CARAŞ-SEVERIN: Lacul Ochiul Beiului

0
26

lacul_ochiul_beiului1

Unul dintre cele mai căutate obiective turistice din judeţul Caraş-Severin este Lacul Ochiul Beiului, monument al naturii, protejat, alimentat de un izvor carstic subteran, de o culoare aproape ireală.

Lacul Ochiul Beiului este situat într-o zonă de o sălbăticie impresionantă din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, la limita Munţilor Aninei cu Munţii Locvei, la o altitudine de 310 metri. Forma lacului este a unui crater cu adâncimea de 3,6 metri, iar apa este atât de curată, încât păstrăvii care înoată în el pot fi admiraţi în toată splendoarea lor.

Lacul_Ochiul_Beiului3

Interesant este că acest lac nu îngheaţă niciodată, temperatura apei rămânând constantă tot timpul anului, între 4 şi 8 grade Celsius. Acest lucru face ca păsările migratoare, stârcii cenuşii ori raţele sălbatice, în loc să plece toamna spre ţările calde, rămân aici peste iarnă.

Legenda spune că în noaptea de Sânziene, în jurul lacului se strâng ielele, care sunt foarte frumoase şi care îi vrăjesc pe bărbaţi prin farmecul lor.

O altă legendă spune, însă, că lacul s-a format după ce, în urmă cu câteva sute de ani, fiul unui renumit bei ce domnea asupra ţinutului, în timp ce se afla la vânătoare, s-a îndrăgostit de fiica unui păstor. Potrivit legendei, un bei turc, pe nume Beg, s-a îndrăgostit nebuneşte de o tânără fată de prin partea locului, pe care a răpit-o şi a închis-o în Turnul Mare din Cheile Nerei. În timpul nopţii însă, cu ajutorul unei funii împletită din propria-i rochie, fata reuşeşte să scape şi să fugă, venind la baza stâncii, în Valea Nerei.

Acest lucru nu a fost pe placul beiului, fapt pentru care a ordonat ca fata să fie omorâtă. De atâta amărăciune, fiul beiului a vărsat atâtea lacrimi, încât a umplut lacul ce astăzi îi poartă numele, dar şi culoarea ochilor tânărului. Disperat că fata nu mai poate fi readusă la viaţă, fiul beiului şi-a pus, în acelaşi loc, capăt zilelor. De altfel, lacul are forma unui crater oval, sau a unui ochi, cu diametrul de circa 20 metri.

Se mai spune că fata s-a transformat în râu – Râul Beuşniţa, iar tânărul, în lac – Lacul Ochiul Beiului.

lacul_ochiul_beiului2

Lacul este poziţionat aproape de cele trei cascade ale râului Beuşniţa, rezervaţia naturală cu aceleaşi nume, iar împrejurimile sălbatice, ca şi ruinele cetăţii medievale Ilidia din apropiere, constituie unul din cele mai frumoase puncte turistice din Banat.

Pe raza satului Sasca Română, după vărsarea Beiului în Nera, se termină frumoasele Chei ale Nerei – rezervaţie naturală, unde trecerea călătorului se face prin tunele săpate în stânca abruptă a malului drept.

Ziua Internaţională a Mediului este şi Ziua Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, unde se află şi Lacul Ochiul Beiului. Ziua Parcului a fost instituită şi organizată pentru prima dată în 2013, în cadrul unui proiect implementat de către Grupul Ecologic de Colaborare (GEC) Nera.

Ochiul Bei şi Cascada Beuşniţa sunt două obiective importante în această fascinantă lume a legendelor, pentru că se completează unul pe altul. Zona are un potenţial fantastic de dezvoltare a turismului, însă, dacă se marşează pe turism şi pe cele două obiective, se simte nevoia înfiinţării aici a unui centru de vizitare. În acest fel, introduci turistul în contextul parcului, îi arăţi în premieră cum curge apa pe Beuşniţa, iar în acest fel îi stimulezi dorinţa de a descoperi impresionantele legende. Din păcate, până nu vom învăţa cum se face ecoturismul, vom discuta, în continuare, doar despre potenţialul deosebit al zonei”, a declară preşedintele GEC Nera, Cornel Popovici Sturza.

Dacă anul trecut GEC Nera a iniţiat o serie de evenimente de amploare pentru promovarea Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, unele în colaborare cu ţara vecină, Serbia, din păcate, în 2014, de Ziua Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, administraţia acestuia nu a organizat niciun fel de acţiuni.

Lacul_Ochiul_Beiului4

„De acum avem câteva branduri în ceea ce priveşte patrimoniul naţional. Este vorba de Ochiul Beiului, Cascada Beuşniţa şi Cascada Bigăr, unde avem aflux de turişti pe care, însă, nu ştim să-i introducem în zonă. Noi ne-am propus, în continuare, să facem mini-poteci tematice şi să dezvoltăm ecoturismul în zonă, pentru a proteja mediul. De asemenea, ne opunem presiunilor la care este supus Parcul, în ceea ce priveşte diferitele avize, în special la Cascada Bigăr, pentru dezvoltarea de activităţi comerciale”, a precizat Cornel Popovici Sturza.

În 2013, GEC Nera, împreună cu voluntarii săi, prin mijloace specifice, a creat, printre altele, o potecă tematică şi a organizat un spectacol folcloric în zonă. Iar acestea sunt doar câteva exemple de promovare şi de punere în valoare a Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa.

Transparenţa apei în care se oglindesc pădurea de brazi şi cerul, culoarea turcoaz a lacului, aproape ireală, fac acesta un loc de poveste. În zonă se spune că, dacă fiecare român ar trece măcar o dată pe an pe lacul Ochiul Beiului, ar fi mult mai sănătos, iar depresia, o boală tot mai la modă, ar rămâne o necunoscută. (Text: Agerpres, Foto: banaterra.eu, commons.wikimedia.org, gopixpic.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.