Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Brăila este una din puţinele biserici din lumea ortodoxă care nu are turle. Aceasta pentru că este singurul aşezământ ortodox din România provenit dintr-o geamie, construcţia păstrând şi astăzi elemente orientale.
Clădirea în care se găseşte astăzi Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” a fost geamie în timpul stăpânirii otomane (sec. XVII-XVIII), fiind transformată în biserică ortodoxă în 1831, după ce Brăila a revenit Ţării Româneşti, prin Pacea de la Adrianopole.
Potrivit profesorului de cultură teologică şi profană, iniţiat în studiul monumentelor musulmane, Gheorghe G. Stănescu, monumente cu specific similar Bisericii „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Brăila nu se mai află pe teritoriul României, iar în afara ţării mai sunt doar două astfel de aşezăminte, unul în fosta Iugoslavie şi altul în Bulgaria.
Biserica este cea mai veche din Brăila şi, în acelaşi timp, singura mărturie istorică a împrejurărilor în care, în urma războiului ruso-turc, din anii 1828-1829, şi a Păcii de la Adrianopole (1829), oraşul şi teritoriul din jurul oraşului, organizate ca raia turcească, au reintrat în componenţa Principatului Ţării Româneşti.
Iniţial, clădirea a servit ca lăcaş de cult musulman, adică „mesdjid” sau „geamie”.
Geamia din Centrul Vechi a fost ridicată în secret de turci, pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, când Brăila era raia turcească şi a fost transformată în biserică ortodoxă pentru prima dată, temporar între 1808-1810 şi definitiv după eliberarea Brăilei de sub turci, din iniţiativa arhiducelui Mihail Pavlovici Romanov, şeful armatei ruseşti.
Arhiducele a cerut Episcopiei Buzăului, sub jurisdicţia căreia se afla Brăila, aprobarea de a transforma geamia în biserică creştină ortodoxă, tocmai pentru a aminti de eliberarea de sub ocupaţie otomană.
În Duminica Ortodoxiei a zilei de 8 martie 1831, după ce s-a făcut Sfântul Altar, s-a oficiat sfinţirea bisericii de către un arhimandrit delegat de episcopie, dându-i-se hramul Sfântului Arhanghel Mihail, după numele arhiducelui Mihail Pavlovici Romanov.
Profesorul Ioan Simionescu, în lucrarea sa „Oraşe din România”, (ed. 1925), vorbind despre Brăila, scria: „Cum urci în port, pe la debarcader, dai într-o rotondă frumoasă, relativ bine întreţinută, spaţioasă. Dacă n-ar fi vechea geamie, prefăcută în bisericuţă, care să-ţi arate că pe aici a fost o raia turcească, te-ai crede după flori, ca şi după clădirile împrejmuitoare, în vreun oraş din apus”.
Tradiţia acordă clădirii o vechime de aproape 300 de ani. Lipsa oricărei ornamentaţii baroce în partea veche arată că această construcţie este anterioară anului 1750, iar menţiunea lui P.P. Panaitescu, în „Călători poloni în ţările române” (Bucureşti, Acad. Română, 1930) atestă faptul că, în anul 1667, s-ar fi început construcţia unui „mesdjid” împotriva prevederilor tratatelor internaţionale.
Vechiului locaş de cult musulman, construit din cărămidă nearsă, i s-a adăugat absida – încăpere semicirculară destinată altarului în bisericile creştine, din cărămidă bine arsă. Ferestrele dinspre răsărit au fost astupate şi cele înguste, suprapuse de pe faţadele nord şi sud au fost înlocuite cu ferestre simple largi şi rotunjite sus, care au rezistat până în vremurile noastre. Sub tencuială se află urma ferestrelor de sus ale fostei geamii, astupate cu cărămidă.
În 1862, biserica a fost mărită cu şapte metri spre vest, ajungând la actuala formă şi dimensiune. Partea adăugată prezintă spre exterior o fereastră similară celor existente şi câte o intrare laterală spre nord şi sud. În interior, această parte este prevăzută cu un etaj pentru a se diferenţia de clădirea veche.
Partea veche a clădirii – fost mesdjid – este susţinută de pilaştri de stejar, plasaţi în zidurile exterioare şi liberi în interior.
Tavanul este ornamentat cu baghete de lemn în stil oriental. Partea centrală a tavanului – gobec-ul – a fost ulterior acoperită cu stuc, pe care s-a pictat figura Pantocratorului – icoană realizată în bisericile ortodoxe pe bolta naosului, care reprezintă pe Isus Hristos ca împărat al lumii. Minaretul de zid, care reprezintă un turn înalt alipit unei moschei şi este amenajat în partea superioară cu un foişor sau cu un balcon, de unde preoţii musulmani cheamă credincioşii la rugăciune, a fost înlocuit, în anii 1828-1829, cu o clopotniţă de lemn, chiar în timpul războiului ruso-turc, care însă a ars în noaptea de 1 iulie 1885.
