Constantin Brâncuşi, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, s-a născut la 19 februarie/2 martie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj, fiind cel mai mic dintre cei cinci copii ai Mariei şi ai lui Nicolae Brâncuşi.
În 1883, a plecat pentru prima dată de-acasă, fiind găsit de mama sa la Târgu Jiu şi readus în satul natal. A urmat prima clasă primară la Peştişani – Gorj, apoi la Brădiceni. De mic copil, obişnuia să plece de acasă, petrecând ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangeri şi prăvălii.
A urmat Școala de Arte şi Meserii din Craiova, între anii 1894-1898, perioadă în care a fost şi cântăreţ la Biserica Madona Dudu. În vacanţa de vară a anului 1897, a călătorit la Viena, unde a lucrat în secţia de finisare artistică a unei fabrici de mobilă. La întoarcerea în Craiova, a modelat bustul lui Gheorghe Chiţu, fondatorul şcolii, pe care l-a expus, la 18 octombrie 1898, la Expoziţia regională de la Craiova.
S-a mutat apoi la Bucureşti, unde a absolvit Școala de Belle-Arte, în 1902. În timpul studenţiei, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa ”Bustul lui Vitellius” obţine ”menţiunea onorabilă”, în 1900, ”Capul lui Laocoon” îi aduce artistului medalia de bronz, iar ”Studiu”, din 1901, câştigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 şi 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează ”Ecorşeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări va face ca Ecorşeul să fie folosit în şcolile româneşti de medicină, după ce se vor face câteva copii, iar la sfârşitul anului 1933, pictorul Marcel Duchamp va include fotografia Ecorşeului în expoziţia organizată la Galeria Brummer din New York City.
În 1903, tot prin mijlocirea medicului Dimitrie Gerota, i s-a cerut să realizeze bustul medicului Carol Davila, care avea să fie aşezat în curtea Spitalului Militar Central, din Bucureşti, în 1912, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti .
În 1904, Constantin Brâncuşi a plecat pe jos spre Paris, făcând popasuri la Budapesta şi la Viena. A rămas o vreme la Munchen, apoi şi-a continuat călătoria, trecând prin Rorschach şi prin Zurich, dar lângă Basel a fost surprins de o ploaie torenţială şi s-a îmbolnăvit de pneumonie, drept pentru care şi-a continuat călătoria spre Paris cu trenul. În 1905, a luat concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts şi a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié.
A modelat câteva capete de copii, bustul Victoriei Vaschide şi pe cel al tatălui ei, dr. Zaharia Samfirescu. A făcut parte din „Cercle des etudiants roumains”, alături de George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, C. Levaditi, Duiliu Marcu, Ion Pillat, Ștefan Popescu, Theodorescu-Sion, Camil Ressu şi alţii.
În luna ianuarie a anului 1907, a fost angajat de Rodin ca practician, dar nu rămâne aici mult timp, convins fiind că ”La umbra marilor copaci nu creşte nimic” (”Rien ne pousse a l’ombre des grands arbres”). La 27 martie, părăseşte atelierul acestuia şi închiriază un spaţiu pe strada Montparnasse, unde îşi amenajează atelierul şi realizează prima lucrare, intitulată „Sărutul”.
Până în 1940, când avea să definitiveze şi ”Poarta sărutului”, amplasată în parcul central din Târgu Jiu, artistul a mai reluat aceeaşi temă de mai multe ori. Tot în 1907, Brâncuşi a primit comanda unui monument funerar pentru cimitirul din Buzău, lucrare pe care o va numi „Rugăciunea”.
În 1908, a lucrat, pentru o perioadă scurtă, în atelierele ”La Ruche”, unde l-a cunoscut pe Modigliani, cu care a devenit bun prieten, şi a sculptat ”Copil dormind”, pentru care a primit, în anul următor, premiul II ”ex aequo”, la ”Expoziţia oficială de pictură, sculptură şi arhitectură”, al cărei juriu a fost prezidat de Spiru Haret. În 1909, a revenit în ţară, unde a expus lucrări precum ”Somnul” şi ”Bustul pictorului Nicolae Dărăscu”, alte lucrări fiind prezentate atât la Paris cât şi la Bucureşti, dintre care „Pasărea Măiastră”, „Muza adormită” şi „Domnişoara Pogany”.
V. G. Morţun, ministrul Lucrărilor Publice, îi comandă, în 1913, un monument al lui Spiru Haret, dar respinge propunerea lui Brâncuşi. Lucrarea a fost păstrată în atelierul artistului din Paris şi denumită „Fântâna lui Narcis”. Artistul a revenit la Paris şi a realizat alte două lucrări – „Primul ţipăt” şi „Doi pinguini”.
În anul 1914, Constantin Brâncuşi a organizat prima sa expoziţie în America, într-o galerie de artă din New York.
Anul 1915 marchează o premieră în cariera lui Constantin Brâncuşi, primele lucrări în lemn: „Cariatide”, „Fiul risipitor” şi altele. De asemenea, a finalizat şi „Noul născut”. În 1916, a cioplit „Vrăjitoarea”, dintr-un trunchi bifurcat de arţar şi a realizat prima „Coloană a Sărutului”, folosită apoi ca motiv sculptural pe stâlpii „Porţii Sărutului”.
