BUZĂU: scurt istoric al judeţului

0
84

Piata-Daciei-Buzau

Mărturii ale vieţii materiale (unelte şi arme din piatră sau os – topoare, măciuci de luptă, vârfuri din silex – produse ceramice variate – ceşti, căni, castroane etc.), scoase la iveală prin săpăturile arheologice de la Aldeni, Sudiţi ş.a., atestă prezenţa omului în această zonă încă din Neolitic (mileniul IV î.Hr.).

Epoca bronzului (mileniul II î.Hr.) este ilustrată în mod special de Cultura Monteoru (descoperiri la Sărata-Monteoru, Aldeni, Merei, Cernăteşti, Săpoca, Smeeni ş.a.), care indică un habitat dezvoltat al omului primitiv, mai ales în arealul subcarpatic, produs al celui mai puternic grup nord-tracic. Urme ale civilizaţiei geto-dace au fost identificate în arealul localităţii Cârlomăneşti (secolele II-I î.Hr.) şi Gherăseni (secolul al IV-lea), iar castrul de la Pietroasele este o mărturie a stăpânirii romane a acestor locuri.

Începând cu secolul al III-lea şi până în secolul al VII-lea, numeroasa populaţie daco-romană existentă în această regiune a suferit în urma invaziei diferitelor popoare migratoare, fără a fi însă dislocată. Invazia şi trecerea goţilor prin aceste părţi este dovedită de faimosul tezaur din aur, în greutate de 19 kg, compus din 12 piese (iniţial au fost 22), între care o tavă mare, mai multe vase, fibule în formă de vultur, încrustate cu pietre preţioase, coloane de aur, numit „Cloşca cu puii de aur”, îngropat la Pietroasele de regele vizigot Athanaric, în anul 375, şi descoperit în 1837.

Descoperirile de la Cândeşti şi Sărata-Monteoru atestă că populaţia autohtonă s-a menţinut şi după marea năvălire a hunilor din secolele IV-V. Continuitatea de locuire în vetrele străbune mai este dovedită şi de vestigiile arheologice descoperite la Budureasa (secolul VI), Sărata-Monteoru (sec. VI-VII), Pruneni şi Blăjani (sec. VI-X) ş.a. Prezenţa unor aşezări bine închegate în secolele XIII-XV, dar cu existenţă anterioară, începe să fie menţionată în documente (Buzău în 1234, Râmnicu Sărat în 1474, Chiojdu în 1560, Lopătari în 1579 ş.a.).

intreprinderea_de_geamuri_Buzau

O serie de materiale cartografice din secolele XVI-XVIII confirmă existenţa în aceste locuri a mai multor localităţi, drumuri comerciale, denumiri de munţi, ape etc. Astfel, pe harta lui Nicolaus Germanus (1507), aşezarea Buzău este înscrisă cu numele Boza, pe hărţile atlasului lui Mercator (1595), Râmnicu Sărat apare cu numele Rebnick, iar pe o hartă militară din 1595 este consemnat Pasul Buzăului ca loc de bătălie.

Centru comercial şi meşteşugăresc străvechi, apoi reşedinţă de cnezat sau voievodat, iar după întemeierea ţării, reşedinţă de judeţ, târgul Buzău e menţionat ca atare de un document emis dintr-o cancelarie românească în anul 1431, când Dan al II-lea intervine la braşoveni şi obţine ca negustorii din principalele centre ale Ţării Româneşti să poată vinde şi cumpăra liber mărfuri la Braşov.

Prima menţiune documentară a judeţului Buzău, ca unitate administrativă, datează din anul 1481, când, prin proclamaţia către locuitorii ţinuturilor Buzăului, Râmnicului şi Brăilei, Ştefan cel Mare îi îndemna să-l recunoască domn al Ţării Româneşti pe fiul său adoptiv Mircea. În anii crizei politice care a urmat morţii lui Neagoe Basarab, Buzăul este puternic angajat în luptele pentru tron, susţinându-şi proprii candidaţi, ca în cazul lui Radu Călugărul şi apoi al lui Vlad Vintilă (Vintilă Vodă), deţinător de pământuri şi numeroase sate în părţile Buzăului, unde a înălţat şi ctitoria sa, mănăstirea Menedic. În timpul domniei lui Mihai Viteazul, avea să joace un rol însemnat în planurile politico-strategice ale făuritorului primei uniri a ţărilor româneşti.

Pe harta stolnicului Cantacuzino din anul 1700 este redată, pentru prima oară, împărţirea administrativă a Ţării Româneşti în 17 judeţe, între care sunt consemnate şi judeţele Buzău, Râmnic şi Săcueni, ale căror teritorii se încadrează, în cea mai mare parte, în suprafaţa actualului judeţ Buzău. Pe aceeaşi hartă mai erau trecute 72 de localităţi, între care două târguri, câteva lacuri, câţiva vulcani noroioşi şi unele bogăţii (sare, sulf ş.a.).

Vue de la ville de Bouzeou

În ciuda numeroaselor distrugeri suferite, Buzăul a continuat să fie, în tot cursul secolului al XVII-lea, unul din oraşele de seamă ale ţării. Negustorul italian Bartolomeo Locadello îl situa, în 1641, între primele cinci oraşe ale Ţării Româneşti. În timpul răscoalei seimenilor şi dorobanţilor, cea mai însemnată mişcare atestată social în secolul al XVII-lea în Ţara Românească, oraşul a fost antrenat în vâltoarea evenimentelor.

