Muzeul „Curtea Veche”, care cuprinde vestigiile Palatului Voievodal, este situat în Centrul Vechi al Capitalei, pe strada Franceză. Urmele lăsate aici de istorie fac din ansamblul arhitectonic Curtea Veche – Palatul Voievodal un punct de referinţă pentru circuitul turistic al Bucureştiului.
Cercetările arheologice de amploare începute în 1953 au dezvăluit rămăşiţele Curţii Voievodale a Ţării Româneşti la Bucureşti. Treptat, au ieşit la iveală tot mai multe urme ale istoriei. Orăşenii care străbăteau în drumul lor uliţele Centrului Vechi de la Hala Unirii spre Lipscani sau invers, parcurgeau, de fapt, Strada Soarelui o veche alee a Curţii Domneşti, consemnată în documentele din 1790.
Descoperirile din zonă, alături de documente şi atestări, au scos la suprafaţă un ansamblu de aproximativ 25.000 mp, care reprezenta noua curte domnească, din secolul al XVIII-lea. Aici se afla palatul, construcţiile ce găzduiau familia voievodală şi cele ale instituţiilor centrale ale ţării: Sfatul, Logofeţia, Visteria, Spătăria, Vornicia.
Curtea Domnească a Bucureştilor a fost reşedinţa domnitorilor Ţării Româneşti timp de aproape trei secole şi jumătate, polarizând întreaga viaţă politică, socială, economică şi culturală a capitalei, după cum consemnează istoricul Palatului Voievodal.
Existenţa reşedinţei domneşti începe la sfârşitul secolului al XIV-lea cu o construcţie având fundaţii din cărămidă şi o întindere de aproximativ 160 mp. Din cancelaria domnească a acestei reşedinţe a fost emis documentul de la 20 septembrie 1459, care atestă, pentru prima dată, numele de Bucureşti. Ajuns la domnie, Vlad Tepeş (1448; 1456-1462; 1476) porunceşte ridicarea peste vechea construcţie a unei cetăţi noi cu ziduri de piatră de râu, cu o suprafaţa estimată de cercetările arheologice la aproximativ 700 mp.
În perioada 1459-1660, Bucureştiul a fost reşedinţa domnilor Ţării Româneşti, în paralel cu vechea capitală a Târgoviştei, iar după anul 1660 rămâne capitala unică. Domnul Mircea Ciobanul (1545-1554; 1558-1559) transformă vechea cetate într-un „palat cu pivniţe vaste, poruncind şi ridicarea bisericii domneşti a cârei târnosire se va face câţiva ani mai târziu, în vremea fiului său Petru Cel Tânăr, atribuindu-se hramul Bunavestire”.
Vicisitudinile vremii îşi lasă urma asupra Curţii Domneşti, astfel că Matei Basarb (1632-1654) porunceşte reconstrucţia. Alţi conducători ai Ţării Româneşti, Grigore Ghica (1660-1664, 1672-1673 ), Gheorghe Duca (1668-1672, 1678-1683) şi Serban Cantacuzino (1678-1688) contribuie şi ei cu lucrări de reamenajare, dar perioada de maximă strălucire îi este atribuită lui Constantin Brâncoveanu (1682-1688). Palatul şi construcţiile din jur au căpătat, în vremea lui, o nouă înfăţişare, lucrându-se cu cărămidă, piatră şi marmură. Palatul propriu-zis avea în componenţă: „sala divanului, cele două spătării, apartamentul voievodului, iatacul doamnei, camerele coconilor şi baia”, după cum arată documentele. Ultima perioadă din existenţa Curţii Domneşti se leagă de numele lui Constantin Hangherli (1797-1799).
Suprafaţa Curţii Domneşti s-a extins treptat: de la 3.000 mp, în secolul al XVI-lea, la 5.000 mp la sfârşitul veacului al XVII-lea, iar în secolul al XVIII-lea ocupa, împreună cu anexele, perimetrul delimitat, în prezent, de străzile Smârdan şi Şelari, artera comercială Lipscani şi bulevardul I.C. Brătianu. Schimbările făcute de-a lungul timpului au făcut aproape imposibilă încadrarea într-un anumit stil arhitectonic. Doar zidirea lui Constantin Brâncoveanu exprimă apartenenţa la stilul denumit „brâncovenesc”.
Astăzi, în cadrul Muzeului Curtea Veche, în subsolurile fostului Palat Voievodal, pot fi admirate vestigiile cetăţii din secolul al XIV-lea, o parte din zidul cetăţii lui Vlad Ţepes realizat din piatră de râu, precum şi o mărturie nepreţuită a tehnicii de construcţie, după vechea metodă romano-bizantină, care constă în etalarea unor rânduri de cărămidă ce separă şi încasetează bolovani sau dale de piatră, potrivit descrierii de pe pagina de prezentare a muzeului.
Scoase la lumină în perioada 1967-1972, urmele trecutului istoric infăţişează fragmente ale sistemului de alimentare cu apă, baia turcească a palatului, decoraţiuni arhitectonice exterioare, geometria interioară iniţiala şi picturi murale. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org, Video: youtube.com)
