Castelul Martinuzzi – o ruină încărcată de istorie

0
29

Castelul Martinuzzi1

Un castel din secolul al XVI-lea, azi în ruină, în care au fost asasinaţi un guvernator al Transilvaniei şi un domnitor al Moldovei, folosit în anii colectivizării ca şi depozit, aflat nu departe de Alba Iulia, se află pe lista celor mai periclitate monumente istorice din ţara noastră. Lăsat în paragină, castelul, în care a fost asasinat cardinalul Martinuzzi, guvernator al Transilvaniei, a fost otrăvit domnitorul Aron Vodă, ţinut anterior prizonier aici, şi au fost asasinaţi doi arhitecţi italieni, s-a numărat printre cele mai importante palate renascentiste din Transilvania.

Plin de mister, castelul de la Vinţu de Jos, printre zidurile căruia creşte vegetaţia şi uneori pasc animale, ar putea reprezenta un obiectiv turistic, dar, din păcate, numărul celor care vizitează acest loc este infim, cei mai mulţi fiind turişti din Ungaria.

Castelul Martinuzzi2

După 1989, nu a existat interes pentru conservarea sa, iar în urmă cu câţiva ani, ruinele castelului, cu domeniul aferent, au fost retrocedate Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, în proprietatea căreia a fost la începutul secolului al XVIII-lea. Fondurile europene ar putea reprezenta o modalitate de atragere de bani cel puţin pentru conservarea a ceea ce a mai rămas din castelul de odinioară, au opinat reprezentanţi ai Arhiepiscopiei.

Pe locul castelului s-a aflat la început o mănăstire dominicană, înfiinţată în jurul anului 1300, avariată de turci în 1438 şi 1442. Primul deţinător laic al domeniului a fost nobilul Nicolae Kocsardy, care l-a vândut cu opt mii de forinţi episcopului de Oradea, Gheorghe Martinuzzi. În 1538, acesta l-a cedat principelui Transilvaniei, Ştefan Mailat, în schimbul unei alte cetăţi. După ce domeniul de la Vinţu de Jos a fost administrat câţiva ani şi de domnitorul Ţării Româneşti, Radu Paisie, el a reintrat, după moartea voievodului, în posesia lui Martinuzzi, devenit guvernator al Transilvaniei.

De numele lui Martinuzzi (1482-1551), fost soldat la curtea lui Ioan Corvin şi apoi călugăr al Ordinului Paulian, se leagă organizarea Principatului Transilvaniei, al cărui prim principe a fost Ioan Sigismund, în acea vreme încă minor şi căruia cardinalul i-a fost tutore. Ca şi guvernator, Martinuzzi şi-a stabilit reşedinţa la Vinţu de Jos, transformând fosta mănăstire într-un castel, în perioada 1546-1551.

Castelul Martinuzzi3

Nucleul edificiului se compunea dintr-o clădire având un singur nivel, apărată de o incintă înconjurată de ziduri din piatră, cu poartă pe latura de nord-est şi pod mobil. Corpul principal a căpătat frumoase ancadramente renascentiste, atribuite arhitectului Domenico de Bologna, iar castelul a fost fortificat cu o palisadă dublă, pe laturile de est şi sud, fiind înconjurat cu valuri de pământ şi şanţuri umplute cu apă din Mureş”, aflăm din lucrarea „[email protected] Fortresses in Transylvania: Alba County”. (Castele şi cetăţi din Transilvania: Judeţul Alba).

Considerat unul din cei mai buni politicieni şi diplomaţi ai vremii sale, guvernatorul a fost acuzat, în 1551, că ar conspira cu sultanul împotriva împăratului Ferdinand I. În decembrie 1551, cardinalul a fost asasinat în reşedinţa sa de către mercenari conduşi de Giovanni Battista Castaldo, comandantul trupelor austriece din Transilvania. „Papa Iuliu al III – lea l-a numit cardinal la 12 octombrie 1551. Ferdinand se temea de capacităţile sale politice. A fost ucis de Castaldo, Sforza Pallavicini şi secretarul italian al cardinalului, Marco Ferrari, la 17 decembrie 1551, în castelul său, în timp ce se ruga. Trupul i-a fost mutilat, zăcând neînmormântat 70 de zile. După ce călugării au aflat de crimă, l-au înmormântat în Catedrala din Alba Iulia, unde se află o placă comemorativă”, se menţionează în volumul „Odinioară în Vinţu de Jos”, semnat de Cristian Florin Bota.

Castelul Martinuzzi4

Legenda spune că Martinuzzi ar fi fost ucis de fapt de Castaldo pentru un tezaur de monede antice, pe care cardinalul, la rândul său, l-ar fi luat de la un grup de pescari care l-a descoperit întâmplător. Directorul general al Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, spune că, potrivit istoricilor Hadrian Daicoviciu, Ştefan Ferenczi şi Ioan Glodariu, autorii volumului

Cetăţi şi aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei”, în jurul anului 1540, nişte ţărani care vâsleau pe râul Strei, în apropierea localităţii Sîntămărie-Orlea, ar fi dat la rădăcina unui copac bătrân de un tezaur de monede compus din 40.000 de galbeni, având pe avers efigia lui Lysimachos, iar pe revers figura Victoriei. „Se zice că tezaurul, în marea lui majoritate, ar fi ajuns în posesia cardinalului Giorgio Martinuzzi, primul cancelar al principatului Transilvaniei, ucis nu peste mult de către austrieci, iar din ce a mai rămas în tezaurariatul lui de la Gherla, generalul imperial Giovanni Castaldo ar fi trimis în colecţia imperială de la Viena 10.000 de bucăţi”, susţine sursa citată.

