Cea mai bună femeie chef din lume

0
14

Helene DarrozeFranţuzoaica Helene Darroze, care conduce restaurantul eponim din Paris şi bucătăriile hotelului „The Connaught ” din Londra, a câştigat premiul Veuve Clicquot care îi acordă titlul de „Cea mai bună femeie chef din lume” pentru anul 2015.

Laureata, în vârstă de 48 de ani, va primi premiul la 1 iunie, la Londra, cu ocazia acordării recompenselor pentru „cele mai bune 50 de restaurante din lume”, clasament realizat de revista britanică „Restaurant”.

„Este o onoare pentru mine să câştig acest premiu, pentru că există femei chef talentate peste tot în lume şi îmi imaginez dificultatea de a nu alege decât una”, a declarat într-un comunicat Hélene Darroze, care are două stele Michelin la Londra şi o stea la Paris. „Speranţa mea este ca laureatele să le inspire pe femeile tinere, inclusiv pe fiicele mele, să-şi urmeze pasiunea (…) Le admir pe toate câştigătoarele de până acum ale acestui premiu prestigios şi sunt încântată să fac acum parte dintre ele”, a adăugat ea.

Hélene Darroze îi succede braziliencei Helena Rizzo, de la restaurantul Mani din Sao Paulo, care a câştigat premiul în 2014. Ea este a doua franţuzoaică recompensată cu acest titlu, după Anne-Sophie Pic („Maison Pic”), în 2011, când a avut loc prima ediţie a acestor premii. Născută într-o familie de bucătari, Darroze şi-a deschis restaurantul din Paris în 1999. Anterior, ea a făcut parte din echipele lui Alain Ducasse la restaurantul „Ludovic al XV-lea ” din Monaco.

„Sărbătorirea succesului femeilor chef remarcabile în ceea ce rămâne o lume a bărbaţilor este de o importanţă enormă”, a subliniat organizatorul clasamentului „The World’s 50 Best Restaurants”, William Drew, citat într-un comunicat. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/Helene-Darroze)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.