CĂLĂRAŞI: Municipiul Călăraşi

0
31

Primaria-Calarasi

Municipiul Călăraşi, reşedinţa judeţului omonim, este situat în SE României, în SE Câmpiei Române, pe o terasă de pe stânga braţului Borcea, la 25 m altitudine. Fluviul Dunărea mărgineşte la sud teritoriul oraşului, care este şi port fluvial, iar braţul Borcea, ce se desprinde pe malul stâng în aval de punctul Chiciu, străbate aria urbană de la sud-nord spre sud-vest, după ce formează cotul Borcei.

Săpăturile arheologice din arealul municipiului au scos la iveală urme de cultură materială din neolitic, precum şi din epoca bronzului (Cultura Coslogeni, secolul al XIII-lea î. Hr.), vase şi monede greceşti din mileniul I î.Hr. şi vestigii romane din secolele I-III d.Hr.

Este menţionat documentar, prima oară, în secolul al XVI-lea, cu numele Lichireşti. Acest nume datează probabil de la începutul primei aşezări de locuitori statornici pe aceste meleaguri, în timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601), menţionează site-ul Primăriei municipiului. Astfel, se bănuieşte că denumirea Lichireşti este în strânsă legătură cu ridicarea primului lăcaş de biserică, cu hramul Sfântului Nicolae al Mirei Lichiei.

Lichireşti apare menţionat pentru prima dată pe o hartă de la 1700, operă cartografică a stolnicului Constantin Cantacuzino, tipărită în Italia, la Padova.

Denumirea actuală datează din secolul al XVIII-lea şi derivă de la un detaşament de călăraşi ştafetari care făceau serviciul de curierat pe traseul Bucureşti – Constantinopol. Aceştia au fost organizaţi în vremea domnului Constantin Brâncoveanu (1688-1714), iar primul document păstrat care-i menţionează datează de la 25 mai 1722. După terminarea serviciului, călăraşii ştafetari s-au stabilit în aşezarea aflată în apropierea detaşamentului lor şi astfel satul Lichireşti începe să fie cunoscut sub denumirea de „satul călăraşilor” sau Călăraşi. Pe o hartă austriacă de la 1791, localitatea apare consemnată sub numele de „Călăraşi sau Lichireşti”.

Parcul-Florilor-calarasi

La 1 mai 1734, Călăraşi este menţionat ca târg, făcând parte în acea perioadă din judeţul Ialomiţa. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, pe lângă vechea biserică din centrul localităţii, se ridică un han central şi numeroase prăvălii mici, Călăraşi începând să capete aspectul unui orăşel.

Zona Călăraşi a fost de multe ori teatrul războaielor purtate împotriva turcilor. Pierderi mari au fost provocate în perioada războiului ruso-turc din anii 1828-1829, apoi localitatea a fost afectată de epidemia de ciumă izbucnită în anii 1828-1830 şi de cea de holeră izbucnită în vara anului 1831.

Este recunoscut ca oraş în 1832, când devine şi reşedinţa judeţului Ialomiţa. La 1 noiembrie 1833, cu prilejul intrării în funcţiune a primei comisii a oraşului Călăraşi, a fost adoptat primul buget, banii fiind destinaţi modernizării uliţei centrale a oraşului şi construirii unei şcoli.

În 1851, în perioada domniei lui Barbu Ştirbei, oraşul este reconstruit pe baza unui plan geometric. La 28 iulie 1851 Barbu Ştirbei vine personal la Călăraşi pentru a vedea mersul lucrărilor.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea este legat de Bucureşti printr-o şosea şi printr-o cale ferată, devenind totodată şi port cerealier.

A fost declarat municipiu la 17 februarie 1968. Între 17 februarie 1968 şi 23 ianuarie 1981 a făcut parte din judeţul Ialomiţa, dată la care, prin desfiinţarea judeţului Ilfov şi împărţirea judeţului Ialomiţa au luat fiinţă judeţele Călăraşi şi Giurgiu.

La recensământul populaţiei din 2011, în Călăraşi trăiau 65.181 locuitori.

Statuia-Regelui-Carol-I-Calarasi

Dintre obiectivele de interes cultural şi turistic sunt de amintit Muzeul Dunării de Jos, cu secţii de arheologie, istorie şi artă plastică, înfiinţat în anul 1951; situl arheologic de la Călăraşi, punct „Grădiştea – Călăraşi”, situat la 2 km de municipiu; biserica Volna (1856); Catedrala ortodoxă cu hramul „Sfântul Nicolae” (1838); clădirea fostei cazărmi a pompierilor (1897), azi Arhivele Naţionale;Palatul prefecturii (1895-1897), în stil neoclasic; Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (1925); Statuia Regelui Carol I, amplasată în apropierea gimnaziului care îi poartă numele.

Punctul de trecere al Dunării de la Chiciu-Ostrov este un excelent loc de pescuit şi antrenament pentru sporturile nautice. Totodată este un loc oportun pentru plimbări cu ambarcaţiuni atât pe Dunăre, cât şi pe braţul Borcea.

Locuitorii oraşului, dar şi turiştii pot beneficia pe perioada verii de cele trei plaje amenajate. Cea mai mare dintre plaje („Plaja Mare”) este pe partea opusă braţului Borcea, accesul făcându-se cu barca sau şalupa. Plaja Tineretului este amplasată în vecinătatea pădurii. Există, de asemenea, un traseu de agrement pe Dunăre cu vaporaşul, plecând din staţia amplasată în Parcul Central cu destinaţia în Silistra, pe malul bulgăresc. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.