Burse de studii în Franţa

studenti-ParisBurse de studii în Franţa destinate studenţilor români, în domenii de înaltă specializare, vor fi acordate şi în acest an, în urma încheierii unor convenţii de parteneriat între Ambasada Franţei în România, prin Institutul Francez, Agenţia Universitară a Francofoniei, şi zece companii de top din România.

După încheierea studiilor şi întoarcerea în România, tinerii îşi vor pune abilităţile nou dobândite în slujba companiilor-sponsor care îi vor recruta.

Directorul regional al Agenţiei Universitare a Francofoniei, Fabien Flori, a declarat că aproximativ 20 de studenţi români vor beneficia de burse în Franţa în domenii variate, precum inginerie, business management, drept şi agribusiness. El a precizat că studenţii vor pleca în Franţa în septembrie şi vor reveni în România vara viitoare. Apelul la candidaturi pentru acest program este disponibil pe site-urile Ambasadei Franţei, Institutului Francez şi Agenţiei Universitare a Francofoniei şi va fi deschis până la mijlocul lui aprilie.

Ambasadorul Franţei în România, Francois Saint-Paul, a semnalat că anul acesta marchează a cincea ediţie a programului de burse cofinanţat de ambasadă şi de companii din România. El a spus că studenţii vor pleca în Franţa pentru a beneficia de o formare specializată şi de un stagiu practic, care le va permite să îşi dezvolte noi competenţe.

Ambasadorul francez a afirmat că programul îşi propune să promoveze şi să valorizeze formarea de tinere talente francofone şi le permite companiilor partenere să detecteze colaboratori cu potenţial ridicat.

Potrivit Ambasadei Franţei în România, prin Institutul Francez acest program de burse de studii cofinanţate în colaborare cu societăţi cu sediul în România s-a derulat patru ani. De anul acesta, Agenţia Universitară a Francofoniei s-a alăturat acestui parteneriat, punând totodată la dispoziţie reţeaua sa de universităţi din România pentru recrutarea celor mai talentaţi studenţi.

În patru ani, peste 30 de tineri români talentaţi au beneficiat de o bursă de formare de excelenţă în Franţa pentru a asimila competenţe de ultimă oră în domenii variate (mecanică, informatică, management, etc.). Ca parte a formării lor, aceşti studenţi au făcut şi un stagiu în cadrul companiei partenere (în România sau în cadrul grupului din Franţa) şi au avut oportunitatea de a fi angajaţi ulterior de compania-sponsor. (Text: Agerpres, Foto: saiprograms.com)