Cum ne comportăm în autobuz

0
85

in-autobuz

Zi de zi, în drumul spre şcoală, spre serviciu, la cumpărături, folosim transportul în comun. Fie că ne deplasăm cu tramvaiul, cu autobuzul sau cu metroul, există anumite reguli de conduită pe care trebuie să le respectăm pentru a nu-i deranja pe ceilalţi călători.

La urcarea în mijlocul de transport în comun vom lăsa pasagerii să coboare în staţie, abia apoi vom urca pe la uşile din mijloc şi din spate ale vehiculului. Pot urca pe la uşa din faţă femeile însărcinate, persoanele cu copii în braţe, cele în vârstă sau cu infirmităţi. În acest fel, ele vor fi mai aproape de locurile pe scaun care le sunt rezervate, acestea fiind plasate de obicei în partea din faţă a mijlocului de transport în comun.

https://sejavg.space/45234941/
https://gemmamajo.com/71728218/
https://gradpon.info/archives/15381
Matchcovers: Collecting Basics.VINTAGE MATCH BOOK Restaurant Advertising Collectors Gift Holly's Landing | eBay
https://globalcitizenshipsolution.com/8yl
https://pohlav.com/65395379/
Windows 10 home windows 10 pro differenze free
Cum cele mai multe autobuze, tramvaie sau troleibuze sunt de obicei aglomerate, vom avea grijă ca după urcare să nu rămânem în faţa uşilor, blocând urcarea altor pasageri. Ne vom face loc cu grijă spre interiorul vehiculului şi ne vom asigura că există o bară de care să ne ţinem pentru a evita lovirea noastră sau a altora în cazul unui viraj sau al unei frânări bruşte.

Dacă avem bagaje le vom aşeza în aşa fel încât să nu incomodăm alţi pasageri. Cei care poartă genţi tip rucsac le vor da jos din spate şi le vor ţine în mână pe parcursul călătoriei. Nu este politicos să alergăm după un scaun liber. Dacă totuşi există unul, ne vom aşeza după ce ne-am asigurat că nu există lângă noi persoane vârstnice sau cu copii cărora le vom da prioritate în ocuparea scaunului liber.

Dacă nu călătorim singuri, ci suntem însoţiţi, putem purta o discuţie în timpul călătoriei cu persoana care ne însoţeşte, dar pe un ton coborât, în aşa fel încât să nu afle toată lumea din autobuz ce vorbim. În situaţia în care întâlnim o persoană cunoscută, o vom saluta discret, printr-o înclinare a capului sau un zâmbet, dar nu vom purta discuţii cu aceasta peste capetele călătorilor.

Nu este politicos să mâncăm în mijloacele de transport în comun. Dacă este vorba despre copii mici, aceştia pot fi lăsaţi să mănânce un biscuit sau un fruct, dar persoana care îi însoţeşte va avea grijă să nu fie aruncat şerveţelul sau ambalajul pachetului de biscuiţi sub scaun.

Dacă stăm deja pe scaun şi urcă o persoană din categoriile amintite, cum ar fi o femeie însărcinată, cu copil în braţe, vârstnic sau bolnav, politicos este să-i cedăm locul pe scaun.

Tinerii, în general, ascultă muzică în căşti când circulă cu transportul în comun, dar nu trebuie să fredoneze cu glas tare melodia ascultată în căşti. Folosirea telefonului mobil trebuie evitată în timpul călătoriei. Dacă este un apel urgent, puteţi răspunde, dar vorbiţi cât mai încet şi scurtaţi conversaţia.

Evitaţi să circulaţi în mijloacele de transport în comun cu animale de companie.

În cazul în care drumul parcurs cu mijlocul de transport în comun e mai lung şi staţi pe scaun, puteţi citi o carte sau o revistă, dar numai dacă e a dumneavoastră. Nu citiţi articole din ziarul sau revista pe care o are în mână o altă persoană.

Dacă este aglomeraţie şi intenţionaţi să coborâţi la staţia următoare, puteţi începe să vă faceţi loc spre uşă din vreme, folosind expresiile ”Îmi permiteţi să cobor?” sau ‘‘Vă rog să-mi daţi voie să ajung aproape de uşă”. Nu vă faceţi loc cu coatele sau cu sacoşele. Dacă loviţi o persoană din greşeală, trebuie să vă cereţi scuze.

La coborâre, dacă o doamnă este însoţită de un domn, acesta va coborî primul, oferind mâna doamnei pentru a o ajuta să coboare. La fel şi în cazul persoanelor tinere, care vor coborî primele şi vor oferi mâna persoanei în vârstă pentru a o ajuta la coborâre. (Text: Agerpres, Foto: flickr.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.