Alte izvoare spun că 1545 este anul găsirii tezaurului de galbeni Lysimachos. Două mii de galbeni ar fi fost trimişi de Martinuzzi împăratului Ferdinand I la Viena, patru mii de galbeni ar fi fost reţinuţi pentru el însuşi, iar cinci mii au ajuns în tezaurul ex-reginei Isabella, respectiv principelui Ioan Sigismund.

Castelul Martinuzzi5

Tot în castelul de la Vinţu de Jos şi-a pierdut viaţa şi domnitorul Moldovei, Aron Vodă, fiul nelegitim al lui Alexandru Lăpuşneanu, cunoscut şi ca Aron Tiranul, deoarece a impus o fiscalitate excesivă după ce şi-a cumpărat tronul cu un milion de galbeni. El a domnit din septembrie 1591 până în iunie 1592, apoi din septembrie 1592 până în aprilie 1595. În 1594 s-a alăturat Ligii Sfinte, coaliţia antiotomană condusă de habsburgi, şi a recunoscut suzeranitatea lui Sigismund Bathori. Ulterior, pentru că ar fi îndrăznit să trateze direct cu imperialii, Bathori l-a socotit trădător şi a pus să fie arestat împreună cu întreaga sa familie, confiscându-i averea. Împreună cu familia sa, domnitorul a fost adus, sub o impresionantă pază, de la Iaşi la Alba Iulia.

Domnitorul şi familia sa au fost depuşi în 9 mai 1595 sub pază strictă la castelul de la Vinţu de Jos, unde Aron Vodă a fost mai târziu otrăvit. El a fost înmormântat în biserica ridicată la Alba Iulia din porunca lui Mihai Viteazul, unde nu şi-a aflat însă liniştea. „După înfrângerea oştilor lui Mihai Viteazul, la Miraslău, la 20 septembrie 1600, lefegii generalului Basta au pătruns în Alba Iulia, au dărâmat biserica ortodoxă şi au dezgropat osemintele lui Aron Vodă, aruncându-le. «O aşa neomenie n-a fost făcută nici de păgâni», îi scria, câteva luni mai târziu, Mihai Viteazul cardinalului Ferdinand, duce de Toscana”, se menţionează într-un studiu monografic dedicat lui Vasile Aron de către Liliana Maria Popa şi Ioan Nicolae Popa.

Castelul Martinuzzi6

După moartea lui Martinuzzi, domeniul intră pentru scurt timp în posesia generalului Castaldo. În 1553 a fost ocupat de oamenii principelui Andrei Bathory, soţul Margaretei Mailath. Între 1575-1578, stăpâni ai castelului sunt Ştefan şi Cristofor Bathory. După 1578, castelul revine în posesia Margaretei Mailath.

În 1601, în temniţa castelului au fost ucişi arhitecţii italieni Simone şi Fulvio Genga, de către generalul Basta, sub pretextul că cei doi s-au amestecat în treburile politice ale Principatului Transilvaniei în timpul lui Mihai Viteazul.

Castelul şi domeniul au ajuns în 1614 în proprietatea principelui Gabriel Bethlen, care, alături de arhitectul său de curte, italianul Giacomo Resti, a conceput un ansamblu hexagonal înscris într-un oval, fortificat cu turnuri asemănătoare bastioanelor. Până la moartea principelui, s-au realizat însă numai patru aripi şi patru turnuri din proiectul iniţial. Din 1617 s-a păstrat o inscripţie fragmentară, în latină, încastrată în edificiul porţii: „Gabriel Bethlen, din mila lui Dumnezeu, principe al Transilvaniei, a ridicat pe propria sa cheltuială această poartă cu întregul zid în anul Domnului 1617, pe vremea birăului Akosi Gaspar”.

Castelul Martinuzzi7

Izvoarele ulterioare nu pomenesc decât de amenajarea şi înfrumuseţarea spaţiilor de locuit. În perioada 1658-1661, castelul a fost pustiit de trupele turco-tătare. În temniţa castelului a fost închis, în 1680, şi mitropolitul Sava Brancovici, din ordinul principelui Mihail Apaffy.

La începutul secolului al XVIII-lea, în 1715, castelul şi domeniul au ajuns în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice din Transilvania. Episcopii îşi petreceau la Vinţu de Jos verile. Asta până în 1792, când, pe timpul unei şederi a lui Ignatiu Batthany, reşedinţa episcopală din castel a căzut pradă incendiului. După incendiu, episcopul a planificat reconstruirea şi extinderea castelului, însă până la finele vieţii lui a avut loc doar repararea acestuia.

În timpul regimului comunist, castelul a fost folosit ca magazie, ca depozit de cereale şi ca depozit de mobilă. La finele anilor 70, funcţiona aici o fabrică de prelucrare a cărnii. Întreaga latură de nord a castelului s-a prăbuşit în 1981. (Text: Agerpres, Foto: monumenteuitate.org)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.