Ţinut de margine, care reclama o permanentă viaţă militară, Buzăul a stat întotdeauna în atenţia domnilor. Într-o serie de localităţi ale judeţului au fost ridicate mănăstiri şi puncte înstărite, chiar cetăţi (Bradu, Berca), unde, în vremuri de restrişte, mulţi domni îşi puneau la adăpost familiile şi averile.

Numeroase documente istorice atestă dezvoltarea în judeţul Buzău a meşteşugurilor şi comerţului. Astfel, între secolele X-XVII, la Bisoca, Lopătari şi Băieşti se extrăgeau şi prelucrau metale; morăritul, prelucrarea lemnului şi a pietrei, tăbăcăritul au înregistrat dezvoltări importante. Începând cu secolele XVIII-XIX ia amploare extracţia cărbunelui şi petrolului, se diversifică atelierele meşteşugăreşti, apar primele stabilimente industriale pentru prelucrarea lemnului, petrolului, textilelor şi cerealelor.

Locuitorii Buzăului au avut cel mai mult de suferit din pricina deselor războaie purtate între Imperiul otoman şi cel ţarist, zona fiind aproape în permanenţă prinsă în aria disputelor militare.

Evenimentele din secolul al XIX-lea, începând cu Revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, şi-au pus din plin amprenta asupra judeţului Buzău. Ecoul „Proclamaţiei de la Padeş” ajunge târziu în părţile Buzăului şi cu importante adăugiri în favoarea ţăranilor. Având numărul cel mai mare de sate moşneneşti din Muntenia, Buzăul a fost judeţul unde ţărănimea s-a manifestat deosebit de puternic şi în forme organizate împotriva boierimii locale.

Biserica-banului-Buzau

În ceea ce priveşte Revoluţia de la 1848, documentele vremii atestă că locuitorii de pe întregul teritoriu al judeţului Buzău şi-au adus o importantă contribuţie la desfăşurarea revoluţiei, sprijinindu-i pe conducătorii acesteia. Acest fapt a determinat Guvernul provizoriu, prin Decretul 283, să arate că „cetăţenii plaiului Pârscov sunt adevăraţi şi glorioşi fii ai României, iar fapta lor vrednică să slujească de exemplu ţării întregi”.

Opţiunea pentru unire devenise generală, aşa încât, la trecerea prin localitate a delegatului Franţei din Comisia de informare a celor şapte puteri, Talleyrand-Perigord, unioniştii buzoieni i-au declarat că „Unirea celor două ţări într-un singur stat puternic ne este scumpă tuturor: de ea depinde salvarea unui popor care a fost mult timp martir”. Aleşii Buzăului au susţinut cu hotărâre programul unionist, iar la 24 ianuarie 1859 şi-au dat votul pentru alegerea ca domn al Ţării Româneşti a lui Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei.

Desemnarea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn a fost primită cu entuziasm de populaţia judeţului Buzău. La 28 ianuarie, locuitorii judeţului i-au trimis domnului o entuziastă scrisoare de felicitare, în care, printre altele, spuneau că „Principatele Unite trebuie să aibă un singur cap”. Cea mai mare bucurie trăită de buzoieni s-a petrecut la 6 februarie, când Al.I. Cuza, în drum spre Bucureşti, a petrecut o noapte în localitate. Mărturiile vremii consemnează că întregul traseu prin Buzău a fost numai un strigăt: „Să trăieşti, Măria Ta! Să trăiască Unirea Ţărilor Române! Să trăiască înfăptuirea României noi!”

Războiul pentru cucerirea independenţei (1877-1878) a mobilizat toate forţele valide din judeţul Buzău. Acte de eroism şi curaj au săvârşit, în luptele de la Griviţa, Rahova şi Smârdan, regimentele 8 şi 9 Dorobanţi din Buzău şi Râmnicu Sărat.

În Primul Război Mondial, ostaşi buzoieni aparţinând mai multor regimente, printre care Regimentul 48 Infanterie Buzău, dar şi simpli ţărani, şi-au adus contribuţia la făurirea României Mari. În 1916, militarii regimentului au luptat pe Valea Oltului şi în bătălia Sibiului. În 1917, soldaţii buzoieni au participat la luptele de la Mărăşeşti, strigând „Pe aici nu se trece!”. Cele mai grele bătălii din Munţii Siriului au avut loc în noiembrie 1916.

La 1 decembrie 1918, înfăptuirea statului naţional român unitar a fost primită în întreg judeţul cu mult entuziasm. Declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial a determinat mari pierderi umane şi materiale şi în judeţul Buzău, mai ales în timpul retragerilor germane prin pasul Buzăului în august 1944.

După 1 ianuarie 1845, când a fost desfiinţat judeţul Săcueni şi înglobat în cea mai mare parte la judeţul Buzău, acesta s-a extins spre V şi N, evoluând între aceste limite, cu unele modificări de la sfârşitul secolului al XIX-lea, până în 1950, când regimul comunist a adoptat o nouă împărţire administrativ-teritorială, judeţul Buzău devenind una dintre cele 28 de regiuni ale ţării.

În 1952 au avut loc unele modificări ale împărţirii administrativ-teritoriale din 1950, teritoriul judeţului Buzău fiind încadrat în cea mai mare parte în regiunea Ploieşti. Prin noua împărţire administrativ teritorială din 17 februarie 1968, a fost reînfiinţat judeţul Buzău, iar oraşul de reşedinţă – Buzău – a fost trecut în categoria municipiilor. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.