BUCUREŞTI: Castelul Vlad Ţepeş

Castel-Vlad-Tepes1

Castelul Vlad Ţepeş se află pe strada General Candiano Popescu, la numărul 6, în imediata apropiere a Parcului Carol din sectorul 4 al Capitalei. Clădirea a fost construită în anul 1906, cu ocazia organizării, pe Câmpia Libertăţii, a Expoziţiei Generale Române, prilejuită de jubileul a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I.


Prin amintita expoziţie, autorităţile de la Bucureşti au vrut să arate vizitatorilor, printre care mulţi străini, modul în care a progresat România în perioada 1866-1906. Destinaţia iniţială a construcţiei a fost crearea unui turn de apă care să alimenteze această expoziţie. Totuşi, arhitectura iniţială a lucrării nu corespundea cerinţelor estetice ale Regelui Carol şi nici nu era la înălţimea evenimentului pentru care urma să fie ridicată.

Castel-Vlad-Tepes2

Drept urmare, construită după planurile arhitecţilor Ştefan Burcuş şi V. Ştephănescu, clădirea a reprodus, la scară mică, Cetatea Poenari, ridicată în secolul al XIV-lea de Vlad Ţepeş, domnitorul Ţării Româneşti, în locul numit Cheia Argeşului, de pe Plaiul Loviştei, judeţul Argeş. De aici şi denumirea sub care este cunoscută clădirea în prezent.

Turnul castelului, înalt de aproximativ 20 de metri şi cu un diametru de 9 metri, adăpostea un bazin cilindric de fontă, cu o capacitate de 200 de metri cubi şi un diametru de 6 metri. Acesta umplea aproape întreg interiorul turnului, nelăsând loc decât unei scări înguste, în spirală, care urcă până aproape de acoperiş. Bazinul a fost turnat în atelierele lui Oscar Maller.

Castel-Vlad-Tepes3

Din turnul castelului, de pe o platformă special amenajată, se putea admira Parcul Carol I şi panorama Bucureştilor. Un contrafort puternic, terminat cu un pridvor de lemn, susţine turnul ca să nu se prăbuşească, iar în dreapta se află un zid crenelat de piatră, terminat în colţ cu un alt turn de dimensiuni mai mici.

Bazinul de apă nu a funcţionat niciodată. La vremea respectivă, castelul a fost destinat expunerii de obiecte de artă. Familia regală a revenit la castel în nenumărate rânduri pentru a admira tablourile cu motive religioase. Începând cu anul 1914, din turnul fortăreţei, fizicianul Emil Giurgea realiza transmisiuni radiotelegrafice.

În anii de după Primul Război Mondial, castelul a fost transformat într-o cazarmă destinată corpului de gardă de la Mormântul Ostaşului Necunoscut, aflat în apropiere, în faţa Muzeului Militar Naţional. După strămutarea Eroului Necunoscut la Mărăşeşti şi inaugurarea, la 30 decembrie 1963, a mausoleului din apropiere, clădirea din Parcul Carol I a continuat să fie folosită de militarii destinaţi pazei acestuia.

Castel-Vlad-Tepes4

După 1990, clădirea a fost utilizată drept Corp de gardă pentru o subunitate de jandarmi, care îndeplinea misiuni de pază la câteva instituţii bancare din Capitală. Din 30 septembrie 2004, prin Hotărârea de Guvern nr. 1585, Castelul Vlad Ţepeş a devenit sediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. Ulterior, prin H.G. 198/2011, imobilul a trecut din administrarea ONCE în administrarea MApN.

Prin Ordinul Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 2653/2010, castelul a fost clasat în Lista monumentelor istorice. În 2007, Castelul Ţepeş a fost expertizat în clasa I de risc seismic. Pentru eliminarea eventualelor riscuri, s-au început lucrări de consolidare specifice clădirii.

În prezent, construcţia se vizitează de două ori pe an: de Ziua Eroilor (sărbătorită de Ziua Înălţării Domnului) şi de Ziua Armatei Române, la 25 octombrie. (Text: Agerpres, Foto: adevarul.ro, Video: youtube.com)