Brăila păstrează şi astăzi urmele celui mai mare sistem defensiv construit vreodată de-a lungul Dunării. Hrubele au fost construite de turcii care au stăpânit Brăila vreme de aproape trei sute de ani şi erau folosite drept căi subterane, ferite de ochii lumii, pentru transportul armamentului, bogăţiilor şi alimentelor direct către Dunăre.
Legendele locului spun că turcii puteau străbate hrubele călare, atât de spaţioase erau aceste galerii, traseul pornind de la ultima fortificaţie, respectiv de la Citadelă – zona de nord a Grădinii Mari, până la ultimul zid de apărare către Bulevardul Cuza de astăzi, unde se aflau cele nouă bastioane, amplasamentele tunurilor din Garnizoana Brăila. Hrubele au avut două roluri principale: unul de depozitare de produse şi celălalt cu caracter strategico-militar, asigurând comunicarea între fosta Citadelă, situată în zona Grădina Mare – Bulevardul Panait Istrati – Bulevardul Al.I.Cuza – Faleza Dunării şi fortificaţiile exterioare ale cetăţii.
Timp de trei secole, 1540-1828, Brăila a reprezentat pentru turci un puternic cap de pod strategic, prevăzut cu puternice fortificaţii şi tuneluri subterane, de care s-au izbit toate armatele din războaiele antiotomane ulterioare. După intrarea sub ocupaţia otomană, oraşul a primit denumirea de Ibrail, mai apropiat ca pronunţie de limba turcă.
Cetatea Brăilei a fost construită de turci în octombrie 1540, în perimetrul cuprins astăzi între străzile Cetăţii, Citadelei, Cazărmii şi Militară, pe suprafaţa aflată la nord de Grădina Mare şi Vadul Schelei şi până la Bulevardul Cuza, aici fiind perimetrul unde se presupune că se întindea reţeaua de hrube.
Cetatea a fost dărâmată, rasă de pe suprafaţa pământului, de ruşi, după Pacea de la Adrianopol (1829). Peste 3.000 de salahori s-au chinuit, timp de trei ani, să pună cetatea la pământ şi să niveleze locul în care aceasta s-a aflat. Ruşii au săpat şanţuri pe lângă ziduri şi au scos inclusiv fundaţia acestora. Era în interesul lor să nu lase întreagă această cetate, de unde se putea controla tot traficul de pe Dunăre. În perioada administraţiei militare, ruşii au schimbat reţeaua stradală din Brăila, constituind străzile în semicerc, sub forma unui amfiteatru, toate aceste artere ducând la Dunăre. Singurele mărturii care amintesc de cetatea Brăilei construită de turci sunt doar amenajările aflate sub nivelul de calcare, al anului 1828, respectiv reţeaua de hrube, două fântâni şi Pulberăria.
După 1829, galeriile s-au prăbuşit în cea mai mare parte, dar multe dintre ele au rezistat pentru că au fost căptuşite cu cărămidă.
Din documentele vremii de la Muzeul Brăilei reiese că se mai păstrează doar câteva segmente din ceea ce au fost hrubele cu caracter militar ale Brăilei înainte de 1828.
În 1955, în urma unui studiu făcut de Institutul de Geologie al Academiei, după ce mai mulţi brăileni au reclamat că li se surpă casele, s-a decis că hrubele Brăilei trebuie astupate, din cauza fenomenului de tasare. „În anii 1957-1958, a existat o tasare mare în zona din Centrul Istoric la Brăilei, iar autorităţile de atunci au luat măsura ca pe anumite porţiuni care se surpau să injecteze beton sau lut cu beton, astfel că s-au astupat multe tronsoane din vechile hrube”, a declarat primarul de Brăila, Aurel Simionescu.
În perioada menţionată a fost astupată doar o parte din aceste catacombe, deoarece astăzi sunt multe case în Centrul Vechi al Brăilei care au câte o hrubă la subsol sau legături cu vechea reţea construită de turci. Sunt case unde hrubele se întind pe două-trei etaje, iar proprietarilor le este teamă să le declare, de teamă că primăria le va solicita un impozit mai mare pe clădire, după cum ne-a mărturisit un brăilean aflat în posesia unei hrube de asemenea dimensiuni.
De asemenea, oamenii se feresc să spună că au hrube sub case de teamă că le-ar putea intra cineva în locuinţă sau că vor fi deranjaţi de curioşi.
Temperatura şi umiditatea sunt constante în hrube, diferenţa de la iarnă la vară fiind de doar 4-5 grade Celsius, de aceea cele mai multe sunt folosite drept pivniţe.