Din tunurile turceşti capturate de ruşi în bătălia de la cetatea Silistra s-au turnat, în Rusia, trei clopote pentru biserică, toate având inscripţia: „Acest clopot făcutu-i-s-au din tunuri turceşti ce s-au luat de la cetatea Silistrei în leatul 1829, luna deckembrie, de către tutorele Rusieneşti oştiri şi s-au hărăzit spre pomenire de Prea Puternicul a toatei Ruşii Împăratul Nicolae I la biserica cea noua din Valahia, unde se prăsnuieşte hramul Sfântul Arhanghel Mihail, 1832. Maistor Grigore Federisev, Petersburg”.
Clopotele s-au spart o dată cu arderea clopotniţei, în noaptea de 1 iulie 1885. Clopotele returnate de epitropie au fost sparte şi luate de nemţi, ocupanţii oraşului Brăila, în 6 iunie 1917, pentru fabricarea de armament. Actualele două clopote sunt dăruite de ctitorii restauratori, soţii Chercea.
Pe catapeteasma bisericii este aşezată icoana Sfântului Arhanghel Mihail, din argint aurit, în toc din lemn. Ea a fost executată în Rusia şi dăruită bisericii de marele duce Mihail Pavlovici Romanov, în anul 1834, împreună cu un rând de cărţi ritualice, în limba slavonă, legate în piele. Prin adresa cu nr. 988, din 18 martie 1836, se recomanda de către conducerea vremii ca, la sosirea icoanei adusă din Bucureşti prin Buzău, „să iasă spre întâmpinarea ei la Barieră autorităţile şi toţi orăşenii”.
Icoana de hram, despre care puţini sunt cei care ştiu că este singura relicvă a Romanovilor de pe aceste meleaguri, a fost primită cu mare fast şi mulţi ani a fost căutată de credincioşi ca icoană făcătoare de minuni.
Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost denumită multă vreme biserica rusă sau împărătească, probabil din iniţiativa ruşilor de a o transforma din gemie în biserică creştină sau pentru că, la început, serviciul divin s-a oficiat în limba slavonă.
În jurul anului 1920, autorităţile au vrut să o transforme în Catedrală, motiv pentru care primăria a făcut o colectă publică, dar pentru că nu s-a reuşit strângerea sumei necesare pentru ridicarea unei catedrale, s-a revenit la vechiul proiect care prevedea restaurarea sfântului lăcaş.
În anul 1922, potrivit documentaţiei cu nr. 136/1922, aprobată de Ministerul Cultelor şi Artelor de atunci, zidul bisericii a fost refăcut în exterior, înlocuindu-se cărămida nearsă cu cărămidă de presă. Cheltuielile au fost suportate de soţii Nedelcu şi Ana Chercea, rămaşi în istorie ca şi ctitori restauratori ai bisericii. Nedelcu Chercea, unul dintre cei mai importanţi industriaşi ai Brăilei şi un mare filantrop, a preluat singur lucrarea de restaurare a bisericii, fiind cel care a placat cu cărămidă pereţii lăcaşului, care până atunci erau din pământ nears, lemn şi chiar stuf. A întărit construcţia cu boiandrugi din esenţă de lemn tare, pentru ca la cutremure pereţii să nu se crape şi să aibă stabilitate.
În anul 1935, a fost scoasă igrasia din exterior prin înlocuirea cărămizii şi lăsarea unui canal de ventilaţie în perete. Toate reparaţiile efectuate nu au influenţat în niciun fel înfăţişarea monumentului.
A funcţionat continuu ca biserică, iar în perioada comunistă s-a degradat foarte mult, 
pentru că nu s-a aprobat niciun fel de proiect de renovare a ei, nici măcar de vopsire sau de întreţinere. Totul devenise putred în interior, abia se mai putea respira înăuntru din cauza mucegaiului.
Terenul pe care se află Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Brăila era pământ sfânt înainte de ridicarea moscheei, sub lăcaş fiind descoperite, cu ocazia unor săpături arheologice începute în 1994, când s-a demarat restaurarea ei, aproape 50 de morminte creştine din secolul al XV-lea. Clădirea nu avea fundaţie, avea două rânduri de piatră de râu ca şi temelie. Restaurarea a ţinut până în anul 2000, când s-a făcut recepţia zidurilor, geamurilor, vitraliilor.
Între 2000 şi 2010, s-a lucrat la restaurarea picturii, de către un pictor recomandat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, care a reuşit să pună în valoare vechimea, structura, interiorul, părţile artistice ale plafoanelor şi stâlpilor. Pictura era în totalitate 
mâncată de timp, pereţii bisericii fiind albi.
Restaurarea tavanului, ornamentat cu baghete de lemn în stil oriental, care era putred, iar în unele locuri lipsea, s-a realizat între 2010-2011.
„Biserica nu uimeşte prin arcade şi stâlpi, măreţia ei este dată prin ceea ce a suferit. A fost mai puternică decât tot răul la care a fost martoră. Este un simbol al luptei pentru rezistenţă, pentru creştinism, pentru identitate naţională şi spirituală”, spune părintele Victor Ţugui de la Parohia „Sfinţii Arhangheli Arhangheli Mihail şi Gavril”. (Text: Agerpres, Foto: crestinortodox.ro)
