La aproape 40 de kilometri depărtare de municipiul Buzău, în comuna Tisău, înconjurată de păduri seculare, se află de aproape cinci secole Mănăstirea Ciolanu, una dintre cele mai cunoscute aşezări monahale din România. Potrivit istoricului C. C. Giurescu, mănăstirea a fost întemeiată din jurul anului 1570, dar aceasta este atestată documentar abia la 15 ianuarie 1600.
Mănăstirea Ciolanu este cunoscută drept o ctitorie cu picturi de Gheorghe Tattarescu şi un exemplar din Tetraevanghelul lui Coresi, aflat la Biblioteca Academiei, aparţinând Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, unde vieţuiesc peste 20 de călugări. Dar nu de la înfiinţare este o mare aşezare monahală. La început, a fost o modestă ctitorie a lui Dumitru Ciolan de Buzău, a rudelor sale din familia Soreştilor din Verneştii Buzăului, care aspiră şi ei la nobilul titlu de ctitori, întemeind un modest aşezământ monahal, cu statut de mănăstire, dar cu o slabă zestre materială pentru a întreţine o obşte monahală.
Frecventa denumire „Mănăstirea de la Ciolan” i s-a dat pentru considerentul că este aşezată pe Dealul Ciolanului, denumirea geografică extinzându-se şi asupra ctitorului, care cumpărase aici proprietate. De-a lungul secolelor, la acest lăcaş monahal se practica pustnicia, cum o dovedeşte topicul „la pustnici”, departe de mănăstire, unde existau peşteri locuite de pustnici, azi dispărute prin exploatarea pietrei. Tradiţia afirmă că aceşti vieţuitori veneau la slujba de noapte cu torţe aprinse.
Cel care avea să redea Mănăstirii Ciolanu strălucirea spirituală de odinioară a fost Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, din Munţii Buzăului, „de neam din Malo-Rusia”, care a adus la acest aşezământ monahal, în anul 1763, 12 monahi moldoveni şi munteni. De lungul anilor, la Mănăstirea Ciolanu, rugăciunea s-a împletit cu munca, monahii practicând, în deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, diverse meşteşuguri: pictura, sculptura, gravura, cu o veche tradiţie, pentru că monahul Damaschin, în 1868, săpa literele latine pentru tipografia Episcopiei Buzăului. Exista şi o şcoală practică pentru pregătirea cântăreţilor bisericeşti de la sate.
„Mănăstirea are şi o bibliotecă generoasă, între care un exemplar din Tetraevanghelul lui Coresi, aflat în prezent la Biblioteca Academiei”, afirmă istoricul Valeriu Nicolescu.
Biblioteca de la Mănăstirea Ciolanu are un fond de 1.530 de volume, multe tipărituri din secolul al XVIII-lea şi o panihidă care a aparţinut lui Veniamin Costache de pe vremea când era episcop al Romanului.
Lăcaşul monahal are patru biserici, două în incinta mănăstirii şi alte două la schitul Cetăţuia şi Nifon. Cea mai veche ctitorie, situată în incintă, are hramul „Sfântul Gheorghe”, cu o inscripţie târzie (1857) în care se consemnează că, „fiind prea veche, nu s-a găsit nicio inscripţie de cine s-a zidit şi în ce an, numai din tradiţie se zice că s-a zidit de Doamna Neaga, soţia lui Mihnea Vodă Turcitul – anul 1590”.
„Se spune că Doamnei Neaga, soţia domnitorului Mihnea Turcitu, i-a murit un copil. În memoria acestui eveniment trist, ea a ridicat acest lăcaş de cult, care ulterior va suferi numeroase transformări. O altă variantă este aceea că în timpul unei invazii a turcilor, Doamna Neaga, împreună cu cei cinci copii ai săi, s-a refugiat în sihăstria ce funcţiona în acest loc„, explică Doru Brătulescu, autorul mai multor lucrări despre Valea Buzăului.
Celei de-a doua biserici, cu hramul „Sfinţii Apostoli”, de mari dimensiuni, construită în stil neoclasic, cu pridvor deschis, i-au fost ridicate zidurile până deasupra ferestrelor cu fondurile mănăstirii şi donaţiile monahilor şi ale multor creştini. În anul 1825, episcopul Chesarie, noul exarh al Episcopiei Buzăului, stimulează lucrarea prin ajutoare băneşti şi biserica este refăcută în 1828, dar nepictată. Pentru a strânge fondurile necesare, în acelaşi an, stareţul Roman trimite doi monahi cu pantahuza (listă de subscripţie) pentru colectare de bani, deoarece erau „strâmtoraţi de cele spre trebuinţă sfântului lăcaş de a veni spre săvârşire”. Biserica este, deci, o ctitorie obştească, cum de altfel se menţionează şi în pisanie, unde se consemnează că „multă silinţă şi osteneală şi ajutor puind şi părinţii schitului şi cu ajutorul de la mai mulţi provoslavnici creştini”.
A treia biserică a acestei mănăstiri, cu hramul „Schimbarea la Faţă”, a fost zidită din piatră, la 1854, pe dealul numit Cetăţuia, o fostă aşezare dacică, de Iosif Singhelul cu ucenicii săi Eftimie şi Isidor. Şi la zidirea acestui locaş, episcopul Filotei a donat 500 de galbeni. Biserica a fost pictată de Costache Dumitrescu, în 1868, costul suportându-1 domnitorul Carol I, care vizitase această frumoasă colină în căutare de o viitoare reşedinţă de vară. De altfel, viitorul rege Carol I a venit în zona Ciolanu pentru a-şi face un palat.
„La Ciolanu urma să fie construit Palatul regelui Carol I. Din păcate, a fost preferat alt loc, pe Valea Prahovei, pentru că la Ciolanu nu exista o sursă de apă”, susţine fostul director al Muzeului Judeţean Buzău, Doina Ciobanu, doctor în istorie.
Cea de-a patra biserică se află la Nifon, la câţiva kilometri depărtare, tot pe un domeniu al mănăstirii, şi deservea pacienţii Spitalului de neuropsihiatrie din apropiere.
La Mănăstirea Ciolanu se află mai multe icoane realizate de Gheorghe Tattarescu, nepot al lui Nicolae Teodorescu Pitarul, cel care a zugrăvit biserica mare şi a condus Şcoala zugravilor de la Buzău, la jumătatea secolului al XIX-lea. (Text: Agerpres, Foto:crestinortodox.ro, Video: youtube.com)
