Străbătută de DN 17, principala cale de acces spre Moldova, reşedinţa judeţului Bistriţa-Năsăud este una dintre cele şapte cetăţi medievale din Transilvania, care încă păstrează amprenta unui burg săsesc.
Nu este un oraş mare – nu are mai mult de 80.000 de suflete şi poate fi străbătut cu maşina, de la un capăt la altul, în maximum un sfert de oră, dar oricine trece pe aici remarcă liniştea sa, multitudinea de verde, iar dacă ajunge şi în zona centrului istoric, nu poate să nu facă o comparaţie cu celelalte oraşe săseşti din ţară.
În ultimii ani, Bistriţa a început să renască şi să îşi îmbrăţişeze istoria de secole, astfel încât să se transforme într-o atracţie pentru turişti şi investitori, iar metoda aplicată au fost banii europeni. Primul pas a fost făcut chiar în anul în care România intra în Uniunea Europeană, când, printr-un proiect cu finanţare externă, strada principală din centrul istoric, ce poartă numele marelui scriitor Liviu Rebreanu, a fost închisă şi a devenit pietonală. Nu doar turiştii s-au ales cu o zonă în care să se relaxeze, ci şi bistriţenii, care, dintr-o dată, aveau un loc unde puteau să se aşeze la o terasă şi să observe ce poate altă dată nu au văzut: detaliile caselor săseşti, zidurile Bisericii Evanghelice din centru şi turnul înalt de 75 metri – cel mai înalt turn de biserică din Transilvania, precum şi pasajele medievale.
În următorul an, simbolul Bistriţei, Biserica Evanghelică, monument istoric vechi de şapte secole, avea să fie lovit de o tragedie. În data de 11 iunie 2008, în jurul orei 19,00, un incendiu a cuprins schela de lemn care înconjura turnul bisericii, aflat de mai mulţi ani în reabilitare. Focul s-a extins rapid şi a distrus turlele, interiorul turnului, ceasul şi clopotele bisericii, dar şi o treime din acoperişul navei bisericii. Mii de oameni s-au adunat atunci în jurul Bisericii Evanghelice, şocaţi de ceea ce văd, dându-şi seama că o parte importantă din istoria lor era pe cale să piară în flăcări.
Preotul paroh al micii comunităţi săseşti bistriţene plângea şi se ruga pentru o minune. După mai multe ore de luptă cu flăcările, pompierii au reuşit să stingă incendiul, însă pagubele erau uriaşe. O estimare făcută în acea seară vorbea despre o sumă de un milion de euro.
Tragedia a unit, însă, oamenii. Biserica a început să primească donaţii atât din ţară, cât mai ales din străinătate. Saşii bistriţeni stabiliţi în Germania au pus mână de la mână şi au refăcut clopotele bisericii şi ceasul din turn. Alocările financiare de la bugetul local şi cel naţional au ajutat la refacerea întregului acoperiş, la reabilitarea exterioară a turnului şi a faţadei estice.
Mai mult, din anul 2012, turnul bisericii a fost redat bistriţenilor prin montarea unui lift interior, transparent, care să îi ducă pe vizitatori până la balconul aflat la 40 metri înălţime. Oameni care locuiseră o viaţă aici, dar nu avuseseră oportunitatea să viziteze Biserica Evanghelică, darămite să urce în turn, aveau acum ocazia să îşi admire oraşul de sus şi să-i observe dispunerea radială.
Pentru turişti, liftul este de asemenea un punct de atracţie important şi, după cum spune şi primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, au şi ce să vadă, pentru că nicio altă biserică, de la Viena până la Moscova, nu dispune de o astfel de facilitate.
Schimbarea la faţă a Bistriţei a continuat şi tot pe fonduri europene. Primăria a obţinut bani pentru modernizarea Parcului municipal, care acum seamănă cu o grădină englezească şi care a devenit locul preferat de relaxare al bistriţenilor. Urmează zona de agrement din Pădurea Schulerwald, unde lucrările sunt estimate să fie finalizate în această vară. S-au obţinut fonduri europene şi pentru reabilitarea pasajelor medievale, a străzilor din centrul istoric, pentru modernizarea Casei de Cultură şi a mai multor unităţi de învăţământ, dar şi pentru reabilitarea unor imobile istorice, transformate acum în centre culturale şi expoziţionale.
În 2014, au început lucrările şi la primul parc industrial din judeţ, situat în cartierul Sărata, la intersecţia DN 17 (spre Cluj) cu DN 15A (spre Mureş).
