Biserica fortificată din Prejmer
Bisericile-cetate din Ţara Bârsei au fost ridicate odată cu venirea Cavalerilor Teutoni în zonă, dar teutonii au fost apoi expulzaţi, iar unele dintre lucrările lor nu erau terminate în acel moment, astfel că localnicii au continuat şi au întreţinut apoi aceste edificii.
Se cunoaşte faptul că în aceste aşezări saşii au pus bazele administrării locale şi că aveau un statut privilegiat şi cu totul binemeritat. Nu există vreun episod în care saşii să închidă cetatea în faţa românilor sau secuilor, atunci când aşezarea lor a fost ameninţată.
Ansamblul Bisericii evanghelice fortificate din Prejmer, în cadrul căruia se află biserica-cetate bine conservată, ce deţine un puternic sistem de fortificaţii, este inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO, iar catalogul Michelin, prin acordarea a trei stele, îi atestă statutul de cel mai bine cotat obiectiv românesc. Cetatea din Prejmer este legată de cavalerii teutoni, nu numai datorită momentului aşezării acestora în Ţara Bârsei, ci chiar prin zidirea bisericii realizată de cavalerii teutoni care au pus temelia.
Prima atestare a localităţii Prejmer este legată de Cancelaria Ungariei şi de regele Bela al IV-lea, care la 1240 cedează biserica cu toate veniturile şi drepturile ei mănăstirii din Citeaux, Bourgogne, abaţia ordinului cistercian, pentru folosul obştesc al întregului ordin. Documentul explică legătura puternică, atât administrativă, cât şi arhitecturală, cu mănăstirea cisterciană de la Cârţa.
Biserica este ridicată pornind de la un plan de cruce greacă, cu braţele egale, centrată pe un turn octogonal. Fiecare braţ al clădirii era compus din două travee, una pătrată, iar cealaltă poligonală. Planul iniţial al crucii greceşti a fost modificat prin intervenţiile din secolul al XVI-lea. Altarul Poliptic este pictat pe ambele părţi ca unul dintre cele mai valoroase şi mai vechi altare gotice din România. În faţa pericolului năvălirilor turceşti, Sigismund de Luxemburg, Împărat al Imperiului Romano-German, rege al Germaniei şi al Ungariei, a ordonat fortificarea Ţării Bârsei, Prejmerul fiind prima aşezare expusă datorită apropierii de pasul Buzău.
Însuşi Sigismund a supravegheat lucrările de fortificare a bisericii din Prejmer. Aceasta a avut loc în secolul al XV-lea, când s-a înălţat o centură de ziduri groase de 3-4 metri, înaltă de 12 metri, întărită cu bastioane, porţi de fier şi poduri mobile şi şanţ cu apă. Zidul cetăţii era căptuşit cu încăperi pentru locuit şi cămări pentru provizii, iar un drum de strajă bine protejat permitea aprovizionarea posturilor de luptă. Fortificaţiile sunt prevăzute cu goluri de tragere, guri de smoală.
Era şi o armă teribilă, de fapt un dispozitiv de tragere neobişnuit denumit „orga morţii”, formată din mai multe archebuze care trăgeau simultan. Zgomotul produs era neobişnuit, iar „orga morţii” provoca pierderi grele în rândul asediatorilor. Un element special se păstrează la intrarea bisericii. Este vorba despre piatra cu inel de fier de care erau legate de picior „muierile necredincioase sau făcătorii de rele”, iar duminica după slujbă, toţi cei care ieşeau de la biserică treceau pe lângă ei înjurându-i şi scuipându-i. Pe parcursul verii, la Cetatea fortificată din Prejmer se organizează diverse concerte de orgă sau festivaluri de muzică clasică.
Ansamblul Bisericii evanghelice fortificate din localitatea Hărman, aflată la cinci kilometri de municipiul Braşov, datează de la 1240, când în Hărman era în construcţie o bazilică romantică cu trei nave, pentru că biserica de mai târziu păstrează aceste elemente structurale. În ansamblu, interiorul bisericii este eterogen din punct de vedere arhitectonic, iar un element inedit îl constituie cămările de provizii ridicate deasupra colateralelor. Accesul spre cămări se făcea cu nişte scări mobile. Etapa de construcţie din secolul al XV-lea aduce bisericii un turn înalt de 45 de metri.
