Silviu Matei, fotoreporter special la Agerpres, iar „în timpul liber fotograf de wildlife”, a vorbit, joi seara, într-o dezbatere susţinută la Casa de Cultură a Studenţilor, despre pasiunea sa, cunoştinţele, dar şi eforturile pe care le presupune realizarea unor poze cu râşi sau care surprind rotitul cocoşului.
Cei prezenţi au vrut să afle cât mai multe despre echipament, despre ceea ce este etic sau nu în fotografia wildlife, despre strategiile la care trebuie să recurgă un fotograf pentru a nu speria animalele sălbatice, dar şi despre „cea mai palpitantă sesiune foto”.
„Cea mai palpitantă? Râsul! Am stat nouă zile în munţi, singur. Cantonul Voina, pe Valea Vaserului, iar de acolo am mai mers 20 de kilometri, undeva în munte”, a povestit fotograful în cadrul dezbaterii „De vorbă cu Matei, cu Silviu Matei”, parte a Serilor Fotogeografica.
Și-a amintit că a stat într-un hamac la trei metri de sol, nu pentru că s-ar fi temut de animale, „deoarece niciun animal nu atacă, dacă nu e provocat”, ci pentru a nu deranja locul.
„În prima seară, când am ajuns, cam rupt, după atâta mers, i-am şi auzit. Erau în perioada de împerechere. Moţăiam, stăteam liniştit. Când i-am auzit, s-au activat toate simţurile, era zece şi ceva seara, nu vedeai nimic, era şi puţină zăpadă afară, erau minus zece grade. Nu am aprins lanterna (…) Apoi, i-am auzit peste noapte iar. (…) Prima fotografie pe care am făcut-o, ţin minte şi acum, nu ştiam ce să fac. M-am întors, l-am văzut cu coada ochiului, am văzut c-a apărut ceva, nu m-am mai mişcat. Aparatul era pe monopied. M-am mişcat un pic şi am dus mâna la declanşator. Zic: „Măi, să stau să fac poza sau să mă uit?”. Venea aşa agale. Am avut aşa o emoţie…”, a povestit el.
Rememorând experienţa fotografierii râşilor, Silviu Matei a subliniat cât de important este pentru un fotograf de wildlife să se mişte cât mai puţin în momentele cruciale.
„Dintr-o dată s-a făcut linişte în toată poiana. Dar linişte… Niciun piţigoi, nici nimic. Asta e foarte important. Când sunteţi undeva şi se face linişte perfectă, există un prădător în zonă. Atunci trebuie să staţi, să vă uitaţi. Nu mai mişcaţi, e un lucru foarte important. (…) De obicei, e bine să stai undeva jos, cât mai aproape de sol, rezemat de un copac. Aparatul trebuie să îl ai lângă tine, pentru ca în momentul în care vezi ceva… Eu nu iau mâna de pe aparat (…) Timpul de expunere, diafragma sunt stabilite dinainte. Nu ai timp să faci probă: ‘Aaa, stai că nu mi-a ieşit bine'”, a adăugat el.
Fotografierea rotitului cocoşilor presupune o întreagă noapte nedormită.
„Îl auzi cum se aşează şi te duci spre zona aceea, te duci foarte încet, foarte cu grijă. Te pui jos şi nu mai mişti până dimineaţa. Dacă rezişti peste noapte să nu mai mişti, să nu dormi, dimineaţa poate faci nişte poze (…) În Munţii Parâng am fost acum, am găsit pe o distanţă de vreo 800 de metri zece roţi de cocoş şi mi-au zburat 12 cocoşi. Nu am putut să mă apropii de niciunul”, a precizat Silviu Matei.
Ghinioanele pot fi însă şi de alt tip. Astfel, fotograful spune cu un zâmbet amar că le „mulţumeşte” celor de la Electrica pentru că din cauza unor probleme cu alimentarea i s-a „ars” un hard disk pe care avea aproximativ 400 de imagini şi două-trei filmuleţe.
Silviu Matei a vorbit şi despre etică în fotografie, dar şi despre respectarea limitelor, pentru ca animalul să se simtă în siguranţă.
„Animalul te acceptă până la o anumită distanţă. Dacă tu începi să încalci acea limită, devine agitat, nervos. Poate deveni agresiv. Trebuie să stai. E mult mai bine, mai etic şi mai frumos să ai o poză în care animalul nu te-a simţit, stă liniştit, îşi vede de treaba lui, decât să ai o poză în care animalul e cu ochii pe tine”, a explicat el.
De asemenea, apropierea de animal nu se face brusc, ci treptat, în două-trei zile. Pe de altă parte, „depinde şi de personalitatea animalului„, spune Silviu Matei, care îşi aminteşte că i s-a întâmplat să constate că se afla la cinci metri de un urs care mânca zmeură şi care nu s-a sinchisit deloc de faptul că erau oameni în zonă.
Întrebat de o „reţetă” pentru setări, a răspuns că astfel de informaţii nu trebuie luate „mot-a-mot”.
„Lumina nu e aceeaşi. Noi doi facem aceeaşi poză: tu aici, eu acolo. Aici e umbră, acolo e soare. S-a terminat. Vorbim de altceva. Și suntem la 50 de metri unul de altul şi pozăm aceeaşi zonă”, a explicat el.
În foaierul Casei de Cultură au fost expuse de asemenea zeci de fotografii care surprind cocoşi de munte, râşi, lupi, urşi, bufniţe, cerbi, dar şi arici sau vulpi — imagini realizate în pădurile României. (Text si foto: Agerpres)