Autorităţile locale au în proiect restaurarea şi amenajarea acestor hrube, singurele elemente rămase din vechea cetate a Brăilei, şi includerea acestora într-un circuit turistic.
„Aştept să treacă şi anul acesta pentru a începe lucrările, deoarece în 2009 am terminat un proiect cu finanţare europeană de reabilitate a Grădinii Publice şi trebuie să treacă cinci ani până să se poată face în zonă şi alte lucrări. Cinci ani nu avem voie să intervenim decât în cazuri de excepţie. În 2014 expiră cei cinci ani, iar din 2015 repornim lucrările de căutare a hrubelor, uşor, fără să facem mare deranj. În Grădina Publică am făcut nişte măsurători cu ultrasunete şi a rezultat o anumită dispunere de goluri. Într-un astfel de spaţiu, acum doi ani de zile, la o adâncime de cinci metri, s-a descoperit un depozit de mei, care, la expertiză, s-a demonstrat că este vechi de 500 de ani. O astfel de zonă unde bănuim că ar exista o hrubă este zona scenei din Grădina Mare. Am găsit un spaţiu, gen aerisire, unde am putut să săpăm, dar acum ar trebui să săpăm în asfaltul care duce spre foişor. Dacă găsim acel traseu, sigur că vom putea interveni şi valorifica acea hrubă din domeniul public al oraşului. Se va putea coborî pe scări şi vizita hrubele, vor putea fi valorificate din punct de vedere turistic”, a declarat primarul Simionescu.
Directorul Muzeului Brăilei, Ionel Cândea, susţine că între treptele care coboară din Grădina Publică spre terenurile de sport şi către Dunăre şi Vadul Schelei se află un segment de hrubă deosebit de interesant, construit în secolului al XVII-lea, care interzicea intrarea în Citadelă dinspre sud (Citadela aflându-se la nord de Grădina Publică). „Acest segment poate fi redeschis, pentru că intrarea în această hrubă o avem şi o cunoaştem de 40-50 de ani. Amenajată mai mult sau mai puţin, ea poate să ofere o idee despre ce a fost cândva reţeaua de hrube, de comunicare subterană a ienicerilor, a celor din garnizoana otomană, între secolul al XVII-lea şi 1828 – 1829, perioada retragerii turcilor”, a declarat Ionel Cândea.
Hruba din Grădina Publică reprezintă doar un fragment din cel mai mare sistem defensiv existent vreodată de-a lungul Dunării.
Pentru a redescoperi şi pune în circuit turistic aceste hrube, primarul Aurel Simionescu a adus de la Bucureşti, în urmă cu trei ani, mai mulţi specialişti în sonare, care au scanat cu ultrasunete toată suprafaţa Grădinii Mari, pentru a afla unde se ascund galeriile.
Muzeul Brăilei nu are, în momentul de faţă, un plan pentru localizarea cu exactitate a acestui sistem de hrube. Nicio hrubă nu a fost cercetată din punct de vedere arheologic, decât după ce s-a prăbuşit. În tot oraşul s-au descoperit părţi prăbuşite, ceea ce i-a făcut pe specialiştii de la Muzeul Brăilei să creadă că hrubele aveau legătură între ele şi că, în aceste locuri, a fost cândva un sistem întreg de catacombe, care pornea din Cetatea Brăilei şi se ramifica spre porţile exterioare ale oraşului.
Dacă ar exista o astfel de hartă, s-ar putea salva multe dintre casele construite pe hrube sau construcţiile care urmează să fie ridicate în anumite locuri în Centrul Vechi.
Nici Direcţia Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu Naţional nu deţine hărţi cu informaţii privind poziţionarea hrubelor din municipiul Brăila.
Principalele segmente ale reţelei de hrube şi tuneluri din Brăila vizibile astăzi sunt Hruba „Pulberăria Nouă”, monument istoric de arhitectură, situat pe strada Cetăţii, la numărul 43, fiind înscrisă în LMI 2004/2010 sub numărul de cod BR-II-m-B-02081, şi Gura de tunel, denumită „Beci”, monument istoric de arhitectură înscris în LMI 2004/2010 sub numărul de cod BR-II-m-B-02105, situat pe strada Grădinii Publice 20, pe latura de Est, prin care se făcea legătura cu întregul sistem de hrube. Acestora li se adaugă hruba din str. Justiţiei nr. 8, descoperită recent, care completează lista celor deja ştiute.
Printre construcţiile noi ridicate deasupra hrubelor în Centrul Vechi al Brăilei se numără sediile Băncii Comerciale Române, Direcţiei Muncii şi Curţii de Conturi.
Muzeografii brăileni au propus ca bucăţi din vechile hrube să fie restaurate şi amenajate, pentru a putea fi incluse într-un circuit turistic.