Acelaşi secol îi atribuie în mod covârşitor atributul de cetate, pentru că acum se ridică centura de fortificaţii, cu adevărat impresionantă având în vedere că cuprinde trei rânduri de ziduri concentrice, şapte turnuri şi un şanţ cu apă. Zidul exterior cel mai scund avea 4-5 metri înălţime, stabilea limita şanţului cu apă şi proteja baza următorului zid. Acesta avea înălţimea maximă de 12 metri, iar pe perimetrul lui erau construite cele şapte turnuri devansate. Pe latura nordică, învecinată cu o mlaştină, zidul era ceva mai scund. Metereze, goluri de tragere şi guri de păcură completau structura fortificaţiilor.
Cetatea a fost asediată de armate creştine şi, în mai multe rânduri, de turci, dar nu a fost cucerită, suferind distrugeri importante atunci când asediatorii au incendiat-o. Localnicii au folosit-o ca refugiu nu numai în faţa năvălirilor, ci şi în faţa altor stihii, pentru că au trecut prin cinci epidemii de ciumă, patru perioade de inundaţii şi două incendii.
O altă biserică evanghelică fortificată ridicată sub conducerea cavalerilor teutoni este cea de la Ghimbav, dar nu se ştie dacă a fost terminată de cavalerii teutoni sau de locuitorii Ghimbavului. Este considerată o construcţie gotică ce se înscrie în tiparul de bază utilizat în Ţara Bârsei. În 1940, Sigismund de Luxemburg îi sfătuieşte pe locuitorii din Ghimbav ca, împreună cu cei din Hărman, Bod şi Sâmpetru, să ajute la fortificarea oraşului Braşov. După această dată începe şi fortificarea bisericii din Ghimbav, la care s-au construit ziduri masive din piatră şi cărămidă, iar centura circulară a fost întărită cu şapte turnuri şi un şanţ de apă, ce era alimentat din pârâul Ghimbăşel.
Pe latura sud-estică exista un turn de trecere apărat de un turn poartă. În incinta fortificată existau cămări pentru provizii şi fiecare familie avea o căsuţă mică, ridicată lângă zid, pentru vreme de asediu. În anul 1876, în locul turnului poartă a fost ridicată primăria, iar cămările şi locuinţele au fost demolate târziu, în secolul al XX-lea. Astăzi, cinci din cele şapte turnuri au rămas în picioare.
În anul 1422, turcii au făcut prăpăd devastând localitatea, iar oamenii au murit pe capete. Dezastrul a fost atât de mare încât Sigismund de Luxemburg a iertat Ghimbavul de plata impozitelor pentru ca puţinii supravieţuitori să rămână aici şi să atragă noi locuitori. În anul 1686 cetatea şi biserica au fost refăcute, se spune, de către o săsoaică înstărită din Braşov, despre care se cunoaşte că se numea Schmidt, care a donat bani ca să ajute la reconstrucţia bisericii-cetate.
Biserica evanghelică din Codlea a fost construită în secolul al XIII-lea ca o biserică-sală romanică. Este singura biserică din Ţara Bârsei ridicată fără turn-clopotniţă. Greu încercată de valul năvălitorilor, biserica a fost refăcută în secolul al XV-lea. În anul 1432 au fost începute lucrările de fortificare a bisericii, etapă care se întinde până în secolul următor. Se ridică o centură de ziduri întărită cu cinci turnuri şi un zwinger.
Turnurile sunt denumite după breslele meseriaşilor din oraş: ţesători, fierari, dogari, cizmari şi rotari. Acest lucru presupunea că întreţinerea şi înzestrarea turnurilor revenea breslei respective. Cel mai spectaculos este Turnul Fierarilor sau al Fierarului, înalt de 65 de metri, care devine şi clopotniţă. În anul 1892, turnul primeşte patru clopote noi ce cântăreau în total peste 3.700 kg. Oraşul pierde trei dintre aceste piese grele în anul 1916, rechiziţionate de armata austro-ungară pentru a fi topite. Şapte ani mai târziu, în 1923, oraşul comandă alte trei clopote montate şi sfinţite în acelaşi an. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org, brasov.ro)
