Cultura gastronomică: o chestiune de detalii

0
58

gastronomie

Când se poate estima că o societate a atins un nivel de cunoaştere gastronomică dezvoltat? Pentru aceasta, trebuie ca privirea să se îndrepte spre lucruri care să reflecte cu claritate schimbările, dezvoltarea. Trebuie să se cerceteze cu atenţie ce se oferă pe rafturile supermarketurilor şi chiar îndrumările din cărţile de bucate, potrivit EFE.

Orice veteran îşi va aminti că vechile cărţi de bucate nu acordau nicio atenţie unor lucruri cotidiene esenţiale. În cazul salatelor, de exemplu, recomandau asezonarea cu „ulei, oţet şi sare”. Astăzi, cine se limitează la această menţiune nu prea are viitor. Trebuie să specifice.

Oamenii au învăţat să specifice. Se pune ulei. Bine, dar ce ulei? De măsline, de porumb, de rapiţă, de soia, de floarea-soarelui, de sâmburi de struguri, de arahide…?

În cazul Spaniei, în mod majoritar, uleiul va fi de măsline. Dar tot nu este de ajuns. Trebuie ceva şi mai concret. Odată abandonată mania de a clasifica şi califica uleiurile de măsline în funcţie de gradul de aciditate, se poate vorbi despre ulei… în oarecare cunoştinţă de cauză.

Astfel, se pot uşor auzi două persoane care recomandă uleiul elaborat dintr-o varietate sau alta de măsline în funcţie de destinaţia lui. Se cunoaşte produsul, se face diferenţa între uleiul obţinut din măsline de tip arbequina şi cel din măsline hojiblanca… Aceasta înseamnă cultură.

Spectaculoasă este schimbarea în materie de vin. Oamenii, astăzi, ştiu ce vor şi ştiu să ceară. Cunosc provenienţa, strugurii… Nu se mulţumesc cu „un vin”. Vor să ştie mai multe şi vor să aibă la îndemână vinuri diferite, cunosc varietăţile de struguri, fac legătura cu zonele geografice… Aceasta este cultura.

Se pune oţet. Bine, dar ce fel de oţet: balsamic? de Jerez?, e mere? Lumea învaţă în continuare şi suferă de „modenită” numai pentru că „Aceto Balsamico di Modena” este la modă… dar 90% din ceea ce se oferă sub acest nume nu este oţet balsamic de Modena.

Faptul de a şti cu ce anume se foloseşte un oţet de vin sau un oţet de şampanie înseamnă, de asemenea, cultură. Nu se poate nega faptul că mai există şi o componentă de snobism. Totdeauna a existat aşa ceva în acest domeniu.

Un exemplu simplu: sarea. Pe vremuri exista sare de bucătărie şi sare fină, de masă, doar atât. A face diferenţa între sarea gemă şi sarea de mare era ceva ce nu preocupa aproape pe nimeni.

Astăzi se vorbeşte despre sare de mare de diverse provenienţe: sarea de Maldon (Anglia), de pe insula Ré sau de Guérande (Franţa)… Ei bine, şi aceasta este cultură. A se lăuda însă că acasă se foloseşte sare neagră de Hawaii sau sare roz de Himalaya… aduce un pic a snobism, a „nou gourmet” care, ca şi un nou-îmbogăţit, se adaptează imediat formelor, însă încă nu a asimilat fondul.

Oamenii învaţă pe zi ce trece. Fac diferenţa, de exemplu, între rasele de vaci. Faptul de a şti să folosească una sau alta în funcţie de scop este altceva, alt pas. Care se va face, cu siguranţă, cu excepţia unei situaţii de criză planetară.

În orice caz, este bine ca oamenii să ştie din ce în ce mai multe despre ceea ce mănâncă, incluzând aici produsele „secundare”: ulei, oţet, mirodenii, zahăr… Bertrand Russell spunea că un lucru îi plăcea cu atât mai mult cu cât ştia mai multe despre el. Este adevărat, apreciază EFE.

Şi, cu cât se ştiu mai multe, cu atât se cere mai mult ştiindu-se de ce se cere. Aşa că se mănâncă mai bine iar „gastronomia” nu mai este un cuvânt gol, ci un fapt cultural interdisciplinar. Şi acesta este un lucru bun. Este cultură. (Text: Agerpres, Foto: reed.edu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.