A realizat portretul principesei Maria Murat-Bonaparte, pe care l-a numit „Principesa X” şi a terminat versiunea în lemn a „Torsului” de femeie. În 1917, a sculptat „Himera” şi „Adam”, iar în anul următor au fost gata primele versiuni în lemn ale „Coloanei fără sfârşit”, aşa cum îi plăcea artistului să o numească, sculptate în amintirea celor căzuţi în război.
În 1919, a apărut, la Paris, volumul „La Roumanie en Images”, cuprinzând cinci reproduceri după lucrările sale. Brâncuşi începe să-şi expună lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franţa, Anglia, America, Elveţia şi Olanda, fiind elogiat în numeroase publicaţii din întreaga lume. În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu ordinul „Meritul cultural pentru artă plastică”. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi s-a desfăşurat în toată măreţia ei, din această perioadă datând operele din ciclul ”Pasărea în văzduh”, ciclul ”Ovoidului”, precum şi sculpturile în lemn.
Însuşi artistul avea să declare: ”Iubesc tot ceea ce se înalţă. Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată. Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Eu nu creez Păsări, ci zboruri. Sculptura nu este altceva decât apa. Apa însăşi!”.
La 11 februarie 1935, Constantin Brâncuşi a acceptat propunerea Ligii naţionale a femeilor din judeţul Gorj, prezidată de Areţia G. Tătărăscu, de a înălţa la Târgu Jiu o „Coloană” în cinstea eroilor căzuţi în războiul mondial. Astfel, în 1938, finalizează ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din „Masa Tăcerii”, „Scaunele”, „Poarta Sărutului” şi „Coloana Infinitului”, închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu împotriva nemţilor.
În perioada următoare, Constantin Brâncuşi a refuzat să participe la orice manifestare publică, în semn de protest faţă de ocupaţia nazistă. În România, în epoca socialistă, Brâncuşi a fost contestat, fiind considerat „un reprezentant al burgheziei decadente”. Artistul a refuzat să aibă o dublă cetăţenie până spre sfârşitul vieţii, dar, din cauza refuzului constant de a fi reprimit în România, a acceptat, în 1952, să devină şi cetăţean francez.
Cu toate că se bucura deja de recunoaştere artistică la nivel mondial, Brâncuşi a continuat să-şi ducă viaţa ca un simplu ţăran român, până în ultimele clipe din viaţă.
În cugetările sale, artistul scria: ”Dumnezeu este pretutindeni şi simţi asta când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, când te simţi umil şi când te dăruieşti. Eu mă aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână înspre El, ca să Îl pipăi! Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup… mă aflu printre lucrurile esenţiale. Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu.” Simţindu-şi sfârşitul aproape, l-a chemat la el pe arhiepiscopul Teofil Ionescu, slujitor la biserica ortodoxă din Paris, căruia, după ce s-a spovedit şi a primit Sfânta Împărtăşanie, i-a mărturisit: „Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”. Constantin Brâncuşi a murit la 16 martie 1957, la ora 2 dimineaţa, iar pe 19 martie a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
Sculptorul român a dorit să lase moştenire României toate lucrările sale nevândute şi uneltele, dar autorităţile acelor vremuri au refuzat. Abia în 1964, Brâncuşi a fost ”redescoperit” în ţara natală, iar ansamblul monumental de la Târgu-Jiu a putut fi restaurat, după ce fusese abandonat şi aproape dărâmat. La aniversarea a 125 de ani de la naşterea sculptorului, anul 2001 a fost declarat, prin hotărâre a Guvernului României, Anul Brâncuşi, sărbătorit şi în cadrul UNESCO.
În opera sa, Brâncuşi a exprimat viziunea ţăranului român asupra lumii înconjurătoare, renunţând la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi, în favoarea evidenţierii esenţei lucrurilor.
După cum el însuşi declara, ”Arta trebuie să fie realitatea însăşi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată, poate în singura realitate autentică. Ceea ce mulţi numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor. Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr ultim. Proporţia interioară este adevărul ultim, inerent în toate lucrurile.”
Sursa principală de inspiraţie a artistului o reprezintă arta populară românească, el reuşind să îmbine simplitatea acesteia cu rafinamentul avangardei pariziene. Personalitate marcantă în mişcarea artistică modernă şi unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, Constantin Brâncuşi a acordat o importanţă deosebită luminii şi spaţiului, acestea devenind trăsături caracteristice ale lucrărilor sale.
Potrivit site-ului crestinortodox.ro, artistul afirma: „Eu am vrut să înalţ totul dincolo de pământ. Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire. Sculpturile mele sunt chiar şi pentru cei orbi. Ceea ce vă dăruiesc eu este bucurie curată.” (Text: Agerpres, Foto: centrulbrancusi.ro, brancusi.1dez.com, cuvintecelebre.ro, Video: youtube.com)