Toate acestea aveau nevoie, însă, şi de un brand, care să poată fi promovat la nivel naţional şi internaţional. Iar Bistriţa a obţinut fonduri europene şi pentru aşa ceva. Astfel s-au născut sloganul „Bistriţa, Poarta Transilvaniei”, struţul mascotă şi logo-ul oraşului – o reprezentare grafică a Bisericii Evanghelice şi a ansamblului de case „Sugălete” din zona centrală, cunoscut drept cel mai lung şir de imobile medievale cu arcade la parter din România.
De departe, cele mai multe dispute s-au purtat în jurul mascotei. Istoricii au explicat că struţul este pasărea reprezentată pe stema oraşului, iar primarul, pentru a-i familiariza şi mai mult pe bistriţeni cu ideea, a comandat zece struţi din fibră de sticlă, în mărime naturală, care au fost pictaţi într-o manieră viu colorată de către elevii Liceului de arte plastice „Corneliu Baba” din Bistriţa şi amplasaţi apoi în diverse zone din oraş, în special în zona istorică.
Ca orice mascotă care se respectă, struţul a luat şi forma unor jucării, oferite de municipalitate oaspeţilor şi câştigătorilor premiilor oraşului, dar care pot fi achiziţionate şi de la centrul de informare turistică deschis în imediata apropiere a Bisericii Evanghelice. Moda figurinelor din fibră de sticlă a continuat, Bistriţa având acum şi mere uriaşe, care amintesc de livezile din zonă, dar şi ouă de Paşte înalte de un metru şi jumătate, ce sunt montate în apropierea bisericilor înainte de sărbătorile pascale şi rămân acolo până la sărbătoarea Înălţării Domnului.
Bistriţa a câştigat recunoaştere şi prin agenda sa culturală. Printre cele mai vechi şi apreciate manifestări de acest tip se numără Festivalul internaţional de folclor „Nunta Zamfirei” şi Festivalul de satiră şi umor „Mărul de aur”, urmate în ultimii ani de „Serbările Bistriţei Medievale”, „Bistriţa Folk”, „Pană de păun” sau Festivalul-concurs „Valeria Peter Predescu”.
S-au înmulţit, de asemenea, şi concertele de muzică clasică, organizate fie la Casa de Cultură, fie pe pietonal, în aer liber, în interiorul Bisericii Evanghelice sau la sinagogă.
Bistriţa are, însă, şi lipsuri la acest capitol. Nu are un teatru sau o operă. Nu are decât o singură sală de spectacole suficient de încăpătoare. Nu are nici măcar un cinematograf modern, pentru că vechiul cinema „Dacia” nu mai corespunde de mult cerinţelor actuale, ceea ce îi face pe bistriţeni să prefere să meargă până la Cluj, la 120 kilometri distanţă, pentru a vedea un film. Aceasta, în condiţiile în care înainte de 1989 în Bistriţa funcţionau nu mai puţin de trei cinematografe. Într-adevăr, există un proiect prin care singurul cinematograf rămas deschis să fie reabilitat, însă, din trei săli de proiecţie, va fi păstrată doar una, iar celelalte două vor fi transformate, cu fonduri de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în sală de spectacole şi de repetiţii.
Ce îi mai lipseşte Bistriţei? O variantă ocolitoare. Chiar dacă este mic, nu este uşor să străbaţi oraşul de la un capăt la altul cu maşina, mai ales la orele de vârf. Motivul? DN 17 trece prin mijlocul oraşului, iar toţi şoferii care doresc să ajungă în Suceava, respectiv Mureş sau Cluj, nu au altă soluţie decât să se alăture traficului intern. Centura ocolitoare a oraşului există, ca proiect, şi vizează o finanţare europeană de aproximativ 170 milioane euro. Varianta aleasă, însă, a iscat numeroase discuţii în Consiliul Local şi în societatea civilă, ajungându-se până la contestaţii în instanţă şi organizarea unui referendum local.
După aproape cinci ani de tergiversări, Bistriţa nu a reuşit să prindă finanţare europeană pentru acest proiect pe exerciţiul bugetar 2007-2013, însă există speranţe pentru următorul. Totul, pentru ca transformarea să fie completă, iar municipiul să devină un exemplu, cel puţin în regiunea de Nord-Vest, prin modul de atragere a fondurilor europene. (Text: Agerpres, Foto: commons.wikimedia.org,bistrita24.ro,observatorbn.ro, visitbn.ro)
