Monument istoric aflat în centrul municipiului Bistriţa, în apropierea Bisericii Evanghelice, Casa Argintarului datează de la începutul secolului al XVI-lea şi a aparţinut unui mare maestru bijutier, care i-a îmbogăţit faţada cu elemente arhitectonice în stil renascentist.
Aceste lucrări au fost executate între anii 1560-1563, de arhitectul italian Petrus Italus da Lugano. Relevant în acest sens este ancadramentul intrării dinspre stradă, care este asemănător cu cele întâlnite la portalurile bisericii evanghelice din Piaţa Centrală a oraşului.
Denumirea Casa Argintarului i-a fost atribuită datorită celor două potire sculptate la fereastra cu deschidere semicirculară. Aceste cupe reprezentau replica în piatră a cupelor de aur şi argint, executate de meşterii bistriţeni de la acea vreme, fiind un simbol al breslei. Meşteşugul prelucrării aurului şi argintului era foarte dezvoltat în Bistriţa, mai ales că metalele preţioase erau exploatate direct din minele de la Rodna, aflate în apropiere.
Clădirea impresionează prin faţada exterioară. Are două corpuri, cel original fiind o construcţie proiectată în plan dreptunghiular, pe două niveluri. Parterul are în axul din stânga un gang carosabil, cu o boltă semicirculară, iar în dreapta, spre stradă, are două încăperi: una cu bolţi în cruce sprijinite pe console şi alta boltită semicilindric, ca şi încăperea din spatele scării.
Scara are desfăşurare mare, cu dublă rampă şi balustradă din zidărie. Aceasta conduce într-un hol mare, din care se intră în camere prin uşile împodobite cu ancadramente din piatră (la încăperile de la stradă) şi cu plafoane pe grinzi masive (la cea laterală, dinspre curte).
Parterul construcţiei este dominat de portalul monumental cu deschidere semicirculară profilată, cu cheia de arc în volută şi imposte. Faţada este accentuată prin cornişa continuă de deasupra ancadramentelor etajului. Portalul carosabil este încadrat de pilaştri dispuşi pe piedestaluri înalte, după modelul arhitecturii florentine din secolul al XV-lea.
Ferestrele sunt divizate în trei şi au o frumoasă profilatură renascentistă, precum şi ancadramente dreptunghiulare, prevăzute la partea superioară cu cornişe şi console. Excepţie face o singură fereastră de la parter care reia în formă redusă desenul portalului, pentru a pune în evidenţă cele două potire din piatră, diferite ca formă, amplasate în arcul superior al ferestrei.
Faţada dinspre curte are la etaj trei deschideri cu ancadramente dreptunghiulare şi este aproape identică cu faţada principală.
Casa Argintarului a cunoscut de-a lungul timpului mai multe transformări. În 1758 a fost afectată de un puternic incendiu, în 1939 ajunsese în pragul demolării, fiind salvată de intervenţia lui Nicolae Iorga, iar în 1950 a devenit proprietate de stat, intrând în reparaţii generale, efectuate minuţios după proiectele arhitectului restaurator Şt. Balş. Cu acest prilej, în curte s-a ridicat un al doilea corp de clădire, pe latura din dreapta a gangului, clădirii i s-au făcut ancadramente care le imita pe cele originale, iar la 1 iunie 1969 şi-a inaugurat destinaţia culturală cu o expoziţie de artă plastică. Ulterior a găzduit până în anul 1986 exponatele Secţiei de istorie a Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
În prezent, în Casa Argintarului funcţionează Şcoala Populară de Artă Bistriţa (devenită, în 2002, Şcoala de Arte şi Meserii din cadrul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud).
Păstrând un plan tipic pentru arhitectura acelor vremuri, cu ateliere la parter şi camere de locuit la etaj, Casa Argintarului rămâne una dintre cele mai frumoase construcţii medievale din Bistriţa şi unul dintre cele mai importante obiective turistice din Transilvania. (Text: Agerpres, Foto:primariabistrita.ro)
