Cele mai înspăimântătoare şapte locuri din lume

0
26

Insula-papusilor

Planeta Pământ este plină de locuri paradisiace, însă există şi locuri parcă desprinse din filme horror. Site-ul 7sur7.be trece în revistă şapte dintre ele.

Unul este Kabayan din Filipine. El constă într-o reţea de grote funerare săpate în stâncă, în care au fost adunate mii de corpuri mumificate, aflate într-o stare bună de conservare şi unele dintre ele având tatuaje de o mare frumuseţe. Cadavrele, cu genunchii la piept, sunt aşezate în trunchiuri de copac şi datează de cel puţin 500 de ani. Se crede că aparţin grupului Ibaloi. Pentru a păstra aceste inestimabile comori şi a sensibiliza opinia publică împotriva pericolelor care le pasc, bătrânii tribului Ibaloi din Kabayan au acceptat să le scoată în mod excepţional din mormintele lor din stâncă, lumea putând vedea prima oară extraordinarele mumii în mediul lor natural.

Al doilea loc din categoria „înspăimântătoare” propus de 7sur7.be este insula păpuşilor din Mexic. Pe insula ascunsă între canalele Xochimilco, sute de păpuşi mutilate, unele decapitate şi cu membrele tăiate, sunt aşezate în copacii aflaţi de-a lungul apelor. Legenda spune că, acum mai bine de 50 de ani, singurul locuitor al insulei a descoperit o fetiţă înecată în canal. A fost atât de şocat de această tragedie, încât a început să agaţe păpuşi şi bucăţi din ele în ramurile copacilor pentru ca ele să placă fetei moarte. Înfricoşătoarele păpuşi au ajuns să fie o destinaţie turistică ce atrage turişti din toată lumea.

Al treilea pe lista destinaţiilor turistice ce produc fiori pe şira spinării este azilul psihiatric dezafectat din Sussex. Deschis în 1903, spitalul psihiatric Hellingly se află în estul provinciei britanice Sussex. Timp de 90 de ani, pacienţi cu boli mentale au suferit aici lobotomii şi electrocutări. Spitalul a fost închis în 1994. Izolat, legat de lume doar printr-o singură cale de acces şi având propria lui cale ferată, azilul a fost complet autarhic mulţi ani.

Bolnavii şi pacienţii coabitau în aceleaşi corpuri de clădire din cărămidă roşie, legate între ele prin culoare interminabile. Poate din cauza izolării psihiatrii şi-au permis unele libertăţi, metode barbare ca lobotomia sau leucotomia, aşa încât pacienţii erau folosiţi la experienţe care serveau la mai buna cunoaştere de creierului uman. Odată lobotomizaţi, pacienţii care supravieţuiau (circa 4% mureau) rămâneau în stare vegetativă, neputând să se apere sau să protesteze, fiind trataţi ca simpli cobai.

În anii 1960 au început să se producă substanţe psihotrope, care au dus la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale pacienţilor, medicamentele înlocuind treptat tratamentele ireversibile şi barbare. Atmosfera în care intră eventualii vizitatori seamănă mult cu cea din sezonul al doilea din „American Horror Story”. Potrivit zvonurilor, fostul spital ar fi bântuit: noaptea s-ar auzi bolnavii strigând şi s-ar putea vedea siluete mergând pe culoare. Din când în când ar apărea şi fantoma unui bărbat lobotomizat, mergând ca un zombi.

Un proiect de urbanism prevede demolarea fostului azil şi construirea de apartamente în locul lui.

Pădurea sinuciderilor din Japonia este un alt loc ce nu trebuie ratat de dependenţii de adrenalină. Crângul Aokigahara, aflat la poalele muntelui Fuji, este locul ales de mulţi sinucigaşi niponi pentru a-şi opune capăt zilelor, Japonia fiind ţara cu cea mai mare rată a sinuciderilor din lume. După lansarea cărţii „Kuroi Jukai”, cu povestea a doi îndrăgostiţi care mor împreună în această pădure, rata sinuciderilor în Aokigahara a crescut exponenţial, de la 50 la 100 de morţi pe an. Copacii sunt atât de deşi, încât autorităţile merg acolo doar o dată pe an pentru a aduna cadavrele. Pentru a preveni sinuciderile, pădurarii au instalat panouri pe care scrie „Viaţa este preţioasă” sau „Gândiţi-vă la familii”.

Adevăratul oraş Silent Hill face parte şi el din locurile ce dau fiori. Oraşul Centralia (cunoscut din filmul „Silent Hill”) din Pennsylvania, prosperă aşezare minieră altădată, a fost abandonat acum 50 de ani nu pentru că era bântuit, ci din cauza fenomenului de combustie permanentă. Mina de cărbune arde exact ca în 1962, originea exactă a incendiului nefiind cunoscută, chiar dacă există mai multe teorii (pompieri, cenuşă, blestem).

De-a lungul timpului s-a încercat stingerea focului prin diferite metode, dar toate au eşuat, focul propagându-se pe reţeaua minelor de cărbune. În prezent există în oraş doar o biserică, patru cimitire, şase case şi o clădire în care se află o maşină de pompieri.

Potrivit experţilor, subsolul oraşului Centralia ar urma să mai ardă încă două secole.

În nordul Ciprului se află o altă aşezare fantomă, Varosha, ajunsă o grămadă de locuinţe abandonate şi în ruină. Miză politică şi militară în negocierile cipriote, localitatea se află sub controlul armatei turce din 1974. Celor ajunşi în zonă li se interzice chiar să facă fotografii. Iniţial cartier al oraşului Famagusta, Varosha este o staţiune balneară construită în 1972, în prezent oraş fantomă după invazia turcă din 1974. Alan Weisman descrie oraşul în cartea sa „Homo disparitus” ca pe un spaţiu pe care natura îl recâştigă de la om, cu plante mari, păsări şi broaşte ţestoase.

Jatinga, locul din India în care se sinucid păsările, poate figura şi el cu succes pe o hartă a locurilor înspăimântătoare. Este un mic sat în nordul Indiei, unde are loc un fenomen unic în lume între lunile septembrie şi noiembrie: păsările se sinucid în masă, căzând din cer şi zdrobindu-se pe case şi copaci imediat după apusul soarelui, între orele 19 şi 22. De mulţi ani, fenomenul a fost atribuit spiritelor rele, păsările neavând comportament suicidar. Moartea lor nu are însă nimic de-a face cu sinuciderea. Dezorientate de ceaţă, păsările sunt atrase de luminile din sat. Cum Jatinga se află pe o rută de migraţie, multe păsări cad astfel în capcană.

Lista locurilor înspăimântătoare este departe de a fi încheiată, pe ea putând figura cu succes şi catacombele din Paris (cu milioane de oseminte umane), un cimitir din Praga unde sunt de fapt 11 cimitire suprapuse sau oraşul voodoo Akodessewa din Togo, cu piaţa sa unde se vând tot felul de poţiuni magice, amulete, animale mumificate necesare practicanţilor magiei. (Text: Agerpres, Foto: vocativ.com, Video: youtube.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.