF; procesul cu MARCEL IUREŞ continuă

Holograf

Născut pe 29 martie 1962 şi lider al formaţiei HOLOGRAF din anul 1985, Dan BITTMAN este asociat în patru firme active:

  • BITSOLAR SRL Săruleşti (CUI: 29466794)
  • DANUTZ CASA SRL Bucureşti (CUI: 16692862)
  • DANUTZ SRL Bucureşti (CUI: 14316594)
  • HOLOGRAF PRODUCTIONS SRL Bucureşti (CUI: 408680)

DANUTZ SRL (J40/9882/2001; CUI 14316594) a fost înfiinţată în 2001, cu trei ani înainte de a se naşte emisiunea cu acelaşi nume, şi a fost, la un moment dat, cea mai profitabilă firmă din portofoliul lui Dan BITTMAN, care este unic asociat şi administrator.

 După dispariţia emisiunii de la TVR şi după excluderea din juriul X FACTOR, firma a înregistrat o prăbuşire a cifrei de afaceri, care a culminat cu înregistrarea de pierderi în 2015, după 6 ani consecutivi încheiaţi pe plus.

 La finalul anului trecut, DANUTZ SRL înregistra datorii totale de 104.546 lei, dar aproape jumătate din această sumă era acoperită de banii din casă şi conturi – 46.240 lei. Firma nu figurează pe site-ul ANAF cu obligaţii restante la bugetele de stat (la data de 31 martie 2016), situaţie valabilă şi în cazul celorlalte firme din portofoliul liderului HOLOGRAF

DANUTZ-15-ani-(2015)-w

Teoretic, DANUTZ CASA SRL a activat în domeniul imobiliar, dar în octombrie 2014 a deschis un punct de lucru în Voluntari (Ilfov) şi şi-a schimbat domeniul principal de activitate în “comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet”.

 Cu toate acestea, cifra de afaceri a fost apropiată de cea a anilor anteriori (26.380 lei), dar cu deosebirea că exerciţiul financiar a fost încheiat cu un profit det de 20.259 lei, poate şi pentru că anul trecut s-a renunţat şi la singurul angajat pe care firma îl mai avea în acte.

 BITSOLAR SRL are sediul social în judeţul Călăraşi, a fost înfiinţată în decembrie 2011, are ca obiect de activitate “producţia de energie electrică“, dar pare a avea nevoie de mult timp pentru a se familiariza cu acest sector de activitate.

 Societatea nu a raportat angajaţi şi nici venituri în perioada 2011-2015, ci doar cheltuieli, dar anul trecut au fost înregistrate creşteri ale datoriilor (544.404 lei), stocurilor (166.204 lei) şi ale activelor imobilizate (297.564 lei).

 Cea mai tare firmă din portofoliul lui DAN BITTMAN este HOLOGRAF PRODUCTIONS SRL, cea prin intermediul căreia îşi desfăşoară activitatea trupa pentru care “Banii vorbesc”.

 Avându-i ca asociaţi pe Octav Antoniu FURTUNĂ, Iulian VRABETE, Emilian PETROŞEL şi Dan BITTMAN, societatea HOLOGRAF PRODUCTIONS SRL a înregistrat în 2015 cel mai mare profit din ultimii 15 ani, deşi cifra de afaceri a fost ceva mai mică decât în 2014.

 La finalul anului trecut, firma figura cu datorii totale de 255.292 lei, creanţe de 225.866 lei şi avea în casă şi conturi suma de 317.167 lei.

HOLOGRAF-PRODUCTIONS-15-ani-(2015)-w

Deşi 2015 a fost un an de succes (din punct de vedere financiar), a apărut şi o problemă destul de ciudată. Pe 31 iulie 2015, actorul Marcel IUREŞ a acţionat în instanţă HOLOGRAF PRODUCTIONS SRL, Dosarul 28679/3/2015 deschis la Tribunalul Bucureşti având ca obiect “drept de autor şi drepturi conexe”. Conform PRO TV, ar fi vorba de colaborarea lui IUREŞ cu HOLOGRAF din 2003, când a recitat, timp de 24 de secunde, versuri pentru melodia “Fără ea”.

 Deşi ar fi declarat că nu ştie despre această acţiune în instanţă (detalii AICI), procesul a continuat, până acum fiind pronunţate trei amânări, ultima chiar săptămâna trecută. De data această, amânarea a fost ceva mai “generoasă” (pentru că instanţele intră în vacanţă), următorul termen de judecată fiind programat pe 27 septembrie 2016. (Text; supervizor.ro, Foto: facebook.com/TrupaHolograf)