Ţara Oaşului nu se poate lăuda cu foarte multe mâncăruri tradiţionale gustoase, dar cele câteva renumite sunt unice în ţară şi au un gust inconfundabil. Cele mai apreciate sunt „boacele (sarmalele) cu păsat şi hribe”, pregătite după o reţetă veche de cel puţin 100 de ani.
Mătuşa Floare Finta, declarată tezaur uman viu şi mătuşa Floare Hotca mai pregătesc şi astăzi boace cu păsat şi hribi, nu de puţine ori pentru târguri. Boacele lor au ajuns să fie apreciate atât în Capitală, cât şi peste hotare, la târgurile la care au fost duse ca şi reprezentante ale Ţării Oaşului.
Boacele pot fi pregătite şi cu carne, afumătură sau orez, dar cele cu păsat şi ciuperci sunt renumite. Pe lângă păsat şi hribi, în boace se mai pun ceapă, pătrunjel, un pic de ardei, puţin orez, poprică (boia), tiper (piper), sare şi ulei.
„Se spală orezul, păsatul, le aduni toate laolaltă, tai vreo patru-cinci cepe, un ardei dacă ai, se pune un pic de morar, frunze de pitrinjel (pătrunjel). Dă un gust foarte bun la boace, când le faci de post. Apoi tiper, sare, la care cum îi place”, povesteşte mătuşa Floare Hotca.
După ce se pregăteşte, compoziţia se umple în foi de varză cât mai mici şi bine îndesate, după ce în prealabil a fost pregătită, şi se aşază în oală, care stă pe foc circa o oră, oră şi jumătate, în funcţie de preferinţe.
„Asta îi reţetă de când am fost eu mică, de la mama, aşa se făcea atunci, de post. Când nu era post, făceau cu carne. Toată duminica făcea sarmale mama, făcea şi altfel de mâncare”, mărturiseşte mătuşa Floare Finta, în vârstă de 82 de ani.
Întrebată de unde vine termenul de boace, mătuşa răspunde sinceră, fără să stea pe gânduri: „Noi aşa l-am aflat când ne-am născut, boace, pe aierea se zice pumni, piroşte, guşi, multe denumiri au”. Mătuşa mărturiseşte că nu-i absolut niciun secret să faci boace bune, trebuie doar „să pui tot ce trebe pe ele”.
De-a lungul timpului reţeta a mai fost modificată, în funcţie de preferinţe, dar şi de produsele disponibile. Astăzi se preferă sarmalele cu orez, fiind mult mai uşor de preparat. „Când am fost prunci, mama făcea aluat de făină, ca pentru pături, îl răzăluia, îl usca în blouder (cuptor) şi cu ăla făcea boacele, că nu era orez, da atâta erau de bune, am zis că într-o zi o să facem că mi-a venit dorul”, mai spune Floare Hotca.
Aceasta povesteşte amuzată cât de apreciate au fost boacele la diferitele târguri la care au participat.
„Nu ştiu câţi ani la rând am fost cu Ţara Oaşului la Bucureşti, a fost o căldură şi le-am fiert de acasă, acolo le-o mai încălzit un pic. Am zis că nu trec, că s-o acrit, da’ când am văzut cum vin oamenii şi mănâncă… N-o rămas nimic din ele, aşa oameni mâncători n-am văzut, probabil au fost cei mai flămânzi. Apoi am dus pită de mălai şi a venit lumea să mă întrebe cum aţi făcut prăjitura asta”, îşi aminteşte, râzând, mătuşa Floare Hotca.
Ar fi de preferat ca boacele să se servească aburinde, alături de pâine de mălai, şi bineînţeles, după ce a fost gustată o pălincă de prune de Oaş. (Text: Agerpres, Foto: agerpres.ro, negresti-oas.ro)