Legendele ţesute de-a lungul timpului i-au îndemnat pe mulţi să asedieze şi să prade cetatea Brăilei. Şi astăzi, brăilenii din Centrul Vechi vorbesc în şoaptă despre aurul Semilunii, ascuns în acest păienjeniş de hrube. Oamenii povestesc că, pe timpul reparaţiilor la case sau cu ocazia unor săpături, au dat peste câte o hrubă căptuşită cu cărămidă veche, de o duritate foarte mare, în stare perfectă.
Alţii îşi amintesc că hrubele au fost descoperite când erau ei copii şi erau fascinaţi de misterele pe care le ascundea pământul în adâncurile sale. „Aveam opt ani când am coborât prima oară în hruba de sub casa noastră. Intrasem pe furiş după tata şi mergeam pe vârfuri. Casa noastră, construită în 1880, avea un subsol de peste doi metri adâncime, din care se putea coborî în alt subsol de încă trei metri. Abia ani de zile după am înţeles că hruba se întindea cu mult dincolo de casă. Prin fisurile zidului se simţea curent rece, semn că hruba se continua într-un tunelul mai lung şi, poate, mai adânc”, îşi aminteşte Teodora Miron.
Demolările comandate de comunişti în anii 1978-1982 au scos la iveală multe hrube care s-au surpat sub greutatea buldozerelor. „După ce buldozerele au pus la pământ mai multe case de pe strada noastră, am văzut cum sub una dintre acestea pământul se scufundase cu totul, nu se mai vedea nimic. M-am apropiat şi am văzut că ea fusese înghiţită de un tunel aflat chiar sub casă. Era imens. Avea cel puţin 4-5 metri înălţime, era boltit, căptuşit cu cărămidă roşie. Inclusiv partea de jos era pietruită”, susţine Elena Nistor, care avea la acea vreme 22 de ani.
Legendele ţesute în jurul acestor hrube amintesc şi despre celebra „Casă cu stafii„, o vilă a unui bogătaş grec, pe nume Nicolachi Mavrocordulas, în care s-a petrecut o poveste cutremurătoare. Mare amator de partide de vânătoare, într-una din zile, pe când se întorcea din Bălţile Brăilei, Nicolachi Mavrocordulas a înnoptat la casa unor ţărani, unde s-a îndrăgostit de fata acestora, Voica, despre care se spunea că era de o frumuseţe răpitoare. Nu s-a lăsat până nu a cumpărat-o de la tatăl ei şi s-a însurat cu ea. A adus-o în casa din Brăila, dar orbit de gelozie, într-o noapte, a împuşcat-o, pe motiv că l-ar fi înşelat, şi a zidit-o în hruba de sub casă. Voica a fost dată dispărută şi dispărut s-a făcut şi boierul Nicolachi după ce a vândut casa. Vreme de zeci de ani, toate familiile care s-au mutat în această casă au terminat prin a-şi desface căsniciile, motiv pentru care oamenii au spus despre clădire că este blestemată.
Casa a fost transformată în azil de bătrâni. În 1985, pe timpul unor lucrări de consolidare a clădirii, în peretele hrubei de sub casă au fost găsite osemintele unei tinere fete, împuşcate în cap. Atunci, toată lumea şi-a amintit de Voica şi de dispariţia ei misterioasă. Rămăşiţele fetei au fost îngropate în curtea din faţa casei, iar de atunci, ani de zile, niciun bătrân din azil nu a mai avut linişte. Bătrânilor le apărea în vis sau aievea o mireasă dansând, râzând şi plutind de fericire, prin vechiul salon de dans, devenit între timp cameră a azilului. Până când osemintele nu au fost duse şi înmormântate creştineşte, fantoma fetei îngropate în hrubă a înfiorat nopţile bătrânilor din azil.
În ceea ce priveşte punerea în valoare a acestor hrube, care amintesc de istoria scrisă şi nescrisă a Brăilei, primarul Aurel Simionescu a spus că, după ce se va descoperi întreg traseul acestora şi se vor finaliza lucrările de consolidare, galeria va fi amenajată ca un spaţiu tip muzeu, unde să poată fi trecută în revistă istoria Brăilei, dar se va putea servi şi o cafea.
„Dorinţa mea este să amenajăm acest spaţiu într-o formulă muzeistică, în care să se poată expune nişte fotografii despre cum arată istoria Brăilei, dar să existe şi nişte mici «enclave» în care să se poată servi o cafea”, a explicat primarul Aurel Simionescu. (Text: Agerpres, Foto: romania-redescoperita.ro, Video: youtube.com)
